Dosar nr. 244/199/2008
R O M Â N I A
JUDECATORIA BUHUSI
SENTINTA CIVILA Nr. 770
Sedinta publica de la 12 Noiembrie 2009
Completul compus din:
PRESEDINTE Mia Cristina Damian
Grefier Daniela Vîrsescu
Pe rol fiind pronuntarea cauzei civile privind pe reclamantul Cabinet medicina de familie - medic titular dr. Gosman Elena si pe pârâtii Primarul orasului Buhusi, Consiliul local al orasului Buhusi, având ca obiect actiune în constatarea perfectarii vânzarii – cumpararii.
Dezbaterile în fond au avut loc în sedinta publica din data de 29. 10. 1009, ora 9 si au fost consemnate în încheierea din acea zi.
INSTANTA
- deliberând -
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Buhusi sub nr. 244/199/2008, reclamanta Gosman Elena a chemat în judecata pe pârâtii Primarul orasului Buhusi si Consiliul Local Buhusi, solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa constate perfecta vânzarea-cumpararea spatiului situat în incinta cladirii Policlinicii Buhusi, str. Voioaga, nr.3, spatiu compus din:
- cabinet medicina de familie, cu o suprafata construita de 19,66 m.p. si spatii comune (cota indiviza) de 3,08 m.p.
- sala de tratamente în cota indiviza de 1/3 din 19,22 m.p., respectiv 6,40 m.p. si suprafata construita spatii comune, cota indiviza 1/3 din 3,01 m.p., respectiv 1,00 m.p
si sa dispuna perfectarea vânzarii-cumpararii pentru terenul aflat sub cabinet si spatiul comun-cota indiviza-11,37 m.p., cu nr. cadastral 1962 si terenul aflat sub sala de tratamente si spatii comune-cota indiviza 1/3 din 11,11 m.p., respectiv 3,70 m.p., cu nr. cadastral 1934.
În motivare, reclamanta a aratat ca pentru spatiul si terenul mentionate a solicitat cumpararea în temeiul prevederilor art.3 din O.U.G. nr.110/2005. Fiind parcursa procedura reglementata de art.4 si art.6 din O.U.G. nr.110/2005, la data de 12.07.2007 au fost încheiate procesele-verbale nr. 18389/2007 si 18290/2007 privind finalizarea procedurii de vânzare pentru aceste imobile, procese-verbale care nu au fost contestate la instanta de contencios administrativ. Conform dispozitiilor art.10 al.1 din O.U.G. nr. 110/2005, constituirea formala a contractului de vânzare-cumparare astfel încheiat trebuia realizata în termen de 15 zile de la încheierea procedurilor de solutionare a contestatiilor formulate potrivit art.9 al.3. Conform chitantelor nr. 062050008 si 162050009 din 24.07.2007 a achitat integral pretul stabilit si solicitat de catre pârât, îndeplinindu-si astfel obligatia asumata prin procesele-verbale nr. 18389/2007 si 18290/2007, în termenul prev. la art.II 4 din aceste procese-verbale, iar Consiliul Local a procedat la emiterea facturilor fiscale nr. 0465639 si 0465638 din 24.07.2007.
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art.1295 C.civ.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar urmatoarele înscrisuri: procesele-verbale nr. 18389/2007 si 18290/2007, contract de concesiune, chitantele nr. 062050008 si 162050009 din 24.07.2007 si facturile fiscale nr. 0465639 si 0465638 din 24.07.2007.
Pârâtul Consiliul Local Buhusi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, aratând ca vânzarea spatiilor proprietate privata a unitatilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale a fost reglementata printr-un act normativ special si anume O.U.G. nr.110/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 236/2006. Procesele-verbale nr. 18389/2007 si 18290/2007 s-au încheiat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 110/2005, în vigoare la acea data. Prin Decizia nr. 871/2007, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile O.U.G. nr. 110/2005 sunt neconstitutionale, decizie care este definitiva si general obligatorie. Ca o consecinta a caracterului obligatoriu erga omnes a acestei decizii, prevederea normativa a carei neconstitutionalitate a fost constatata, nu mai poate fi aplicata de nici un subiect de drept, încetându-si efectele juridice. Perfectarea vânzarii spatiilor medicale si a terenului aferent acestuia se poate realiza numai în conditiile unei legi speciale în materie, aceasta având prioritate în raport cu normele dreptului comun, conform principiului de drept potrivit caruia specialul deroga de la general.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 147 al.1 din Constitutie, Decizia nr. 871/2007 a Curtii Constitutionale, art.115-118 C.proc.civ.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin Hotarârea Consiliului Local Buhusi nr. 77/21.09.2006 s-a aprobat lista spatiilor – constructie cabinete medicale si sali de tratament – cu terenul construit si aferent, proprietatea privata a Consiliului Local Buhusi ce urmau a fi vândute în conditiile Legii nr. 236/2006. În temeiul acestei hotarâri, s-a încheiat la data de 12.07.2007 procesul-verbal de vânzare nr. 18389 între Consiliul Local Buhusi, reprezentat prin Comisia pentru vânzarea spatiilor medicale si reclamanta Gosman Elena, privind cabinetul medical individual – medic titular dr. Gosman Elena, situat în intravilanul orasului Buhusi, în incinta cladirii Policlinicii Buhusi din str. Vaioaga nr. 3. S-a stabilit ca pret de vânzare suma de 825,34 euro, pe care reclamanta urma sa-l plateasca în termen de maxim 30 zile calendaristice de la data semnarii procesului-verbal. În mod similar, la data de la data de 12.07.2007 s-a întocmit procesul-verbal de vânzare nr. 18390 între Consiliul Local Buhusi, reprezentat prin Comisia pentru vânzarea spatiilor medicale si reclamanta Gosman Elena, privind cota indiviza de 1/3 din sala de tratamente individual – medic titular dr. Gosman Elena, pretul de vânzare fiind de 268,58 euro. Prin chitantele nr. 062050008 si 162050009 din 24.07.2007, reclamanta a achitat pretul, astfel stabilit prin procesul-verbal de vânzare, iar Consiliul Local Buhusi a emis facturile fiscale nr. 0465639 si 0465638 din 24.07.2007 si desi art.VII lit.a din procesul-verbal de vânzare prevedea un termen de maxim 15 zile de la data achitarii integrale a pretului pentru a se încheia contractul de vânzare-cumparare, acesta nu s-a realizat.
În principiu, potrivit art. 1295 C.Civ. vânzarea-cumpararea este un contract translativ de proprietate din momentul încheierii lui, ceea ce înseamna ca, prin efectul realizarii acordului de vointa si independent de predarea bunului si plata pretului, se produce nu numai încheierea contractului, dar opereaza si transferul dreptului de proprietate de la vânzator la cumparator. În cauza însa, nu se poate sustine ca prin încheierea procesului-verbal de vânzare prin care s-a identificat bunul si s-a fixat pretul a operat transferul dreptului de proprietate în ceea ce priveste spatiul medical, din patrimoniul Consiliului Local în cel al reclamantei, deoarece O.U.G. nr.110/2005 astfel cum a fost modificata prin Legea nr.236/2006 a stabilit o anumita procedura de vânzare a acestor spatii, obligatorie si prealabila încheierii contractului propriu-zis. Astfel, dupa ce consiliile judetene sau consiliile locale, dupa caz, aproba prin hotarâre lista spatiilor ce urmeaza a fi vândute din proprietatea privata a acestora ori din proprietatea privata a statului si care se afla în administrarea lor, se constituie prin dispozitia presedintelui consiliului judetean, respectiv a primarului, o comisie pentru vânzarea spatiilor medicale, care aproba aceasta vânzare în conditiile prevazute de O.U.G. nr.110/2005 si încheie, la finalizarea procedurii, un proces-verbal cuprinzând datele cu privire la desfasurarea procedurii de vânzare si pretul obtinut pentru spatiul respectiv. Acest proces-verbal poate fi contestat la sectia de contencios administrativ a tribunalului de catre partea interesata, daca a fost încheiat prin nerespectarea dispozitiilor legale si abia dupa terminarea procedurii de solutionare a contestatiilor se încheie în maxim 15 zile contractul de vânzare-cumparare a spatiului medical (art.10 din O.U.G. nr.110/2005). Toata aceasta procedura a fost stabilita de legiuitor tocmai datorita faptului ca vânzarea-cumpararea spatiilor medicale, astfel cum a fost reglementata de O.U.G. nr.110/2005 deroga de la contractele de vânzare-cumparare de drept comun, ea fiind impusa autoritatii locale, inclusiv în ceea ce priveste modalitatea de calcul a pretului prin act normativ, motiv pentru care s-a si prevazut posibilitatea exercitarii controlului judecatoresc asupra modului de îndeplinire a dispozitiilor legale, prealabil încheierii contractului.
În aceste conditii, instanta apreciaza ca procesul-verbal de vânzare încheiat are de fapt natura juridica a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumparare prin care partile au ajuns la o întelegere cu privire la lucru vândut (teren si spatiu) si la pret, obligându-se sa încheie contractul propriu-zis în termen de 15 zile de la finalizarea contestatiilor. Mai mult decât atât, potrivit art.10 din O.U.G. nr.110/2005, contractul de vânzare-cumparare a spatiului medical se semneaza, din partea vânzatorului, de presedintele consiliului judetean ori de primar, dupa caz, ei fiind cei care reprezinta autoritatea judeteana sau locala în actele juridice, comisia de vânzare neavând o astfel de atributie. Totodata, instanta retine ca potrivit art. VII pct. c din procesul-verbal de vânzare, contractul de concesionare a spatiului încheiat anterior între parti înceteaza de drept abia la data semnarii contractului de vânzare-cumparare, ceea ce înseamna ca pâna la acest moment reclamanta exercita posesia asupra spatiului în temeiul concesiunii (proprietar fiind Consiliul local) si nu în temeiul unui drept de proprietate dobândit prin întocmirea procesului-verbal de vânzare. De altfel, potrivit art.2 din titlu X al Legii nr.247/1995, terenurile pot fi înstrainate si dobândite numai prin acte juridice încheiate în forma autentica, fiind evidenta intentia legiuitorului ca transferul dreptului de proprietate atât asupra cladirii, cât si asupra terenului sa aiba loc prin acelasi contract.
Prin urmare, reclamanta nu a dobândit dreptul de proprietate nici macar asupra constructiei, ci doar un drept de creanta, pârâtul Consiliul Local Buhusi obligându-se sa vânda bunul-spatiu medical, însemnând constructie si teren aferent, în termen de 15 zile de la data achitarii integrale a pretului de vânzare. E adevarat ca reclamanta si-a îndeplinit obligatia, dar pâna la încheierea contractului de vânzare-cumparare, a aparut Decizia nr.871/2007 a Curtii Constitutionale prin care prevederile O.U.G. nr.110/2005 au fost declarate neconstitutionale, având ca efect suspendarea de drept a acestora pe o perioada de 45 zile (art.31 ali.1 din Legea nr.47/1992) si apoi încetarea efectelor lor. Curtea Constitutionala a considerat ca prin înlaturarea posibilitatii autoritatilor publice locale de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privata a unitatilor administrativ-teritoriale se încalca în mod vadit dreptul unitatilor administrativ-teritoriale de exercitare a prerogativei dispozitiei, ca atribut ce tine de esenta dreptului de proprietate, aducând atingere art.44 alin.1 teza întâi din Constitutie, iar prin stabilirea unui pret fix de 1 euro/m.p. în privinta terenurilor se reglementeaza un transfer silit de proprietate care nu respecta prevederile referitoare la expropriere, consacrate de art. 44alin. 1 si 3 din Constitutie si art.1 din primul Protocal la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Deciziile pronuntate în cadrul solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate nu produc doar efecte relative „inter partes”, ci produc efecte absolute, „erga omnes”, prevederea declarata neconstitutionala ramânând în legislatie, dar aplicarea ei fiind contrara suprematiei Constitutiei, înceteaza, nemaiputând fi invocata de nici un subiect de drept. Prin urmare, obligatia pârâtilor de a încheia contractul a ramas fara cauza, pronuntarea de catre instanta, în lumina principiului executarii în natura a obligatiilor si repararii în natura a pagubelor (art.1073 si 1077 C.civ.) a unei hotarâri care sa tina loc de contract de vânzare-cumparare fiind posibila doar daca nu exista alte impedimente legale. Or, nu numai legea în vigoare (O.U.G. nr.68/2008) se opune încheierii contractului în forma stabilita prin procesul-verbal de vânzare, dar însesi normele constitutionale nu permit validarea unor efecte prin care se încalca grav drepturile uneia dintre parti.
Neconstitutionalitatea legii nu trebuie confundata cu neretroactivitatea ei, deoarece nu este vorba de o simpla modificare legislativa, ci de o decizie de constatare a încalcarii unor drepturi fundamentale, de ordine publica, garantate si prin Conventie. E adevarat ca deciziile Curtii Constitutionale produc efecte numai pentru viitor conform art.174 alin.4 din Legea fundamentala, dar aceasta nu presupune ca prevederea constatata neconstitutionala poate sa ultraactiveze, ci se refera la faptul ca ele nu afecteaza faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situatii juridice , realizate în întregime înainte de publicarea lor, cât si efectele produse înainte de acest moment (facta praeterita).
Fata de aceste considerente, instanta apreciaza ca actiunea reclamantei este nefondata, nerespectarea de catre Consiliul Local a obligatiei de a încheia contractul de vânzare-cumparare în termenul de 15 zile de la achitarea pretului nu poate constitui temei pentru perfectarea vânzarii, ci doar îi da dreptul reclamantei de a solicita pe lânga restituirea pretului, daune –interese.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge actiunea civila având ca obiect actiune în constatarea perfectarii vânzarii – cumpararii formulata de reclamantul Cabinet medicina de familie - medic titular dr. Gosman Elena cu sediul în Buhusi str. Libertatii bl. 227 sc. C, ap. 10, jud.Bacau în contradictoriu cu pârâtii Primarul orasului Buhusi si Consiliul local al orasului Buhusi cu sediul în Buhusi str. Republicii nr. 5,jud.Bacau, ca nefondata.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 12.11.2009.
Presedinte Pt. Grefier detasat la Tribunalul Bacau
Grefier sef
Red. D.M.C.- 29.01.2010
Tehnored. D.M.C./S.M. ex. 5
29/29.01.2010