1. Depunerea notificarii in termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2000
Legea nr. 10/2000
Legea nr. 10/2000; Legea nr. 247/2005; decizia ICCJ nr. 8438/2005.
Prin modificarea adusa Legii nr. 10/2001 de Legea nr. 247/2005, se reglementeaza un drept nou pentru depunerea notificarilor, fata de care nu se poate retine ca opereaza sanctiunea decaderii pentru nedepunerea notificarii in termenul prevazut de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bacau-Secctia civila
Decizia nr. 1/18.01.2010
Prin sentinta civila nr. 1149 din 1 iulie 2009, pronuntata de Tribunalul Bacau, în dosarul nr. x, s-a admis în parte contestatia formulata de contestatorul B.D., s-a anulat dispozitia nr.28729 emisa la18.08.2008 de Primarul municipiului Bacau si a fost obligata pârâta sa emita o noua dispozitie prin care sa se propuna despagubiri pentru terenul în suprafata de 385,27 mp situat în B. si imobilele demolate cu destinatia „farmacie” si „casa” de la aceeasi adresa.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a avut în vedere urmatoarele:
Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Tribunalului Bacau cu nr.5608/110/2008 s-a formulat de catre reclamantul B.D. contestatie fata de dispozitia nr.28729/18.08.2008 emisa de Primarul municipiului Bacau în aplicarea Legii 10/2001.
S-a aratat ca în mod gresit a fost respinsa ca tardiva notificarea contestatorului prin care s-a solicitat restituirea în natura a terenului în suprafata de 385,27 mp din B. str. N. B. nr. 133 si despagubiri pentru imobilele demolate de la aceeasi adresa. La prima cerere facuta de tatal contestatorului la data de 01.08.1992 la Primaria municipiului Bacau nu s-a primit nici un raspuns, iar prin notificarea din 15.08.2005 a fost reiterata de catre contestator cererea facuta de autorul sau, deoarece nici dupa aparitia Legii 10/2001 nu s-a primit nici un raspuns.
Termenul prevazut de Legea 10/2001 este unul de decadere iar neintroducerea cererii în termen este sanctionata pe motivul principal ca pasivitatea petentului ar afect climatul de securitate juridica iar în cazul de fata nu este vorba de pasivitate ci vointa de restituire a fost manifestata expres în mai multe rânduri. S-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispozitii prin care sa se dispuna restituirea imobilului solicitat.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea contestatiei pe motiv ca notificarea a fost depusa dupa expirarea termenului limita prevazut de Legea 10/2001, respectiv 14.02.2002.
Odata cu întâmpinarea a fost depusa în copie documentatia care a stat la baza emiterii dispozitiei.
În cauza a fost efectuata o expertiza topo-cadastru de catre expert tehnic judiciar M.M., iar din analiza actelor si lucrarilor dosarului tribunalul a retinut ca, analizând o problema de drept similara, Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia civila nr. 8438/2005 a aratat ca sintagma „prezenta lege” prevazuta de art. 21 al. 1 din Legea 10/2001 si de la intrarea careia în vigoare începe sa curga termenul de 6 luni pentru depunerea notificarilor se refera la Legea 247/2005 publicata în Monitorul Oficial nr. 653 din 22.07.2005, care a modificat si completat Legea 10/2001, termenul mentionat fiind un termen procedural, dispozitiile referitoare la acesta aplicându-se deîndata. Fata de aceasta solutie notificarea contestatorului apare ca fiind depusa la termen, respectiv la 15.08.2005.
O solutie contrara ar echivala cu art. 14 din CEDO fata de contestator, întrucât unei persoane aflate într-o situatie similara i-a fost recunoscut acelasi drept de catre instanta suprema, în acest sens pronuntându-se si CEDO prin hotarârea din cauza Beian vs. Romania.
Pe fondul cauzei tribunalul a retinut ca autorul contestatorului, B.I., a detinut în proprietate doua imobile, unul destinatie „farmacie” iar celalalt cu destinatie „locuinta” si terenul aferent în suprafata de 385,27 mp, situate în B.
Imobilul farmacie si anexele au fost preluate abuziv de autoritatile statului comunist prin Decretul de nationalizare nr. 134/02.04.1949, iar prin Decretul de expropriere nr.34/1986 a fost expropriata casa detinuta de autorul contestatorului, în suprafata construita de 108,2 mp.
Referitor la suprafata de teren detinuta de autorul contestatorului s-a retinut ca prin actul de vânzare din 22.10.1947 acesta a achizitionat 250 mp teren situat în Bacau, C., iar prin actul de vânzare din 1948 a dobândit în proprietate suprafata de 27 mp situata în B.
În conformitate cu înscrisul intitulat „Matricola de cladiri si terenuri” autorul contestatorului a detinut în proprietate suprafata de 475 mp.
Contestatorul nu a facut dovada preluarii abuzive a terenului însa faptul ca în prezent acesta este detinut de pârâta constituie o prezumtie relativa de preluare abuziva, potrivit art. 1 lit. E din H.G. 250/2007, prezumtie nerasturnata de catre pârâta.
Prin raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de expert M.M. a fost identificata suprafata de teren din str. B. de 385,27 mp în prezent ocupata de utilitati si retele edilitare.
În consecinta s-a impus acordarea de despagubiri atât pentru constructiile demolate cât si pentru terenul aferent în suprafata de 385,27 mp, în conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, actiunea fiind admisa astfel cum a fost formulata.
Împotriva sentintei civile mai sus mentionate a formulat în termen legal apel Primarul municipiului Bacau pentru urmatoarele motive:
Prima instanta nu a tinut seama de termenul expres aratat de art. 22 din Legea nr.10/2001 în care trebuiau depuse notificarile, respectiv 14.02.2002, motivând gresit sentinta pe prevederile CEDO fara sa tina cont si de mentiunile legii interne si a practicii unitare a ÎCCJ si a Curtii Constitutionale.
Analizând sentinta civila apelata sub aspectul motivului de apel, dar si din oficiu în temeiul art.295 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Prin dispozitia nr.28729 din 18.08.2008 a Primarului municipiului Bacau, apelantul a respins notificarea nr. 72/15.08.2005, întrucât aceasta nu a fost depusa în termenul prevazut de art.22 din Legea 10/2001.
Prin modificarea adusa Legii 10/2001 prin Legea nr.247/2005, se reglementeaza un drept nou pentru depunerea notificarilor, fata de care nu se poate retine ca opereaza sanctiunea decaderii pentru nedepunerea notificarii în termenul prevazut de Legea nr.10/2001, asa cum a fost prevazut ulterior, astfel încât, instanta de apel apreciaza ca notificarea reclamantului a fost formulata în termenul prevazut de lege.
Legea nr. 247/2005 a fost publicata în Monitorul Oficial nr. 653 din 22 iulie 2005, a modificat si completat Legea10/2001, termenul mentionat fiind un termen procedural, dispozitiile referitoare la aceasta aplicându-se de îndata.
În acest sens ÎCCJ prin decizia civila nr. 8438/2005 a aratat ca, sintagma „prezenta lege” prevazuta de art.21 alin.1 din Legea 10/2001 si de la intrarea careia în vigoare începe sa curga termenul de 6 luni, prima instanta a apreciat judicios ca, notificarea contestatorului a fost depusa în termen, respectiv la 15.08.2005.
Prin hotarârile pronuntate de CEDO în cauzele Paduraru vs. România si Beian vs. România, s-a stabilit ca jurisprudenta divergenta a ÎCCJ constituie o încalcare a dreptului la un proces echitabil prevazut de art.6 alin.1 din Conventia Europeana si este contrara principiului securitatii raporturilor juridice, rolul instantei supreme fiind acela de a asigura o interpretare si aplicare unitara a legii în scopul de a evita aparitia unor divergente jurisprudentiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine si insecuritate juridica. Hotarârile CEDO mai sus mentionate obliga instanta suprema sa adopte o jurisprudenta unitara, iar instantele ierarhic inferioare sa respecte dezlegarea data problemelor de drept de catre instanta suprema, nu numai prin intermediul deciziilor în interesul legii, inclusiv pentru considerente de echitate având în vedere ca reclamantul din prezenta cauza se afla într-o situatie similara cu cea pentru care instanta suprema prin decizia mentionata a stabilit ca notificarea a fost formulata în termen.
În ceea ce priveste fondul cauzei, instanta de fond a apreciat judicios situatia de fapt si de drept în sensul ca, autorul contestatorului B.I., respectiv B.D. este îndreptatit la despagubiri pentru imobilele pentru care a formulat notificarea mai sus precizata.
Pe fondul cauzei tribunalul a retinut ca autorul contestatorului, B.I., a detinut în proprietate doua imobile, unul destinatie „farmacie” iar celalalt cu destinatie „locuinta” si terenul aferent în suprafata de 385,27 mp, situate în B. .
Imobilul farmacie si anexele au fost preluate abuziv de autoritatile statului comunist prin Decretul de nationalizare nr. 134/02.04.1949, iar prin Decretul de expropriere nr.34/1986 a fost expropriata casa detinuta de autorul contestatorului, în suprafata construita de 108,2 mp.
Referitor la suprafata de teren detinuta de autorul contestatorului s-a retinut ca prin actul de vânzare din 22.10.1947 acesta a achizitionat 250 mp teren situat în B., C.F. (actuala N. B.) nr. 153, iar prin actul de vânzare din 1948 a dobândit în proprietate suprafata de 27 mp situata în B..
În conformitate cu înscrisul intitulat „Matricola de cladiri si terenuri” autorul contestatorului a detinut în proprietate suprafata de 475 mp.
Contestatorul nu a facut dovada preluarii abuzive a terenului însa faptul ca în prezent acesta este detinut de pârâta constituie o prezumtie relativa de preluare abuziva, potrivit art. 1 lit. E din H.G. 250/2007, prezumtie nerasturnata de catre pârâta.
Prin raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de expert M.M. a fost identificata suprafata de teren din str. N. de 385,27 mp în prezent ocupata de utilitati si retele edilitare.
Asa fiind, prima instanta a dispus corect obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispozitii prin care sa propuna despagubiri pentru terenul în suprafata de 385,27 mp situat în B. si imobilele cu destinatia „farmacie” si „casa” de la aceeasi adresa.; motiv pentru care Curte de Apel a respins apelul ca nefundat.