Cuantum cautiune. Acces liber in instanta - Art 6 cedo.

Dosar Nr. 305 (16.03.2009)

Cuantum cautiune.Acces liber in instanta-Art 6 CEDO

403 alin 4 C.p.civ

Dosar nr. 1925/311/2009

Instanta a retinut in solutionarea cererii de suspendare provizorie a executarii silite ca dispozitiile art 403 alin 4 C.p.

civ in temeiul carora s-a stabilit cuantumul cautiunii in acest caz reglementeaza o procedura speciala, urgenta, prin

aplicarea careia presedintele instantei pe rolul careia este inregistrata contestatia la executare are posibilitatea sa

dispuna, la cererea debitorului interesat, suspendarea provizorie a executarii silite pana la solutionarea cererii de

suspendare de catre instanta.

Analiza pe fond a acestei cereri este conditionata insa de plata unei cautiuni al carei cuantum este fixat de legiuitor la

10 % din valoarea obiectului cererii sau 500 lei ( RON) in cazul cererilor neevaluabile in bani, iar in acele situatii in

care cautiunea nu este platita in suma stabilita de lege cererea de suspendare provizorie este respinsa de plano ca

inadmisibila, fara a se mai cerceta celelalte conditii impuse de lege.

Prin conditionarea dreptului de a obtine o cercetare pe fond a cererii avand ca obiect suspendarea provizorie a executarii

silite de catre o instanta independenta si impartiala, prin instituirea obligatiei de consemnare a unei sume de bani cu

titlu de cautiune, se creeaza in fapt premizele unei limitari a dreptului la acces la o instanta, drept garantat de art 6

CEDO.

Cu privire la garantarea dreptului de acces la un tribunal Curtea a aratat in mod constant ca acesta nu este unul absolut,

existand loc pentru restrangeri admise implicit, impunand prin insasi natura lui existenta unor reglementari din partea

statului in functie de nevoile si resursele comunitatii.

Admitand ca statul dispune de o anumita marja de apreciere in ceea ce priveste limitarea accesului la o instanta s-a subliniat

insa in jurisprudenta constanta a Curtii faptul ca limitele impuse, in masura in care restrang accesul individului la un

tribunal astfel incat insa dreptul sa fie afectat in substanta lui sunt incompatibile cu dispozitiile art 6 paragraful 1,

cu exceptia situatiilor in care urmaresc un scop legitim si exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele

folosite si scopul urmarit ( Bellet vs Franta ; Stubbings si altii vs Regatul Unit, etc…).

Mergand mai departe in rationamentul sau Curtea a stabilit ca efectivitatea dreptului de acces la un tribunal impune ca

exercitiul lui sa nu fie afectat de obstacole sau impedimente de drept sau de fapt care ar putea sa puna in discutie insasi

substanta sa, un astfel de impediment constituindu-l fixarea unui cuantum excesiv al sumei ce se impune a fi avansata,

potrivit legislatiei nationale, pentru exercitarea unei actiuni in justitie sau a unei cai de atac, cand cel care

intentioneaza sa le exercite este lipsit de mijloace financiare. In cauza Ad’t Mouhoub vs Franta Curtea a statuat ca

fixarea unei sume mari de bani ce urma a fi consemnata de catre partea interesata pentru a i se putea examina cererea de

constituire ca parte civila intr-un dosar penal, in absenta unor resurse financiare corespunzatoarea ale acestei parti,

reprezinta practic o privare a sa de dreptul de a se adresa unui judecator, cu consecinta directa a constatarii incalcarii

art 6 paragraful 1 CEDO.

In concret, pentru a nu se constata ca restrictionarea este incompatibila cu drepturile recunoscute de conventie atunci

cand accesul unui justitiabil la un tribunal este limitat de jocul unor dispozitii legale sau in fapt se cere sa fie

intrunite cumulativ mai multe conditii, respectiv : a) restrictionarea sa nu atinga chiar substanta acestui drept ; b) ea sa

urmareasca un scop legitim ; c) sa existe un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit.

Admitand in cauza de fata ca restrictionarea accesului la justitie prin instituirea obligatiei de plata a unei sume de bani

cu titlu de cautiune, stabilita proportional cu valoarea bunului care face obiectul cererii adresate instantei urmareste un

scop legitim, respectiv protejarea dreturilor creditorului, instanta apreciaza totusi ca datorita cuantumului sumei ce

trebuie platite si in raport de circumstantele concrete care particularizeaza situatia familiala si financiara a petentilor

A. C. si A. M. aceasta obligatie impiedica in fapt petentii sa obtina analizarea cererii lor de catre instanta, aducand

atingere insasi substantei dreptului recunoscut de lege.

Astfel conform actelor anexate cererii formulate la termenul de astazi cei doi petenti obtin impreuna venituri lunare de

1.454 lei (sume stabilite cu titlu de pensie), suma din care o mare parte este alocata cheltuielilor ocazionate de

achizitionarea medicamentelor si de plata serviciilor medicale necesare pentru ameliorarea starii de sanatate a petentei AM,

persoana diagnosticata printre altele si cu hemiplegie dreapta. In plus aproximativ 1/5 din veniturile petentilor sunt

destinate platii utilitatilor (apa, energie electrica, gaz, etc…) conform facturilor atasate la dosar, astfel incat suma

calculata cu titlu de cautiune in baza dispozitiilor art 403 alin 4 C.p.civ , respectiv 13.408 lei (de aproximativ 10 ori

mai mare decat venitul lunar cumulat al celor doi petenti impreuna) este vadit disproportionata in raport de posibilitatile

lor reale de plata, fapt care - in conditiile in care consemnarea cautiunii reprezinta o conditie de admisibilitate a cererii

iar legislatia interna nu ofera posibilitatea petentilor de a obtine reduceri sau scutiri de la plata cautiunii – este de

natura sa-i puna intr-o imposibilitate obiectiva de a accede in mod efectiv in justitie.

De altfel in acelasi mod s-a pronuntat instanta europeana si in cazuri similare, chiar impotriva Romaniei, in materia taxelor

de timbru, astfel in cauza Rusen vs Romania, Curtea a considerat necesar sa examineze daca, in cazul reclamantei, aprecierea

facuta de instanta nu a restrans dreptul de accesla instanta intr-o asemenea masura incat l-a transformat intr-un drept

teoretic si iluzoriu. In acest sens, ea a reamintit ca revine autoritatilor nationale sarcina de a aprecia elementele de

proba prezentate pentru a determina capacitatea reclamantilor de a plati taxele de timbru si ca o motivare succinta poate

fi uneori suficienta cu conditia ca instantele sa ia in considerare situatia personala a reclamantilor. Ea a notat ca,

facand referire la veniturile mici ale reclamantei, instanta i-a acordat acesteia o reducere la jumatate a taxei de timbru,

obligand-o la plata a 277 euro, ceea ce reprezenta mai mult de 8 ori venitul sau lunar; or, in jurisprudenta sa anterioara,

ea considerase deja excesive sume reprezentand venitul pe o luna a familiei reclamantei sau dublul veniturilor lunare.

In plus, veniturile reclamantei erau net inferioare salariului minim brut in Romania la momentul faptelor, care se ridica

la aproximativ 85 euro. Date fiind aceste circumstante, cuantumul taxei fusese unul excesiv. Curtea a considerat ca instanta nu parea sa fi tinut seama suficient de situatia personala a reclamantei si ca nu examinase in detaliu cererea reclamantei, limitandu-se sa constate ca aceasta primea o pensie de 1 200 000 ROL, fara a solicita informatii suplimentare de la parti in baza art. 77 C.P.Civ., desi isi exprimase indoiala asupra inexistentei unor surse suplimentare de venit. In consecinta, Curtea a apreciat ca statul nu indeplinise obligatia de asigura accesul reclamantei la o instanta constatand incalcarea art 6 paragraf 1 CEDO (similar cauza Malahov vs. Moldova din 7 iunie 2007- impunerea unor taxe de timbru excesive in raport de situatia financiara a reclamantului in cursul unui proces civil, cu atat mai mult cu cat cuantumul acestora nu se raporteaza la eventualele sanse de succes a actiunii, iar plata taxelor se impune la inceputul procedurii, constituie o ingerinta neproportionala in dreptul de acces la justitie).

Chiar daca hotararile anterior mentionate privesc obligatia de plata a taxelor de timbru situatiile sunt in mod evident

similare atat datorita naturii obligatiilor ce se cer a fi indeplinite de reclamanti dar si datorita modului in care acestea

pot afecta dreptul de acces in instanta, recunoscut atat in legislatia nationala (articolul 21 din Constitutia Romaniei

alin 1) ’’Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale

legitime’’. alin 2) ’’Nici o lege nu poate îngradi exercitarea acestui drept’’) cat si in dispozitiile Conventiei, motiv

pentru care pentru identitate de ratiune argumentele expuse de Curte sunt aplicabile si in prezenta cauza.

Fata de toate aceste considerente si retinand ca in conditiile art 20 din Constitutia Romaniei dispozitiile constitutionale

privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a

Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte, iar daca exista neconcordante între

pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au

prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai

favorabile instanta va dispune ca petentii sa plateasca o cautiune in cuantum de 500 lei.