Disjungerea acţiunii principale de cererea reconvenţională. Nelegalitate

Dosar Nr. 227/R (12.03.2009)

Disjungerea actiunii principale de cererea reconventionala. Nelegalitate

C.proc.civ., art. 120 alin. (1)

Potrivit art. 120 alin. (1) din Codul de procedura civila „cererea reconventionala se judeca odata cu cererea principala, iar conform aliniatului 2 al aceluiasi articol „când însa numai cererea principala este în stare de a fi judecata, instanta o poate judeca deosebit”.

Textul legal mai sus citat instituie regula potrivit careia actiunea principala si cererea reconventionala se judeca împreuna, astfel încât, în cazul în care între cele doua cereri exista o strânsa legatura, iar ele se judeca separat, solutia disjungerii este nelegala.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila,

Decizia civila nr. 227/R din 12 martie 2009

Prin Decizia civila nr. 894 din 4 decembrie 2008, Tribunalul Timis a respins apelurile declarate de pârâtii R.G. N.M. si R.L. împotriva Sentintei civile nr. 624 din 10 iunie 2008 a Judecatoriei Sânnicolau-Mare în contradictoriu cu reclamantii J.A. si J.M.

În consecinta, Tribunalul a confirmat hotarârea primei instante, care a admis actiunea reclamantilor si a dispus evacuarea pârâtilor din imobilul înscris în CF nr. 1986 Comlosul Mare, disjungând cererea reconventionala formulata de pârâti având ca obiect pretentii si drept de retentie.

Pentru a hotarî astfel, ambele instante au retinut ca cererea principala a fost în stare de judecata, iar pentru solutionarea cererii reconventionale este necesara administrarea de probe, respectiv proba testimoniala si proba cu expertiza tehnica, astfel încât, în mod justificat, în temeiul art. 120 alin. (2) C.proc.civ., trebuia disjunsa actiunea principala de actiunea reconventioanla.

În ceea ce priveste fondul litigiului, instantele au avut în vedere ca reclamantii sunt proprietari tabulari ai imobilului în litigiu iar antecontractul de vânzare-cumparare, prin care sustin pârâtii ca au cumparat imobilul de la reclamanti a fost reziliat si constatat nul prin alte doua hotarâri judecatoresti.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtii N.M., R.L. si R.G., solicitând, în principal, modificarea în tot a hotarârii recurate si respingerea actiunii în evacuare, iar în subsidiar, casarea ambelor hotarâri si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, unde cererea reconventionala a fost suspendata, pe considerentul ca dosarul de fond a fost înaintat spre solutionare instantei de apel.

În motivarea cererii de recurs, reclamantii recurenti au invocat dispozitiile art. 304 pct. 6, 7, 8 si 9 si 312 C.proc.civ., sustinând ca hotarârea atacata este total gresita, prin aceea ca instanta de apel a interpretat gresit cererea reconventionala, în sensul ca aceasta nu are ca obiect numai pretentiile solicitate, ci se refera expres la stabilirea si constatarea dreptului de retentie, pâna la plata contravalorii investitiilor efectuate.

Recurentii au mai învederat ca sunt posesorii imobilului în litigiu, din care se solicita evacuarea si au facut cheltuieli pentru repararea si modernizarea lui, ceea ce le confera dreptul de a retine si a pastra acest bun pâna la dezdaunarea lor, iar instanta de apel nici nu se refera cu ocazia solutionarii apelului la dreptului lor de retentie, consacrat prin dispozitiile art. 1619 C.civ.

Totodata, au sustinut ca, prin disjungerea cererii reconventionale de cererea principala, prima instanta a încalcat însasi notiunea dreptului de retentie, precum si dispozitiile art. 1444 C.civ., conform carora locatarii nu pot fi dati afara mai înainte de a fi dezdaunati de catre locator.

Prin Decizia civila nr. 227 din 12 martie 2009, în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 si 312 alin. (3) C.proc.civ. a admis recursul pârâtilor, a casat decizia recurata, a admis apelul pârâtilor si a desfiintat hotarârea primei instante cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru considerentele ce în continuare sunt enuntate.

Într-adevar, prin cererea reconventionala pârâtii-reclamanti reconventionali au invocat dreptul de retentie, alaturi de petitul privind despagubirea lor pentru investitiile efectuate la imobil.

Dreptul de retentie, reglementat expres de dispozitiile Codului civil, pentru unele raporturi juridice (art. 1444 si art. 1619), are o aplicare mai larga, fiind recunoscut oricarui detinator al unui bun, ca un drept real de garantie, atunci când exista o datorie în legatura cu bunul a carui restituire se cere.

Or, art. 120 alin. (1) C.proc.civ. instituie regula potrivit careia „cererea reconventionala se judeca odata cu cererea principala”, iar în speta de fata exista o strânsa legatura, indisolubila, între actiunea principala în evacuare si cererea reconventionala, pentru despagubiri si drept de retentie, astfel încât pentru o buna administrare a justitiei se impune a fi judecate împreuna.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin disjungerea actiunii principale de actiunea reconventionala, prima instanta a adus atingere dreptului de retentie însusi, invocat prin cererea reconventionala.