3. Contract colectiv de munca. Stabilire drepturi la nivel inferior celor stabilite în contractele colective de munca încheiate la nivel superior. Consecinte.
Dreptul muncii
Art. 238 Codul muncii
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate , încheiat anual trebuie sa prevada drepturi care nu pot fi sub limitele minime sau contrare celor prevazute în contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
Curtii de Apel Bacau – Sectia civila, cauze minori, familie, asigurari sociale
Decizia civila nr. 76/27.01.2010
Prin sentinta civila nr. 852 din 30 oct. 2009 Tribunalul Neamt a respins ca nefondata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de pârâta S.C P. S.A Bucuresti, s-a admis actiunea precizata , având ca obiect litigiu de munca, formulata de reclamantul AG. în contradictoriu cu pârâta S.G P. S.A Bucuresti si a fost obligata pârâta sa plateasca reclamantului suma de 2780 lei (suma bruta), reprezentând suplimentarea pentru aprovizionarea de toamna -iarna ce se acorda în luna octombrie a fiecarui an, aferenta perioadei 2005-2008, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflatie de la data scadentei si pâna la momentul achitarii efective.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre prima instanta a retinut ca , prin cererea introductiva reclamantul a chemat în judecata pârâta pentru plata drepturilor salariale reprezentând suplimentarea pentru aprovizionarea de toamna-iarna, pentru perioada 2005-2008, corespunzator activitatii lucrate în cadrul societatii pârâte si al unitatilor partenere ale acesteia, în cuantum actualizat în raport de rata inflatiei la data platii efective. Cererea a fost disjunsa din dosarul nr. 3905/103/2008 a Tribunalului Neamt prin încheierea din 23 ian. 2009, cauza fiind înregistrata pe rolul instantei sub nr. 189/103/2009.
Ulterior, reclamantul si-a precizat actiunea, în sensul ca a solicitat obligarea societatii pârâte la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentarea pentru aprovizionarea de toamna-iarna, pentru perioada 2005-2008, în suma de 2780 lei, în cuantum actualizat în raport de rata inflatiei la data platii efective.
Pârâta a solicitat respingerea actiunii, pe cale de exceptie, ca prescrisa, în cauza fiind aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni de la nasterea dreptului la actiune, drepturile solicitate nefiind drepturi salariale, fiind venituri reglementate ca masura de protectie sociala. Aceasta exceptie a fost unita cu fondul de catre instanta.
Prima instanta a constatat ca aceasta exceptie este nefondata, întrucât drepturile pretinse în cauza sunt drepturi de natura salariala, nefiind venituri reglementate ca masura de protectie speciala, asa cum sustine pârâta.
S-a apreciat ca drepturile salariale ce formeaza obiectul cauzei constituie un adaos salarial ce poate fi solicitat în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, potrivit art. 283 al.l lit.c din Codul Muncii si nu în termenul de 6 luni reglementat la art. 283 al.l lit.e din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, s-a retinut ca reclamantul a fost salariatul societatii pârâte, în perioada dedusa judecatii si ca potrivit art. 176 al. 1-2 din Contractele Colective de Munca la nivel de ramura, în vigoare în perioada aflata în litigiu, se garanteaza în favoarea salariatilor plata unui adaos salarial pentru aprovizionarea de toamna- iama, cuantumul acestui adaos salarial este cert, fiind egal cu cel putin salariul minim pe ramura, stabilit în fiecare an prin contractul colectiv încheiat la nivel de ramura.
Aceleasi prevederi au fost preluate si de art. 170 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup al unitatii, în vigoare în perioada 2005-2007, cu precizarea ca fiecare din adaosurile salariale anuale din luna octombrie va avea un cuantum minim fix de un salariu minim pe unitate din anul în curs.
S-a apreciat ca, întrucât obligatia de acordare a acestui adaos este anuala, era firesc si necesar ca includerea lui în salariul de baza pe anul în curs, potrivit art. 170 al.4 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, sa se faca daca prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate din anul respectiv exista clauza expresa în acest sens.
S-a retinut ca, în cauza, pârâta nu a facut dovada ca în perioada dedusa judecatii, adaosul salarial pretins a fost inclus în salariul de baza acordat reclamantului si ca pârâta nu a negociat si nici nu a încheiat o clauza care sa aiba ca obiect determinat o majorare salariala - prin includerea expresa a adaosului de aprovizionare în salariul de baza pe anul în curs, dupa 1998.
În raport de toate acestea, instanta a constatat ca reclamantul este îndreptatit sa beneficieze de plata drepturilor pretinse, cuantumul acestora fiind determinat prin raportarea la nivelul salariului de baza minim pe unitate, în perioada dedusa judecatii, de 550 lei pentru anul 2005, de 650 lei pentru anul 2006, de 700 lei pentru anul 2007 si de 880 lei pentru anul 2008.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului se arata, în esenta, ca hotarârea este nelegala si netemeinica întrucât, în mod nelegal, instanta de fond a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, întemeiata pe dispozitiile art. 283 lit.e din Codul Muncii, întrucât dreptul solicitat de reclamant nu poate fi considerat un drept salarial, ci un venit reglementat ca masura de protectie sociala, potrivit art. 176 al.l Contractul Colectiv de Munca pe ramura si ca prezenta actiune se încadreaza pe deplin, sub aspectul prescriptiei extinctive în ipoteza art. 283 Kt. e din Codul Muncii, fiind aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune.
Arata recurenta ca, în mod nelegal, instanta de fond a retinut ca fiind întemeiata actiunea, întrucât trimiterea la dispozitiile Contractului Colectiv de Munca la nivel grup de unitate, depaseste cadrul disponibilitatii actiunii reclamantilor, iar motivarea este rezultatul unui „adaos practicat de instanta de judecata", întrucât contine precizari care nu apartin partilor semnatare si nu s-a tinut cont de aplicarea principiului libertatii contractuale, contractul colectiv de munca reprezentând legea partilor.
Au sustinut ca argumentarea instantei este nefundamentata întrucât, odata inclus acest adaos în salariul de baza, a suferit implicit majorari urmare a indexarilor salariale si ca au fost ignorate dispozitiile art. 176 al.6 din Contractul Colectiv de Munca, deoarece S.C. P S.A. si salariatii reprezentati de FSLI P au decis în anul 1997 ca „începând cu 1 iunie 1997, suplimentarea salariala pentru aprovizionarea de toamna-iarna sa fie introdusa în salariul de baza, iar în 1998 au inclus acest ajutor în salariul de baza al angajatilor si acest ajutor a fost platit lunar de atunci pâna în prezent.
Arata si ca începând cu anul 2003, urmare a includerii în salariul de baza începând cu anul 1998, aceste prevederi privitoare la ajutorul de aprovizionare toamna au ramas fara obiect, motiv pentru care în anii ulteriori dispozitiile art. 168 al.l din Contractul Colectiv de Munca 2003-2007 nu mai prevad acordarea acestei suplimentari, drepturile incluse în salariul de baza fiind mentionate în carnetele de munca ale salariatilor.
De asemenea, sustine recurenta, ca hotarârea a fost data cu încalcarea disponibilitatii, întrucât raportat adaosul la nivelul salariului minim la nivel de ramura, cuantumul acestor suplimentari pentru anii 2005-2008 ar fi de 2135 lei suma bruta si nu se 2780 lei.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Referitor la primul motiv de recurs privitor la prescriptia dreptului la actiune, s-a apreciat ca nu poate fi retinut deoarece, chiar daca art. 168 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate prevede dreptul solicitat la capitolul „Protectia sociala a salariatilor si alte drepturi", natura suplimentarii drepturilor în luna octombrie - pentru aprovizionarea de toamna este aceea a unui drept salarial, întrucât art.168 prevede ca, „cu ocazia unor evenimente anuale: Pasti, Ziua Petrolistului, Craciun, precum si în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna) salariatii S.C P S.A vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".
Or, din continutul textului mentionat reiese ca drepturile solicitate reprezinta drepturi salariale suplimentare, nefiind în discutie drepturi rezultate din neexecutarea contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia pentru a fi aplicabile dispozitiile art.283 lit. e din Codul Muncii.
S-a apreciat ca în cauza salariatii s-au adresat instantei pentru plata unor drepturi salariale neplatite de recurenta, drepturi pentru care, dreptul la actiune se prescrie în termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 166 al. 1 Codul Muncii.
Faptul ca dreptul solicitat este un drept de natura salariala este confirmat implicit de recurenta prin sustinerea constanta, conform careia, începând cu anul 1997, acest drept a fost inclus în salariul de baza al salariatilor.
În ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de recurs, privind fondul litigiului, s-a apreciat ca nu este fondat si ca solutia instantei de fond este corecta.
Contractul colectiv de munca la nivel de ramura, în vigoare în perioada dedusa judecatii, garanteaza în favoarea salariatilor plata unui adaos salarial pentru aprovizionarea de toamna-iarna, cuantumul acestuia este cert, fiind egal cu cel putin salariul minim pe ramura, stabilit în fiecare an prin contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura (art. 176 al. 1,2,).
Potrivit art. 3 din acelasi CCM, contractul colectiv de munca are ca scop, în principal, stabilirea drepturilor minime ale salariatilor iar art. 6 prevede ca nu se vor putea stabili drepturi sub limitele minime sau dispozitii contrare celor stabilite prin contract, dispozitii în concordanta cu prevederile art. 238 din Codul Muncii, care stabilesc ca , contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiat la nivel superior.
Recurenta, în sustinerea motivelor de recurs, pe fondul cauzei a invocat contractul colectiv de munca la nivel de unitate începând cu anul 1997, încercând sa sustina faptul ca drepturile solicitate în cauza au fost incluse anual în salariul de baza al angajatilor.
S-a retinut însa, ca fiecare contract colectiv de munca la nivel de unitate se încheie pentru un an, deci cu o durata de timp determinata, neputând sustine ca prevederile unui anumit contract se prelungesc si pentru anii viitori, partile putând conveni asupra prelungirii valabilitatii contractului colectiv de munca sau renegocierea clauzelor sale.
Or, în cauza recurenta nu a facut dovada ca în contractele colective de munca la nivel de unitate pentru anii 2005-2008 s-au prelungit efectele unor alte contracte sau s-ar fi renegociat anumite clauze ale contractului colectiv.
De altfel, chiar recurenta, prin motivele de recurs, recunoaste ca începând cu anul 2003 nu au mai inclus printre drepturile cuvenite salariatilor, adaosul salarial pentru aprovizionarea toamna-iarna, sustinând însa ca acesta a fost inclus în salariu, sustinere însa care nu poate fi retinuta, întrucât includerea unor sume reprezentând drepturi salariale nu se face în mod implicit ci explicit cu evidentierea lor cu privire la natura si cuantumul acestora.
Cert este ca, asa cum rezulta din C.C.M. la nivel de unitate, încheiat începând cu anul 2003, adaosul pentru aprovizionarea de toamna-iama, prevazut în contractul colectiv de munca la nivel de ramura, nu a mai fost trecut în contractul colectiv de munca la nivel de unitate, ceea ce contravine dispozitiilor art. 238 din Codul Muncii.
De aceea nu s-a retinut nici sustinerea recurentei referitoare la faptul ca instanta nu ar fi tinut cont de principiul libertatii contractuale, deoarece libertatea de a negocia contractul colectiv de munca la nivel de unitate porneste de la prevederile minime stabilite prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura, iar referirea la contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior nu poate fi interpretat în sensul ca s-ar fi depasit cadrul disponibilitatii actiunii, asa cum a sustinut recurenta, ci reprezinta o respectare a dispozitiilor legale în materie si prevazute în Codul Muncii (art.238).
Nu au fost analizate sustinerile referitoare la includerea în salariul de baza a drepturilor solicitate în cauza pentru alti ani decât cei în speta, respectiv 2005-2008, nefacând obiectul cauzei perioada anilor de dupa 1997.
S-a apreciat în acest context ca dreptul pretins în cauza nu a mai fost prevazut în Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate pentru perioada dedusa judecatii, acordarea acestui adaos fiind anuala se impunea includerea acestuia în salariu, asa cum a sustinut recurenta, includere ce trebuia sa fie prevazuta expres în fiecare contract colectiv de munca la nivel de unitate, pentru fiecare an în parte, cu precizarea ca în fiecare an cuantumul acestui adaos este majorat ca urmare a majorarii salariului minim pe unitate.
Recurenta însa nu a facut dovada ca în perioada în discutie, adaosul salarial a fost inclus în salariul de baza acordat reclamantului, desi sarcina probei în litigiile de munca revine angajatorului, potrivit art. 287 Codul Muncii.
Sustinerea potrivit careia salariile mentionate în carnetele de munca ale salariatilor au crescut nu a fost retinuta în sprijinul motivelor de recurs, deoarece aceste majorari salariale nu se specifica ca reprezinta drepturile solicitate în cauza.
Referitor la suma stabilita a fi achitata de recurenta intimatului, pentru perioada 2005-2008, s-a apreciat ca a fost corect retinuta de instanta de fond atât timp cât la fondul cauzei recurenta nu a contestat cuantumul acesteia si nu a facut în nici un fel dovada ca salariile minime în perioada mentionata ar fi avut alte valori decât cele mentionate de intimat.
Având în vedere situatia retinuta, Curtea de Apel , în baza art. 3041 Cod procedura civila a respins recursul ca nefondat.