6. Creantele provenite din brevetele de inventii. Termen de prescriptie. Plata impozitului pe venit.
Dreptul de proprietate intelectuala
Art. 3 si 7 din Decret –Lege nr. 167/1958,
art. 132 C. pr. fiscala; art. 41 lit C;
art. 46 al. 1 si 2; art. 47; art. 52 al. 1 C. fiscal
Raporturile dintre parata si apelantii reclamanti nu pot da nastere unor creante fiscale. Prin cererile de chemare in judecata reclamantii au solicitat recuperarea unei pretinse creante ce rezulta din diminuarea unor sume achitate din drepturi de proprietate intelectuala in conformitate cu un contract de cesiune. Prin urmare, aceste sume sunt guvernate, sub aspectul prescriptiei extinctive, de dreptul comun - termenul de 3 ani prevazut de Decretul- Lege nr. 167/1958.
Veniturile obtinute din cesiunea dreptului de a depune cererea de brevet sunt impozabile, iar in calitate de beneficiari ai veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala, reclamantii au obligatia de a achita si impozitul pe venit.
Curtea de Apel Bacau – Sectia civila, minori si familie,
conflicte de munca si asigurari sociale
Decizia civila nr. 120 din 6 noiembrie 2009
Prin sentinta civila nr.452 din 16.04.2009, pronuntata de Tribunalul Neamt, în dosar nr.163/103/2009, s-a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de pârâta, doar cu privire la sumele solicitate pentru perioada 1.01.2002-2.07.2004 de catre reclamantii A.P., B.M., s. a si cu privire la sumele solicitate pentru perioada 1.01.2002-29.06.2004 de catre reclamantii B.M., G.C.S., s.a.
S-au respins ca prescrise actiunile în pretentii conexate, formulate de toti reclamantii susmentionati în contradictoriu cu pârâta S.C. A.T.P.R S.A., cu privire la sumele retinute cu titlu de impozit, contributie asigurari sociale si contributie asigurari sanatate în anii 2002 si 2003.
S-au admis în parte actiunile în pretentii conexate, formulate de reclamanti în contradictoriu cu pârâta.
A fost obligata pârâta S.C. A. M. T. P. R. S.A sa plateasca reclamantilor urmatoarele sume reprezentând impozit nelegal retinut în anii 2006 si 2007:
- lui A.P. suma de 3.982 lei; s.a.
A fost obligata pârâta sa plateasca reclamantilor dobânda legala aferenta sumelor mentionate mai sus, începând cu data retinerii nelegale a sumelor, (martie 2006 si martie 2007) si pâna la plata efectiva a acestor sume.
A fost obligata pârâta sa plateasca reclamantilor suma de 12.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a avut în vedere urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Sectiei comerciale si de contencios administrativ a Tribunalului Neamt sub nr. 3670/103/2007 din 2.07.2007, reclamantii B. M., G. C. si S. G. au chemat în judecata pârâtele SC A.T.P.R. SA, ANAF – Directia Generala a Finantelor Publice Neamt, Casa de Asigurari de Sanatate Neamt si Casa Judeteana de Pensii N., solicitând restituirea unor sume retinute cu titlu de impozit, contributie asigurari de sanatate si contributie asigurari sociale, de catre prima pârâta si virata celorlalte pârâte în perioada 2002- 2007, inclusiv dobânda aferenta perioadei de 5 ani pentru care au fost retinute eronat aceste sume, calculata potrivit hotarârilor de guvern ce reglementeaza cuantumul majorarilor de întârziere pentru neplata obligatiilor bugetare.
În motivarea cererii, au aratat ca au încheiat cu prima pârâta contractul de cesiune nr. 1/23.05.2001 având ca obiect cedarea dreptului la depunere a cererii de brevet de inventie, în schimbul acestei cesiuni, societatea obligându-se sa le acorde drepturi patrimoniale de autor în cuantum de 10 % din eficienta anuala postcalculata, negociata si statutara prin hotarârea Consiliului de Administratie. Pentru aplicarea prevederilor art. 48 Cod fiscal care delimiteaza veniturile neimpozabile, au fost elaborate Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin HG nr.44/2004, asa cum au fost modificate si completate de HG nr. 84/2005, care la art.35 prevede ca venitul obtinut de catre persoana fizica având calitatea de inventator conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 64/1991 –legea privind brevetele de inventie, ca urmare a transmiterii prin cesiune a dreptului la brevetul de inventie, este în întregime neimpozabil.
În mod eronat drepturile ce li se cuveneau în urma cesionarii inventiei, au fost încadrate la drepturi salariale. Conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, art. 132, prescrierea dreptului de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui în care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.
Cu privire la perioada 2002-01.01.2004, data intrarii în vigoare a Codului fiscal, veniturile din dreptul de proprietate intelectuala au fost considerate conform art.15 din O.G. nr. 7/2001, venituri din activitati independente, iar potrivit art. 21 al. 1 lit. a, beneficiarii acestei categorii de venit datorau un impozit de 15% din venitul brut încasat (ce ar fi trebuit retinut la sursa), însa art. 73 din legea speciala privind brevetele de inventii, pe o perioada de 5 ani de la prima aplicare a inventiei, titularii brevetului de inventie sau dupa caz, licentiatii acestuia, sunt scutiti de la plata impozitului pe venitul realizat. Prin aparitia Legii nr. 571/2003, O.G. nr. 7/2001 si art. 73 din Legea nr. 64/1991, au fost abrogate. Cu toate acestea, art.73 din Legea nr.64/1991, a fost preluat si introdus la art. 48 al.1 din Legea nr. 571/2003, considerându-se ca pentru aceasta categorie de venituri nu se datoreaza impozit în primii 5 ani de catre titularul brevetului sau licentiatii acestuia.
În privinta dobânzilor solicitate au aratat ca, potrivit art. 113 pct. 9, art. 116 pct. 5 si art.120 din Ordonanta nr. 92/2003, sumele ce urmeaza a fi restituite de la buget contribuabililor sunt purtatoare de dobânzi, nivelul majorarilor de întârziere fiind de 0,1 % pentru fiecare zi întârziere, acest cuantum fiind stabilit pentru perioadele anterioare la nivelul de 0,05% si 0,06% prin H.G. nr. 874/2002 si H.G. nr. 1513/2002.
Pentru anul 2001, drepturile banesti au fost acordate în anul 2001 în mod esalonat, pe 3 transe cu retinere de impozit respectiv: iulie, septembrie si octombrie; pentru anul 2002, plata s-a efectuat în 2003 tot în 3 transe cu retinere de impozit, respectiv 2 în luna august si 1 în luna septembrie; pentru anul 2003 nu s-a efectuat nici o plata în 2004, drept pentru care au actionat societatea în instanta prin somatie de plata, obtinând câstig de cauza astfel încât, drepturile banesti le-au primit în 2005 atât pentru 2003 cât si pentru 2004 în lunile aprilie, august si septembrie; pentru anul 2005, plata s-a efectuat în 2006 într-o singura transa de data aceasta, respectiv în luna martie; pentru anul 2006, plata s-a efectuat în 2007 tot într-o singura transa, respectiv în luna martie.
Retinerile la sanatate au fost efectuate pentru anul 2001 în anul 2002 în cele 3 transe de plati, respectiv iulie, septembrie si octombrie iar pentru anul 2002, în anul 2003, tot în 3 transe corespunzatoare efectuarii platilor, iar retinerile la CAS au fost efectuate numai pentru anul 2002 în anul 2003, în cele 3 transe de plati, respectiv 2, în luna august si 1 în luna septembrie.
La acest dosar, prin încheierea din data de 24.08.2007 a fost conexat dosarul înregistrat pe rolul aceleiasi sectii sub nr. 3726/103/2007, prin care reclamantii A.P., s. a, au chemat în judecata aceleasi pârâte pentru a fi obligate la plata sumelor retinute cu titlu de impozit, contributii C.A.S. si C.A.S.S., precum si a dobânzilor, invocând aceleasi temeiuri de fapt si de drept.
La data de 09.08.2007, reclamantii si-au precizat actiunea în sensul ca doresc sa se judece doar cu S.C. M.S.R. S.A. fata de care au calitate procesuala activa izvorâta din Contractul de cesiune nr. 1/23.05.2001.
Instanta a invocat din oficiu exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor pentru drepturile banesti aferente perioadei noiembrie 2001 –octombrie 2003.
Prin sentinta civila nr. 2042/COM/24.10.2007 Tribunalul Neamt Sectia comerciala si de contencios administrativ a respins exceptia prescriptiei si a admis actiunea principala si cea conexa asa cum au fost precizate de reclamanti, obligând pârâta la plata catre reclamanti a sumelor retinute cu titlu de impozit si contributii aferente veniturilor obtinute ca urmare a transmiterii prin cesiune a dreptului la brevetul de inventie, retinute nelegal, precum si la plata dobânzilor aferente, calculate începând cu data retinerii nelegale pâna la achitarea efectiva a debitelor, conform legislatiei în vigoare pentru fiecare perioada de timp în parte.
Pentru a hotarî aceasta, instanta a considerat ca în speta nu sunt aplicabile dispozitiile referitoare la termenul general de prescriptie prevazut de Decretul nr. 167/1958, întrucât sumele retinute au caracterul unor creante fiscale, fiind supuse regimului juridic reglementat prin norme speciale, respectiv cele cuprinse în Codul fiscal si Codul de procedura fiscala, potrivit carora prescrierea dreptului de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale este de 5 ani de la data de 01 ianuarie a anului urmator celui în care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire. Dreptul reclamantilor la restituirea sumelor retinute nelegal a luat nastere din anul 2002, din momentul în care angajatorul a efectuat platile catre reclamanti conform statelor de plata depuse la dosar si necontestate de catre societatea pârâta.
Pe fondul cauzei, s-a retinut ca art. 35 din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile în discutie sunt în întregime neimpozabile. Asadar, veniturile obtinute de reclamanti nu trebuiau impozitate si încadrate în venituri salariale din alte surse la care se calculeaza impozitul si contributiile aferente conform legislatiei fiscale.
În aceste conditii, în temeiul art. 113 pct. 9, 116 pct. 5 si 120 din Codul de procedura fiscala, reclamantii au fost considerati îndreptatiti si la plata dobânzilor calculate conform hotarârilor de guvern în vigoare la data la care s-au efectuat platile catre reclamanti.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâta, considerând ca în mod gresit instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, întrucât nu poate fi retinuta incidenta art. 132 din codul de procedura fiscala, pentru perioada 2002-2003, textul intrând în vigoare la data de 1.01.2004. Chiar si lasând la o parte acest aspect, textul de lege se aplica numai în raporturile dintre contribuabili si autoritatea fiscala, numai cu privire la creante fiscale. Or, raporturile reclamantilor cu pârâta sunt de natura civila.
Pe fondul cauzei, a aratat ca în perioada 1.01.2002-1.01.2004 erau aplicabile dispozitiile OG nr. 7/2001, potrivit art. 21 al. 1 lit. a datorându-se legal un impozit de 15%, iar în perioada 2004-2007 retinerea impozitului era impusa de art. 52 Cod fiscal. Art. 47 care enumera veniturile exceptate de la impozitare nu mentiona si situatia reclamantilor, referindu-se doar la veniturile obtinute de titularii brevetului, sau de licentiatii acestuia, nu si de inventatori.
Cum textul de lege reprezentat de art. 47 exclude de la impozitare numai veniturile celui care exploateaza inventia, respectiv titularul brevetului aplicat, a aprecia ca în baza art. 35 din normele metodologice ar fi exceptate de la impozitare si veniturile reclamantilor, ar însemna a accepta ideea ca norma metodologica sa poata adauga la lege.
Contributia de asigurari sociale a fost corect retinuta, potrivit Legii nr. 19/2000, art. 18. Sunt exceptate de la aceasta datorie în temeiul art. 26 al.1 lit. c drepturile de autor, care nu se confunda cu drepturile inventatorilor, fiind categorii distincte de drepturi de proprietate intelectuala.
Contributia de asigurari de sanatate a fost retinuta în baza Legii nr. 145/1997 si apoi a OUG nr. 150/2002, datorându-se de catre reclamanti în considerarea calitatii lor de asigurati, asupra veniturilor asimilate salariilor, si care se supun impozitului pe venit.
Prin decizia civila nr. 26/25.03.2008, Curtea de Apel Bacau –Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, a admis apelul, a anulat sentinta si a trimis cauza spre solutionare Tribunalului Neamt –Sectia civila, retinând ca obiectul actiunii constituie o cerere accesorie ce decurge din proprietatea intelectuala asupra brevetelor de inventie, astfel ca instanta competenta era cea de drept comun, si nu de contencios administrativ.
Decizia a fost mentinuta în recursul declarat de reclamanti, de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie, care prin decizia nr. 3587/28.11.2008 a Sectiei sale comerciale a respins recursul, motivând ca prezenta în litigiu a unei societati comerciale nu este de natura a atrage jurisdictia comerciala, raportul dedus judecatii derivând din drepturi de natura civila, respectiv drepturi cuvenite inventatorilor. Pentru acestea, legea reglementeaza la art. 2 lit. b Cod de procedura civila competenta tribunalului ca instanta civila. De asemenea a mai precizat ca, aplicarea unor dispozitii din codul fiscal sau din codul de procedura fiscala nu este de natura a atrage jurisdictia administrativa, contenciosul solutionând litigiile în care cel putin una din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut prin emiterea unui act administrativ sau refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept.
În consecinta, pe rolul Tribunalului Neamt –Sectia civila a fost înregistrat dosarul sub nr. 163/103/2009, la data de 22.01.2009.
Analizând întregul probatoriu administrat în cererile conexate, tribunalul a retinut cu prioritate ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru sumele aferente perioadelor 1.01.2002-2.07.2004 solicitate de catre cei 12 reclamanti din actiunea conexata, si cu privire la sumele solicitate pentru perioada 1.01.2002-29.06.2004 de catre cei 3 reclamanti din actiunea initiala, este întemeiata, urmând a fi admisa.
Între reclamanti si pârâta s-a încheiat contractul de cesiune nr. 1/23.05.2001 având ca obiect cedarea dreptului la depunere a cererii de brevet de inventie, acordarea si eliberarea acestuia cu dreptul de invocare a prioritatii conventionale, cu privire la inventia cu titlul „procedeu si instalatie automata de calire a tevilor”. În schimbul acestei cesiuni, societatea cesionara s-a obligat sa acorde cedentilor drepturi patrimoniale de autor în cuantum de 10% din eficienta anuala postcalculata, negociata si statutara prin hotarârea Consiliului de Administratie. Prin actiunea introductiva formulata, reclamantii au invocat în sarcina pârâtei o nerespectare a obligatiilor patrimoniale ce-i reveneau catre inventatori, astfel cum aceasta si le-a asumat prin art. 9 din mentionatul contract, în sensul ca, din totalul sumelor ce li se cuveneau, dânsii au fost remunerati cu o suma mai mica, în mod nelegal retinându-li-se impozit, contributii asigurari de sanatate si contributii asigurari sociale.
Culpa invocata în sarcina societatii pârâte nu poate avea, asadar, alt temei, decât cel al raspunderii civile contractuale, reclamantii sustinând drepturile lor de a primi în baza contractului încheiat sume mai mari decât cele efectiv încasate. Drepturile patrimoniale de autor solicitate le sunt cuvenite reclamantilor în baza raporturilor contractuale în care se afla cu pârâta, astfel ca temeiul în drept al cererii lor este cel reprezentat de dispozitiile art. 969 si 1073 Cod civil, asumat de ei însisi si prin cererea înregistrata initial sub nr. 3670/103/2007.
Raporturile dintre parti nu pot fi, pentru aceste considerente, de natura fiscala, astfel ca sunt supuse în domeniul prescriptiei extinctive, dispozitiilor legale de drept comun reprezentate de Decretul nr. 167/1958, si nu dispozitiilor art. 132 din OG nr. 92/2003. Potrivit art. 3 si 7 din actul normativ aplicabil, termenul de prescriptie în interiorul caruia poate fi valorificat un drept patrimonial este de 3 ani si începe sa curga de la data la care se naste dreptul la actiune, în cazul de fata, data încasarii sumelor mai mici si totodata a retinerii sumelor solicitate prin actiune. În aceste împrejurari, reclamantii sunt în termen a solicita doar sumele scadente din urma cu trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecata.
Întrucât retinerea sumelor cu titlu de impozit, contributie asigurari sociale si contributie asigurari sanatate s-a efectuat partial în anii 2002 si 2003, fata de momentele promovarii cererilor conexate, respectiv 29.06.2007 si 2.07.2007, la mai mult de trei ani de la momentul retinerii, pentru aceste sume actiunea a fost respinsa ca prescrisa.
În aceste conditii, instantei îi ramâne a se pronunta pe fond doar cu privire la sumele retinute ca impozit în martie 2006 si martie 2007, sub care aspect actiunea este întemeiata si a fost admisa în parte pentru considerentele ce se vor detalia în continuare.
Pentru perioada ramasa în discutie, normele legale care reglementau impozitarea veniturilor sunt cele cuprinse în codul fiscal, Legea nr. 571/2003, si normele metodologice de aplicare a acestuia. Sustinerea pârâtei legata de faptul ca exceptiile de la regula obligatiei de plata a impozitului, reglementate de art. 47 din codul fiscal, nu îi vizeaza pe reclamanti, este corecta. Dispozitia legala se refera doar la veniturile obtinute de titularul unui brevet sau de catre licentiatii acestuia, care exploateaza inventia. Aceste calitati, astfel cum sunt definite la art. 2 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, sunt diferite în speta de fata, de calitatea de inventator, la care textul nu face referire. În prezenta cauza, reclamantii au calitatea de inventatori, iar pârâta pe cea de titulara a brevetului si totodata persoana care exploateaza inventia.
Punctul 35 referitor la art. 47, din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, si mentinute prin HG nr. 84/2005 de modificare si completare a acestor norme, stipuleaza însa expres ca „venitul obtinut de catre persoana fizica având calitatea de inventator conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 64/1991, republicata, cu modificarile ulterioare, ca urmare a transmiterii prin cesiune a dreptului la brevetul de inventie, este în întregime neimpozabil”.
Normele metodologice au valoarea unei legi interpretative, care se integreaza în actul normativ anterior, care se interpreteaza. Valoarea lor este de a lamuri modul de aplicare a legii interpretate, astfel cum trebuia înteles înca de la momentul edictarii ei. Calitatea de inventator a reclamantilor nu este contestata, iar dreptul lor la brevet de inventie, reglementat la art. 3 din Legea nr. 64/1991, a fost transmis prin cesiune, catre pârâta. Punctul 35 are în vedere în mod explicit exact situatia reclamantilor din prezenta speta, referindu-se la venitul obtinut de inventator din cesionarea dreptului la brevet.
Interpretarea data de pârâta în sensul ca pct. 35 ar avea în vedere veniturile obtinute de titularul de brevet din cesiunea brevetului nesocoteste exprimarea textului de lege, care nu lasa nici un dubiu, în sensul ca se refera la inventator si la cesiunea dreptului la brevet, nu a brevetului.
Pârâta s-a mai aparat invocând faptul ca o opinie contrara ar echivala cu situatia în care o norma de aplicare ar modifica textul de lege. Data fiind însa interpretarea logica a textului de lege care este lipsit de neclaritati, a nu-i recunoaste sensul si domeniul de aplicare, ar goli de continut o norma legala în vigoare, ce le era aplicabila reclamantilor, ceea ce este mai grav decât o tehnica defectuoasa de legiferare, ce nu este imputabila autoritatii judecatoresti. Reglementarea adusa prin aceste norme metodologice raspunde, foarte probabil, intentiei legiuitorului de a aplica o politica fiscala diferentiata si favorizanta pentru aceasta categorie de subiecti (inventatorii), tocmai în considerarea interesului pe care-l antreneaza pentru societate sprijinirea actului de creatie (stiintifica, tehnica), ale carui beneficii se rasfrâng în ultima analiza în sporul bogatiei si prestigiul national. Sub acest aspect, si printr-o interpretare teleologica a textului de lege se ajunge la aceeasi concluzie a aplicabilitatii pct. 35 din norme metodologice la situatia reclamantilor si la întemeierea în parte a actiunii lor.
Întrucât în mod nelegal pârâta a operat aceste retineri cu titlu de impozit care, în fapt nu era datorat, sumele astfel retinute reprezinta drepturi patrimoniale de autor cuvenite reclamantilor în temeiul contractului încheiat, si pe care acestia sunt îndreptatiti a le obtine întocmai, asa cum stipuleaza art. 1073 Cod civil: „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligatiei”.
Cât priveste cererea de obligare a pârâtei si la plata de dobânzi, aceasta este întemeiata în considerarea prevederilor art. 1088 Cod civil. Asa cum prevede si textul de lege aplicabil, despagubirile care sa asigure o reparare integrala a pagubei suferite, reprezentate de lipsirea de folosinta banilor cuveniti, în temeiul evaluarii legale a daunelor, se situeaza la nivelul dobânzii legale, astfel cum este stabilit de OG nr. 9/2000. Data fiind natura civila contractuala a raportului de drept dintre parti, nu exista temei pentru aplicarea cotei majorarilor de întârziere reglementate de hotarârile de Guvern invocate de reclamanti, domeniul de aplicare a acestora reprezentându-l neplata obligatiilor bugetare.
Având în vedere si prevederile art. 274 si 276 Cod de procedura civila, întrucât pârâta se afla în culpa procesuala, fiind cazuta partial în pretentii, a fost obligata a plati reclamantilor si parte din cheltuielile de judecata efectuate de acestia, reprezentând onorarii de avocat din toate ciclurile si stadiile procesuale desfasurate.
Împotriva sentintei civile mai susmentionate au declarat în termen legal apeluri reclamantii A.P. s. a si pârâta S.C. A.T.P.R. S.A.
Reclamantii au criticat hotarârea primei instante sub aspectul gresitei solutii de admitere si exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 1.01.2002-2.07.2004, privind sumele retinute cu titlu de impozit, contributie asigurari sociale si contributie asigurari sanatate în anii 2002 si 2003.
Pârâta S.C. A.T.P.R.S.A., a criticat sentinta, întrucât prima instanta gresit a admis cererea reclamantilor în ceea ce priveste restituirea sumelor calculate, retinute si virate cu titlu de impozit pe venit în luna martie 2006 – martie 2007, solicitând astfel schimbarea în parte a sentintei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata.
Analizând sentinta civila apelata sub aspectul motivelor de apel, dar si din oficiu, în temeiul art.295 Cod procedura civila, Curtea de Apel retine urmatoarele:
La data de 23.05.2001, pârâta S.C. A.T.P.R. S.A. a încheiat cu 17 salariati/fosti salariati, printre care si reclamantii-apelanti din prezenta cauza, contractul de cesiune nr. 1 („Contractul de cesiune”). Contractul de cesiune are ca obiect transferul dreptului la depunerea cererii de brevet de inventie, la acordarea si eliberarea brevetului de inventie, precum si dreptul la invocarea prioritatii conventionale. Drept urmare, la data de 28.05.2001, a constituit la OSIM depozitul national reglementar referitor la inventia în discutie. Ulterior, prin hotarârea nr. 4/216/24.07.2002 emisa de OSIM a fost încuviintata acordarea brevetului nr. 117862 în favoarea S.C. P. S.A. Roman, actuala A.T.P.R.. În baza art. 9 din Contractul de cesiune, pârâta a acordat reclamantilor-apelanti anumite sume de bani, cu titlu de pret al cesiunii. Asupra sumelor de bani achitate, pârâta în calitate de platitor de venituri, a procedat, în baza dispozitiilor legale în vigoare, la calcularea, retinerea si virarea catre autoritatile fiscale a sumelor datorate cu titlu de impozit, contributii de asigurari sociale (CAS) si asigurari de sanatate (CASS) aferente platilor efectuate catre intimati.
În ceea ce priveste admiterea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, prima instanta a retinut în mod corect incidenta prescriptiei extinctive art.3 si 7 din Decretul-Lege nr.167/1958, sub acest aspect hotarârea este legala si temeinica.
Astfel, potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, termenul de prescriptie în cazul obligatiilor patrimoniale este de 3 ani, termen care, în lipsa altor reglementari legale incidente, curge de la data nasterii dreptului la actiune, în conformitate cu dispozitiile art. 7 din acest act normativ. În speta, data nasterii dreptului la actiune coincide cu momentul retinerii de catre subscrisa a sumelor în discutie;
- pretentiile aferente actiunilor introductive cuprind si sumele cu titlu de impozit, asigurari de sanatate si contributii la asigurari sociale care au fost retinute în perioada 2002-2003;
- actiunea care a format obiectul dosarului nr. 3670/103/2007 a fost introdusa la data de 02.07.2007, iar actiunea care a format obiectul dosarului nr. 3726/103/2007 a fost introdusa la data de 05.07.2007, rezulta ca, în speta, termenul de prescriptie de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, termen în cadrul caruia intimatii-apelanti îsi puteau valorifica dreptul la actiune în vederea obtinerii sumelor pretinse cu titlu de retineri reprezentând impozit, CAS si CASS aferente perioadei 01.01.2002-31.12.2003, era expirat la data promovarii litigiilor.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958, având în vedere prescriptia dreptului de a solicita sumele pretinse cu titlu de debit principal, rezulta ca aceeasi solutie se impune si cu privire la dobânzile aferente (accesorii).
În speta nu este incident termenul de prescriptie de 5 ani reglementat de art.132 Cod procedura fiscala.
Astfel, potrivit art. 132 C.pr. fisc. (în forma în vigoare la momentul promovarii cererii de chemare în judecata): „Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui în care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire”. Ca atare, rezulta ca termenul de prescriptie în discutie se aplica numai în cazul contribuabililor care urmaresc recuperarea unor creante fiscale, adica numai în cazul raporturilor persoanelor fizice/juridice platitoare de impozite, taxe etc. cu autoritatile fiscale. Raporturi de acest gen s-au stabilit între pârâta si autoritatile fiscale la momentul achitarii sumelor în discutie, nu între pârâta si apelantii-reclamanti;
- raporturile dintre pârâta si apelantii-reclamanti nu pot da nastere unor creante fiscale. Concret, prin cererile de chemare în judecata reclamantii-apelanti solicita recuperarea unei pretinse creante ce ar fi rezultat din diminuarea sumelor achitate cu titlu de venituri din drepturi de proprietate intelectuala în conformitate cu Contractul de cesiune. Prin urmare, aceste sume sunt guvernate, sub aspectul prescriptiei extinctive, de dispozitiile dreptului comun (termenul de 3 ani prevazut de Decretul-lege nr. 167/1958), astfel cum în mod corect a retinut prima instanta;
- litigiul a fost înregistrat pe rolul sectiei civile, nu al celei de contencios;
- natura civila a litigiului reprezinta o problema de drept dezlegata, prin raportare la dispozitiile art. 315 alin. (1) C.pr. civ. Astfel, prin decizia nr. 26/2008 pronuntata de Curtea de Apel Bacau, Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal în apelul promovat în prezenta cauza (dosarul nr. 3670/103/2007) în primul ciclu procesual (decizie irevocabila prin respingerea recursului) se stabileste ca în speta nu sunt incidente dispozitiile art. 132 C.pr. fisc.
Apelantii-reclamanti au interpretat gresit dispozitiile legale pe care le sustin în sensul admiterii apelului formulat pentru urmatoarele argumente:
Reclamantii-apelanti se prevaleaza eronat de incidenta dispozitiilor art. 14 si 21 alin. (4) C.pr. fisc. În speta nu suntem în prezenta unei creante fiscale, aspect confirmat si de art. 21 alin. (1) C.pr. fisc. Care prevede ca: „Creantele fiscale reprezinta drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal” între pârâta si inventatori nu exista astfel de raporturi. Astfel, dispozitiile art. 14 C.pr. fisc. se refera la criteriul economic în stabilirea obligatiei de achitare a impozitelor catre stat, iar dispozitiile art. 21 alin. (4) C.pr. fisc. se refera restituirea sumelor în cadrul raporturilor dintre contribuabil (subscrisa) si autoritatea fiscala;
- dispozitiile art. 2 alin. (2) C.pr. fisc. Sunt incidente numai în ceea ce priveste aspectele legate de „sume datorate bugetului general consolidat”, aspecte care intereseaza raporturile dintre contribuabili (persoane fizice sau juridice) si autoritatile fiscale, nu si pe cele dintre persoane fizice si persoane juridice, cum este cazul în prezenta speta;
- în contextul în care nu suntem în prezenta unei creante bugetare, reclamantii-apelanti se prevaleaza eronat de dispozitiile art. 1 alin. (3) din C.fisc, care prevede ca: „În materie fiscala, dispozitiile prezentului cod prevaleaza asupra oricaror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozitiile Codului fiscal.”. Concluzia este confirmata si de dispozitiile art. 1 alin. (1) si (3) din C.pr. fisc, care definesc sfera de aplicare a actului normative în discutie, adica „drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale” si notiunea de administrare a taxelor, adica „ansamblul activitatilor desfasurate de organele fiscale”.
- invocarea de catre reclamantii-apelanti a dispozitiilor art. 22 din Decretul-lege nr. nr. 167/1958 este rezultatul unei erori, întrucât dispozitia legala în discutie priveste imprescriptibilitatea/termenul general de prescriptie de 30 de ani aplicabil în materia actiunilor reale, nefiind incident în materia actiunilor personale cum este cea de fata (în cadrul careia se invoca un drept de creanta);
- reclamantii-apelanti invoca eronat în sustinerea incidentei termenului de prescriptie de 5 ani, dispozitiile O.G nr. 68/1997 privind procedura de întocmire si depunere a declaratiilor de impozite si taxe si ale O.G nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare. Astfel, ambele acte normative erau abrogate la data promovarii cererilor de chemare în judecata, conform art. 242 C.pr. fisc.;
- cât priveste dispozitiile art. 23 din Decretul-lege nr. 167/1958 de care se prevaleaza reclamantii-apelanti, acestea confirma faptul ca solutia instantei de fond este corecta. Astfel, textul în discutie prevede ca: „Impozitele si taxele datorate statului precum si primele asigurarilor prin efectul legii, ramân supuse dispozitiilor privitoare la prescriptie din legile speciale”. Prin urmare, derogarile instituite de dispozitia legala mentionata cu privire la termenele de prescriptie în legatura cu impozite si taxe sunt incidente numai în ceea ce priveste raporturile dintre contribuabili si autoritatile fiscale.
În ce priveste apelul formulat de apelanta pârâta, Curtea apreciaza ca acesta este fondat, instanta de fond, gresit a admis pretentiile conexe formulate de apelantii-reclamanti cu privire la sumele ce reprezinta impozit nelegal retinut în anii 2006 si 2007, precum si dobânda aferenta.
Sumelor retinute cu titlu de impozit în perioada 2006-2007 le sunt aplicabile dispozitiile Codului fiscal, în forma în vigoare la data de 1.01.2006.
Prima instanta a ignorat dispozitiile art.47 si 52 Cod fiscal, care prevad ca veniturile obtinute din cesiunea dreptului de a depune cererea de brevet sunt impozabile.
În calitate de beneficiari ai veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala, reclamantilor-apelanti le incumba obligatia achitarii impozitului pe venit, asa cum rezulta din urmatoarele aspecte:
Conform art. 41 lit. a) C.fisc: „Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt urmatoarele: a) venituri din activitati independente, definite conform art. 46”;
Art. 46 alin. (1) si (4) la care face referire dispozitia legala citata dispun în sensul ca: „(1) Veniturile din activitati independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere si veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, realizate în mod individual si/sau într-o forma de asociere, inclusiv din activitati adiacente. (...)
Veniturile din valorificarea sub orice forma a drepturilor de proprietate intelectuala provin din brevete de inventie, desene si modele, mostre, marci de fabrica si de comert, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor si drepturi conexe dreptului de autor si altele asemenea”;
Potrivit art. 52 alin. (1) C.fisc: „Platitorii urmatoarelor venituri au obligatia de a calcula, de a retine si de a vira impozit prin retinere la sursa, reprezentând plati anticipate, din veniturile platite: a) venituri din drepturi de proprietate intelectuala”.
Reclamantii-apelanti nu sunt exceptati de la obligatia achitarii impozitului
- cadrul legal aplicabil: de la regula impozitarii veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala prevazuta de art. 41 lit. a) C.fisc, legiuitorul a instituit si anumite exceptii, de stricta interpretare si aplicare. Aceste exceptii sunt cuprinse în art. 47 C.fisc. Si nu se refera si la situatia intimatilor, astfel: „(1) Nu sunt venituri impozabile: a) veniturile obtinute prin aplicarea efectiva în tara de catre titular sau, dupa caz, de catre licentiatii acestuia a unei inventii brevetate în România, incluzând fabricarea produsului sau, dupa caz, aplicarea procedeului, în primii 5 ani de la prima aplicare, calculati de la data începerii aplicarii si cuprinsi în perioada de valabilitate a brevetului; b) venitul obtinut de titularul brevetului prin cesionarea acestuia.
(2) De prevederile alin. (1) beneficiaza persoanele fizice care exploateaza inventia, respectiv titularul brevetului aplicat.”
- din interpretarea dispozitiilor legale în discutie rezulta ca legiuitorul a exceptat de la impozitare veniturile obtinute de titularul brevetului/licentiatii acestuia din aplicarea/exploatarea inventiei si cele obtinute de titularul brevetului de inventie din cesiunea acestuia. Ca atare, de exceptia în discutie beneficiaza în mod exclusiv subiectele mentionate, iar nu si inventatorii (pentru venituri obtinute din cesiunea dreptului de a depune cererea de eliberare a brevetului de inventie). Prin raportare la principiul exceptio est strictissimae interpretationes et aplicationes rezulta ca, daca legiuitorul ar fi dorit sa excepteze de la regula impozitarii si alte persoane fizice decât titularii brevetului de inventie/licentiatii acestora, atunci acesta ar fi prevazut în mod expres o atare derogare în cuprinsul art. 47 C.fisc, ceea ce nu este cazul în speta.
Fata de argumentele prezentate rezulta ca prima instanta a retinut corect împrejurarea ca dispozitiile art. 47 C.fisc - sediul materiei în privinta categoriilor de persoane exceptate de la regula impozitarii veniturilor rezultând din drepturi de proprietate intelectuala - nu vizeaza situatia reclamantilor. Totusi, în mod contradictoriu, a apreciat eronat ca pârâta a retinut în mod nelegal impozitul aferent sumelor achitate cu acest titlu în lunile martie ale anilor 2006 si 2007.
Hotarârea primei instante ignora principiul potrivit caruia exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare, întrucât categoriile exceptate de la regula impozitarii veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala sunt clar reglementate de art. 47 C.fisc.
Art. 3 din Legea 64/1991 prevede ca dreptul la brevet de inventie apartine inventatorului sau succesorului sau în drepturi, iar art.45 face distinctie între „dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului si drepturile care decurg din brevet”.
Interpretând contractul de cesiune dintre reclamanti si pârâta prin prisma acestor dispozitii legale, concluzia ce se impune este aceea ca societatea pârâta are calitatea de succesori în drepturi a inventatorilor care i-au cesionat dreptul la depunerea cererii de brevet, la acordarea si eliberarea brevetului.
Reclamantii, în calitate de inventatori, nu au transmis prin cesiune dreptul la brevetul de inventie, pentru a le fi aplicabile dispozitiile pct. 35 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Dreptul la brevetul de inventie s-a nascut direct în patrimoniul societatii pârâte, ca succesor în drepturi al inventatorilor, în sensul prevederilor art. 2 lit. (m) din Legea 64/1991.
Norma juridica citata vizeaza veniturile obtinute de titularul de brevet (care are în acelasi timp si calitatea de inventator) din cesiunea brevetului si nu din cesiunea dreptului de a depune cererea pentru eliberarea brevetului de inventie.
Fata de considerentele expuse, Curtea constata ca prima instanta a interpretat gresit dispozitiile legale ce au incidenta în cauza, urmând ca în temeiul art. 296 Cod procedura civila va admite apelul apelantei-pârâte.