Contracte. somaţie de plată.lipsa calităţii procesuale pasive a administratorului societăţii debitoare.

Sentinţă comercială 253 din 03.09.2009


Sentinţa comercială nr. 253 din 03.09.2009 – dosar nr. 338/740/2009

Contracte. Somaţie de plată.Lipsa calităţii procesuale pasive a administratorului societăţii debitoare.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 338/740 din data de 06.02.2009, creditoarea SC C. SRL în contradictoriu cu debitoarea P.C. a solicitat instanţei emiterea unei somaţii de plată pentru suma de 670,58 lei ron reprezentând contravaloare marfă livrată, cu factura din 10.12.2005, însuşită de debitoare prin semnătura administratorului P.C. şi suma de 765,13 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate la introducerea acţiunii şi în continuare câte 0,1% din suma iniţială datorată pentru fiecare zi întârziere până la plata debitului.

În motivare, creditoarea a arătat în esenţă că în baza facturii din 10.12.2005, în valoare de 670,58 lei a livrat debitoarei P.C., mărfuri diverse, pata urmând să fie făcută în termen de 7 zile de la livrare, însă nici până în prezent nu a fost plătită. Debitoarea a fost notificată solicitându-i plata mărfii potrivit contractului, însă nu s-a prezentat nici un reprezentant al debitoarei.

În drept au fost invocate dispoziţiile O.G. nr.5/2001, art. 43 Cod comercial, art. 969 şi următoarele, art.1073 Cod Civil, sumele pretinse reprezentând creanţe certe, lichide şi exigibile, în accesiunea art.379 din Codul de procedură civilă, fiind obligaţii de plată asumate.

Debitoarea a depus întâmpinare la dosarul cauzei solicitând respingerea cererii privind emiterea somaţiei de plată invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a debitoarei întrucât cumpărătorul mărfurilor din factura la care se face referire în cererea de chemare în judecată este SC A. SRL şi nu debitoarea P.C. Totodată invocă şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune având în vedere că factura despre care se face vorbire datează din 10.12.2005 iar la data de 17 12 2005 când trebuia plătită factura au trecut mai mult de trei ani, acţiunea fiind prescrisă conform art.3 alin 1 din Decretul nr. 167/1958 considerând că în speţă nu sunt întrunite condiţiile art.1 din O.G. nr.5/2001 actualizată.De asemenea creditoarea a depus la dosar concluzii scrise  prin care solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, obligarea debitoarei la plata sumei de 670,58 lei plus 765,13 lei penalităţi de întârziere precum şi cheltuieli de judecată. De asemenea arată creditoarea că referitor la excepţiile invocate de debitoare arată că, debitoarea are calitate procesuală activă întrucât a efectuat acte şi fapte de comerţ cu SC C. SRL, iar cu privire la excepţia dreptului de acţiune anexează la dosar confirmarea de primire din 31.07.2006 prin care debitoarea era invitată la conciliere.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa a reţinut următoarele:

La data de 6 februarie 2009, creditoarea  SC C.  SRL  a chemat în judecată pe debitoarea P.C. solicitând somarea acesteia la plata sumei de 750,58 lei reprezentând contravaloare marfă livrată cu factura nr. 5308308 din 10.12.2005, precum şi la suma de 763,13 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate la data introducerii acţiunii şi în continuare câte 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului.

La data de 27 martie 2009, debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  a acesteia.

Instanţa, analizând excepţia invocată a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru considerentele ce se vor expune:

Calitatea  procesuală presupune existenţa unei  identităţi între persoana reclamantului  şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat – calitate procesuală activă, precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii – calitate procesuală pasivă.

Reclamantul fiind cel care porneşte acţiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă cât şi pe cea pasivă prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa.

După ce a fost sesizată, instanţa are îndatorirea să verifice atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă, fie înainte de începerea dezbaterilor,  fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.

Analizând factura din 10.12.2005, instanţa constată că, creditoarea  are calitatea de furnizor al mărfurilor livrate iar SC A. SRL calitatea de cumpărător al acestor mărfuri, nicidecum debitoarea din prezenta  cerere îndreptată împotriva sa.

Prin urmare, neexistând identitatea între persoana pârâtei şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, instanţa a admis  excepţia invocată şi a respins cererea pentru lipsă de calitate  procesuală pasivă.