Decizia de impunere emisa de organul administrativ fiscal, reprezinta un act administrativ fiscal si contestarea actului trebuie facuta în limita termenelor si a procedurii speciale prev. de art. 205 alin. 1, 206, 207 si 209 cod procedura fiscala, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.
Formularea plângerii administrative peste termenul prevazut de art. 205 alin. 1 cod procedura fiscala, echivaleaza practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, astfel încât actiunea formulata împotriva deciziei prin care organul de solutionare a contestatiei a respins contestatia împotriva deciziei de impunere ca tardiv formulata, este inadmisibila.
Decizia nr. 432/10.03.2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti-
Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal
Prin sentinta nr. 912/14.12.2009, Tribunalul Dâmbovita – Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, a respins cererea formulata de reclamantul P C M, în contradictoriu cu pârâtii A.F.P. Trg. si D.G.F.P D-ta, ca inadmisibila, împotriva deciziei nr. 3/16.01.2009 si a deciziei de impunere nr. 7481/17.03.2006.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca prin decizia nr. 3/16.01.2009, pronuntata de D.G.F.P. D-ta, Biroul de solutionare contestatii a retinut faptul ca împotriva masurilor dispuse prin decizia de impunere nr. 7481/17.03.2006, reclamantul avea dreptul sa depuna contestatie în termen de 30 de zile de la data confirmarii de primire a deciziei si din documentele aflate la dosar, prima data mentionata pe confirmare de primire a debitului contestat este 18.01.2007,contestatia fiind depusa la DGFP D-ta în data de 30.12.2008 sub nr. 39666, astfel încât termenul legal de 30 de zile de la comunicare a fost depasit, potrivit disp. art. 207 din OG nr. 92/2003, privind codul de procedura fiscala, potrivit caruia termenul de depunere a contestatiei împotriva actelor administrativ fiscale este de 30 de zile de la data comunicarii actului sub sanctiunea decaderii, situatie în care în mod corect si legal organul de solutionare a contestatiei a respins contestatia ca tardiv formulata.
Se arata în hotarâre ca, reclamantul nu a formulat contestatia împotriva deciziei de impunere, ce reprezinta act administrativ fiscal, în termenele si dupa procedura speciala prev. de OG nr. 92/2003, privind codul de procedura fiscala, art. 205, 206, 207 si 209, formulând contestatia tardiv, astfel încât actiunea formulata de reclamant în temeiul art. 218 alin. 2 din OG nr 92/2003 la instanta de contencios administrativ, împotriva deciziei nr. 3/16.01.2009 pronuntata de DGFP, prin care i-a fost respinsa contestatia ca tardiva, este inadmisibila, deoarece reclamantul nu a respectat dispozitiile procedurale reglementate de codul de procedura fiscala obligatorii, mai sus enuntate.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul P.C.M, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratând într-un prim motiv de recurs ca în mod gresit i-a fost respinsa actiunea ca inadmisibila, întrucât prin cererea introductiva a precizat ca solicita instantei verificarea si stabilirea întinderii titlului executoriu, emis de catre o alta institutie decât instanta de judecata, solutia instantei nu poate viza în nici un fel inadmisibilitatea actiunii, atâta vreme cât el a contestat decizia nr. 3/16.01.2009, în termen legal.
Printr-un alt motiv de recurs, arata ca instanta de fond nu a luat în calcul concluziile celor doua expertize care au stabilit în mod cert, ca organul de inspectie fiscala a calculat si retinut o suma nereala, respectiv 16.665 lei, fata de 23.073 lei, stabilita de catre cei doi experti, unul desemnat de organul de cercetare penala, celalalt de instanta de judecata, iar intimata pârâta DGFP D-ta – AFP Trg, a comunicat la data de 20.11.2008 prin adresa nr. 28703 ca, creanta totala este de 101.998 lei, fara sa justifice de unde provine diferenta în plus, solicitând obligarea sa la o suma stabilita în mod arbitrar.
Recursul nu este fondat.
Critica recurentului ca în mod gresit instanta de fond a respins actiunea ca inadmisibila, desi el a contestat decizia nr. 3/16.01.2009 în termen legal, este nefondata.
In considerentele sentintei se retine ca actiunea formulata de catre recurentul reclamant, este împotriva deciziei nr. 3/16.01.2009 pronuntata de DGFP – Biroul de solutionare contestatii, astfel încât critica recurentului ca în mod gresit s-a respins actiunea ca inadmisibila, fara a retine ca obiectul actiunii cu care a fost investita instanta de fond, este împotriva deciziei nr. 3/2009, este nefondata.
Cum din probatoriile administrate în cauza cu titluri executorii, adresa de înfiintare poprire, procese verbale de licitatie pentru bunuri mobile, acte aflate la filele 50-108 dosar fond, a rezultat ca înca din data de 17.03.2006, odata cu emiterea deciziei de impunere, intimata pârâta a initiat executarea silita a reclamantului pentru sumele cuprinse în decizia de impunere, deci de la acea data recurentul a cunoscut decizia de impunere si trebuia sa conteste aceasta decizie în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal.
Decizia de impunere emisa de organul administrativ fiscal, reprezinta un act administrativ fiscal si contestarea actului trebuie facuta în limita termenelor si a procedurii speciale prev. de art. 205 alin. 1, 206, 207 si 209 cod procedura fiscala, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, recurentul contestând decizia de impunere la data de 30.12.2008, la DGFP D-ta, sub nr. 3966, cu mult peste termenul legal de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ, iar cu probatoriile administrate în cauza recurentul nu a dovedit ca ar fi formulat contestatie în termenul legal, sesizarea organelor de cercetare penala cu privire la savârsirea infractiunii prev. si ped. de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 nu putea sa conduca la suspendarea deciziei de impunere si nici a termenului de formulare a contestatiei.
Potrivit disp. art. 218 alin.2 din OG nr 92/2003, cel nemultumit de decizia pronuntata de organul administrativ jurisdictional de solutionare a contestatiei, poate contesta la instanta de contencios administrativ, recurentul atacând decizia nr. 3/16.01.2009 a DGFP D-ta prin actiunea cu care a fost investita prima instanta si în care s-a pronuntat sentinta recurata.
Formularea plângerii administrative peste termenul prevazut de lege, în speta peste termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, prevazut de art. 205 alin. 1 cod procedura fiscala, echivaleaza practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, în acest sens fiind si practica ICCJ (dec.nr. 798/8.02.2007). Jurisprudenta a statuat ca disp. art. 21 alin. 4 din Constitutie, nu înlatura caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, întrucât se refera la caracterul facultativ si gratuit al jurisdictiilor speciale administrative, iar nu la recursul ierarhic sau gratios.
Parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezinta o conditie obligatorie, a carei neîndeplinire afecteaza însusi exercitiul dreptului la actiune si recurentul efectuând contestatia la decizia de impunere peste termenul legal, aceasta echivaleaza practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii si în aceste conditii actiunea formulata împotriva deciziei de solutionare a contestatiei ce a fost depusa peste termenul legal, este inadmisibila, astfel ca legal si corect prima instanta a respins actiunea ca inadmisibila prin sentinta recurata.
Acestea au fost considerentele pentru care Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul PCM, împotriva sentintei nr. 912/14.12.2009, pronuntata de Tribunalul Dâmbovita.