Dispoziţiile art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă

Dosar Nr. 322/R (24.02.2009)

Dispozitiile art. 242 pct. 2 din Codul de procedura civila reglementeaza un caz de suspendare voluntara a judecatii bazata pe vointa tacita a partilor de a nu mai continua judecata, dedusa din neprezentarea lor la proces.

În prezenta cererilor de amânare aflate la dosar, nu se mai putea retine lipsa de staruinta a partilor în continuarea judecatii, fiind înlaturat chiar elementul de baza al acestui caz de suspendare.

În prezenta cererii de amânare formulata de pârât în scopul angajarii unui avocat, cerere la care a achiesat si reclamantul si în baza principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, erau aplicabile prevederile art. 126 din Codul de procedura civila, astfel încât instanta era datoare sa amâne pricina, conform vointei partilor, si nu sa suspende judecata. Aceasta solutie se întemeiaza si pe interpretarea a fortiori a art. 242 pct. 1 din Codul de procedura civila, în sensul ca daca legea reglementeaza posibilitatea partilor de cere suspendarea judecatii, cu atât mai mult acestea pot cere amânarea la un termen de judecata, întrucât fundamentul este acelasi – principiul disponibilitatii, iar efectele suspendarii sunt mai ample decât în cazul acordarii unui termen de judecata.

Tribunalul Vâlcea, decizia civila nr. 322/R/24-02.2009, dosar nr. 186/90/2009

Prin cererea înregistrata la nr. 1522/198/2008, reclamantul T. M. a chemat în judecata pe pârâtul C. I., solicitând obligarea acestuia sa lase liber accesul la suprafata de 16,56 mp. detinuta în cota indiviza, sa demoleze scara si constructiile anexe de sub scara, , sa demoleze placa din beton construita pe suprafata de 16,56 mp., iar în caz de refuz sa fie autorizat reclamantul sa efectueze lucrarile pe cheltuiala pârâtului.

Prin încheierea din 5 ianuarie 2009, Judecatoria Brezoi a dispus suspendarea judecatii, retinându-se ca partile au lipsit, fiind astfel aplicabile prevederile art. 242 pct. 1 din Codul de procedura civila.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul.

Recursul a fost declarat si motivat în termenul prevazut de art. 244/1 alin. 2 din Codul de procedura civila.

Recursul a fost legal timbrat.

În motivarea recursului, recurentul a sustinut ca încheierea este lipsita de temei legal, fiind data cu încalcarea si aplicarea gresita a legii, întrucât pentru termenul la care s-a dispus suspendarea ambele parti au formulat cereri în vederea exercitarii dreptului la aparare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.

Analizând recursul în raport de motivele invocate si de prevederile legale aplicabile, tribunalul îl apreciaza ca fiind fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Din actele dosarului, rezulta ca pentru termenul de judecata din 5 ianuarie 2009 pârâtul a formulat o cerere prin care a solicitat acordarea unui alt termen de judecata, în vederea angajarii unui aparator, iar reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat de asemenea acordarea unui alt termen de judecata fata de cererea formulata de catre pârât.

Prima instanta nu s-a pronuntat în nici un mod asupra acestor cereri, ci doar a retinut ca partile au lipsit si a dispus suspendarea judecatii.

Aceasta masura nu este legala, întrucât dispozitiile art. 242 pct. 2 din Codul de procedura civila reglementeaza un caz de suspendare voluntara a judecatii bazata pe vointa tacita a partilor de a nu mai continua judecata, dedusa din neprezentarea lor la proces.

În prezenta cererilor de amânare aflate la dosar, nu se mai putea retine lipsa de staruinta a partilor în continuarea judecatii, fiind înlaturat chiar elementul de baza al acestui caz de suspendare.

În prezenta cererii de amânare formulata de pârât în scopul angajarii unui avocat, cerere la care a achiesat si reclamantul si în baza principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, erau aplicabile prevederile art. 126 din Codul de procedura civila, astfel încât instanta era datoare sa amâne pricina, conform vointei partilor, si nu sa suspende judecata. Aceasta solutie se întemeiaza si pe interpretarea a fortiori a art. 242 pct. 1 din Codul de procedura civila, în sensul ca daca legea reglementeaza posibilitatea partilor de cere suspendarea judecatii, cu atât mai mult acestea pot cere amânarea la un termen de judecata, întrucât fundamentul este acelasi – principiul disponibilitatii, iar efectele suspendarii sunt mai ample decât în cazul acordarii unui termen de judecata.

Retinând astfel ca prima instanta a aplicat gresit prevederile art. 242 pct. 2 din Codul de procedura civila, tribunalul, în temeiul art. 312alin. 1 rap. la art. 304 pct. 5 din Codul de procedura civila, va admite recursul, va casa încheierea si va dispune continuarea judecatii de catre aceeasi judecatorie, retinând ca prin suspendarea judecatii s-a produs recurentului o vatamare a dreptului sau de a avea acces la justitie ce nu poate fi înlaturata decât prin anularea (casarea) încheierii.