2. Contestatie decizie de sanctionare
La data de 26.08.2008, contestatorul C.M. a solicitat în contradictoriu cu intimata S.N.T.F.C. „CFR CALATORI” SA Craiova, anularea deciziei de sanctionare nr. 288 din 30.07.2008 emisa de intimata si obligarea pa restituirea sumelor retinute actualizate.
În motivare, contestatorul a aratat ca este angajat ca mecanic de locomotiva în cadrul Depoului CF Pitesti si ca prin decizia nr. 288 din 30.07.2008 a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 10% pe doua luni, în temeiul dispozitiilor art. 264 (1) lit. d din Codul Muncii, precizând ca nu se face vinovat de savârsirea abaterilor retinute de catre intimata si pentru care a fost sanctionat.
A mai aratat ca sanctiunea a fost aplicata cu încalcarea prevederilor art. 266 lit. b,c si d din Codul Muncii.
In scop probator a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia de.288 din 30.07.2008 emisa de intimata, avizari din data de 01.07.2008 si 02.07.2008, decizia nr. 1857 din 30.05.2006 pronuntata de Curtea de Apel Craiova si sentinta civila nr. 4544 din 16.11.2005 pronuntata de Tribunalul Dolj.
În cauza, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestatiei ca neântemeiata.
S-a aratat ca prin decizia nr. 288/30.07.2008, contestatorul, care are functia de mecanic de locomotiva la Depoul CF Pitesti – P.E.L.C. Craiova, a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 10% pe a durata de doua luni, pentru abaterile savârsite în datele de 28.04.2008, 01.07.2008 si 02.07.2008, constând în producerea de frânari de urgenta repetate la trenurile 360-1 cu EA 365, 12193 cu EA 324, 12192 cu EA 324, datorita neactionarii butonului de ATENTIE.
Intimata a precizat ca, în timpul cercetarii disciplinare prealabile din data de 14.07.2008, contestatorul si-a recunoscut vinovatia ca nu a apasat butonul ATENTIE în timp util la trenul 12192 în data de 02.07.2008.
Au fost depuse la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei de sanctionare: raportul de cercetare nr. 14/GD/190/2008, fisa de sanctiuni, nota de relatii din 14.07.2008, Ordinul nr. 17/a/447/1971 pct.11, Instructia nr. 201 Anexa I art. 19,pct. c si Regulamentul Intern.
Prin sentinta Nr. 6525/08.12.2008 Tribunalul Dolj a respins cererea retinând urmatoarele:
Prin decizia nr. 288 din 30.07.2008, contestatorul C.M. angajat ca mecanic de locomotiva la Depoul CF Pitesti – P.E.L.C. Craiova, a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza pe doua luni.
La aplicarea sanctiunii, intimata a avut în vedere raportul de cercetare disciplinara prealabila nr. 14/GD/190/15.07.2008, conform caruia contestatorul se face vinovat de producerea de frânari de urgenta repetate la trenurile 360-1 cu EA 365, 12193 cu EA 324 si 12192 cu EA 324, datorita neactionarii butonului ATENTIE.
Se retine ca în nota de relatii luata contestatorului la data de 14.07.2008, acesta a recunoscut ca se face vinovat de producerea frânarii de urgenta, deoarece nu a apasat butonul ATENTIE în timp util la trenul 12192 din 02.07.2008 si nu a trecut în foaia de parcurs oprirea trenului 360-1 cu EA 365 în data de 28.04.2008.
Instructia 201 prevede la art. 11 alin 2, cazurile de frânare de urgenta necomandata de catre inst. INDUSI constatate dupa banda de vitezometru neraportate de catre mecanic se vor trata disciplinar cu severitate, iar la art. 19(1) lit. prevede ca „în capitolul III al formularului Foaia de parcurs, mecanicul va înregistra opririle la semnale, precum si opririle neprevazute în linie curenta”.
Potrivit art.15 pct. II lit. b din Regulamentul Intern „salariatilor le revine, în principiu urmatoarele obligatii: sa cunoasca legile, regulamentele, instructiunile si ordinele referitoare la serviciul ce-l îndeplineste si sa se conformeze acestora, neputând invoca necunoasterea lor”.
Conform art. 263 alin.2 din Codul Muncii , abaterea disciplinara este o fapta în legatura cu munca si care consta într-o actiune sau inactiune savârsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a încalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca.
Rezulta deci, ca pentru ca o fapta sa constituie abatere disciplinara este necesar ca aceasta sa fie savârsita cu vinovatie de catre salariat si sa încalce unul din actele enumerate la art. 263 din Codul Muncii.
În speta, în raport de notele de relatii date de contestator în cadrul cercetarii disciplinare prealabile în care acesta îsi recunoaste vinovatia în producerea abaterilor disciplinare retinute în sarcina sa, precum si de raportul de cercetare încheiat cu aceeasi ocazie si având în vedere reglementarile mentionate mai sus, instanta apreciaza ca faptele produse de contestator constituie abateri disciplinare, decizia de sanctionare emisa de intimata fiind legala si temeinica, motiv pentru care a respins contestatia ca nefiind întemeiata.????