Daune morale acordate în temeiul art. 504 Cod pr. penala. Admisibilitate.
Instanta a constatat ca, prin sentinta civila pronuntata de Tribunalul Brasov, a fost admisa în parte cererea de chemare în judecata formulata de reclamantul P.Z., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finantelor Publice, reprezentat conventional de Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Brasov si, în consecinta:
A fost obligat pârâtul sa achite reclamantului suma de 30.000 lei, cu titlu de daune materiale, precum si suma de 100.000 lei, reprezentând daune morale.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 45/05.06.2007, pronuntata de Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. e din Codul de procedura penala, coroborat cu art. 44 alin.(3) din Codul penal, achitarea reclamantului din prezenta cauza- P.Z.- pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 181 din Codul penal, constatându-se, totodata, ca aceasta parte a fost retinuta si arestata preventiv în perioada 25.11.2005- 02.06.2006.
Sentinta penala nr. 45/05.06.2007, pronuntata de Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov, a devenit definitiva, prin respingerea cailor de atac a apelului si recursului, ce au fost exercitate de catre Ministerul Public, conform deciziei penale nr. 171/25.10.2007 a Curtii de Apel Brasov si conform deciziei penale nr. 1403/15.04.2008, pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie.
Din depozitia martorei o.r.l., ce a fost audiata la cererea reclamantului, rezulta ca, pentru a face fata cheltuielilor pe care încarcerarea reclamantului le-a impus, membrii familiei acestuia au contractat mai multe împrumuturi. Astfel, fratele partii mentionate a încheiat un contract de credit bancar, iar parintii acesteia au împrumutat de la familia martorei sume cuprinse între 700- 1.000 lei.
Sumele de bani astfel procurate au fost folosite, atât pentru a cumpara reclamantului alimente, întrucât acesta nu a putut consuma mâncarea pe care a primit-o în penitenciar, cât si pentru a cumpara diferite produse pentru colegii de celula ai reclamantului, în scopul de a le câstiga acestora bunavointa.
Martorul audiat a declarat, de asemenea, ca, în perioada de timp în care a fost arestat preventiv, reclamantul a fost foarte afectat de procesul penal care s-a urmat împotriva sa, plângea foarte des, spunea ca nu se face vinovat de savârsirea infractiunii ce a fost retinuta în sarcina sa, solicitând membrilor familiei sale sa faca tot posibilul pentru a-i dovedi nevinovatia.
Din depozitia martorului mentionat, rezulta si ca, în perioada de timp în care reclamantul a fost încarcerat la Penitenciarul Codlea, acesta fost batut de colegii sai de celula si fortat de acestia sa îndeplineasca pentru ei activitati umilitoare, precum si faptul ca, procesul penal ce s-a urmat fata de acesta a determinat si intentarea de catre parintii sai a unei actiuni de divort, ce a fost finalizata prin pronuntarea unei hotarâri judecatoresti de desfacere a casatoriei parintilor acestuia .
Cu ocazia audierii sale, martora a mai declarat ca, dupa ce a fost liberat, reclamantul si-a modificat comportamentul, devenind foarte retras, refuza sa iasa cu prietenii si este tot timpul trist. Aceasta schimbare intervenita în comportamentul partii mentionate a fost determinata si de atitudinea pe care unii membrii ai comunitatii în care acesta locuieste au avut-o fata de el, dupa finalizarea procesului proces, adresându-i-se acestuia cu apelativul de, puscarias”.
Din depozitia martorei reiese ca, dupa ce a fost finalizat procesul penal, reclamantul a contractat un împrumut bancar, cu scopul de a restituii membrilor familiei sale sumele de bani pe care acestia le-au cheltuit pentru el în cadrul acelui proces. Martora a declarat, sub acest aspect ca, la cererea reclamantului, care, din cauza programului pe care îl are la locul de munca, nu a putut sa mearga sa achite unitatii bancare cu care a încheiat contractul de împrumut ratele scadente, a achitat, în numele acestui, si cu banii primiti de la reclamant, aceste sume de bani, în diferite rânduri.
Din depozitia martorului P.I., ce a fost, de asemenea, audiat la cererea reclamantului, s-a retinut ca, în intervalul de timp în care partea mentionata a fost încarcerata în Penitenciarul Codlea, ca urmare a arestarii sale preventive în cadrul procesului penal, acesta a fost agresata de catre colegii de celula si a fost supusa de catre acestia la efectuarea unor activitati umilitoare.
De asemenea, procesul penal ce s-a urmat, cu privire la reclamant, a fost de natura sa îi produca acestuia grave suferinte de ordin psihic. În acest sens, martorul a declarat, cu ocazia audierii sale ca acesta plângea foarte des, îi era teama ca nu va fi în masura sa îsi dovedeasca nevinovatia si s-a izolat, refuzând sa mai aiba contacte cu prietenii, chiar si dupa ce procesul penal a fost finalizat cu achitarea sa. Aceasta atitudine a fost adoptata de reclamant si din cauza pozitiei pe care unii membrii ai comunitatii în care acesta locuieste, precum si o parte din colegii de serviciu ai acestuia au adoptat-o fata de el, acuzându-l ca a savârsit o infractiune, numindu-l ,,puscarias” si refuzând sa aiba vreo legatura cu el.
Martorul a declarat, cu ocazia audierii sale ca, procesul penal ce s-a urmat fata de reclamant a influentat în mod negativ si viata de familie a parintilor sai, care, în perioada celor 6 luni de zile în care acesta a fost arestat preventiv, au divortat, întrucât, relatiile dintre ei devenisera foarte tensionate, acuzându-se reciproc de ceea ce i s-a întâmplat reclamantului.
Din declaratia martorului a rezultat ca, pentru a putea face fata cheltuielilor pe care procesul penal le-a ocazionat, membrii familiei reclamantului au avansat diferite sume de bani. Astfel, parintii acestuia au vândut tot ce aveau în gospodarie, respectiv, animale si utilaje agricole, obtinând astfel o suma cuprinsa între 7.000 si 8.000 lei, ce a fost folosita în totalitate pentru a cumpara alimente si alte produse pentru partea mentionata si pentru colegii de celula ai acestuia. Cumpararea pentru colegii de celula ai reclamantului de diferite produse s-a realizat la cererea acestuia în ideea de a câstiga bunavointa lor si a fi lasat în pace de catre acestia.
Întrucât, sumele de bani pe care parintii reclamantului le-au obtinut din vânzarea animalelor si a utilajelor din gospodarie, nu au fost suficiente pentru a acoperi costurile procesului penal, acestia au luat, cu titlu de împrumut, de la diferite persoane, sume cuprinse între 3.000 si 4000 lei, iar el, în calitate de frate al reclamantului, în acelasi scop, a contractat de la C.E. C un împrumut în cuantum de 3.500 lei.
Dupa finalizarea procesului, reclamantul a contractat un împrumut bancar, în franci elvetieni, în cuantum de 10.000 lei, pentru a restituii membrilor familiei sale o parte din sumele de bani pe care acestia le-au cheltuit în cadrul procesului penal ce s-a urmat fata de el.
Si martorul P.I. a declarat, cu ocazia audierii sale, ca reclamantul, în cazurile în care nu a putut sa se prezinte personal la unitatea bancara pentru a achita ratele din împrumutul pe care l-a contractat, a mandatat pe mama sa si pe numita O.R.L. sa se prezinte la banca si sa achite, cu bani sai, ratele din contractul de împrumut.
La dosarul cauzei au fost depuse contractele de împrumut bancar, pe care le-au perfectat reclamantul si fratele acestuia - P.I., precum si documentele fiscale, care atesta modalitatea de rambursare a acestor împrumuturi, semnificative în acest sens fiind înscrisurile aflate la dosar.
Art. 504 alin (2) din Codul de procedura penala stipuleaza ca „persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare”, iar alin (3) si (4) ale aceluiasi articol prevad ca „are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz , prin ordonanta procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotarârea instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de liberate, prin hotarâre definitiva de achitare sau prin hotarâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevazuta de art. 10 alin 1 lit j.
Potrivit art. 52 alin.(3) teza I din Constitutie, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare savârsite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor acestor, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, sa fie suportata de aceasta
Art. 505 alin (2) din acelasi Cod dispune ca „la stabilirea întinderii reparatiei se tine seama de durata lipsirii de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restrânsa”.
În speta, Tribunalul a apreciat ca sunt îndeplinite conditiile instituite de dispozitiile legale mentionate, aceasta fata de solutia de achitare, ce a fost pronuntata fata de partea mentionata în cadrul procesului penal.
În ceea ce priveste prejudiciul moral reclamat, tribunalul a retinut ca o cuantificare exacta a acestuia nu poate fi realizata. Tinând seama de criteriile instituite de art. 505 din Codul de procedura penala, instanta constata ca, masurile preventive, ce au fost luate fata de reclamant în cursul procesului penal, precum si procesul penal ce s-a urmat fata de acesta au fost de natura sa lezeze valori morale esentiale ale partii mentionate, fiind afectata situatia profesionala , sociala si familiala.
Având în vedere criteriile de individualizare a prejudiciului mai sus indicate, precum si faptul ca si în aceasta materie opereaza pe deplin principiul reparatiei integrale, care guverneaza raspunderea civila delictuala,tribunalul apreciaza ca suma de 100.000 lei este îndestulatoare pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de reclamant.
În ceea ce priveste daunele materiale solicitate de reclamant, tribunalul a retinut ca, în raport de materialul probator ce a fost administrat în cauza, sunt pe deplin justificate pretentiile formulate în cauza, sub acest aspect. Astfel, atât din depozitiile martorilor, cât si din înscrisurile ce au fost administrate ca probe, reiese ca, cheltuielile ce au fost ocazionate reclamantului si membrilor familiei sale de procesul penal, se ridica la suma de bani pe care partea mentionata a solicitat-o cu titlu de daune materiale, astfel ca, a admis în totalitate aceste pretentii.
Asa fiind, tribunalul, pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, în temeiul art. 504-506 din Codul de procedura penala, a admis în parte cererea dedusa judecatii si îl va obliga pe pârât sa achite reclamantului suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale,si suma de 30.000 lei, cu titlu de daune materiale urmând a respinge restul pretentiilor formulate de reclamant.
Împotriva acestei sentinte s-a declarat apel de apelantii Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice prin DGFP Brasov si de Parchetul de pe lânga Tribunalul Brasov.
În dezvoltarea motivelor de apel, în ceea ce priveste apelul declarat de Statul Român, sentinta este criticata pentru faptul ca instanta de fond nu a tinut cont de apararile formulate de aceasta parte, si anume ca nu sunt îndeplinite conditiile legale de acordare a despagubirilor solicitate. Se mai arata ca au fost acordate despagubiri fara nici un fel de fundamentare, în mod arbitrar în baza unor depozitii de martori care prezinta o doza exagerata de subiectivism, iar dovezile administrate în cauza sunt insuficiente pentru a justifica sumele acordate de catre instanta de judecata. Mai mult, nu s-a facut nici un fel de dovada ca masurile restrictive de libertate la care a fost supus reclamantul cu ocazia solutionarii dosarului penal au fost dispuse în contra dispozitiilor legale, fara ca vreo instanta de judecata sa se pronunte în acest sens.
În continuarea motivelor de apel se arata ca actiunea formulata de reclamant este inadmisibila, fiind întemeiata pe dispozitiile art. 504 Cod procedura penala si trebuiau îndeplinite cumulativ conditiile privitoare la existenta unui prejudiciu cert în cazul persoanelor condamnate definitiv si existenta unei hotarâri de achitare survenita ulterior, ca urmare a rejudecarii cauzei. Cererea reclamantului nu se încadreaza în temeiul de drept invocat si nu sunt îndeplinite conditiile expres prevazute de lege si ca atare actiunea este inadmisibila.
Se mai arata ca masura retinerii si arestarii preventive a fost dispuse în deplina legalitate în conditiile art. 143 si urmatoarele din Codul procedura penala astfel încât aceasta se încadreaza în exceptiile cuprinse la art. 5 CEDO.
Legalitatea masurii arestarii se apreciaza fata de probele existente la acel moment în dosarul de urmarire penala si actele procesuale efectuate în dosar prin raportare la prevederile din Codul procedura penala care reglementeaza conditiile de fond si forma ale masurilor privative de libertate si la dispozitiile CEDO.
Criticile din apel vizeaza si cuantumul pretentiilor, care a fost stabilit fara a se tine seama de felul în care au fost lezate anumite valori morale în plan socioprofesional, afectiv, în domeniul relatiilor de familie, sanatate, viata privata, de gradul de perceperea în persoana arestatului a consecintelor produse de arestare.
În apelul declarat de Parchetul de pe lânga Ministerul Public, sentinta este criticata pentru faptul ca nici în încheierea de sedinta prin care s-a dispus asupra starii de libertate a reclamantului –inculpat la acel moment procesual – si nici prin hotarârea definitiva de achitare, nu se face nici o referire la caracterul legal sau nu al privarii si ulterior al restrângerii de libertate.
Temeiul juridic invocat de reclamant în sustinerea cererii de chemare în judecata, trebuie sa expliciteze caracterul nelegal al masurii privative sau restrictive de libertate, aspect ce nu poate fi invocat în cauza.
Se mai arata ca masura arestarii preventive s-a dispus prin încheierea de sedinta a TMF Brasov, din data de 26.11.2005, legalitatea si temeinicia acestei masuri fiind verificata la data de 23.12.2005, ulterior prin încheierile de sedinta din 13.02.2006, 30.04.2006, 30.05.2006 si 1.06.2006, aceasta masura a fost mentinuta, considerându-se ca temeiurile avute în vedere la luarea masurii subzista.
În concluzie, se mai arata în cuprinsul motivelor de apel, ca este de necontestat faptul ca reclamantul a suferit prejudicii de ordin moral, însa atâta timp cât nu s-a stabilit caracterul ilegal al detentiei, raportat si la art. 5 paragraful 3 din CEDO, nu se poate angaja raspunderea Statului Român în acest sens.
Examinând sentinta atacata în raport de criticile invocate, instanta apreciaza ca apelurile sunt fondate în parte, în sensul celor ce vor urma, astfel ca în temeiul dispozitiilor art. 296 Cod procedura civila, vor fi admise si sentinta primei instante va fi schimbata în parte, sub aspectul cuantumului daunelor morale, pentru urmatoarele considerente:
În esenta ambele apeluri critica, admisibilitatea cererii de chemare în judecata, dat fiind faptul ca, masura arestarii preventive dispusa fata de reclamantul din prezenta cauza, prin încheierile de sedinta din 26.11.2005, 23.12.2005, 13.02.2006,6.04.2006, 30.05.2006 si 1.06.2006 a fost luata în conditiile în care asupra inculpatului existau indicii temeinice privind savârsirea faptei infractionale.
Instanta de fond a retinut în mod corect starea de fapt, aratând în considerente ca prin sentinta penala nr. 45/5.06.2007 pronuntata de TMF Brasov, s-a dispus în baza dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. e din Codul procedura penala, coroborat cu dispozitiile art. 44 alin 3 din codul penal, ACHITAREA reclamantului din prezenta cauza, pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 181 Cod penal, constatându-se totodata ca în perioada 25.11.2005 – 2.06.2006 a fost retinut si arestat preventiv.
Caracterul nelegal al masurii privarii de libertate, în speta de fata, este dat de faptul ca, potrivit dispozitiilor al. 3 al art. 504 Cod procedura penala prin hotarârea definitiva, mai sus mentionata, s-a dispus achitarea inculpatului, ca urmare a stabilirii unei alte stari de fapt, ce a rezultat din probele administrate în cauza. Fata de aceasta situatie, se apreciaza ca nu era obligatoriu necesar, ca instanta penala sa se pronunte asupra nelegalitatii masurii arestarii preventive, pentru perioada respectiva.
Fiind stabilit astfel caracterul nelegal al masurii arestarii preventive a reclamantului, pe perioada 25.11.2005-26.06.2006, (6 luni si 8 zile), instanta de fond trebuia sa procedeze la aprecierea prejudiciului moral în functie de gravitatea si importanta lui, în functie de toate circumstantele si împrejurarile cazului concret.
Daca, în ceea ce priveste daunele materiale, acestea au fost dovedite si instanta s-a oprit asupra sumei de 30.000 lei, în raport de întinderea prejudiciului, retinând ca familia, chiar si fratele, au facut o serie de împrumuturi, atât la persoane fizice cât si la banca, si au recurs la masura înstrainarii bunurilor din gospodarie, pentru a-i asigura cele necesare în arest, lucrurile sunt lamurite, în ceea ce priveste daunele morale, acestea comporta o serie de discutii.
Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizatiei, numai orientativ si nu exact , pe lânga acesta trebuie avut în vedere si criteriul echitatii. Acest lucru se impune, pentru motivul ca suma de bani acordata cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie sa fie justa echitabila si nu exagerata, tinându-se cont de criteriul gravitatii prejudiciului moral, dar si de criteriul echitatii.
Apreciind în concret gravitatea prejudiciului moral, se poate spune ca un prejudiciu moral grav este atunci când consta în alterarea grava a integritatii fizice sau mentale a persoanei vatamate, a capacitatii sale de munca, sau atunci când este extrem de importanta valoarea morala careia i se aduce atingere. Cu titlu de exemplu s-ar putea invoca situatia în care partea a fost vatamata corporal, a suferit îngrijiri medicale si spitalizare, a pierdut unul din parinti sau un copil, si-a pierdut capacitatea de munca. Ori în speta de fata, din probele administrate în cauza rezulta fara îndoiala ca reclamantului i s-a pricinuit o suferinta psihica, însa nu de o asemenea amploare si gravitate, care sa necesite compensarea cu suma de 100.000 lei, cum s-a dispus prin sentinta atacata.
S-a retinut de instanta de fond ca prejudiciul moral suferit de reclamant, asa cum a rezultat din probele administrate în cauza, ar consta în starile lui de tristete si anxietate, de interiorizare, de jena si apasare psihica în fata colegilor de serviciu si al comunitatii în care traieste, dar nu s-a ajuns la îmbolnavirea grava a acestuia, si nici la pierderi de alta natura.
Este adevarat ca privarea de libertate, creeaza un grav disconfort persoanei careia i-a fost lezat dreptul la viata privata, o perioada de sase luni si opt zile, fiind lipsita de un drept constitutional fundamental, însa, suma de bani acordata de instanta de fond, în compensarea prejudiciului moral, este una nerealista, care încalca flagrant principiul echitatii si echilibrului social. În plus, fata de cele aratate, la cuantificarea prejudiciului moral, ar fi trebuit sa fie avuta în vedere si situatia financiara a Statului Român, compararea cu placerile spirituale de care a fost lipsit, prin raportare la posibilitatile de câstig material pe care le-ar fi avut reclamantul daca se afla în libertate , si cu situatia altor persoane din aceiasi categorie sociala, care s-au aflat în libertate.
Astfel se apreciaza ca în compensarea prejudiciului moral suferit de reclamant, este suficienta suma de 10.000 lei si nu de 100.000 lei cum a retinut instanta de fond si în consecinta critica din apel privind inadmisibilitatea actiunii urmeaza a fi respinsa ca nefondata.
A acorda despagubiri materiale într-un cuantum care depaseste prejudiciul moral suferit, echivaleaza cu lipsirea de finalitate a acestei institutii si transformarea ei într-un mijloc de câstig nemeritat. Indemnizatia trebuie astfel stabilita, încât sa fie justa, rationala, echilibrata, adica în asa fel trebuie stabilit cuantumul ei, încât sa asigure efectiv o compensare suficienta, iar nu exagerata, a prejudiciului moral cauzat.
Fata de toate aceste considerente instanta a apreciat ca apelurile sunt fondate numai în parte, în ceea ce priveste cuantumul pretentiilor, astfel ca în temeiul dispozitiilor art. 296 Cod procedura civila, a schimbat sentinta primei instante în sensul ca daunele morale au avut cuantumul de 10.000 lei si nu 100.000 lei.
Decizia civila Nr. 40/Ap/8 aprilie 2010