CONTRACT ADMINISTRATIV. AJUNGERE LA TERMEN.
NATURA DREPTURILOR SI OBLIGATIILOR.
COMPETENTA.
- art. 2 lit.c si art.8 din Legea nr.554/2004
- art.1414 si 1431 din Codul civil
Contractul de transmitere temporara a unor terenuri
forestiere din domeniul public catre o societate comerciala este un
contract administrativ care, prin ajungere la termen, naste în
sarcina partilor drepturi si obligatii de natura celor la care se
refera art.1431 din Codul civil.
Reclamantul ce a transmis folosinta bunurilor nu este
tinut sa-si dovedeasca dreptul de proprietate, întrucât invoca un
drept personal derivat din contract.
Competenta de solutionare a unei astfel actiuni revine
instantei de contencios si nu celei comerciale.
( Curtea de Apel Pitesti – s.c.c.a.f., decizia nr. 1171/R-
C/17decembrie 2008)
Prin actiunea înregistrata la 5 ianuarie 2007, reclamanta
R.N.P. – R.– prin D.S.Rm.Vâlcea a chemat în judecata pe pârâta SC C.F.
SA pentru a fi obligata sa-i predea terenul în suprafata de 0,1277 ha., din
fondul forestier proprietate publica a statului U.P.I, u.a. 189C%, U.P.III,
u.a. 65C%, U.P. IV, u.a. 73C%, U.P. V, u.a. 88A%, u.a. 101C% si u.a.
20b%, în conditii apte pentru împadurire.
În motivare s-a aratat ca, între parti a intervenit un contract
de transmitere temporara a unor terenuri forestiere, contract ce a fost
prelungit printr-un act aditional pâna la 31 decembrie 2005, data la care
pârâta trebuia sa predea terenurile primite în aceeasi stare în care îi
fusesera transmise, respectiv acte pentru împadurire.
Prin sentinta civila nr.5868/2007, Judecatoria Rm.Vâlcea a
admis actiunea asa cum a fost ea precizata si a obligat-o pe pârâta sa
predea reclamantei suprafata de 0,0527 ha., teren forestier proprietatea
publica a statului, situat în U.P. I Calinesti u.a. 189, în conditii apte
pentru împadurire.
Pentru a hotarî astfel instanta a retinut ca, între parti a
intervenit, la 10 iulie 1996, contractul nr.226 prin care reclamanta a
transmis pârâtei pentru folosire temporara o suprafata de 0,8633 ha.
ocupata de cabaze forestiere, conventie ce a fost prelungita printr-un act
aditional încheiat de parti pâna la 31 decembrie 2005.
Cu ocazia efectuarii expertizei s-a constatat ca reclamanta mai
poate solicita doar suprafata de 0,0527 ha., asa cum de altfel a si precizat
în concluziile scrise, întrucât diferenta a fost predata obstilor si deci nu se
mai afla în posesia pârâtei.
Cu privire la acest teren, însa, ce face parte din fondul
forestier proprietate publica a statului si se afla situat în Parcul National
Cozia, s-a retinut ca reclamanta are calitate procesuala activa, întrucât el
nu a fost înca retrocedat si tot acolo se afla situat si sediul sectorului de
exploatare.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâta, cale de
atac înregistrata initial la Sectia civila a Tribunalului Vâlcea, iar în urma
încheierii nr.28 din 13 martie 2008, l-a Sectia comerciala si de contencios
administrativ a aceleiasi instante.
Prin decizia nr.8/2008, Tribunalul Vâlcea a admis calea de
atac calificata drept apel, a anulat sentinta si a retinut cauza spre
competenta solutionare, în prima instanta, la Tribunalul Vâlcea –
Completul specializat al sectiei comerciale.
În considerentele acestei decizii s-a retinut ca obiectul cauzei
este reprezentat de obligatii contractuale si deci cererea este neevaluabila
în bani, apreciere fata de care s-a impus calificarea caii de atac si
aprecierea ca pricina revine în prima instanta spre solutionare tribunalului
în baza art.2 alin.1 pct.1 lit.a din Codul de procedura civila si art.4 si 56
din Codul comercial.
Cu ocazia judecatii în fond, Tribunalul Vâlcea a pronuntat
sentinta nr.908/2008, prin care a admis actiunea si a obligat-o pe pârâta
sa predea reclamantei suprafata de 0,0527 ha. teren forestier situat în
perimetrul Ocolului Silvic Cornet U.P. I u.a.189, în conditii apte de
împadurire.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a avut în vedere
raportul de expertiza tehnica prin care a fost identificat terenul între
bornele 433, 434 si 435 din zona „Parcul Nationa Cozia”, teren ce
apartine fondului forestier proprietate publica a statului si faptul ca, prin
actiunea introductiva, nu s-a pus în discutie dreptul de proprietate al
reclamantei, aceasta formulând o actiune personala derivata din contract.
Împotriva sentintei a formulat apel pârâta.
Cu prioritate, în conditiile art.137 din Codul de procedura
civila si art.84 din acelasi act normativ, instanta a pus în discutia partilor
natura juridica a litigiului si calea de atac formulata împotriva sentintei
criticate.
Astfel, sub acest aspect se apreciaza ca instanta a fost
învestita cu solutionarea unei actiuni personale derivata dintr-un contract
administrativ al carui obiect a fost transmiterea folosintei unui teren ce
apartinea domeniului public al statului.
Potrivit art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, sunt asimilate
actelor administrative si contractele încheiate de autoritatile publice care
au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica, iar în
conditiile art.8 alin.2 din aceeasi lege, competenta de solutionare a
litigiilor legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea si
încetarea contractului administrativ revine instantei de contencios.
În aceasta ordine de idei se apreciaza si ca, desi conventia
partilor este anterioara reglementarilor legale precitate (dar si Legii
nr.219/1998) o astfel de calificare a contractelor încheiate de autoritatile
publice cu privire la bunurile din domeniul public a fost data si anterior,
însa numai pe cale de interpretare a altor dispozitii legale, fara o calificare
expresa cum se face prin Legea contenciosului administrativ.
De altfel, actiunea este formulata dupa intrarea în vigoare a
Legii nr.554/2004 si de aceea, competenta ei revine instantei de
contencios-administrativ.
Este adevarat ca, judecând prima cale de atac de catre
Tribunalul Vâlcea, a facut aplicarea dispozitiilor procedurale cu privire la
competenta, dispozitii ce se aplicau litigiilor comerciale.
Pentru considerentele de mai sus, o astfel de calificare nu
poate fi primita, însa, se apreciaza ca nu se impune casarea sentintei si
trimiterea cauzei spre rejudecare ca o consecinta a aplicarii dispozitiilor
art.304 pct.3 din Codul de procedura civila.
Aceasta concluzie este sustinuta de faptul ca pricina de
contencios administrativ revenea în competenta de solutionare a Sectiei
specializate din cadrul Tribunalului Vâlcea si se judeca în compunere de
un judecator.
Sentinta criticata a fost pronuntata în aceasta compunere de
un judecator al sectiei comerciale si de contencios administrativ si s-a
facut aplicarea unor dispozitii de drept material ce se constituie într-un
sediu de materie pentru problema de drept pusa în discutie, comun
contractelor civile, comerciale si administrative.
Asadar, se apreciaza ca nu a existat o încalcare a competentei
de solutionare a instantei, cu ocazia pronuntarii hotarârii criticate,
hotarâre care, fata de dispozitiile art.20 din Legea nr.554/2004, poate fi
atacata cu recurs si nu cu apel.
Pentru aceste ratiuni, prezenta cale de atac a primit o astfel de
calificare si se apreciaza, ca motivele invocate sunt încadrabile în
dispozitiile art.304 pct.9 si art.3041 din Codul de procedura civila.
Asa cum s-a aratat mai sus, cauza juridica a actiunii formulate
este reprezentata de contractul încheiat între parti, contract ce a expirat si
în temeiul caruia pârâta trebuia sa restituie bunul pe care îl primise în
folosinta pe durata determinata.
Contractul are aspectul unui contract de locatiune (art.1414
Cod civil), iar locatarului îi revine obligatia instituita de art.1431 din cod,
respectiv sa restituie lucrul în starea în care l-a primit la încetarea
conventiei.
În cazul actiunilor derivate din contract, cum este cazul în
speta, în care nu se invoca dreptul real, ci obligatiile contractuale,
reclamantul locator nu este tinut sa dovedeasca ca este proprietarul
bunului, ci doar ca a dat acest bun în folosinta si a expirat termenul
conventiei.
Probându-se ca reclamanta a fost aceea care a dat pârâtei în
folosinta terenul de 0,0527 ha., iar conventia a ajuns la termen, deci a
expirat termenul locatiunii, sunt îndreptatite pretentiile de a solicita
fostului locatar, actuala pârâta, sa restituie bunul în conditiile în care l-a
primit.
Aspectele invocate în actuala cale de atac sunt lipsite de
relevanta atunci când ele pun în discutie chestiuni ce exced cadrului
procesual cu care instanta a fost învestita. Faptul ca pe teren s-ar afla
anumite constructii, ca ele ar fi înscrise într-un anumit capital social sau,
asa cum s-a sustinut la fond, ca pârâta nu mai detine terenul ca efect al
unor retrocedari, nu sunt de natura sa influenteze pretentiile deduse
judecatii.
Reclamanta-intimata are legitimare procesuala activa în a
solicita pârâtei-recurente sa restituie terenurile pe care i le-a dat în
folosinta temporara la momentul la care perioada convenita a expirat,
întrucât cererea sa are la baza contractul partilor si dispozitiile art.1431
din Codul civil.
Fata de aceste considerente, curtea a apreicata ca recursul este
nefondat si, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civila, se impune a fi respins.