Contencios administrativ
Sentinta civila
Executare silita
Daca transferul bunului nu s-a mai produs ca urmare a rezilierii conventiei si restituirii avansului (ratelor achitate, în speta) sumele retinute de organul de control cu titlu de TVA nu sunt datorate si cu atât mai putin majorarile de întârziere.
(Trib. Bistrita-Nasaud, sect. com. si de cont. adm., sent. nr. 381/CA/20 noiembrie 2009)
Prin cererea înregistrata sub nr.602/112/2009, reclamanta SC. A. E. SRL Bistrita a solicitat sa se suspende executarea silita în dosarul de executare fiscala nr.2053/2009 al Administratiei Finantelor Publice Bistrita-Nasaud, pâna la solutionarea definitiva a contestatiei fiscale înregistrata la organul specializat. Ulterior, cererea a fost precizata solicitându-se suspendarea actului administrativ, decizia de impunere nr.3/15 ianuarie 2009 privind obligatiile suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala, invocându-se ca temei de drept art.14-15 din L.554/2004. În sfârsit, printr-o noua precizare s-a solicitat anularea deciziei nr.14/16 martie 2009, a deciziei nr.27/5 mai 2009 precum si a deciziei de impunere nr.3/15 ianuarie 2009 privind obligatiile suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala – cereri ce formeaza primul petit al actiunii – în cel de-al doilea solicitându-se suspendarea actului administrativ, decizia de impunere nr.3/15 ianuarie 2009.
Instanta a disjuns cele doua petite ale cererii reprecizate, a judecat petitul privind suspendarea actului administrativ, decizia de impunere nr.3/15 ianuarie 2009 si a dispus formularea unui dosar nou cu petitul de anulare a celor trei decizii.
Sentinta civila nr. 253/CA/2009 prin care s-a respins cererea de suspendare a actului administrativ, decizia nr.3/15 ianuarie 2009, a ramas irevocabila.
Cererea formulata pentru anulare a Deciziei de impunere nr.3/15 ianuarie 2009, a Deciziei nr.14/16 martie 2009 si a Deciziei nr.27/5 mai 2009 a fost înregistrata dupa disjungere sub nr. 1186/112/2009 si formeaza obiectul prezentului dosar.
Reclamanta a solicitat initial ca cererea sa sa fie solutionata în contradictoriu cu Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bistrita-Nasaud, dupa care a precizat ca cheama în judecata Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud ca organ cu personalitate juridica în subordinea caruia se afla pârâta initiala, renuntând implicit la judecarea actiunii în contradictoriu cu AFPCM Bistrita-Nasaud. Ca urmare a acestei precizari exceptia lipsei calitatii procesuale pasive ridicata de DGFP Bistrita-Nasaud în numele si pentru pârâta AFPCM Bistrita-Nasaud a ramas fara obiect.
Analizând actele si lucrarile dosarului, precum si cele din dosarul nr.602/112/2009 al Tribunalului Bistrita-Nasaud si din dosarele nr.25/2009 si nr. 43/2009 ale Biroului de contestatii din cadrul DGFP Bistrita-Nasaud, tribunalul urmeaza sa admita actiunea în contencios si sa anuleze actele administrative atacate.
Pentru a concluziona în modalitatea de mai sus instanta stabileste în fapt ca în perioada 2 decembrie 2008-14 ianuarie 2009 Inspectia Fiscala din cadrul Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bistrita-Nasaud, a efectuat un control la societatea reclamanta, perioada supusa verificarii fiind 1 octombrie 2005-31 octombrie 2008. Rezultatele acestui control s-au concretizat în Raportul de inspectie fiscala încheiat la 14 ianuarie 2009, înregistrat la organul fiscal sub nr. 27/16 ianuarie 2009, act prin care inspectorii fiscali au stabilit ca reclamanta trebuia sa înregistreze si sa plateasca suplimentar fata de sumele achitate benevol cu titlu de taxe si impozite în perioada controlata, un total de 28.951 lei, din care TVA = 7885 lei si majorari la TVA de 10.881 lei, precum si impozit suplimentar pe profit de 7540 lei, cu majorari la acest impozit de 2645 lei.
În data de 15 ianuarie 2009, acelasi organ de control a emis patru acte obligatorii în sarcina societatii controlate, din care doua cu acelasi numar de înregistrare, respectiv Dispozitia nr.3/15 ianuarie 2009 de impunere si Dispozitia nr.3/15 ianuarie 2009 privind masurile stabilite de organele fiscale (f.97-99 si f.100 dosar nr.43/2009 DGFP). S-a mai emis Dispozitia nr.4/15 ianuarie 2009 privind nemodificarea bazei de impunere si Decizia nr.27/15 ianuarie 2009 de instituire a masurilor asiguratorii (f.95-96 si f.101-102 acelasi dosar).
Din sustinerile ambelor parti, rezulta ca actele de mai sus (raportul si cele 4 decizii) au fost comunicate reclamantei în data de 29 ianuarie 2009 si ca dupa primirea celor 5 acte aceasta a formulat contestatia înregistrata sub nr. 3739/2 martie 2009 la DGFP Bistrita-Nasaud, în termenul legal de 30 de zile, dupa cum si pârâta recunoaste (f.92 dosar 1186/112/2009). Contestatia este îndosariata în dosar nr.43/2009 al Biroului de solutionare al contestatiilor la filele 103-111.
Prin decizia nr.14/16 martie 2009 (f.125-128, dosar 43/2009 al DGFP Bistrita-Nasaud) organul administrativ jurisdictional a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bistrita-Nasaud, cu motivarea ca s-au atacat doar masurile dispuse prin Decizia nr.3/15 ianuarie 2009 privind masurile stabilite de organele fiscale, respectiv cele de înregistrare si plata a sumei de 28.951 lei, iar competenta materiala de solutionare a unei astfel de contestatii revine Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bistrita-Nasaud.
Acest din urma organ a pronuntat Decizia nr.1/23 martie 2009 (f.120 acelasi dosar) prin care „Respinge contestatia formulata de SC. Agraria Exim SRL Bistrita împotriva” Dispozitiei de masuri prin care s-au dispus masuri de înregistrare si plata a debitelor stabilite suplimentar nr.3/15 ianuarie 2009, în suma totala de 28.915 lei”.
În data de 3 aprilie 2009, contestatoarea a depus la DGFP Bistrita-Nasaud o precizare în care mentioneaza ca prin contestatia nr.3739/2 martie 2009 s-a atacat implicit si Decizia de impunere nr.3/15 ianuarie 2009. Actul s-a înregistrat sub trei numere, respectiv 5984 (?) din 3 aprilie 2009 la DGFP, nr.1519/6 aprilie 2009 la Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bistrita-Nasaud si nr.7141/24 aprilie 2009 la DGFP Bistrita-Nasaud (f.121, 124, 134).
Prin Decizia nr.27/5 mai 2009, Biroul de solutionare a contestatiilor din cadrul DGFP Bistrita-Nasaud a respins contestatia formulata de SC. Agraria Exim SRL Bistrita, ca tardiv introdusa, retinând ca a fost sesizat cu solutionarea contestatiei la Decizia de impunere abia în data de 24 aprilie 2009 sub nr. 7141 si ca termenul de depunere a contestatiei se împlineste în 2 martie 2009.
Tribunalul constata ca deciziile emise de DGFP Bistrita-Nasaud cu nr. 14/16 martie 2009 si nr.27/5 mai 2009 au fost atacate în termenul legal de 6 luni la instanta de contencios, conform art.7 alin.3 din L.554/2004, precum si ca ambele decizii pronuntate de Biroul de solutionare a contestatiilor sunt emise cu încalcarea legii, datorita interpretarii eronate a contestatiei nr.3739/2 martie 2009 depuse de reclamanta la organul specializat.
Astfel, organul administrativ jurisdictional a facut o interpretare restrictiva - este adevarat, conforma cu petitul contestatiei, exprimat pe scurt de contestatoare - dar care nu a avut în vedere continutul real al actului ce i-a fost supus spre analiza. Ori, s-a statuat în practica instantelor si a organelor jurisdictionale, ca acestea nu sunt tinute de forma sau denumirea pe care petentii, contestatorii, partile o dau actelor ce le adreseaza si ca se impune sa stabileasca vointa reala, intentia reala, scopul urmarit de acestia prin actele depuse.
Analiza continutului contestatiei în discutie, impune cu necesitate concluzia ca prin acest act contestatoarea a atacat nu numai Dispozitia nr.3/15 ianuarie 2009 privind masurile de înregistrare si plata a obligatiilor fiscale stabilite suplimentar, ci si Raportul de inspectie fiscala din 14 ianuarie 2009 „prin care s-au facut constatari fiscale nereale cu privire la impozitul pe profit si taxa pe valoarea adaugata”, sens în care a facut referiri concrete la continutul acestui act. De asemenea, rezulta în mod evident ca prin contestatie se neaga si se motiveaza in extenso obligatia de plata stabilita pentru suma de 28.915 lei, contestatoarea aducând argumente prin care sustine (în fapt si în drept) ca obligatiile de plata impuse prin cele doua Decizii cu nr.3/15 ianuarie 2009 sunt nelegal stabilite. În cele noua pagini ale contestatiei se fac referiri concrete la toate actele emise de organul de control, astfel ca solutia adoptata de DGFP Bistrita-Nasaud prin Biroul de analiza a contestatiilor, de declinare a competentei de solutionare a contestatiei în favoarea organului emitent care a efectuat controlul fiscal (chiar daca din punct de vedere al motivarii în fapt si drept ar parea întemeiata) este neconforma cu continutul si scopul contestatiei, fiind excesiv de formala si de natura sa prejudicieze interesele legitime ale contestatoarei, asa cum de altfel s-a si întâmplat în urma solutionarii în aceeasi maniera formala a cauzei prin Decizia nr.27/5 mai 2009.
În sensul celor de mai sus, Biroul specializat (constituit conform pct.178.1 din Normele Metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscala, aprobate prin HG.nr.1050/2004) trebuia sa observe ca atacarea Raportului de inspectie fiscala de catre contestatoare (cu dese referiri la netemeinicia si nelegalitatea acestuia), determina competenta sa de solutionare deoarece procesul-verbal de control este - în sensul art.2 alin.1, lit.c din L.nr.554/2004 si art.41 Cod procedura fiscala - un act administrativ fiscal emis de organul fiscal competent în aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea unor drepturi si obligatii fiscale. În speta, Raportul în discutie produce efecte juridice atât prin el însasi cât si prin aceea ca a determinat emiterea Deciziilor cu nr.3/15 ianuarie 2009, respectiv a celei privind masurile de înregistrare a obligatiei de plata cât si a celei de impunere. Astfel, în partea introductiva a contestatiei, societatea supusa controlului face doua referiri exprese la Raportul de inspectie fiscala nr.17/14 ianuarie 2009 (în fapt, nr.27/14 ianuarie 2007), precum si o referire indirecta sustinând ca „prin raport s-au facut o serie de constatari fiscale nereale cu privire la impozitul pe profit si taxa pe valoarea adaugata” precum si ca „organul de control fiscal nu a stabilit în mod corect situatia de fapt si nu a avut în vedere în totalitate dispozitiile codului fiscal, aplicând selectiv textele legale”, dupa care la pct.1 al contestatiei – din nou – se face trimitere expresa la acelasi raport („pag.2 din Raportul de inspectie fiscala”), iar la pct.3, trimiterea este la pagina a 3-a a raportului.
Este mai mult decât evident ca analizând în mod amanuntit starea de fapt, cu trimiteri în detaliu la modul de stabilire a sarcinilor fiscale suplimentare impuse ca obligatii de plata în urma controlului, contestatoarea a contestat nu numai netemeinicia acelor obligatii ci si nelegalitatea lor. Din moment ce stabilirea datoriilor de plata genereaza în sarcina societatii controlate obligatia de a le achita, iar baza legala a acestor datorii este atacata de contestatoare, înseamna ca toate actele emise de organul de control au fost vizate în contestatie pentru ca fiecare, în parte, si toate în ansamblu, s-au emis pentru obtinerea aceluiasi efect al platii datoriei constatate la control.
Asa fiind, chiar daca formularea petitelor contestatiei este deficitara si chiar daca art.209 alin.1 si art.209 alin.2 Cod procedura fiscala prevad competente diferite, organul administrativ jurisdictional sesizat, trebuia sa retina spre solutionare contestatia cât priveste actele administrativ fiscale care stabilesc obligatii fiscale si care impun plata acestora si în urma disjungerii sa trimita la organul emitent celelalte acte administrativ fiscale.
Neprocedând în aceasta modalitate, organul de specialitate a evitat sa se pronunte cu privire la raportul de inspectie si la decizia de impunere, desi acestea au fost expres atacate în contestatie alaturi de decizia de masuri.
Oricum, este de discutat daca aceasta decizie de masuri (dispozitia nr.3/15 ianuarie 2009) nu este un act administrativ fiscal asimilabil deciziilor de impunere, din moment ce organul de control – preluând concluziile din raportul de inspectie – a stabilit ca sumele stabilite suplimentar constituie impozit pe profit, TVA si majorari la acestea, precum si ca societatea va achita aceste sume (f.100 dosar nr.43/2009 DGFP Bistrita-Nasaud). Codul de procedura fiscala Titlul VII cap.I si Normele metodologice emise în aplicarea lui (art.91.1-art.106) nu prevad emiterea unui astfel de act la sfârsitul inspectiei fiscale, el fiind prevazut (ca formular fara explicatii privind rolul sau) în Ordinul MFP nr.1939/2004, având codul 14.1327.18, asa încât, dat fiind continutul actului si numerotarea data de organul de control (acelasi nr. pentru doua acte cu continut similar, dar pe formulare diferite), este lesne sa se faca confuzii asupra efectelor ce le produc si asupra competentei de solutionare a contestatiei.
Contestatoarea a înteles sa învesteasca cu solutionarea demersului sau DGFP Bistrita-Nasaud, sens în care a si depus contestatia la acest organ si nu la cel care a efectuat inspectia, fapt ce probeaza – o data în plus – împrejurarea ca a contestat rezultatul controlului, respectiv stabilirea în sarcina sa a unor obligatii suplimentare de plata si dispozitia de achita suma de 28.915 lei, întrucât potrivit art.206 alin.2 din Codul de procedura fiscala, obiectul contestatiei îl constituie numai sumele si masurile stabilite de organul fiscal.
Biroul de solutionare al contestatiilor din cadrul DGFP Bistrita-Nasaud a pronuntat o a doua decizie în cauza, Decizia nr.27/5 mai 2009 prin care a respins contestatia formulata de SC. Agraria Exim SRL Bistrita „ca fiind nedepusa în termen” (f.131-134, dosar nr.43/2009 DGFP Bistrita-Nasaud, acvirat). Pentru a concluziona în modalitatea de mai sus, organul administrativ jurisdictional a apreciat ca precizarea depusa de contestatoare la acelasi organ la care a depus contestatia initiala, constituie o alta contestatie fata de primul act si nu o precizare a acestuia, desi din act rezulta caracterul de precizare a contestatiei.
Pe de alta parte, este real ca la data depunerii acestei precizari, 3 aprilie 2009, Biroul de contestatii îsi declinase competenta de solutionare a contestatiei în favoarea inspectiei. Modul eronat, formal, în care organul administrativ jurisdictional a apreciat contestatia prin decizia nr.14/16 martie 2009 a determinat contestatoarea sa depuna precizarea în discutie, pentru a sublinia ca actul sau contestator – prin motivele sustinute – priveste „implicit Decizia de impunere nr.3/15 ianuarie 2009”.
Fata de cele de mai sus si de continutul concret al contestatiei se impunea ca aceasta sa fie solutionata în raport de motivele invocate de contestatoare, fiind evident ca aceasta a urmarit anularea actelor prin care i s-au stabilit obligatii fiscale suplimentare.
Din cele trei decizii pronuntate de organele fiscale în urma contestatiei, (decizia nr.14/16 martie 2009 a Biroului de solutionare a contestatiilor; decizia nr.1/23 martie 2009 a AFP pentru Contribuabili Mijlocii Bistrita-Nasaud; decizia nr. 27/5 mai 2009 a Biroului de solutionare a contestatiilor) rezulta ca nici unul din actele în discutie nu analizeaza motivele invocate de contestatoare privind netemeinicia si nelegalitatea modului de stabilire a impozitului si TVA-ului suplimentar. Astfel: prin decizia nr.14/16 martie 2009 s-a declinat competenta în favoarea Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bistrita-Nasaud, aceasta s-a pronuntat prin Decizia nr.1/23 martie 2009 si a stabilit ca nu poate fi admisa cererea de suspendare a executarii silite (f.120, dosar 43/2009 acvirat), desi contestatia a avut alt obiect, iar prin Decizia nr.14/16 martie 2009 s-a procedat – din nou formal si s-a constatat tardivitatea depunerii contestatiei.
Nepronuntarea pe fond a organelor de specialitate sesizate, în conditiile în care contestatia formulata a vizat legalitatea si temeinicia obligatiei de plata a sumei de 28.915 lei, constituie o modalitate de solutionare de natura sa prejudicieze interesele contestatoarei.
Verificând sustinerile reclamantei cu privire la impozitul si TVA-ul suplimentar, instanta a constatat ca acestea sunt întemeiate în parte, dupa cum rezulta din motivarile ce vor fi expuse mai jos.
Impozitul pe profit.
Din cap.III pct.1 al Raportului de inspectie fiscala (f.93 dosar nr.43/2009, acvirat) si din Situatia desfasurata debite-plati (f.78) rezulta ca perioada verificata este 1 octombrie 2005-30 septembrie 2008 si ca pentru toata perioada s-a calculat impozit suplimentar pe profit în suma totala de 7.540 lei, la care majorarile de întârziere au fost stabilite de 2.645 lei.
Organul de control a retinut ca pâna la 4 decembrie 2008 nu rezulta sume neachitate de societate cu titlu de impozit pe profit si ca obligatiile de plata înregistrate în fisa sintetica editata de Administratia Finantelor pentru Contribuabili Mijlocii Bistrita corespund cu cele înregistrate în evidenta contabila si cu declaratiile depuse. Acest fapt înseamna ca – în apreciere generala – societatea a avut în perioada celor 3 ani controlati, conduita fiscala corecta, cu exceptiile retinute în raportul de inspectie.
S-au retinut trei situatii de calcul necorespunzator al impozitului pe profit: a). determinarea eronata a profitului impozitabil la 31 decembrie 2006 prin deducerea cheltuielilor în suma de 2.407 lei reprezentând amenzi si penalitati s-a determinat impozitul suplimentar de 900 lei; b). înregistrarea pe cheltuieli a sumei de 44.625 lei contravaloarea facturii nr.1295556/28 februarie 2008 platita catre SC. O. Janu Mare pentru lucrari agricole de întretinere a unei suprafete de 250 ha teren, ce a fost apreciata ca încarcare nejustificata a costurilor, calculându-se impozit pe profit suplimentar de 6000 lei; c). înregistrarea pe cheltuieli a facturii TM VDO nr.4336023/14 iunie 2006 emisa de A. SRL Deta în valoare de 4.760 lei, pentru care impozitul pe profit suplimentar este de 640 lei.
Reclamanta nu a contestat stabilirea impozitului suplimentar pe profit în suma de 900 lei, mentionat mai sus la lit.a), instanta constata ca nu sunt deductibile cheltuielile de natura amenzilor si penalitatilor, conform art.21 alin.4 lit.b din L.571/2003 privind Codul fiscal.
În ce priveste suma de 44.625 lei (din care 7.125 TVA) achitata prestatorului SC. O. Janu Mare, instanta constata ca în mod legal organul de control ca aceasta reprezinta o cheltuiala nedeductibila, motivând ca nu sunt întrunite conditiile prev.de art.21 alin.1 din Codul fiscal în sensul ca cheltuiala nu a produs venituri, ca înregistrarea în contabilitate a facturii nu are la baza o situatie de lucrari si nu deviz, iar pe de alta parte „chiar daca societatea detine un contract nr.153/20 septembrie 2004 cu Agentia Domeniilor Statului, operatiunea de concesionare nu se înregistreaza în evidenta contabila a societatii…”.
Organul de control a procedat gresit neluând în considerare actele prezentate în timpul controlului (devizul si situatia de lucrari comunicate în copia certificata de prestatorul de servicii, contractul de prestari servicii, factura filele 29-38 din dosar nr.43/2009 acvirat) si ignorând dispozitiile legale prevazute de art.21 alin.2 lit.e din Codul fiscal, text conform caruia „sunt considerate cheltuieli efectuate în scopul realizarii de venituri si cheltuielile pentru protejarea mediului si conservarea resurselor”. Contratul de concesiune mentionat de organul de control (f.48-55 dosar 43/2009 acvirat) prevede ca societatea concesionara are obligatia de a realiza lucrari pentru conservarea solului, ori solul este indubitabil o resursa, iar lucrarile mentionate în contractul de prestatii, si deviz au aceasta menire.
În mod similar a procedat organul de control si în cazul facturii nr.TM VDO 4336023/14 iunie 2006 emisa de SC. A. SRL Deta pentru care a calculat impozit suplimentar de 640 lei, cu motivarea ca exemplarul din factura ce a stat la baza înregistrarii în contabilitate nu este certificat, chiar daca o astfel de copie certificata s-a trimis în timpul controlului (f.31). Oricum, facturile au regim special si fata de acest regim, contestarea mentiunilor ce le cuprind dupa înregistrarea în contabilitatea emitentului creditor si în cea a debitorului nu este posibila decât prin înscrierea în fals.
Concluzionând asupra impozitului pe profit suplimentar stabilit de organul de control instanta constata ca acesta se justifica legal stabilit pentru suma de 900 lei aferenta anului 2006 pentru deducerea eronata a unor amenzi si penalitati de 2407 lei si ca este nejustificat si nelegal stabilit pentru suma de 6640 lei si majorari de 2645 lei aferente acestuia din urma.
Taxa pe valoarea adaugata (f.91-92 dosar 43/2009).
Organul de control a constatat ca evidenta contabila corespunde cu evidenta sintetica a platilor si ca declaratiile de plata s-au depus în termen la organul fiscal teritorial. Totalul TVA-ului neadmis la deducere este de 7885 lei pentru care s-au calculat majorari de 10.881 lei (f.76-77).
S-a calculat TVA suplimentar pentru cele doua facturi emise de SC.A. SRL Deta (760 lei) si de SC. O. SRL Janu Mare (306 lei), ce cuprind sume considerate nedeductibile, pentru care instanta a facut analiza amanuntita anterior, nefiind cazul sa se reia aceleasi motivari.
În afara situatiilor de mai sus s-a stabilit obligatia de plata pentru facturi emise de SC. B. România SRL Timisoara pentru doua incineratoare si SC. I. S. SRL Bistrita, avans servicii software.
S-au luat în discutie mai multe facturi, iar în urma compensarii TVA-ului a rezultat totalul de 7885 lei, din care scazând 1066 lei (760 lei+306 lei), ramâne în discutie suma de 6819 lei TVA, cu majorarea de 10.881 lei.
Organul de control a retinut ca facturile emise de furnizori pentru încasare pret si care contin si TVA au fost ulterior stornate, „iar stornarile documentelor prin care s-au înregistrat operatiunile respective s-au efectuat cu mari întârzieri”, motiv pentru care organul de control a stabilit pentru operatiuni TVA suplimentar si majorari.
Instanta constata ca motivarea organului de control pentru calcularea TVA si majorari excede literei si spiritului Codului fiscal.
Este bine cunoscut ca – principial – faptul generator de TVA îl constituie numai si numai operatiunile de transfer definitiv de bunuri, prestari servicii, etc., dupa cum rezulta din art.128-131 Cod fiscal.
Pe de alta parte, fata de aceasta norma de principiu, acelasi act normativ mentioneaza ca si vânzarea cu plata în rate (avans) este asimilata cu livrarile de bunuri si prestarile de servicii supuse taxei (art.1342 Cod fiscal) mai ales ca s-a emis factura înainte de faptul generator (art.1342 alin.2 lit.a) astfel ca sub acest aspect în mod legal pârâta si-a dedus TVA-ul platit cu ocazia achitarii ratelor cuprinse în facturile primite de la furnizorii SC. B. România si SC. I. S. SRL Bistrita, (art.145 rap.la art.1341 si 1342). În cele doua cazuri transferul proprietatii bunurilor nu a mai operat, conventiile fiind reziliate deoarece reclamanta nu a mai avut posibilitati de plata.
Curtea Suprema de Justitie a stabilit prin Decizia nr. 2971/24 octombrie 2000 (dosar nr.1465/2000), ca daca transferul bunului nu s-a mai produs ca urmare a rezilierii conventiei si restituirii avansului (ratelor achitate, în speta) sumele retinute de organul de control cu titlu de TVA nu sunt datorate si cu atât mai putin majorarile de întârziere.
Pe de alta parte, organul de control nu a stabilit ca taxa continuta în factura de plata a ratelor ar fi nedeductibila sau ca nu sunt îndeplinite conditiile de deducere prev.de art.145-147 Cod fiscal.
Asa fiind, vazând si statuarea Instantei Supreme rezulta ca operatiunea de stornare efectuata de partile contractante ca urmare a rezilierii conventiilor are drept consecinta revenirea taxei la platitor, adica la reclamanta pentru ca – finalmente – TVA nici nu a fost datorat.
În cadrul mecanismului legal al taxei, furnizorul de marfuri colecteaza TVA de la beneficiarii platitori si îl vireaza la stat din contul sau colector, iar platitorii deduc taxa achitata în cadrul operatiunilor prev.de art.147 si art.1562 Cod fiscal.
Asa fiind, pentru operatiunile în discutie, taxa platita din contul colector a „stat” în bugetul satului pâna la stornarea facturilor, fapt pentru care acest buget nu a suferit pagube.
Sub acest aspect, motivarea organului de control ca stornarea facturilor s-a facut cu mare întârziere nu justifica calcularea de majorari. Daca majorarile la cel care a dedus TVA ar fi justificate în cadrul de speta, tot atât de justificate ar fi dobânzile pe care statul ar trebui sa le achite celui care a platit din contul colector TVA nedatorat, iar din aceleasi motive de echitate, dobânda ar trebui sa fie în acelasi cuantum cu majorarile si – finalmente – sa ajunga în contul celui ce a platit initial TVA.
Oricum, este de neconceput sa se achite majorari pentru o taxa care n-a fost datorata, a fost platita de contribuabil si apoi s-a restituit acestuia ca nedatorata.
Judecarea fragmentara, raportat numai la una din societati, altfel spus numai la unul din capetele lantului, ignorând ansamblul complex al operatiunii, duce la concluzii ce pot fi aparent valabile pentru societatea controlata, dar care pagubesc nejustificat platitorii de TVA si care nu respecta litera legii si spiritul taxei.
Organul de control nu a facut raportarea situatiei de fapt la furnizor si nu a analizat influenta stornarii facturilor asupra întregii operatiuni, evitând sa se pronunte daca statul sau furnizorul au fost prejudiciati.
În nici un caz, pentru situatia de speta nu pot fi calculate majorari de întârziere deoarece Codul de procedura fiscala nu prevede posibilitatea legala de calcula majorari în cazul stornarilor de facturi (art.120 si urm.Cod procedura fiscala). Artificiul de calcul la care a recurs organul de control este în contradictie cu dispozitiile Codului fiscal. Astfel, desi dispozitiile legale mentionate permit deducerea TVA achitat cu ocazia unor plati în rate, calculul efectuat nu tine cont de acest aspect si considera ca dreptul nu exista, prin aceea ca elimina din compensari TVA dedus pentru aceste plati, desi, legalmente, dreptul la deducere exista din momentul platii.
Organul de control considera – si calculeaza în acel mod – ca nu exista drept de deducere ca si cum taxa n-ar fi fost platita, stabilind ca pentru perioada de pâna la stornarea sumelor nici una din operatiunile nu a existat, compensarile de TVA din calculul anexat fiind facute cu ignorarea acelor plati si deduceri absolut legale. În acest mod, finalmente, s-au calculat majorari în mod artificial, fara o baza legala. Mai mult decât atât, taxele în discutie au fost varsate la buget, au fost folosite în cadrul bugetului pâna la stornarea facturilor, bugetul nefiind privat în vreun mod prin deducerea taxei la platitor.
În considerarea tuturor celor de mai sus, actiunea reclamantei va fi admisa, astfel încât se vor anula ca nelegale Deciziile nr.14/15 ianuarie 2009 si nr.27/5 mai 2009, iar Decizia de impunere nr.3/15 ianuarie 2009 privind obligatiile suplimentare de plata va fi anulata în parte, pentru suma de 28.015 lei impozit pe profit si TVA calculate suplimentar si va fi mentinuta pentru suma de 900 lei impozit suplimentar stabilit ca urmare a deducerii eronate a cheltuielilor de natura amenzilor si penalitatilor în cursul anului 2006.