Drept la aparare . Civil. Încalcare. Respingerea cereri de acordare a unui nou termen pentru angajare de aparator în conditiile rezilierii unilaterale a contractului de asistenta juridica de catre aparatorul ales.
Constitutia României, art. 24
Cod procedura civila , art. 105 al. 2, art. 129 alin. 1
Conventia ( europeana) a drepturilor omului , art. 6
Principiul dreptului la aparare este unul din cele mai importante principii ce guverneaza desfasurarea procesului civil, consacrat cu valoare constitutionala ( art. 24 din Constitutia României).
Tot astfel, una din cerintele privitoare la desfasurarea unui proces ca el sa fie echitabil, asa cum impune art. 6 parag. 1 din Conventia ( europeana) a drepturilor omului este obligatia instantelor de judecata de a respecta dreptul la aparare al partilor.
Cu alte cuvinte, notiunea de proces echitabil presupune respectarea si aplicarea principiului contradictorialitatii, cât si a dreptului la aparare, iar potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedura civila, judecatorul are îndatorirea sa faca respectate si sa respecte el însusi principiul dreptului la aparare si celelalte principii ale procesului civil.
Procedând la respingerea cererii formulate de pârâtul apelant de acordare a unui nou termen de judecata pentru angajare de aparator, în contextul în care aparatorul ales a reziliat în mod unilateral contractul de asistenta juridica, tribunalul a nesocotit grav dreptul la aparare al pârâtului, care se considera prejudiciat, iar hotarârea pronuntata de apreciaza, pentru acest motiv, esential nelegala.
Sectia pentru cauzele cu minori si de familie – Decizia civila nr.17/9 februarie 2009
Prin sentinta civila nr.180/2008 pronuntata de Judecatoria Alba Iulia în dosar nr. 2537/176/2007, s-a admis actiunea reclamantei B. E. ca reprezentanta legala a minorului B. A.R. împotriva pârâtului C. A. si în consecinta l-a declarat pe pârât tata al minorului, a încuviintat ca acesta sa poarte numele pârâtului si l-a obligat pe acesta din urma la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorului în cuantum de 25% din veniturile sale lunare nete, începând cu data introducerii actiunii si pâna la majoratul acestuia.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca pârâtul a cunoscut-o pe reclamanta în anul 2005 si a parasit-o cu 5 luni înainte ca aceasta sa nasca, negând faptul ca ar fi întretinut relatii intime cu aceasta.
Din declaratiile martorilor instanta si-a format convingerea ca partile s-au cunoscut în anul 2004 si au început sa aiba relatii intime pe la jumatatea anului 2005.
S-a dispus în cauza efectuarea unei expertize ADN însa, desi reclamanta a fost dispusa sa plateasca integral costul acesteia, pârâtul – care detinea o adeverinta medicala – nu a anuntat reclamanta ca aceasta sa nu se mai deplaseze cu minorul pentru recoltarea probelor necesare, instanta formându-si astfel convingerea ca pârâtul este de rea credinta.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâtul, solicitând în principal admiterea apelului, desfiintarea hotarârii ca nelegala si netemeinica si trimiterea ei spre rejudecare si în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotarârii atacate în sensul respingerii acesteia ca nedovedita.
În motivare s-a aratat ca hotarârea instantei este gresita, ca aceasta nu a apreciat în mod obiectiv probele administrate ci a prezumat reaua credinta a pârâtului, neprobata prin vreun mijloc de proba.
Se mai arata ca prin modul în care a fost instrumentat dosarul prima instanta a încalcat dreptul al aparare a pârâtului
Prin decizia civila nr. 216/A din 31.10.2008 pronuntata de Tribunalul Alba - Sectia civila în dosar nr. 2537/176/2007 s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârât, retinându-se , în esenta, ca instanta de fond a respectat dreptul la aparare al pârâtului iar pe fondul cauzei, instanta de apel a retinut ca judecatorul de fond a luat în considerare întreg probatoriu administrat, atât interogatoriul pârâtului, cât si declaratiile martorilor, tinând cont si de faptul ca pârâtul nu s-a prezentat la IML Timisoara în vederea efectuarii expertizei ADN, iar actul medical depus la dosar în scopul justificarii lipsei nu are nicio relevanta fiind dovedita reaua - credinta a pârâtului în derularea întregii procedurii atât în fata instantei de fond, cât si a instantei de apel.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs în termen, legal timbrat si motivat pârâtul , criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând, în principal, casarea deciziei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiasi instante de apel, iar în subsidiar, desfiintarea hotarârilor pronuntate anterior si respingerea actiunii introductive de instanta, ca nedovedita.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arata, în esenta, de catre recurent ca instantele de judecata anterioare au încalcat dreptul la aparare al pârâtului si, pe fondul cauzei, este inadmisibil a se admite actiunea supusa prezentei judecati în lipsa expertizei stiintifice de stabilire a ADN-ului si pe baza unei prezumtii de rea-credinta a pârâtului.
În drept, se invoca dispozitiile art. 304 pct. 9 si art.312 pct. 3 Cod procedura civila.
Prin decizia civila nr. 17 din 9 februaire 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a a admis recursul formulat de pârâtul C.A., a casat hotarârea civila atacata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instanta de apel, respectiv Tribunalul Alba - Sectia civila.
Pentru a hotarî astfel, instanta de recurs a retinut urmatoarele :
În raport de prevederile art. 306 alin. 3 C. pr. civ. , sistematizând expunerea de motive a recurentului, Curtea consta ca criticile recurentului vizeaza în principal ipoteza prevazuta de art. 304 pct. 5 Cod proc. civila, iar, în subsidiar, ipoteza prevazuta de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, cum corect a indicat-o si recurentul pârât .
Examinând actele si lucrarile dosarului prin prisma cazului prevazuta de art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, instanta de recurs observa ca prin hotarârea pronuntata, instanta de apel a încalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2 Cod procedura civila.
Sub acest aspect, Curtea precizeaza ca unul din cele mai importante principii ce guverneaza desfasurarea procesului civil este principiul dreptului la aparare, consacrat cu valoare constitutionala.
În sens formal prin drept la aparare se desemneaza posibilitatea recunoscuta de lege partilor din litigiu de a-si angaja un aparator care sa le asigure o aparare calificata.
Sub aspect material dreptul la aparare include în continutul sau posibilitatea partilor de a lua cunostinta de toate actele dosarului, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca exceptii de procedura, de a exercita caile legale de atac, precum si alte prerogative recunoscute de lege partilor în scopul sustinerii intereselor lor.
Mergând pe acelasi rationament, Curtea precizeaza ca în procesul civil, partile au posibilitatea legala de a participa în mod activ la desfasurarea judecatii, atât prin sustinerea si dovedirea drepturilor proprii, cât si prin dreptul de a combate sustinerile partii potrivnice si de a-si exprima pozitia fata de masurile pe care instanta le poate dispune.
Mai mult decât atât, Curtea de apel precizeaza ca una din cerinte privitoare la desfasurarea unui proces pentru ca el sa fie echitabil, asa cum impune art. 6 parag. 1 din Conventia (europeana) a drepturilor omului ( denumita în continuare Conventie) este obligatia instantelor de judecata de a respecta dreptul la aparare al partilor.
Cu alte cuvinte, notiunea de proces echitabil presupune respectarea si aplicarea principiului contradictorialitatii, cât si a dreptului la aparare, iar potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedura civila, judecatorul are îndatorirea sa faca respectate si sa respecte el însusi principiul dreptului la aparare si celelalte principii ale procesului civil.
În speta, Curtea de Apel constata ca dreptul la aparare al pârâtului recurent a fost încalcat de catre instanta de apel, fapt ce atrage incidenta motivului de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod pr. civila.
În concret, la termenul de judecata din 12 septembrie 2008, primul termen de judecata în apel, tribunalul a încuviintat, la cererea pârâtului apelant, efectuarea expertizei privind testul ADN, acordându-se termen de judecata în cauza la data de 17 octombrie 2008.
La data de 17 octombrie 2008 aparatorul ales al apelantului pârât a depus la dosar o adresa prin care a solicitat instantei de apel sa ia act de renuntarea la mandatul acordat de catre pârâtul apelant .
La termenul de judecata din 17 octombrie 2008 apelantul pârât a solicitat acordarea unui nou termen de judecata pentru a-si angaja un alt avocat si a învederat instantei ca nu s-a prezentat la data fixata la institutul de medicina legala, întrucât nu a fost înstiintat, însa s-a prezentat la data de 16 octombrie 2008, dar nu i s-au recoltat probe biologice, depunând la dosar o adresa emisa de catre dl. avocatul D. C. M. catre IML Timisoara si raspunsul acestui institut prin care se arata ca precizarile cerute prin adresa pot fi date numai la solicitarea instantei.
Tribunalul, ca instanta de apel l-a decazut pe pârât din proba privind expertiza ADN, dupa cum a respins si cererea acestuia de acordarea a unui nou termen de judecata, apreciind cauza în stare de judecata, astfel cum rezulta din practicaua deciziei civile supuse actualului control de legalitate.
Procedând în modul aratat, tribunalul a nesocotit grav dreptul la aparare al pârâtului, care se considera prejudiciat, iar hotarârea pronuntata se vadeste pentru acest motiv, esential nelegala.
Curtea de Apel retine ca pârâtul apelant era îndreptatit sa solicite amânarea judecatii apelului la termenul de judecata din 17 octombrie 2008 în contextul în care avocatul ales al pârâtului a solicitat a se lua act de renuntarea la mandatul acordat de catre pârât.
Pronuntarea hotarârii în aceste conditii atrage nulitatea ei conf. art. 105 alin. 2 Cod procedura civila.
Asa fiind, recursul formulat în cauza este fondat, iar în baza dispozitiilor art.312 alin.1 si 5 Cod procedura civila, decizia atacata se va casa cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la acelasi tribunal.
Curtea de apel ca o veritabila instanta de control judiciar remarca faptul ca solutia casarii cu trimitere se impune în conditiile în care încalcând dreptul la aparare al pârâtului instanta de apel a revenit asupra probei cu expertiza încuviintata legal în cauza.
Curtea precizeaza ca fata de gradul ei de probabilitate administrarea probei cu expertiza ADN apare ca foarte utila judecarii unei actiuni în stabilirea paternitatii, în cazul în care pârâtul nu recunoaste paternitatea copilului, astfel ca instantele de judecata sunt datoare a staruii prin toate mijloacele legale pentru administrarea ei.
Prin urmare, absenta pârâtului la primul termen de recoltare stabilit de instanta de apel nu trebuie interpretata împotriva lui ca o tergiversare în solutionarea cauzei. Tot astfel, aceasta nu trebuie sa atraga aplicarea de îndata a sanctiunii decaderii din proba, deoarece sanctiune decaderii din proba nu raspunde exigentelor aflarii adevarului .
Asa fiind, este de concis ca atâta vreme cât pârâtul a lipsit la un prim termen de recoltare a probelor biologice, iar, pe de alta parte a facut dovada imposibilitatii de a depune la dosar un raspuns din partea institutului de medicina legala, instanta de apel trebuia sa staruie pentru administrarea probei stiintifice încuviintate.
Pe linia celor statuate mai sus, vazându-se si caracterul devolutiv al apelului, tribunalul era dator sa staruie pentru efectuarea expertizei, caci în circumstantele cauzei revenirea asupra acestei probe încalca dreptul la aparare al pârâtului si este contrara intereselor copilului, al carui statut civil se cere a fi stabilit.
În sprijinul acestei concluzii vin si dispozitiile art.5 din Conventia Europeana asupra statutului juridic al copiilor nascuti în afara casatoriei (încheiata la Strasbourg la 15 octombrie 1975, conventia la care România a aderat prin Legea nr.101/1992, publicata în M.Of. nr.243 din 30 septembrie 1992) care prevede ca în actiunile referitoare la filiatia fata de tata, probele stiintifice apte sa stabileasca sau sa înlature paternitatea, urmeaza a fii încuviintate.
Si Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului în art.8 consacra dreptul copilului la stabilirea si pastrarea identitatii sale si dreptul de a-si cunoaste parintii.
Asa fiind, casarea hotarârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la acelasi tribunal apare ca fiind necesara apreciindu-se ca nu s-a realizat o temeinica cercetare a fondului de catre instanta de apel în contextul în care dreptul la aparare al pârâtului a fost încalcat.
În rejudecare, tribunalul va trebui sa faca respectate si sa respecte el însusi principiul dreptului la aparare si celelalte principii ale procesului civil si va avea în vedere si dispozitiile art.315 Cod procedura civila.