DISCRIMINARE SI HARTUIRE MORALA ÎN CADRUL DERULARII
RAPORTURILOR DE MUNCA. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE
CHEMARE ÎN JUDECATA.
Prin sentinta civila nr. 1752/LM/2009, s-a respins actiunea în conflict de
drepturi formulata de reclamantul CC, împotriva pârâtilor BJ „OD” si MG,
S-a retinut ca, în speta, faptele invocate de reclamant (necomunicarea in
scris a unor raspunsuri , unele observatii la adresa lui din partea conducerii,
numirea in cadrul unei comisii de inventariere, aprecierea unor sarcini trasate ca
degradante, faptul ca nu i se raspunde la salut de catre directoarea institutiei,
amenajarea a doua locuri de fumat in cadrul institutiei) nu pot determina în
concret înlaturarea sau restrângerea exercitarii drepturilor conferite salariatilor de
legislatia muncii ( art. 39 alin.1 Codul muncii), reclamantul neprecizând de altfel,
care dintre faptele mentionate ar constitui acte de discriminare si nici nu a
mentionat care dintre drepturile ocrotite i-ar fi fost în concret afectate.
Analizând probatoriul administrat in cauza instanta, a constatat ca nu s-a
produs nici un act de hartuire morala, reclamantul nefacând dovada unui
comportament intimidant din partea pârâtilor care sa fi determinat la locul de
munca ocupat de reclamant, un cadru ostil, degradant ori ofensiv. Sub acest
aspect, s-a apreciat ca prin dispozitiile comunicate reclamantului de catre sefii
ierarhici, angajatorul nu a dat dovada de un comportament irational, care ar fi
putut sa lezeze demnitatea salariatului, sarcinile trasate fiind circumscrise în
cadrul dreptului angajatorului de organizare a activitatii în cadrul unitatii, de
stabilire a atributiilor fiecarui salariat, exercitarea controlului asupra modului de
îndeplinire a sarcinilor de serviciu. In plus, printre drepturile angajatorului,
enumerate in cuprinsul art. 39 alin.2 C. muncii se regaseste si dreptul acestuia de
a da dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitatii lor,
precum si prerogativa constatarii abaterilor disciplinare si aplicarii eventualelor
sanctiuni. In fapt, petentul nu a contestat aceste cerinte sub aspectul legalitatii lor,
declarându-se doar nemultumit, cu demnitatea lezata si apreciind, ca ceva minor
neexecutarea unor sarcini de serviciu. Atitudinea recalcitranta a petentului fata de
sarcinile trasate pe linie ierarhica rezulta chiar din cuprinsul notelor explicative
solicitate de angajator in exercitarea prerogativei disciplinare, apreciindu-le doar
o ”pierdere de timp, din moment ce muncea, si nu tragea chiulul”. Or, salariatul nu
are dreptul de a cenzura hotarârile conducerii, având obligatia de a respecta
disciplina muncii, prevederile din regulamentul intern si din contractul individual de
munca, si de a îndeplini sarcinile de serviciu, putând refuza doar executarea unor
ordine vadit nelegale.
Instanta de fond a apreciat ca nejustificate si sustinerile reclamantului vizavi
de încercarea de izolare de restul colectivitatii prin amenajarea a doua locuri de
fumat in cadrul institutiei, probatiunea testimoniala confirmând ca aceasta decizie
a fost luata pe criterii obiective, mai precis în scopul facilitarii accesului salariatilor
în aceste spatii, întrucât exista doua cladiri, iar petentului nu i se putea interzice
accesul în locurile respective.
Solicitarile pentru asigurarea unui climat propice la locul de munca,
folosirea unui ton normal, garantarea faptului ca nu va suferi repercusiuni în urma
plângerilor formulate, etc. , au fost de asemenea considerate ca nefondate, câta
vreme acestea sunt obligatii legale în sarcina oricarui angajator, iar in cauza nu s-
au produs dovezi privind încalcarea acestora. În lipsa concretizarii drepturilor
afirmativ încalcate, ocrotite de legislatia muncii, nu se poate dispune restabilirea
situatiei anterioare hartuirii morale pretinse.
In privinta daunelor morale, s-a apreciat ca reclamantul nu a dovedit nici
prejudiciul si nici legatura de cauzalitate între pretinsa hartuire si afectiunea de
care sufera, internarile în spital ori deteriorarea starii sale psihice.
Pentru angajarea raspunderii civile a pârâtelor sub forma daunelor
morale, este necesara întrunirea cumulativa a elementelor constitutive: prejudiciu,
fapta ilicita, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si culpa
angajatorului. In speta, aceste elemente nu sunt întrunite. Astfel, desi reclamantul
în descrierea starii de fapt sustinute prin actiunea formulata a sustinut ca a cedat
nervos, fiind internat in spital, beneficiind de concediu medical, iar apoi, a mai fost
nevoit sa solicite concediu fara plata, aceste afirmatii nu au suport probatoriu,
nefiind dovedita nici o legatura de cauzalitate dintre comportamentul angajatorului
si diagnosticul mentionat in biletul de iesire din spital, de tulburare depresiva
fond. Nu s-a putut retine vreo culpa in sarcina angajatorului nici in ceea ce
priveste concediul fara plata, acordat la cererea exclusiva a petentului, iar
sustinerea acestuia ca a fost nevoit sa solicite concediu fara plata deoarece dupa
terminarea concediului medical nu s-a simtit deplin restabilit, a fost înlaturata,
nefiind sustinuta de acte medicale ori alte dovezi. Având in vedere ca salariul
reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat, in lipsa prestarii activitatii,
nu s-a putut constata existenta nici unui temei in baza caruia parata sa fie obligata
la plata pentru perioada 17.11 – 31.12.1008, nici sub forma unor drepturi salariale
si nici sub forma unor despagubiri.
Nefondat s-a apreciat a fi si capatul de cerere având ca obiect obligarea
pârâtilor la plata daunelor materiale in suma de 50 de Euro reprezentând taxa
suplimentara achitata companiei aeriene pentru schimbarea datei rezervarii,
decizia aprobarii cererii fiind atributul exclusiv al conducerii, orice salariat având
obligatia de a depune o minima diligenta in scopul obtinerii informatiilor necesare
privind situatia cererii pentru acordarea unor zile de concediu, anterior achitarii
cheltuielilor de transport.
Sentinta a devenit irevocabila prin nerecurare.