Prin cererea înregistrata la data de 17 iulie 2009 formulata de reclamantii S J si D Lîn contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Târgu Mures s-a cerut instantei pronuntarea unei hotarâri prin care sa fie obligat pârâtul sa emita dispozitia motivata cu privire la notificarea nr. 1332/13.08.2001, prin care sa se acorde despagubiri banesti reprezentând diferenta dintre despagubirea acordata în anul 1987 pentru imobilul reprezentând apartamentul nr. 14 situat în Târgu Mures, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 187, înscris în CF nr. 41131 Târgu Mures, cu numar topografic 3711/6 si valoarea actuala a acestuia. S-a cerut si obligarea pârâtului la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocatial.
În motivarea cererii formulate reclamantii au aratat ca au expediat prin intermediul executorului judecatoresc notificarea nr. 1332/13.08.2001 referitoare la imobilul mentionat mai sus, care a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, în temeiul Decretului nr. 223/1974. Reclamantii au precizat ca înainte de a parasi tara, în calitate de proprietari ai imobilului, au primit de la stat, o despagubire stabilita prin procesul-verbal de evaluare nr. 13205/01.07.1987. Pâna în prezent notificarea lor nu a fost solutionata cu toate ca documentatia necesara este completa. Reclamantii au învederat tribunalului ca potrivit jurisprudentei Înaltei Curti de Casatie si Justitie sunt îndreptatiti sa se adreseze instantei de judecata pentru a se impune finalizarea procedurii prevazute de Legea nr. 10/2001.
S-a depus la dosarul cauzei copia notificarii din 13 august 2001 ( fila 3 ), copia adresei nr. 13205/26.02.2003 expediata de reclamanti Prefecturii judetului Mures ( fila 4 ), copia legalizata a pasapoartelor reclamantilor ( filele 5-6 ).
Pârâtul Municipiul Târgu Mures a depus întâmpinare cerând pronuntarea unei hotarâri în baza actelor depuse la dosar si a probelor care se vor administra, hotarâre care sa fie conforma prevederilor legale în vigoare. S-a precizat ca cererea reclamantilor a fost respinsa întrucât acestia nu au completat documentatia depusa, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, desi li s-a solicitat în mod expres acest lucru. Pârâtul a mai sustinut ca potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicata, sarcina probei detinerii proprietatii incumba persoanei care pretinde dreptul. Cu toate acestea pârâtul a aratat ca nu se opune recunoasterii pretentiilor reclamantilor în ipoteza în care acestia îsi completeaza documentatia cu actele solicitate.
Pârâtul a depus la dosar copiile actelor care au stat la baza emiterii dispozitiei atacate ( filele 20-45 ).
Analizând contestatia formulata de reclamanti instanta apreciaza ca aceasta este întemeiata. Reclamantii sunt fostii proprietari ai apartamentului nr. 14 situat în Târgu Mures, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 187, înscris în CF nr. 41131 Târgu Mures, cu numar topografic 3711/6. Acesta a fost trecut în proprietatea Statului Român, prin decizia nr. 323/07.07.1987 a fostului Consiliu Popular Mures, emisa în temeiul Decretului nr. 223/1974, contra plata, despagubirea fiind stabilita prin procesul-verbal nr. 10540/1987 la suma de 30.500 lei. În prezent apartamentul nu mai este în proprietatea statului, fiind înstrainat în temeiul Legii nr. 112/1995. Dupa depunerea notificarii, prin adresa nr. 13205/26.02.2003 a Prefecturii judetului Mures s-a cerut reclamantilor completarea dosarului cu mai multe înscrisuri. Prin adresa din 13 mai 2003 reclamantii au depus la dosarul administrativ copia fidela a cartii funciare, certificatul de casatorie în copie legalizata, decizia de trecere a imobilului în proprietatea statului, procesul-verbal de evaluare a imobilului din 1987. Ulterior, prin adresa nr. 3452/04.10.2006 a Prefecturii judetului Mures s-a cerut din nou reclamantilor completarea dosarului cu urmatoarele acte : declaratie autentificata data pe propria raspundere din care sa rezulte daca petentii au primit sau nu despagubiri, cuantumul acestora, daca este cazul, în baza acordurilor internationale încheiate de România cu alte state, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001, republicata; actele de identitate ale solicitantului ( pasaport ), în copie legalizata; împuternicire avocatiala”.
Din studierea actelor dosarului administrativ, comunicat de Primaria municipiului Târgu Mures, reiese ca actele necesare au fost depuse la dosar. În privinta cerintei depunerii declaratiei date pe propria raspundere referitoare la eventuale despagubiri primite în temeiul unor acorduri încheiate de România cu alte state este de notorietate ca între România si Republica Ungara nu s-a încheiat un asemenea acord. Mai mult, reclamantii au primit cu titlu de despagubiri de la Statul Român suma de 30.500 lei, aspect precizat în mai multe acte emanând de la acestia, astfel ca nu se pune problema unor alte despagubiri.
Constatând ca reclamantii au calitatea de persoane îndreptatite la acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, facând dovada ca au avut calitatea de proprietari ai imobilului mentionat anterior, tribunalul apreciaza ca se impunea admiterea cererii acestora, prin dispozitia emisa de primarul localitatii. Urmeaza ca în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 sa se admita contestatia formulata si sa se recunoasca reclamantilor calitatea de persoane îndreptatite la acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul în litigiu, echivalentul diferentei dintre valoarea actuala a acestuia si suma încasata în temeiul procesului-verbal de evaluare nr. 13205/01.07.1987.
În baza art. 274 Cod de procedura civila retinându-se culpa procesuala a pârâtului, acesta nesolutionând într-un termen rezonabil notificarea depusa, acesta va fi obligat la plata catre reclamanti a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocatial, potrivit chitantei de la dosar.