Prin sentinta civila nr. 752/18 mai 2008 a Judecatoriei Gura Humorului a fost admisa în parte actiunea de divort promovata la 1.07.2008 de reclamantul A.M. împotriva pârâtei A.V. Drept urmare, s-a declarat desfacuta casatoria încheiata între parti la data de 25.04.1999, din culpa lor comuna, dispunându-se ca pârâta sa revina la numele anterior casatoriei, acela de „A.”.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca neîntelegerile dintre parti se datoreaza conceptiilor diferite privind religia si viata de familie, ambii soti fiind în culpa ca nu s-au cunoscut suficient înainte de casatorie si nu au depus suficiente diligente ulterior, pentru a ajunge la un mod de viata si de gândire comun; ca partile sunt despartite în fapt de cca. 1 an, reclamantul intrând într-o alta relatie de concubinaj cu numita T.A., cu care convietuieste si în prezent, încât casatoria nu mai poate continua.
Solutia a fost criticata în apel de pârâta, pentru gresita apreciere a probelor administrate si aplicare a legii. A aratat ca relatiile de familie nu sunt iremediabil vatamate, iar depozitia concubinei reclamantului se impune a fi înlaturata, ca fiind subiectiva.
Investit cu solutionarea apelului, Tribunalul Suceava l-a admis prin decizia civila nr. 275/6.10.2009, respingând în fond actiunea.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a retinut, pe baza probelor administrate, ca deteriorarea relatiilor de familie ale partilor a fost determinata în special de atitudinea reclamantului, care a intrat într-o relatie de concubinaj, parasind domiciliul conjugal; ca reclamantul nu-si poate justifica propria turpiditate, solicitând divortul din propria culpa, iar cea a pârâtei nu a fost dovedita.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul. În dezvoltarea motivelor de recurs a aratat ca hotarârea este netemeinica si nelegala, întrucât a dovedit cu probele administrate ca relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate, chiar din vina ambilor soti, câta vreme lipsa de afectiune a pârâtei, determinata de convingerile ei religioase, a condus la despartirea lor în fapt de cca. 5 ani.
Examinând hotarârea atacata prin prisma criticii formulate si a probatoriului administrat în cauza, Curtea va respinge recursul pentru considerentele ce succed:
În cadrul juridic actual, astfel cum este reglementat prin dispozitiile art. 299 - 316 Cod procedura civila, calea extraordinara de atac a recursului poate fi exercitata doar pentru motive de nelegalitate ce se încadreaza în situatiile expres si limitativ prevazute de dispozitiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedura civila.
Criticile privind exclusiv modul de apreciere de catre instanta de judecata a probelor administrate vizeaza netemeinicia, iar nu legalitatea hotarârii, neputând fi încadrate într-unul din aceste motive.
Admitând incidenta în cauza a dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, privind interpretarea si aplicarea în speta a dispozitiilor art. 38 Codul familiei, Curtea constata neîntemeiat recursul.
Astfel, în conformitate cu dispozitiile art. 38 Codul familiei, instanta poate desface casatoria prin divort atunci când, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila.
Cum corect a sesizat instanta de apel, nimeni nu poate invoca în sustinerea intereselor sale propria culpa, conform adagiului latin „nemo auditur propiam turpitudinem allegans”.
În speta, reclamantul a invocat culpa exclusiva a pârâtei, concretizata în lipsa de afectiune determinata de convingerile religioase ale acesteia, iar sarcina probei i-a revenit, conform dispozitiilor art. 1169 Cod civil.
Din depozitiile celor patru martori audiati la instanta de fond a rezultat ca reclamantul a intrat într-o relatie de concubinaj din luna februarie 2008 si nu s-a mai întors la domiciliul conjugal, desi a recunoscut ca a gresit si ca Nu are nimic sa-i reproseze pârâtei, care, de altfel, l-a contactat de mai multe ori în vederea împacarii.
Din înscrisul atasat la dosarul de fond (fila 14), rezulta ca reclamantul a cunoscut religia pârâtei si a solicitat sa fie si el primit în acelasi cult religios, anterior casatoriei.
Cum motivele privind culpa pârâtei nu au fost dovedite, în mod just instanta de apel a respins actiunea de divort ca nefondata.
Împrejurarea ca partile sunt despartite în fapt de peste un an nu constituie, în sine, motiv temeinic de desfacere a casatoriei, în sensul dispozitiilor legale mentionate, în lipsa culpei sau acordului pârâtei.