Prin decizia civila nr.304/AC/17.11.2008 pronuntata de Tribunalul Neamt în dosarul nr.6883/279/2007 a fost admis apelul formulat de reclamantul V. M., împotriva sentintei civile nr.2029/2008 a Judecatoriei Piatra Neamt, a fost desfiintata în totalitate sentinta apelata si trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 1029 din 28.02.2008 Judecatoria Piatra Neamt a respins ca nefondata actiunea pentru partaj bunuri comune formulata de reclamantul V. M. în contradictoriu cu pârâta A. S., care a fost obligat sa îi plateasca acesteia suma de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
La pronuntarea hotarârii prima instanta a retinut ca partile s-au casatorit la 12.03.1994 iar prin sentinta civila nr. 1216 din 21.03.2007 Judecatoria Piatra Neamt a desfacut prin divort aceasta casatorie.
A mai retinut ca la data de 13.04.1992 pârâta a cumparat, cu plata pretului în rate, un apartament situat în municipiul Piatra Neamt, str. A., bl. B 12, nr. 59, în baza Contractului de vânzare - cumparare nr. 6420/1991, ocazie cu care a fost încheiat si Contractul pentru cumpararea de locuinte din fondul locativ de stat cu plata în rate nr. 5647/1991, în care reclamantul si sora lui figureaza ca si garanti ai cumparatoarei.
Întrucât dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost dobândit la data încheierii contractului de vânzare - cumparare si întrucât la acel moment partile nu erau casatorite, prima instanta a apreciat ca revine reclamantului obligatia de a proba faptul ca are calitatea de coproprietar. Nu are relevanta sub acest aspect cine a platit ulterior ratele lunare si nici cine a efectuat îmbunatatiri la apartament.
Cei doi martori propusi de reclamant si înscrisurile pe care le-a depus la dosar nu au convins însa prima instanta ca a existat o conventie a partilor în sensul ca apartamentul în discutie sa devina bun comun si nici ca reclamantul ar fi avut vreo contributie la achitarea avansului. în lipsa acestor dovezi s-a considerat ca nu are relevanta nici eventuala relatie de concubinaj a partilor la momentul achizitionarii apartamentului care, din declaratiile martorilor propusi de pârâta, se pare ca nu a existat la acel moment.
În aceasta situatie judecatoria a considerat ca eventuala contributie a reclamantului la plata pretului nu îi poate conferi acestuia decât un drept de creanta si nu un drept de proprietate asupra apartamentului ce se solicita a fi partajat.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul, gresit intitulat recurs atât în raport de prevederile art. 2821 alin. 1 Cod procedura civila, conform carora hotarârile judecatoresti date în prima instanta în litigiile al caror obiect are o valoare de pâna la 100.000 lei inclusiv sunt supuse apelului, cât si în raport de valoarea apartamentului supus partajarii, apreciata la aprox. 60.000 Euro.
Apelantul a criticat sentinta invocând ca din probele administrate reiese ca relatia sa de concubinaj cu pârâta a debutat anterior anului 1990, întrucât aceasta era divortata de primul ei sot înca din anul 1986, ca împreuna cu ea a cumparat cu plata pretului în rate, în anul 1991, apartamentul solicitat a fi partajat, cu intentia de a constitui bun comun dupa casatorie, ca pâna la casatoria încheiata în anul 1994 au achitat împreuna ratele în regim de coachizitie iar ratele platite dupa acest moment au în mod evident caracter de bun comun.
În dovedire a depus copia sentintelor civile nr. 3107 din 07.07.1986 si nr. 1029 din 28.02.2008 ale Judecatoriei Piatra Neamt.
Pârâta - intimata A. S. a depus întâmpinare (f. 20 - 21) în care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si mentinerea sentintei apelate ca legala si temeinica deoarece semnarea de catre reclamant si de catre sora acestuia a contractului de vânzare - cumparare cu plata în rate a apartamentului nu constituie o dovada a calitatii acestuia de coproprietar.
A mai invocat ca a locuit în acest apartament din anul 1987 cu titlu de chirias, împreuna cu fiul ei, ca la data achizitionarii lui nu era în relatie de concubinaj cu reclamant, relatie ce a debutat la începutul lui 1994, an în care s-au si casatorit, si ca acest apartament este proprietatea sa deoarece reclamant nu a avut nici o contributie la achitarea avansului si a ratelor deoarece trebuia sa plateasca atât pensie de întretinere pentru copilul nascut din prima lui casatorie cât si ratele la un autoturism achizitionat tot atunci. O dovada în plus în acest sens o constituie si faptul ca apelantul si-a facut mutatia la adresa acestui apartament abia în septembrie 1998.
Analizând motivele invocate tribunalul a apreciat ca apelul este fondat.
Prima instanta a respins actiunea reclamantului pe motiv ca pârâta ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului la data încheierii contractului de vânzare - cumparare, moment ce se situeaza înainte ca partile sa se fi casatorit, iar reclamantul nu a facut dovada ca a contribuit la achitarea avansului si a conventiei ca apartamentul sa devina bun comun dupa casatorie.
Din considerentele sentintei civile de divort nr. 1216 din 21.03.2007 reiese însa ca partile au intrat în relatii de concubinaj când minorul N. - L., nascut din prima casatorie a pârâtei la 11.01.1980, avea doar 5 ani, asadar cu mult timp înainte de 13.04.1992 când aceasta a cumparat apartamentul.
Ori, în aceste conditii, în virtutea rolului activ prevazut de art. 129 Cod procedura civila, prima instanta trebuia sa lamureasca situatia reala a relatiilor dintre parti deoarece este greu de presupus ca partile intentionau sa convietuiasca si chiar sa se casatoreasca si, în acelasi timp, sa dobândeasca bunuri în mod separat.
De asemenea, prima instanta a apreciat gresit ca nu ar avea relevanta cine a platit ulterior ratele la apartament si nici cine a efectuat îmbunatatiri la acesta pe considerentul ca eventuala contributie în acest sens a reclamantului i-ar conferi doar un drept de creanta si nu un drept de proprietate asupra apartamentului ce se solicita a fi partajat. Dreptul de creanta îi confera reclamantului posibilitatea de a fi despagubit cu contravaloarea cotei lui de contributie la achitarea pretului apartamentului si de aceea prima instanta trebuia ca, pe baza de probe, sa determine care este aceasta contributie si nu sa respinga ca nefondata actiunea.
Procedând astfel, tribunalul a apreciat ca prima instanta nu a intrat în cercetarea fondului cauzei motiv pentru care în temeiul art. 297 teza I Cod procedura civila, a admis apelul reclamantului si a desfiintat în totalitate sentinta apelata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.
Împotriva hotarârii pronuntate de instanta de apel a declarat recurs pârâta A. S., care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotarârii pronuntate în apel si mentinerea ca temeinica si legala a hotarârii pronuntate de prima instanta.
Recurenta a aratat ca netemeinic si nelegal tribunalul a considerat ca instanta de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei si în consecinta a facut aplicarea dispozitiilor art.297 alin. 1 Cod procedura civila.
Curtea a constatat recursul fondat, pentru urmatoarele considerente:
Solutia Tribunalului Neamt a fost pronuntata cu aplicarea gresita a dispozitiilor art.297 alin. 1 Cod procedura civila.
Potrivit acestor prevederi legale, în cazul în care se constata ca în mod gresit prima instanta a rezolvat procesul fara a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a facut în lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotarârea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
Textul de lege mentionat prevede expres si limitativ doua situatii în care instantele de apel pot desfiinta hotarârea primei instante cu trimitere spre rejudecare.
In cauza, Tribunalul Neamt a facut o aplicare gresita a prevederilor art.297 alin. 1 Cod procedura civila deoarece din considerentele hotarârii apelate, rezulta cu certitudine ca litigiul dedus judecatii a fost examinat pe fond, câta vreme prima instanta a analizat sustinerile partilor implicate în proces prin prisma dispozitiilor ce reglementeaza comunitatea de bunuri, respectiv a dispozitiilor art.30 din Codul familiei.
Faptul ca instanta nu a lamurit situatia reala a relatiilor dintre parti la data dobândirii bunului a carei partajare se solicita nu echivaleaza cu o necercetare a fondului procesului.
Instanta de fond a concluzionat în mod expres de ce apartamentul în litigiu nu are caracter de bun comun si prin urmare este incontestabil faptul ca fondul litigiului a fost solutionat.
Tribunalul, ca instanta de apel, constatând ca nu au fost lamurite toate aspectele pentru a califica imobilul în cauza ca bun comun sau bun propriu avea posibilitatea sa lamureasca acest aspect având în vedere caracterul devolutiv al apelului.
Aplicarea gresita a dispozitiilor art.297 alin.l Cod procedura civila, a împiedicat examinarea criticilor aduse prin motivele de apel si a determinat o necercetare a fondului caii de atac, situatie în care s-a constatat ca sunt incidente dispozitiile art.312 pct.5 Cod procedura civila si în consecinta a fost admis recursul, casata hotarârea recurata si trimisa cauza la tribunal pentru rejudecarea apelului.