Contestatie în anulare. Solutionarea recursului dupa ce s-a dispus suspendarea judecatii de instanta de judecata învestita cu rezolvarea unei cereri de stramutare. Inaplicabilitatea art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., în cazul în care cererea de stramutare a fost respinsa
Daca cererea de stramutare a fost respinsa, dispozitia de suspendare a judecatii îsi pierde orice efect, trecut sau viitor, considerându-se ca s-a respectat norma de procedura referitoare la competenta teritoriala exclusiva, în situatia în care, anterior solutionarii pricinii, s-a formulat o cerere de stramutare, ce nu si-a mai gasit însa finalitatea urmarita de petent, prin faptul respingerii ei de catre instanta competenta.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 378/CA din 9 iunie 2009
Prin decizia pronuntata, curtea a respins ca nefondata plângerea formulata de petente împotriva deciziei Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, retinându-se ca, în mod justificat, oferta petentelor a fost apreciata ca fiind neconforma si ca, dat fiind faptul ca si celelalte oferte au fost gasite ca neconforme, solutia autoritatii contractante de anulare a procedurii de atribuire este legala, raportat la dispozitiile art. 209 alin. 1 lit. b) si c) din O.U.G. nr. 34/2006.
Împotriva acestei hotarâri petentele au introdus prezenta contestatie în anulare, invocându-se faptul ca, desi, judecata era suspendata, prin hotarârea presedintelui Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, curtea de apel a procedat la solutionarea recursului, încalcându-se astfel dispozitiile imperative aplicabile: contestatie întemeiata pe prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
Examinând actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor invocate de contestatoare, si a dispozitiilor legale aplicabile, curtea a constatat ca motivul contestatiei în anulare vizat se refera la situatia în care hotarârea a fost data de judecatori cu încalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta, în cazul de fata a competentei teritoriale exclusive, prin coroborarea dispozitiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. cu prevederile art. 40 alin. 5 C.pr.civ., care stabilesc ca, în cazul în care instanta a savârsit acte de procedura sau a procedat între timp la judecata pricinii, actele de procedura îndeplinite ulterior stramutarii si hotarârea pronuntata sunt desfiintate de drept, prin efectul admiterii cererii de stramutare.
În cauza, chiar daca s-ar trece peste faptul ca instanta de control judiciar nu a fost încunostiintata de formularea unei cereri de stramutare a judecatii, nici de partea interesata si nici de Înalta Curte de Casatie si Justitie, astfel cum dispozitiile art. 40 alin. 5 C.pr.civ. obligau, dar mai ales în legatura cu dispozitia de suspendare a judecatii dosarului de fond, pâna la solutionarea cererii de stramutare, curtea a constatat ca din certificatul depus la dosar nu rezulta nici macar data la care acesta a fost eliberat petitionarului.
Dar, dincolo de acest aspect de ordin formal, curtea a constatat ca, pentru a se face aplicatiunea dispozitiilor art. 40 alin. 5 C.pr.civ., decizia pronuntata în cauza se considera desfiintata de drept doar „prin efectul admiterii cererii de stramutare”.
Ori, aceasta conditie, esentiala pentru aprecierea încalcarii normelor referitoare la competenta teritoriala exclusiva, nu este îndeplinita în cauza de fata, însasi contestatoarea recunoscând ca „cererea de stramutare a recursului a fost respinsa, ca fiind ramasa fara obiect”.
Chiar daca ceea ce se sustine de contestatoare ar corespunde adevarului, desi din fisa dosarului rezulta doar ca, prin încheierea pronuntata, Înalta Curte de Casatie si Justitie a respins cererea de stramutare, fara sa se arate si motivul respingerii, pentru aplicatiunea dispozitiilor art. 40 alin. 5, coroborate cu prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., nu mai au nici o relevanta motivele care au condus la aceasta solutie, respectiv daca cererea a fost respinsa ca fiind ramasa fara obiect sau pentru orice alt motiv, atâta timp cât desfiintarea de drept a unei hotarâri judecatoresti nu poate interveni decât în ipoteza în care cererea de stramutare a fost admisa.
Cum, în cauza, cererea de stramutare a fost respinsa, dispozitia de suspendare a judecatii îsi pierde orice efect, trecut sau viitor, considerându-se ca s-a respectat norma de procedura referitoare la competenta teritoriala exclusiva, în situatia în care anterior solutionarii pricinii s-a formulat o cerere de stramutare, ce nu si-a mai gasit însa finalitatea urmarita de petent, prin faptul respingerii ei de catre instanta competenta.
Ca atare, constatând ca certificatul invocat nu poate avea nici un fel de efecte juridice, în ceea ce priveste valabilitatea deciziei contestate, atâta timp cât cererea de stramutare a fost respinsa si ca, în cazul respingerii cererii de stramutare, se considera ca nu a avut loc nici o încalcare a normelor imperative referitoare la competenta teritoriala exclusiva, care sa justifice aplicatiunea dispozitiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., contestatia în anulare de fata a fost respinsa ca neîntemeiata.