Prin cererea adresata Judecatoriei Gura Humorului, înregistrata sub nr. 646/237 din 17.03.2009, reclamantul L.C. a chemat în judecata pe pârâta L.M. solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna desfacerea casatoriei încheiata între parti la data de 15.08.1979, din culpa comuna, fara motivarea hotarârii.
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca s-a casatorit cu pârâta la data de 15.08.1979, iar din casatoria lor nu au rezultat copii.
A aratat ca de la începutul casatoriei a locuit cu familia pârâtei, iar ulterior si-au edificat o casa de locuit si pentru ca a acceptat sa locuiasca în preajma familiei pârâtei, în timp au aparut o serie de probleme si discutii, respectiv era privit ca un intrus, nu era consultat de sotia sa, orice decizie fiind luata de pârâta împreuna cu familia sa si din acest motiv s-a simtit frustrat si dat de o parte.
A mai precizat ca a avut cu pârâta o afacere în domeniul panificatiei, pe care au lichidat-o si au început constructia unei pensiuni în Cartierul Voronet, care a acaparat-o în totalitate pe pârâta, aceasta nemanifestând nici un interes pentru viata de cuplu, tratându-l de ani de zile ca pe o marioneta, comunicarea sufleteasca dintre ei lipsind cu desavârsire, aspecte care au determinat despartirea sotilor în fapt prin plecarea reclamantului de la domiciliul conjugal.
Pârâta, desi legal citata, nu s-a prezentat în fata instantei de judecata si nici nu a depus întâmpinare la cererea formulata de reclamant.
Prin sentinta civila nr. 782 din 20.05.2009, Judecatoria Gura Humorului a admis actiunea, a declarat desfacuta casatoria din culpa comuna si a dispus revenirea pârâtei la numele avut anterior încheierii casatoriei, acela de „H.” si a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut, din declaratiile martorilor audiati în cauza, ca deteriorarea relatiilor dintre soti s-a datorat neîntelegerilor dintre ei, respectiv certurilor cu caracter continuu, cauzate de lipa de comunicare, de diferenta de opinii si de caractere, de faptul ca pârâta vroia sa-si impuna punctul ei de vedere în toate problemele de afaceri, fara sa tina cont si de parerea reclamantului, de influenta negativa venita din partea rudelor pârâtei privind relatiile de familie, aspecte care au facut imposibila continuarea casatoriei, determinând despartirea sotilor în fapt în urma cu circa un an de zile, prin plecarea reclamantului de la domiciliul conjugal.
În consecinta, fata de materialul probator administrat, prima instanta a constatat ca reclamantul si-a dovedit sustinerile, motiv pentru care a admis actiunea si, în temeiul art. 38 din Codul familiei, a declarat desfacuta casatoria partilor din culpa comuna.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâta, solicitând în principal schimbarea în totalitate a acesteia si respingerea actiunii ca nefondata, iar în subsidiar, în eventualitatea în care, dupa completarea probatoriului, se va aprecia ca s-a dovedit culpa comuna a sotilor, schimbarea în parte a sentintei în ceea ce priveste numele dobândit prin casatorie, pe care doreste sa-l pastreze.
În motivarea, a aratat ca din dispozitiile martorilor audiati în cauza nu rezulta în mod cert ca relatiile dintre soti sunt atât de grav si iremediabil vatamate încât continuarea casatoriei sa fie vadit imposibila.
Acestia nu sunt cunostinte apropiate ori prieteni, nu au fost niciodata în locuinta lor, nu au asistat la nici o discutie, nu cunosc rudele sale la care fac referire în depozitii.
Martorii fie au relatat cele povestite de reclamant, fie fac aprecieri personale, fara însa a cunoaste concret care sunt relatiile de casatorie dintre parti.
Desi prin hotarârea atacata s-a dispus desfacerea casatoriei din culpa comuna, nu se indica care este culpa reclamantului în destramarea relatiilor de casatorie. De asemenea, nici din motivarea actiunii de divort si nici din declaratiile celor doi martori audiati nu reiese care este culpa reclamantului.
În realitate, vinovat de desfacerea casatoriei este doar reclamantul, care are o alta relatie, acesta fiind si motivul pentru care a parasit domiciliul conjugal si a introdus actiune de divort.
Prin decizia civila nr. 345 din 10.11.2009, Tribunalul Suceava a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotarî astfel, instanta de apel a retinut ca în cauza s-a dat o corecta interpretare probelor administrate, respectiv depozitiilor martorilor P.M. si C.I., din care rezulta ca ambele parti sunt vinovate de destramarea relatiilor de casatorie, respectiv pârâta printr-o atitudine autoritara, generatoare de neîntelegeri si de certuri cu caracter continuu, iar reclamantul prin parasirea domiciliului conjugal.
S-a retinut ca nu exista nici un motiv pentru care depozitiile celor doi martori sa fie înlaturare ca neconcludente, cum pretinde pârâta.
Astfel, faptul ca cei doi martori n-ar fi cunostinte apropiate ale ambilor soti nu face depozitiile lor mai putin credibile, fiind suficient ca acestia sa fi asistat în mod repetat la discutii si certuri între soti, context în care sa poata emite o parere obiectiva cu privire la relatiile de casatorie.
Ori, martorul P.M. a asistat la certuri repetate între cei doi soti, din care a dedus, data fiind starea de tensiune, diferentele de opinii dintre acestia, caracterul autoritar al pârâtei ce dorea cu orice chip sa-si impuna punctul de vedere, ca între soti nu mai exista niciun fel de afectiune.
Martorul C.I. a relatat informatii furnizate în mare parte de catre reclamant, aspect care însa nu conduce la concluzia ca declaratia sa ar fi neconcludenta, câta vreme se coroboreaza cu depozitia martorului P.M.
Martora propusa de pârâta, H.D.G., nu a furnizat informatii din care sa rezulte culpa singulara a reclamantului în deteriorarea relatiilor de casatorie. Pe de alta parte, declaratia acestei martore nu are forta juridica de a rasturna situatia de fapt retinuta pe baza declaratiilor celorlalti doi martori, având în vedere ca ea cuprinde fie sustineri cu caracter general în sensul ca pârâta nu ar avea nicio vina în desfacerea casatoriei, fie sustineri fara prea mare relevanta în sensul ca între parti nu ar fi avut loc nicio discutie în momentul separarii lor în fapt.
Conchizând ca între parti nu mai exista sentimente de afectiune si devotament, casatoria având un pur caracter formal, situatie ireversibila la producerea careia au concurat ambii soti, instanta de apel a apreciat ca în mod corect a fost admisa actiunea reclamantului si desfacuta casatoria din culpa comuna.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâta, în motivarea careia a aratat ca declaratia martorei propuse de ea, H.D.G., are o mai mare forta probanta decât declaratiile celor doi martori ai reclamantului, P.M. si C.I., întrucât acea martora este ruda apropiata cu ea, pârâta (nepoata de sora) si prin urmare cunoaste mai bine cum au decurs relatiile dintre soti, spre deosebire de ceilalti doi martori care nu sunt apropiati ai familiei si relateaza doar varianta aflata direct de la reclamant.
Deci, instanta de apel comparând declaratiile martorilor a interpretat total gresit continutul acestora.
A precizat ca instanta de apel a încalcat principiul egalitatii de tratament juridic al tuturor partilor litigante, în sensul ca a respins nemotivat proba cu doi martori solicitata de ea, pârâta, în dovedirea motivelor invocate în cererea de apel si a admis proba doar cu un martor, ceea ce echivaleaza cu o îngradire a dreptului la aparare.
Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, a actelor si lucrarilor dosarului, Curtea constata urmatoarele:
Pentru a se retine sustinerile pârâtei detaliate în memoriul de recurs, sustineri care vizeaza relatiile de familie dintre parti si culpa exclusiva a reclamantului în destramarea acestor relatii, instanta de recurs trebuie sa reanalizeze si sa reinterpreteze probele administrate în cauza si sa ajunga la o alta situatie de fapt decât cea retinuta de instanta de apel. Reaprecierea probelor administrate ar însemna controlul deciziei instantei de apel sub aspectul temeiniciei acesteia, ori, instanta de recurs este tinuta în mod limitativ de motivele de recurs prevazute de art. 304 Cod procedura civila, neputând, deci, verifica aspectele de netemeinicie a deciziei recurate.
Este de necontestat ca art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacra, într-o larga acceptiune, asigurarea si recunoasterea, aplicarea universala si efectiva a obligatiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea ca orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege care va hotarî asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil.
Din verificarea întregii documentatii, apare neîndoios ca, în solutionarea cauzei instanta a dovedit pe deplin respectarea spiritului european al echitatii juridice, tinând cont atât de garantiile privitoare la instanta, independenta, impartiala, instituita de lege, având competenta de a pronunta decizii cu forta obligatorie, cât si garantiile privitoare la procedura, echitabila, publica, desfasurata într-un termen rezonabil. Cauza a fost judecata în mod echitabil, în concordanta cu principiul egalitatii armelor, a dreptului de a comparea în persoana, motivarii hotarârilor, a principiului contradictorialitatii, a modului de administrare a probelor. Astfel, fiecare parte a beneficiat de o posibilitate rezonabila de a-si expune cauza în fata instantei în conditii care sa nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis de partea adversa.
Conform jurisprudentei C.E.D.O. procedura egalitatii armelor confera partii posibilitatea sa se familiarizeze cu probele din dosarul cauzei, sa-si expuna punctul de vedere cu privire la existenta, continutul si autenticitatea probelor, într-o forma si într-un interval de timp adecvate, la nevoie în scris, analizându-se procedura desfasurata în fata instantelor în ansamblul ei si nu numai într-o faza procedurala, prin luarea în considerare a tuturor circumstantelor cauzei.
Astfel, în speta, în fata primei instante pârâta, desi legal citata, nu s-a prezentat la niciun termen de judecata si nici nu a înteles sa formuleze întâmpinare sau cerere reconventionala, prin care sa-si exprime pozitia procesuala fata de actiunea reclamantului si sa-si propuna probe.
Deci, analizând cauza în contextul tuturor fazelor procedurale si al tuturor lucrarilor dosarului, se constata ca în cauza au fost respectate cerintele impuse prin principiului mai sus aratat si anume, dezbaterile asupra cauzei au fost publice si contradictorii, iar pârâtei i-au fost comunicate actele procesuale si i-a fost asigurata posibilitatea rezonabila de a-si sustine cauza, prin propunerea dovezilor care sa-i probeze pretentiile.