Desfacerea contractului individual de munca în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii. Legalitatea deciziei emisa de angajator. Lipsa obligatiei angajatorului de a indica locurile disponibile din societate în cazul concedierii individuale.
Sectia conflicte de munca si asigurari sociale – Decizia nr. 1074/13 noiembrie 2008
Prin contestatia înregistrata la Tribunalul Sibiu sub nr.5324/85/2007, contestatoarea HME a chemat în judecata pe intimata S.C.”R”S.A., solicitând:
1. anularea deciziei de concediere nr.100/02/01/1622 din 28.11.2007 emisa de intimata, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de munca în baza art.65 alin.(1) C. muncii;
2. restabilirea situatiei anterioare si anume:
a) reîncadrarea pe unul din locurile de munca vacante existente si compatibile cu pregatirea sa profesionala;
b) plata la zi a drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii deciziei si pâna la data încadrarii efective;
3. obligarea intimatei la acordarea concediului de odihna aferent anului 2007, de 30 de zile, sau acordarea acestuia conform art.67 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura valabil pâna în 2008;
4. obligarea intimatei la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale;
5. efectuarea cuvenitelor mentiuni în carnetul de munca.
Din motivarea contestatiei, se retine ca reclamanta a fost angajata intimatei îndeplinind functia de inginer telecomunicatii, iar decizia contestata este nelegala, întrucât:
- nu s-a prevazut „data” la care va înceta contractul individual de munca, sanctiunea fiind nulitatea absoluta;
- nu s-a respectat termenul de preaviz prevazut de art.73 Codul muncii;
- decizia cuprinde doar formal lista locurilor de munca disponibile, fiind nesocotite dispozitiile imperative prevazute de art.74 lit. c din Codul muncii.
În fine, se precizeaza ca masura dispusa de unitate este nelegala, întrucât în realitate, exista locuri de munca vacante asupra carora, contestatoarea si-a manifestat interesul.
Asupra daunelor morale, se arata ca sunt justificate întrucât, intimata a aplicat un tratament discriminatoriu cu privire la ocuparea unui nou loc de munca, deoarece la nivelul compartimentului analogic „Dolce”, ocuparea posturilor se face fara interviuri, evaluare sau alt gen de testare profesionala.
În drept, se invoca dispozitiile art.6 alin.(2), 64, 65, 73, 74, 76, 78, 141, 143, 144, 154(2) Codul muncii.
Ulterior, contestatoarea îsi precizeaza contestatia în sensul ca, renunta la petitul 3 al cererii .
Prin întâmpinarea depusa, intimata solicita respingerea contestatiei, motivând ca desfiintarea locului de munca al salariatei a fost determinata de procesul de înlocuire a centralelor analogice din cadrul „R” S.A. cu echipamente de telecomunicatii de înalta tehnologie, fapt consemnat în art.2 din decizia contestata. În fine, se arata ca prin masura dispusa, au fost îndeplinite conditiile impuse de art.65 alin.(2) din Codul muncii, precum si a prevederilor art.74 pct.1 Codul muncii, astfel ca motivele de nulitate invocate, nu sunt întemeiate.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, precum si a probelor administrate în cauza, instanta a constat urmatoarele:
Contestatoarea a fost angajata societatii în baza contractului individual de munca nr.243/5566/1.08.2002, îndeplinind functia de inginer în cadrul compartimentului comunitate analogica, iar la data de 28.11.2007 pin decizia de concediere nr.100/01/01, s-a dispus încetarea contractului individual de munca în conditiile dispozitiilor art.65 alin.(1) din Codul muncii, retinându-se ca locul de munca ocupat de contestatoare s-a desfiintat ca urmare a procesului de înlocuire a centralelor analogice din cadrul „R”, cu echipamente de telecomunicatii de înalta tehnologice, ce a determinat inclusiv desfiintarea compartimentului Comunitate Analogica Brasov, astfel cum rezulta din Memorandumul nr.203/04/08/01/991 din 21.05.2007 si Decizia Directorului General al S.C.”R” S.A. nr.35/31.05.2007.
Prin sentinta civila nr.544/2008 pronuntata de Tribunalul Sibiu în dosar nr.5324/85/2007 s-a respins contestatia formulata de contestatoarea HME împotriva intimatei S.C. „R” S.A. Bucuresti si a fost obligata contestatoarea la 1046 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut prin prisma dispozitiilor art.65 si 66 Codul muncii ca în speta este vorba despre o concediere individuala, angajatorul respectând în aceasta situatie conditiile de fond impuse de prevederile art. 65 si 74 Codul muncii, fata de faptul ca în cadrul societatii pârâte a existat o reorganizare a activitatii, iar desfiintarea locului de munca al contestatoarei a fost reala, efectiva si serioasa.
Faptul ca de pe decizia de concediere ar lipsi data la care înceteaza C.I.M. s-a apreciat ca nerelevant câta vreme este evident ca acesta înceteaza la expirarea termenului de preaviz, termenul care a fost respectat potrivit aert.73 alin.1 Codul muncii si 83 pct.3 C.C.M. la nivel de „R”.
De asemenea, ca nefondate s-au apreciat si criticile vizând existenta pe decizie doar formal a locurilor de munca disponibile din societate, întrucât în cadrul concedierii individuale o astfel de cerinta nu este incidenta.
S-a respins si capatul de cerere referitor la acordarea daunelor morale fata de considerentul ca nu s-a facut dovada nelegalitatii masurilor dispuse de angajator.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotarârii atacate în sensul admiterii contestatiei astfel cum ea a fost precizata la ultimul termen de judecata.
În expunerea de motive invoca nelegalitatea concedierii, în primul rând fata de faptul ca decizia nu cuprinde data concedierii, având în vedere faptul ca termenul de preaviz a fost suspendat datorita intervenirii concediului de odihna si al celui medical, împrejurare ce încalca art.6 alin.2 si 8 Codul muncii.
În al doilea rând arata ca decizia atacata cuprinde o oferta a locurilor de munca disponibile în societate, recurenta exprimându-si neîndoielnic dorinta de a ocupa unul dintre locurile vacante oriunde în tara. Societate însa i-a comunicat ulterior, pe rând, fie ca locul de munca pentru care a optat nu mai este disponibil, fie ca a expirat termenul de optiune, fie ca nu-i mai poate fi oferit fata de pregatirea sa profesionala care nu corespunde cerintelor postului.
Sustine ca angajatorul nu s-a preocupat de interesele sale, ignorând dispozitiile legale privind realizarea unei oferte a locurilor de munca disponibile, pe care le-a încalcat flagrant, încalcând dispozitiile art.74 din Carta Social Europeana si art.67 Codul muncii.
Adresa nr.100/02/01/1277/2.10.2007 expediata de „R” catre A.J.O.F.M. Sibiu o considera ca ineficienta din punct de vedere juridic si astfel recurenta nu se poate spune ca a beneficiat de o masura activa de combatere a somajului.
Adresa mentionata specifica faptul ca recurenta detine un post de tehnician, când în realitate, aceasta a fost angajata ca inginer si mai mult a fost emisa cu o luna înainte de disponibilizare.
Considera astfel ca au fost încalcate dispozitiile art.80 din C.C.M. unic la nivel national pe 2007 – 2010 si art.78 din Legea nr.76/2002 si ca masura concedierii este astfel nelegala.
Apreciaza apoi ca au fost încalcate dispozitiile art.81 din C.C.M. unic la nivel national, întrucât prin masura luata angajatorul a realizat o discriminare a sa pe criteriul vârstei. Celelalte persoane împreuna cu care a fost disponibilizata au primit alte locuri de munca pentru ca erau mai tinere sau au fost reorientati, iar recurentei nu i s-a acordat nicio sansa.
În privinta legalitatii si temeiniciei acordarii daunelor morale sustine ca aceasta rezulta din continutul certificatelor medicale care atesta înrautatirea starii sale de sanatate dupa concediere.
Prin întâmpinare, intimata S.C. „R” S.A. Bucuresti solicita respingerea recursului ca nefondat si mentinerea hotarârii atacate ca legala si temeinica.
Verificând legalitatea si temeinicia sentintei atacate, Curtea a apreciat recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Sectiunea a 4-a a Legii nr.53/2003 reglementeaza „Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului”, dispozitii care au avut ca temei desfiintarea locului de munca al reclamantei recurente:
Astfel, potrivit art.65 din Codul muncii:
„(1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii.
(2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, dintre cele prevazute la alin.(1).”
Art.66 al aceluiasi cod dispune:
„Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi individuala sau colectiva.”
Art.67 dispune ca:
„Salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor beneficiaza de masuri active de combatere a somajului si pot beneficia de compensatii în conditiile prevazute de lege si de C.C.M. aplicabil.”
Fata de temeiul juridic al concedierii cuprins în decizia contestata, temei ce se circumscrie dispozitiilor legale anterior enuntate, necontestat de recurenta, este clara si corecta retinerea instantei de fond în sensul ca angajatorul a procedat la o reducere reala si efectiva a postului ocupat de contestatoare.
Aspectele legate de nementionarea datei concrete a concedierii sunt lipsite de relevanta, câta vreme decizia atacata poarta mentiunea datei de la care începe sa curga termenul de preaviz potrivit art.74 alin.(1) lit.b Codul muncii, ca durata fiind conform art.83 alin.3 din C.C.M. la nivel S.C. „R” S.A. pe anii 2007 – 2008 de 30 zile si care expira în mod logic la încheierea acestora, cu toate întreruperile sau suspendarile lui ce pot interveni pe parcurs.
De altfel, legiuitorul nu a prevazut obligatia pentru angajator de a mentiona expres data expirarii preavizului sau o eventuala sanctiune în acest sens pentru a se putea constata nulitatea deciziei pentru acest viciu.
Împrejurarea ca decizia de concediere mentioneaza o lista a locurilor de munca disponibile din societate pentru care recurenta si-a manifestat dorinta de a le ocupa, iar aceasta oferta nu s-a mai materializat pentru diferite considerente, de asemenea nu este de natura a duce la constatarea nulitatii masurii dispuse, deoarece societatea, în mod legal, nici nu avea aceasta obligatie, care este prevazuta în mod imperativ doar în ceea ce priveste concedierea colectiva, si nu pentru cea individuala cum este cazul de fata.
În consecinta, nu se poate afirma ca angajatorul nu s-a preocupat de interesele contestatoarei si astfel ca ar fi ignorat dispozitiile legale privind realizarea unei oferte a locurilor de munca, facând chiar mai mult decât ceea ce îl obliga legea.
În aplicarea dispozitiilor art.67 Codul muncii, intimata a emis adresa nr.100/02/01/1277/2.10.2007 catre A.J.O.F.M. Sibiu în vederea sprijinirii si redistribuirii reclamantei. Împrejurarea ca în acest înscris se face mentiunea desfiintarii postului de tehnician echipamente analogice si alte tehnologii ocupat de reclamanta nu înseamna ca A.J.O.F.M. a fost gresit informata întrucât functia detinuta de aceasta, aceea de inginer, nu este negata prin retinerea ca a fost angajata pe postul de tehnician, denumire data de compartimentul în care a lucrat contestatoarea.
Totodata, faptul ca intimata a trimis aceasta adresa catre A.J.O.F.M. Sibiu cu o luna anterior dispunerii masurii de concediere reprezinta o chestiune pozitiva, menita sa preîntâmpine efectele negative ale concedierii ce urma sa se produca si pentru urgentarea gasirii unor eventuale posibile locuri de munca în conformitate cu pregatirea avuta de reclamanta.
Mai mult decât atât, din nou angajatorul a facut mai mult decât ceea ce ar fi fost obligat prin lege, datorita faptului ca art.64 alin.(1) si (2) prevede obligatia angajatorului de a solicita sprijinul A.J.O.F.M. în vederea redistribuirii salariatului doar în cazurile prevazute de art.61 lit.c si d si art.56 lit f. Codul muncii, iar în situatia de fata angajatul, se spune la art.67 Codul muncii, beneficiaza de masuri active de combatere a somajului ... , fapt ce rezulta din lege, fara o obligatie expresa în acest sens în sarcina societatii angajatoare.
Tot distinctia între notiunile de concediere individuala si concediere colectiva este cea care raspunde criticilor vizând încalcarea dispozitiilor art.81 din C.C.M. unic la nivel national.
Fiind vorba despre o concediere individuala, nu se poate retine existenta unei discriminari pe criteriul vârstei, întrucât, asa cum am mai mentionat, intimata nu avea obligatia oferirii unui alt loc de munca reclamantei pentru a se putea analiza, prin comparatie cu alti angajati disponibilizati, daca s-au respectat dispozitiile art.90 alin.1 din C.C.M. la nivelul societatii.
Si dispozitia de respingere a acordarii daunelor morale se priveste a fi una legala si temeinica atâta timp cât nu s-a probat existenta unei masuri abuzive de concediere care sa fi cauzat un prejudiciu moral recurentei.
Fata de toate aceste aspecte, hotarârea instantei de fond a fost apreciata ca fiind legala si temeinica, la adapost de criticile formulate, urmând a fi mentinuta ca legala si temeinica.
Ca o consecinta a respingerii recursului, nu au fost acordate cheltuieli de judecata.