Delegarea salariatului. Continutul deciziei de delegare
C. muncii, art. 41, art.42, art.43, art.44
Din coroborarea dispozitiilor art. 43 si art. 44 din Codul muncii rezulta ca decizia de delegare trebuie sa cuprinda durata delegarii. În absenta unei astfel de mentiuni nu se poate stabili caracterul temporar al masurii unilaterale a angajatorului de modificare a locului de munca al salariatului, fara acordul acestuia, pe o perioada de pâna la 60 de zile, iar masura contravine prevederilor art. 41 din Codul muncii, conform carora contractul individual de munca poate fi modificat doar prin acordul partilor.
.
Curtea de Apel Timisoara,
Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 1778 din 18 noiembrie 2009
Prin sentinta civila nr. 1079/2.04.2009, pronuntata în dosarul nr. 7425/30/2008, Tribunalul Timis a admis actiunea formulata de reclamanta C.R. împotriva pârâtei S.C. P.C.I. S.A. Timisoara, a anulat Decizia nr. 1969/12.09.2008 si a dispus repunerea partilor în situatia anterioara emiterii deciziei, în sensul reluarii activitatii în munca la locul stabilit prin contractul de munca, respectiv la punctul de lucru Dudestii Vechi.
Totodata, a obligat pârâta sa plateasca reclamantei suma de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca reclamanta este angajata pârâtei, conform contractului individual de munca, înregistrat la ITM Timis sub numarul 1912467 din 12.03.2007, desfasurându-si activitatea la punctul de lucru Dudestii Vechi.
Prin decizia nr. 1969 din 12.09.2008, pârâta a dispus ca, începând cu data de 01.10.2008, reclamanta C.R. sa-si desfasoare activitatea la sediul firmei din Timisoara. Aceasta decizie a fost apreciata ca fiind un act prin care angajatorul a modificat unilateral contractul individual de munca, încheiat cu salariatul, în sensul modificarii locului muncii, fiind încalcate astfel dispozitiile art. 41 alin. (1)din Codul Muncii.
Apararea pârâtei cu privire la faptul ca, prin decizia 1969 din 12.09.2008, a avut loc o delegare a reclamantei, nu a fost retinuta, deoarece delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu în afara locului sau de munca. Or, prin decizia contestata s-a realizat o modificare definitiva a locului muncii.
Pârâta a formulat, în termen legal, recurs împotriva sentintei civile nr. 1079/2.04.2009 a Tribunalului Timis, solicitând admiterea recursului si modificarea în tot a hotarârii atacate, în sensul respingerii actiunii ca nefondata.
În motivarea cererii de recurs se arata ca prima instanta a retinut în mod neîntemeiat si nemotivat ca, prin decizia contestata, s-a realizat o modificare definitiva a locului de munca, desi angajatorul a luat masura modificarii unilaterale a locului de munca pentru o perioada de maxim 60 de zile, conform Codului muncii, fiind respectat caracterul temporar al delegarii.
Aceasta masura unilaterala a fost determinata de randamentul foarte scazut al grupei 84.01, care a desfasurat activitate la punctul de lucru din Dudestii Vechi, de pericolul pierderii unui client principal si de necesitatea perfectionarii profesionale a salariatelor din aceasta grupa, iar nu de intentia de a închide punctul de lucru din Dudestii Vechi.
Faptul ca modificarea locului de munca a avut caracter temporar, rezulta din preambulul deciziei contestate, în care se mentioneaza necesitatea dobândirii de catre salariatele delegate a unor cunostinte avansate, precum si din temeiul de drept invocat în decizie, respectiv dispozitiile art. 41 si urmatoarele din Codul muncii, fiind inclus astfel si art. 44 alin. (1) din Codul muncii. Pe de alta parte, la data depunerii contestatiei: 30.09.2008, termenul de 60 de zile, prevazut de lege nu era depasit.
Fata de dispozitiile art. 40 alin. (1) din Codul muncii, deschiderea, mentinerea si închiderea unui punct de lucru este la latitudinea angajatorului, care apreciaza eficienta unei astfel de actiuni.
Instanta de fond a apreciat, în mod absurd si nefondat, ca se poate relua activitatea într-un spatiu pe care unitatea nu-l mai detine de la data de 1.12.2008, asa cum rezulta din probele depuse la dosar.
Recurenta a solicitat si reducerea sumei de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat, la a carei plata a fost obligata, deoarece suma este ceruta de catre acelasi aparator în fiecare din cele 8 dosare în care s-a angajat în contradictoriu cu societatea si pentru care a formulat aceeasi contestatie, cu acelasi continut, schimbând doar numele contestatoarei, numarul dosarului si al deciziei atacate.
În drept, se invoca dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 si art. 3041 C. proc. civ.
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicita respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecata, aratând ca motivul de recurs referitor la ignorarea caracterului temporar al modificarii locului de munca al reclamantei este nefondat, deoarece din probatoriul administrat în cauza rezulta ca intentia angajatorului a fost desfiintarea punctului de lucru din Dudestii Vechi.
Totodata, sustine ca temeiul si motivele de fapt invocate în cuprinsul deciziei contestate nu pot conduce la concluzia ca, în cauza, a fost dispusa masura delegarii. În lipsa indicarii art. 43 si art. 44 din Codul muncii, ca temei juridic al deciziei atacate si a perioadei pentru care s-a dispus delegarea, salariatul si instanta de judecata nu pot presupune vointa angajatorului.
Motivul de recurs referitor la drepturile consacrate de art. 40 alin. 1 din Codul muncii în favoarea angajatorului contrazice celelalte sustineri ale recurentei, întrucât închiderea punctului de lucru nu este compatibila cu masura delegarii, care presupune întoarcerea salariatilor la locul de munca initial.
Cu privire la cererea de reducere a cheltuielilor de judecata, intimata arata ca este nefondata, deoarece pârâta se afla în culpa procesuala.
În drept, se invoca dispozitiile art. 115 si urmatoarele Cod procedura civila.
Recurenta a depus concluzii scrise, prin care solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat, aratând ca punctul de lucru de la Dudestii Vechi a fost desfiintat, dupa ce angajatorul a constatat ca nu mai exista forta de munca în zona, astfel încât dispozitia instantei de fond de repunere a partilor în situatia anterioara este imposibil de executat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauza si a dispozitiilor art. pct. 8 si 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constata ca este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Având în vedere specificul activitatii desfasurata de societate, complexitatea produselor executate pentru principalul client, marirea comenzilor de lucru, necesitatea dobândirii de catre salariati a unor cunostinte avansate si competente profesionale, a unor metode si procedee moderne necesare pentru realizarea activitatilor profesionale si actualizarea deprinderilor specifice postului, precum si dispozitiile art. 17, art. 40, art. 41 si urmatoarele si art. 188 din Codul muncii, pârâta a dispus, prin decizia nr. 1969/12.09.2008, ca „începând cu data de 1 octombrie 2008, doamna C.R., având functia de muncitor necalificat, în cadrul grupei 84.01, sa desfasoare activitatea pe acelasi post la sediul firmei din Timisoara, str. Jiul nr. 2, et. V. Salariata beneficiaza de acelasi salariu si de transport platit de angajator”.
Art. 43 din Codul muncii prevede ca „delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu în afara locului sau de munca”.
Conform art. 44 din Codul muncii, delegarea poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile si prelungita, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile, iar salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de judecata de transport si cazare, precum si la indemnizatie de delegare, în conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.
Vazând dispozitiile art. 43 si art. 44 din Codul muncii si cuprinsul deciziei contestate, Curtea a constatat ca, în mod corect, prima instanta a apreciat ca, în speta, nu a fost dispusa delegarea reclamantei, deoarece decizia nu cuprinde durata delegarii si mentiuni privitoare la plata unei indemnizatii de delegare. Din modul de formulare a masurii dispuse si fata de argumentele de fapt expuse în preambulul deciziei rezulta ca angajatorul a urmarit modificarea definitiva a locului de munca al reclamantei. Mentionarea art. 41 si urmatoarele ca temei de drept al deciziei nu conduce la concluzia ca masura contestata reprezinta o delegare.
Împrejurarea ca, la data înregistrarii actiunii pendinte, respectiv la data de 30.09.2008, nu a expirat termenul de 60 de zile, prevazut de art. 44 alin. 1 din Codul muncii, nu are relevanta, atâta timp cât decizia contestata nu indica o perioada pentru modificarea locului de munca al reclamantei. De altfel, acest termen nu putea expira pâna la data de 30.09.2008, deoarece decizia urma sa produca efecte cu începere de la data de 1.10.2008.
Potrivit art. 41 alin. (1), alin. (2) si alin. (3) lit. b) din Codul muncii, modificarea locului muncii se poate realiza doar prin acordul partilor, fiind posibila modificarea unilaterala a acestuia doar în cazurile si conditiile prevazute de Codul muncii.
Locul muncii se refera la localitatea si unitatea în care salariatul îsi desfasoara activitatea, astfel încât schimbarea localitatii în care angajatul trebuie sa presteze munca reprezinta o modificare a locului muncii în sensul art. 41 din Codul muncii, fiind necesar acordul salariatului pentru modificarea localitatii de desfasurare a activitatii sale.
În temeiul art. 40 alin. (1) lit. a) - lit. d) din Codul muncii, angajatorul are posibilitatea sa dispuna mutarea salariatului într-un alt birou, într-un alt compartiment, la o alta sectie sau la un sediu secundar din aceeasi localitate, deoarece el are prerogativa de a alege varianta pe care o considera optima pentru desfasurarea activitatii. Prin urmare, aceste prevederi legale nu îndreptatesc angajatorul sa modifice unilateral locul de munca al salariatului dintr-o localitate într-o alta localitate.
Daca o societate apreciaza ca se impune închiderea unui punct de lucru, ea trebuie sa aduca la cunostinta angajatilor aceasta împrejurare, iar daca salariatii refuza mutarea la un sediu din alta localitate devin incidente prevederile art. 65 si urmatoarele din Codul muncii.
Deoarece prin decizia contestata s-a dispus modificarea unilaterala a locului de munca al reclamantei fara acordul acesteia, fiind astfel încalcate dispozitiile art. 41 din Codul muncii, Curtea a apreciat ca instanta de fond a admis în mod legal si temeinic actiunea reclamantei si a dispus anularea acestei decizii, precum si repunerea partilor în situatia anterioara emiterii ei, în sensul reluarii activitatii în munca la locul stabilit prin contractului individual de munca, respectiv la punctul de lucru din Dudestii Vechi, nefiind incidente motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.
Desfiintarea punctului de lucru de la Dudestii Vechi nu este de natura a justifica admiterea recursului, deoarece, într-o astfel de ipoteza, devin incidente prevederile art. 65 si urmatoarele din Codul muncii.
Cererea de reducere a onorariului de avocat, la a carui plata a fost obligata recurenta de catre prima instanta, este nefondata prin raportare la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât acest onorariu nu este nepotrivit de mare fata de complexitatea cauzei si munca îndeplinita de avocat, care a formulat cererea de chemare în judecata, interogatoriu pentru pârâta si concluzii scrise, prezentându-se la fiecare termen de judecata în fata instantei de fond.