5. Contestatie în anulare formulata în temeiul art. 386 alin. l lit. c Cod procedura penala, respectiv: „când instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevazute de art.10 alin.1 lit.f-i/1 Cod procedura penala", mai precis cel prevazut de art.10 alin. l lit-i/1 Cod procedura penala, cu privire la care existau probe la dosar.
Cod procedura penala. Cai extraordinare de atac.
Art. 386 alin. l lit. c Cod procedura penala;
Art. 10 alin. l lit. f-i/1 Cod procedura penala;
Art. 10 alin. 1 lit. a si d Cod procedura penala.
Invocând ca temei drept al cererii de contestatie în anulare prevederile art.386 alin.l litc, respectiv art.10 alin.l lit-i/1 Cod procedura penala, nu se poate solicita achitarea în temeiul art.10 alin.l lit.a sau d Cod procedura penala, deoarece în art.10 alin.l lit.a-e Cod procedura penala sunt prevazute cazurile în care actiunea penala este lipsita de temei si au drept consecinta pronuntarea unei solutii de achitare, pe când în art.10 alin.l lit.f-i/1 Cod procedura penala, sunt prevazute cazurile în care actiunea penala poate fi exercitata numai în anumite conditii sau este lipsita de obiect si au drept consecinta pronuntarea unei solutii de încetare a procesului penal.
Curtea de Apel Bacau – Sectia penala
Decizia nr. 743 din 03 decembrie 2008
Asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr.347/32/2008 din data de 27 mai 2008, contestatorul L. I. a formulat contestatie în anulare împotriva deciziei penale nr.298 din data de 24.04.2008, pronuntata de Curtea de Apel Bacau în dosarul nr. 117/32/2008.
În drept, contestatorul si-a fundamentat contestatia în anulare pe prevederile art.386 alin.l lit.c Cod procedura penala, sustinând ca instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra cauzei de încetare a procesului penal dintre cele prevazute în ari 10 alin. l lit. i/l Cod procedura penala, în speta existând o cauza de nepedepsire prevazuta de lege.
În fapt, contestatorul, în cererea introductiva, în concluziile scrise si în completarile la acestea, a sustinut ca hotarârea de condamnare este nelegala, în esenta, pentru urmatoarele motive: nelegala sesizare a organelor de urmarire penala, inclusiv a Parchetului de pe lânga înalta Curte de Casatie si Justitie, necompetenta materiala a Politiei municipiului Tulcea, necomunicarea de Politia municipiului Tulcea catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Tulcea despre infractiunile de care a luat la cunostinta, „lipsa calitatii de declinare directa a Politiei economice a municipiului Tulcea întrucât îi lipseste confirmarea procurorului care exercita supravegherea", lipsa avizului Camerei Deputatilor si pe cale de consecinta, faptul ca sesizarea instantei s-ar fa facut cu încalcarea prevederilor Codului de procedura penala, neluarea masurilor legale de organele fiscale, fapt de a permis transformarea S.C. „D & CO P" în S.R.L. si cesionarii actiunilor detinute de D. I. unui nerezident, prin complicitate, disparitia documentatiei contabile si imposibilitatea efectuarii în moc corespunzator a expertizelor contabile, nelegalitatea obtinerii probelor si gresita interpretare si apreciere a acestora, precum si a dispozitiilor din Codul civil si Codul Comercial de instantele de judecata, inclusiv prin aprecierea ca S.C. „D & CO P" în S.R.L. era scutita de la plata impozitului pe profit, neaplicarea legii mai favorabile, care în interpretarea sa o constituie Legea nr. 241/2005.
S-a mai invocat si faptul ca deoarece valoarea totala a presupusului prejudiciu era de 1.084.533,466 lei, care în echivalent euro (la data de 12.02.2001 1 euro = 24.847 lei cursul BNR), reprezenta 43.648 Euro, deci mai mic de 50.000 euro, în temeiul art. 10 al Legii 241/2005, sanctiunea minima prevazuta este de sanctiune administrativa, care se înregistreaza în cazierul judiciar, astfel ca legea mai favorabila este cea care prevede sanctionarea infractiunii cu amenda administrativa, adica Legea nr.241/2005, iar nu Legea nr. 87/1994.
Pentru aceste motive contestatorul a solicitat:
a) achitarea în baza art. l 1 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. a si lit. d Cod procedura penala întrucât faptele prezentate în rechizitoriul parchetului ca fiind infractiuni, fie ca nu exista (vânzari fictive, fals intelectual), fie celor care exista le lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii:
b) respingerea actiunii civile formulata de catre partea civila D. G. F.P. - A. Finantelor P.T. ca fiind netemeinica si nelegala si exonerarea de la plata sumei de 1.664.828.726 lei (166.482,87 RON) catre partea civila, întrucât în urma tranzactiei privind vânzarea celor 17 vagoane.
Analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea a constatat urmatoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga înalta Curte de Casatie si Justitie, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului L. I. pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art.292 Cod penal, de fals în declaratii, art. 40 din Legea 82/1991, de fals intelectual constând în omisiunea de a înregistra în contabilitate unele profituri si art. 12 din Legea 87/1994 de evaziune fiscala.
S-a retinut prin actul, de sesizare al instantei ca în anii 1998 si 1999 S.C. „A" S.R.L. a carui administrator era inculpatul a facut o oferta de cumparare pentru 17 vagoane tip CFR catre S.C. „C" S.A. T. si s-a emis o factura pentru suma de 1.700.000.000 ROL plus TVA, factura care a fost anulata deoarece nu s-a achitata TVA-ul.
S-a mai retinut prin rechizitoriu ca la insistentele inculpatului la data de 23 iulie 1999 S.C. „C" S.A. T. a emis o noua factura care ulterior a fost anulata întrucât inculpatul a refuzat sa semneze de luare la cunostinta, iar prin calitatea de deputat pe care o avea la acea data a obtinut emiterea altei facturi nr. 0048430 din 2 august 1999.
Pe data de 5.08.1999, inculpatul a participat la o licitatie organizata de C.F.R. Marfa S.A. însa doar pe baza unei declaratii data pe propria raspundere la notariat, în sensul ca este proprietarul vagoanelor oferite spre vânzare si fara a prezenta vreo factura sau vreun contract. Pentru a se îndeplini conditiile de desfasurare a licitatiei referitoare la numarul de participanti, inculpatul a transferat fictiv printr-o factura fiscala din 24.07.1999 proprietatea a 15 vagoane catre S.C. „D. & Co P." T. factura neincluzând adaos comercial. La momentul acestei operatiuni S.C. „D. & Co P. era scutita de plata impozitului pe profit pe anul 1999.
S-a mai aratat în rechizitoriu ca a doua zi dupa licitatie, pe data de 6.08.1999, stiind rezultatul acesteia, inculpatul a redactat un înscris intitulat „Hotarâre" prin care cei doi asociati ai S.C. „D. & Co P. hotarau ca inculpatul sa fie numit director economic al societatii, cu obligatia de a urmari legalitatea platilor. Pe data de 9.08.1999, inculpatul a redactat un alt înscris numit „întelegere", prin care S.C. „D & Co P." se obliga sa îi transfere în cont 85,75% din adaosul comercial obtinut din vânzarea celor 15 vagoane, adica 1.548.645.000 lei, plus 65.000.000 lei (6.500 RON). Pe data de 27.08.1999, inculpatul a redactat si un contract de împrumut, acesta fiind însa un act fictiv în care se consemna ca D. I. îl împrumutase cu 1.100.000.000 ROL (110.000 RON) pentru un an, act care fiind încheiat între doua persoane fizice nu putea produce efecte în relatia dintre doua societati comerciale. In calitatea sa de director economic al S.C. „D. & Co P.", inculpatul a semnat la data de 27.09.1999 si de 4.10.1999 doua ordine de plata, prin care a trimisa în contul numitului D. I. în suma totala de 1.080.400.000 lei (108.040 RON), bani care în aceeasi zi au ajuns în contul sau personal. Din adaosul comercial inculpatul a pretins 85,75% (154.8624,50 RON, diferenta primind-o direct de la numitul D. I. - asociat al S.C. „D. & Co P. S.A.
Prin sentinta penala nr.82/24.01.2005 a înaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Tulcea, retinându-se în motivarea acestei solutii ca în cauza competenta instantei initial sesizata a fost determinata de calitatea inculpatului la data sesizarii, aceea de deputat, calitate pe care inculpatul nu o mai are motiv pentru care competenta nu mai poate apartine instantei initial sesizata întrucât faptele retinute în sarcina inculpatului nu au avut legatura cu atributiile acestuia în calitate de deputat în legislatura 1996 - 2000, motiv pentru care trebuie aplicate dispozitiile care reglementeaza competenta dupa materie, iar nu dupa calitatea persoanei.
Prin sentinta penala nr.2100 din 14 dec 2006, a Judecatoriei Tulcea, s-a dispus schimbarea încadrarii juridice a infractiunii de evaziune fiscala prevazuta art.12 din Legea 87/1994 în ceea prevazuta de art. 12 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, text în baza caruia 1-a condamnat pe inculpatul L. I. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, care a fost suspendata conditionat pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art.40 din Legea 82/1991 (în prezent art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicata în temeiul art. IV din OG 70/2004 aprobata cu modificari prin Legea nr. 420/2004) a fost condamnat acelasi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de fals intelectual pedeapsa, care a fost constatata gratiata, conform Legii 543/2002.
Totodata, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penala, a fost achitat inculpatul pentru infractiunea prevazuta de art. 292 Cod penal de fals în declaratii.
A fost admisa actiunea civila formulata de partea civila D.G.F.P. -A. F. P. T. si în baza art. 14 si 346 Cod procedura penala, cu referire la art. 998 si urmatoarele Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.664.828.726 ROL (166.482, 87 RON) catre partea civila.
Împotriva acestei hotarâri, în termen legal a declarat apel inculpatul L. I. care a criticat-o pentru nelegalitate si a solicitat achitarea pentru infractiunile de evaziune fiscala si fals intelectual în temeiul art. 10 lit. a si respectiv art. 10 lit. d Cod procedura penala si s-a solicitat respingerea actiunii civile formulate de D.G.F.P. T. si exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecata.
Prin decizia penala nr.82 din 13.06.2007, pronuntata de Tribunalul Tulcea, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrarii juridice din infractiunile prevazute de art. 12 din Legea 87/1994 si art. 40 din Legea 82/1991 în infractiunea prevazuta de art. 9 lit. b din Legea 241/2005, ca nefondata.
S-a admis apelul declarat de inculpatul L.I.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, s-a desfiintat în parte sentinta penala nr. 2100/14 decembrie 2006 a Judecatoriei Tulcea cu privire la intervenirea prescriptiei speciale a raspunderii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 40 din Legea 82/1991 si rejudecând;
În baza art. 11 pct. 2 lit. b, raportat la art. 10 lit.g Cod procedura penala, cu referire la art. 122 lit.d si art. 124 Cod penal, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Ion pentru infractiunea prevazuta de art. 40 din Legea 82/1991 (în prezent art. 43 din Legea 82/1991, republicata în temeiul art. IV din O.G. nr. 70/2004 aprobata cu modificari prin Lega 420/2004), întrucât s-a împlinit termenul special de prescriptie.
S-a înlaturat prevederea privind condamnarea inculpatului pentru infractiunea prevazuta de art. 40 din Legea 82/1999 si gratierea pedepsei de 6 luni închisoare.
S-au mentinut celelalte dispozitii ale hotarârii atacate.
Împotriva deciziei penale mai sus mentionate a declarat recurs în termen legal recurentul inculpat L.I.
Ca urmare a admiterii cererii de stramutare formulata de petitionarul L.I. de catre I.C.C.J., instanta de recurs, Curtea de Apel Constanta, prin încheierea nr. 8l/P din 14 februarie 2008, a dispus scoaterea dosarului de pe rolul instantei si trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacau instanta la care s-a dispus stramutarea.
Dosarul cauzei s-a înregistrat pe rolul Curtii de Apel sub nr. 117/32/2008.
Recurentul inculpat L. I. a criticat decizia apelata, invocând, în principal, incidenta cazului de casare prevazut de art. 385/9 al.l pct.3 teza finala Cod Cpp si, în consecinta apreciaza ca se impune admiterea recursului si trimiterea spre rejudecare a apelului, dat fiind faptul ca decizia recurata a fost pronuntata de un complet de judecata compus dintr-un judecator incompatibil.
În subsidiar, recurentul inculpat invoca existenta cazului de casare prevazut de art.385/9 alin.l pct.l8 Cod procedura penala, apreciind ca solutia de condamnare pronuntata în cauza s-a întemeiat pe evaluarea unor probele în acuzare administrate în cursul urmaririi penale, care au fost obtinute cu încalcarea dispozitiilor legale. In consecinta, solicita casarea hotarârilor pronuntate anterior si achitarea sa în temeiul art. 11 pct.2 lit.b, raportat la art. 10 lit.a, sau 10 lit.d Cod procedura penala.
Prin decizia penala nr.289 din 24.04.2008, Curtea de Apel Bacau, în temeiul art. 385/15 pct.l lit. b Cod procedura penala, s-a respins ca salariu recursul declarat de recurentul inculpat, hotarârea de condamnare ramânând astfel definitiva.
Examinând cauza în raport de motivele contestatiei în anulare formulate, Curtea a constatat ca cererea este inadmisibila si urmeaza a fi respinsa pentru considerentele care vor fi prezentate.
Asa cum se arata prin respingerea de Curtea de Apel Bacau, prin decizia penala nr.298 din data de 24.04.2008, a recursului declarat de inculpat împotriva deciziei nr.82 din data de 13.06.2007 pronuntata de Tribunalul Tulcea, hotarârea de condamnare a ramas definitiva, intrând în puterea lucrului judecat.
Autoritatea de lucru judecat împiedica atacarea pe cai obisnuite a hotarârilor judecatoresti care au aceasta putere, admitându-se ideea ca numai o împrejurare exceptionala poate permite supunerea hotarârii definitive unei examinari si numai printr-o procedura având caracter exceptional.
Natura juridica deosebita a cailor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudenta din partea legii. Astfel sunt prevazute conditiile care sa permita posibilitatea declansarii acestor cai de atac.
Contestatia în anulare este o cale de atac extraordinara având o natura juridica mixta de anulare si de retractare.
Fiind o cale de atac extraordinara, nu lasa la libertatea partilor sa invoce orice motiv care, dupa aprecierea lor, ar afecta legalitatea si temeinicia hotarârii ramase definitiva, fiind prevazute în mod expres si limitativ, în art.386 Cod procedura penala, cazurile în care se poate uza de aceasta cale extraordinara de atac, acestea fiind urmatoarele:
a) când procedura de citare a partii pentru termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs nu a fost îndeplinita conform legii;
b) când partea dovedeste ca la termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta si de a încunostinta instanta despre aceasta împiedicare;
c) când instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevazute în art, 10 alin. 1 lit. f) - i/l), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarâri definitive pentru aceeasi fapta;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de catre instanta de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia
este obligatorie potrivit art, 385/14 alin. 1/1 ori art. 385/16 alin. 1.
Curtea va examina, în conformitate cu prevederile art.391 Cod procedura penala, admisibilitatea în principiu a contestatiei în anulare, respectiv întemeierea ei pe unul dintre cazurile prevazute de lege, existenta dovezilor pe care se sprijina contestatia, ori la invocarea unor dovezi care sunt la dosar.
În ceea ce priveste motivele contestatiei, asa cum se arata, contestatorul si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 386 lit.c Cod procedura penala, respectiv, „când instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevazute în art, 10 alin. 1 lit.f) - i/l), cu privire la care existau probe în dosar".
Verificând contestatia în anulare formulata de contestator, rezulta ca în partea introductiva a acesteia, contestatorul îsi întemeiaza în drept contestatia în anulare pe dispozitiile art.386 alin.l lit.c Cod penal, sustinând ca „ca instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra cauzei de încetare a procesului penal dintre cele prevazute în ari 10 alin.l lit. i/l Cod procedura penala, în speta existând o cauza de nepedepsire prevazuta de lege."
Curtea analizând prevederile art. 10 Cod procedura penala, constata ca acest text enumera cazurile în care actiunea penala este lipsita de temei (inexistenta infractiunii sau excluderea raspunderii penale)- art. 10 lit.a- e Cod procedura penala, precum si cazurile în care actiunea penala poate fi exercitata numai în anumite conditii sau este lipsita de obiect- art. 10 lit.f- j Cod procedura penala.
Pâna la modificarea Codului de procedura penala prin Legea nr.281/2003, nu era prevazut cazul prevazut de art. 10 lit.i/1 Cod procedura penala.
Introducerea acestui caz în care punerea în miscare a actiunii penale este împiedicata era imperios necesara, deoarece cazurile prevazute de art.10 alin. llit.a-j Cod procedura penala, anterior modificarii prin Legea nr.281/2003, nu prevedea si alte situatii în care punerea în miscare a actiunii penale era împiedicata, deoarece nu mai poate interveni raspunderea penala, printre care desistare si împiedicarea rezultatului în caz de tentativa (art.22 Cod penal), împiedicarea consumarii infractiunii în caz de complicitate (art.30 Cod penal), denuntarea faptei mai înainte de a fi descoperita (art.167, 170, 255 si 262 Cod penal), înlesnirea arestarii celorlalti participanti (art.170, 172, 262 Cod penal, retragerea în termen util a marturiei mincinoase (art.260 Cod penal), tainuirea, favorizarea sau omisiunea de a denunta pentru unele infractiuni savârsite de sot sau o ruda apropiata (art.221, 262 alin.2, 264 alin.4 Cod penal), anularea uneia din casatorii (art.303 Cod penal), imunitatea de jurisdictie, prevazuta de art.8 Cod penal, precum si unele legii care au dispozitii penale, care prevad asemenea cazuri de nepedepsire.
Desi aceste cazuri nu erau incluse în cazurile prevazute de art.lO Cod procedura penala, având acelasi efect de înlaturare a raspunderii penale, aceste cazuri de nepedepsire sau de aparare de raspundere, atrageau aceleasi solutii ca si cele prevazute de art.10 lit.f-j Cod procedura penala, dar întrucât aveau o existenta proprie, neregasindu-se printre cele prevazute de art.10 lit.f-j Cod procedura penala, instantele nu faceau trimitere în hotarâri la vreunul dintre cazurile prevazute de ar. 10 Cod procedura penala, ci la textul special care în prevedea din legea de drept material (Codul penal, legea speciala, etc).
Pentru a evita astfel de situatii si a fi prevazute în acelasi text toate cazurile în care actiunea penala este lipsita de temei (inexistenta infractiunii sau excluderea raspunderii penale) - art. 10 lit.a-e Cod procedura penala, precum si cazurile în care actiunea penala poate fi exercitata numai în anumite conditii sau este lipsita de obiect - art.lO lit.f-j Cod procedura penala si prin Legea nr.281/2003 a fost introdusa lit.i/1 Cod procedura penala, înglobând toate situatiile de mai sus în „exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege".
Evident, în raport de sustinerile contestatorului motivele în fapt invocate de acesta nu constituie nici unul dintre cazurile de nepedepsire prevazuta de art.lO lit.i/1 Cod procedura penala.
De altfel, desi în partea introductiva invoca acest temei în drept al contestatiei în anulare, din toata motivarea în fapt si din concluziile sale se solicita achitarea în temeiul art.10 alin.l lit.a Cod procedura penala, respectiv art.lO lit.d Cod procedura penala, adica „fapta nu exista" si „fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni".
Ori, nu se poate invoca ca temei al contestatiei dispozitiile art. 10 alin. 1 lit.i/1 Cod procedura penala, care ar avea drept consecinta încetarea procesului penal, dar sa soliciti achitarea în temeiul art.lO alin.l lit.a si art.lO lit.d Cod procedura penala, cazuri care nu pot constitui temeiuri pentru formularea unei contestatii în anulare.
De altfel, examinând motivele în fapt ale contestatiei în anulare: nelegala sesizare a organelor de urmarire penala, inclusiv a Parchetului de pe lânga înalta Curte de Casatie si Justitie, necompetenta materiala a Politiei municipiului Tulcea, necomunicarea de Politia municipiului Tulcea catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Tulcea despre infractiunile de care a luat la cunostinta, „lipsa calitatii de declinare directa a Politiei economice a municipiului Tulcea întrucât îi lipseste confirmarea procurorului care exercita supravegherea", lipsa avizului Camerei Deputatilor si pe cale de consecinta, faptul ca sesizarea instantei s-ar fa facut cu încalcarea prevederilor Codului de procedura penala, neluarea masurilor legale de organele fiscale, fapt de a permis transformarea S.C. „D. & CO P. si cesionarii actiunilor detinute de D. I. unui nerezident, prin complicitate, disparitia documentatiei contabile si imposibilitatea efectuarii în moc corespunzator a expertizelor contabile, nelegalitatea obtinerii probelor si gresita interpretare si apreciere a acestora, precum si a dispozitiilor din Codul civil si Codul Comercial de instantele de judecata, inclusiv prin aprecierea ca S.C. „D. & CO P. era scutita de la plata impozitului pe profit, neaplicarea legii mai favorabile, care în interpretarea sa o constituie Legea nr.241/2005, Curtea constata ca acestea sunt în marea lor majoritate aparari care s-au facut pe parcursul solutionarii cauzei de instanta de fond, de instanta de apel, sau de instanta de recurs, si toate sunt aparari de fond, dar toate sustinerile contestatorului nu se încadreaza în nici unul dintre cazurile expres si limitativ prevazute de art.386 Cod procedura penala.
S-a mai invocat si faptul ca deoarece valoarea totala a presupusului prejudiciu era de 1.084.533,466 lei, care în echivalent euro (la data de 12.02.2001 1 euro = 24.847 lei cursul BNR), reprezenta 43.648 Euro, deci mai mic de 50.000 euro, în temeiul art.10 al Legii 241/2005, sanctiunea minima prevazuta este de sanctiune administrativa, care se înregistreaza în cazierul judiciar, astfel ca legea mai favorabila este cea care prevede sanctionarea infractiunii cu amenda administrativa, adica Legea nr.241/2005, iar nu Legea nr.87/1994.
Desigur ca, deoarece problema aplicarii legii mai favorabile, în circumstantele prezentate mai sus, a fost transata cu autoritate de lucru judecat de instanta de recurs, nu poate fi analizata, neregasindu-se printre cazurile expres si limitativ prevazute de art.386 alin.l Cod procedura penala.
De altfel, potrivit art.10 alin.l din Legea nr.241/2005: „în cazul savârsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute de prezenta lege, daca în cursul urmaririi penale sau al judecatii, pâna la primul termen de judecata, învinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savârsita se reduc la jumatate. Daca prejudiciul cauzat si recuperat în aceleasi conditii este de pâna la 100.000 euro, în echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat în aceleasi conditii este de pâna la 50.000 euro,în echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se înregistreaza în cazierul judiciar".
Potrivit acestui text, pentru a se aplica doar o sanctiune administrativa care sa se înregistreze în cazierul judiciar, se impun mai multe conditii cumulative, printre care valoarea prejudiciului cauzat prin savârsirea infractiunii de evaziune fiscala sa fie pâna la 50.000 euro, iar acest prejudiciu sa fie achitat în cursul urmaririi penale sau al judecatii, pâna la primul termen de judecata.
Ori, din examinarea hotarârilor pronuntate, rezulta ca, contestatorul a fost obligat la plata sa plateasca D. F. P. J. - A. F. P. T. la plata sumei de 1.664.828.726 ROL (166.482, 87 RON), prejudiciul nefiind achitat nici în prezent.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.391 Cod procedura penala, a fost respinsa ca inadmisibila contestatia în anulare formulata de contestator.