Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile procesual penale. Măsurile preventive. Măsura arestării preventive

Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile procesual penale. Măsurile preventive. Măsura arestării preventive

C. proc. pen., art. 143, art. 148 lit. f), art. 1491, art. 145, art. 146

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 5

Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. R(80)11

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), cauzele Brogan ş.a. c. Martea Britanie, N.C. c. Italia, Gusinsky c. Rusia

Pentru arestarea inculpatului, în afara condiţiilor de procedură, pe fond, două sunt condiţiile avute în vedere de legiuitorul naţional, şi anume: existenţa unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (art. 143 C. proc. pen.), respectiv existenţa unuia dintre cazurile de arestare prevăzute de art. 148 lit. a) – f) C. proc. pen. Ambele condiţii examinate sunt reţinute şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), exprimate sub necesitatea existenţei unor probe verosimile de a bănui că acuzatul a săvârşit o infracţiune şi necesitatea imperativă de a proteja ordinea publică. Aceeaşi jurisprudenţă admite că, în măsura în care şi dreptul naţional o recunoaşte, anumite infracţiuni pot cauza o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă, datorită gravităţii deosebite a infracţiunilor şi a reacţiei particulare suscitate asupra opiniei publice de astfel de fapte. Prin urmare, Tribunalul constatând existenţa indiciilor temeinice privind săvârşirea faptei prevăzute de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului, dar a luat măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea, în totală contradicţie cu îndeplinirea cerinţelor mai sus arătate.

(Decizia penală nr. 287 din 15 martie 2010, Secţia penală, dr. M.B.) 

Prin încheierea penală nr.14 din 16.02.2010 a Tribunalului Arad pronunţată în dosarul nr. 894/108/2010, a fost respinsă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad pentru arestarea preventivă a inculpatului F.F.A.

În baza art. 146 alin. 111 raportat la art. 145 Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpatului ca pe o perioadă de 30 de zile să nu părăsească localitatea de domiciliu, decât cu încuviinţarea procurorului, stabilind totodată în sarcina acestuia următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la postul de poliţie S.G., conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliţie, sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea procurorului sau a instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de membrii familiei O., de martorii audiaţi în prezentul dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.

Inculpatului i-a fost atrasă atenţia cu privire la dispoziţiile art. 145 alin. (3) Cod procedură penală.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul, analizând dosarul de urmărire penală nr. 265/P/2008 al  Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad,  prezentat de procuror odată cu sesizarea pentru luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul F.F.A., a reţinut următoarele:

Prin ordonanţa din 15.02.2010, dată în dosarul nr. 265/P/2008 al  Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul F.F.A. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. a) şi i) Cod penal, reţinându-se în fapt că, în noaptea de 20/21.07.2008, în jurul orei 23.00, victima D.V., în timp ce se deplasa pe o stradă din localitatea S.G., în apropierea locuinţei sale, a fost lovit de inculpaţii O.F.G., O.C.M. şi F.F.A., în zona capului cu o bâtă, astfel încât victima a căzut în stare de comă, iar în data de 04.08.2008 a decedat la Spitalul Clinic Judeţean Timişoara. 

Prin încheierea nr. 5 din 20 ianuarie 2010, pronunţată în dosar nr. 312/108/2010 al Tribunalului Arad, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor O.F.G. şi O.C.M.

Faţă de inculpatul F.F.A., la data de 15 februarie 2010, s-a luat măsura reţinerii pe timp de 24 ore.

La data de 16 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a solicitat să fie luată măsura arestării preventive pentru 29 de zile, faţă de inculpatul F.F.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 143 Cod penal şi art. 148 lit. f) Cod penal.

În motivarea propunerii de arestare preventivă s-a arătat că inculpatul a comis o infracţiune gravă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând totodată şi probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. 

Audiat în cadrul procedurii prevăzute de art. 149/1 Cod procedură penală, inculpatul a arătat că nu se face vinovat de comiterea faptei pentru care este cercetat.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, şi anume declaraţiile martorilor: T.P., ş.a., s-a reţinut că o partea din aceştia îl plasează pe inculpatul F.F.A. la locul faptei alături de inculpaţii O. ceea ce constituie indicii din care rezultă presupunerea că a participat la comiterea de acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii pentru care se derulează cercetări, de omor calificat prevăzută de art.174, art. 175 lit. a), i) Cod penal, sub acest aspect fiind incidente dispoziţiile art. 143 Cod  procedură penală.

Pe lângă condiţia prevăzută de textul din lege antemenţionat, pentru luarea măsurii arestării preventive se impune să fie îndeplinit şi unul din cazurile la care se referă art. 148 Cod procedură penală, în cauză fiind invocat cel de la litera  f).

În ce priveşte cazul de la litera f), arestarea unei persoane se poate dispune dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta în legătură cu care este cercetat este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Este adevărat că pentru infracţiunea cu privire la care a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat este prevăzută o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, dar pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în stare de libertate, nu este probat prin probe certe şi nici motivat în particular, referirea procurorului fiind una cu caracter general derivată din pericolul social generic al faptelor pentru care este urmărit penal inculpatul.

Din actele dosarului rezultă că de la data la care au fost începută cercetările şi până în prezent, inculpatul locuieşte şi munceşte în sat S.G., fără să fi avut vreun incident cu locuitorii sau familia victimei derivat din fapta penală în care a fost implicat.

Având în vede aceste împrejurări şi ţinând cont de faptul că , pericolul pentru ordinea publică are în vedere o categorie de riscuri care ar tulbura ordinea socială, fie prin trezirea unui sentiment de indignare în rândul publicului (ceea ce este posibil în cazul unor fapte larg mediatizate, a unor fapte cu consecinţe importante din punct de vedere material sau uman, cum ar fi cazul unor fraude de proporţii, care au afectat un număr ridicat de persoane, sau a unor fapte soldate cu vătămarea ori decesul mai multor persoane), fie prin crearea sau menţinerea unei stări de tensiune în rândul publicului  sau al unui grup important de persoane, prima instanţă a apreciat că gravitatea acuzaţiilor formulate împotriva inculpatului nu poate justifica unilateral  arestarea preventivă a acestuia.

În acest context, având în vedere condiţiile concrete în care se reţine că a fost comisă fapta, situaţia şi poziţia procesuală inculpatului Filip şi a celorlalţi doi inculpaţi, din care unul este arestat preventiv,  precum şi datele cuprinse în fişa de cazier judiciar, din care s-a reţinut că inculpatul F.F.A. nu este cunoscut cu antecedente penale, şi în procesul-verbal întocmit la 14.01.2010 de agentul de poliţie R.C.F., în care nu apare expres numele acestui inculpat ci doar o referire cu caracter generic la familia F. după indicarea în detaliu a faptelor pentru care a fost cercetat O.F.G., de asemenea inculpat în dosar şi arestat preventiv, precum şi dispoziţiile art. 136 alin. ultim Cod procedură penală, prima instanţă a apreciat că luarea faţă de acesta a măsurii arestării preventive nu este oportună, luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate fiind suficientă şi proporţională scopului urmărit de lege pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, fără ca ordinea publică să fie grav afectată, interesul particular al inculpatului derivat din respectarea dreptului de libertate neputând fi înfrânt de cel general derivat din menţinerea ordinii publice.

Pe lângă cele arătate, prima instanţă a avut în vedere şi Recomandarea nr. R(80) 11 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei care prevede că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există cel puţin unul din următoarele pericole: pericol de fugă, pericol de obstrucţionare a cursului justiţiei şi pericol de a comite o nouă infracţiune gravă. De asemenea, dacă nu se poate stabili existenţa niciunuia dintre aceste pericole, detenţia se poate justifica, excepţional, în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.

Raportând aceste reglementări internaţionale la prezenta speţă, prima instanţă a constatat că nu poate fi identificat niciunul dintre pericolele care ar putea justifica arestarea inculpatului în sensul prevăzut de art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acestuia de la urmărirea dată fiind acuzaţia gravă ce îi-a fost adusă la cunoştinţă de câteva zile, prima instanţă , având în vedere dispoziţiile art. 146 alin. 111 a luat faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în condiţiile prevăzute de art. 145 Cod procedură penală.

Astfel, pe o perioadă de 30 de zile inculpatului i-a fost interzis să părăsească localitatea de domiciliu fără încuviinţarea organului de urmărire penală.

Pe durata măsurii, inculpatul va fi obligat să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la postul de poliţie S.G., conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliţie, sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea procurorului sau a instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de membrii familiei O., de martorii audiaţi în prezentul dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.

Inculpatului i-a fost atrasă atenţia cu privire la dispoziţiile art. 145 alin. (3) Cod procedură penală.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 1491 Cod procedură penală, prima instanţă a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad pentru arestarea preventivă a inculpatului F.F.A., dar a luat faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviinţarea procurorului.

Împotriva încheierii penale nr. 14 din 16.02.2010 a Tribunalului Arad pronunţată în dosarul nr. 894/108/2010 a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 19.02.2010, sub nr. 894/108/2010.

În motivarea recursului, procurorul a arătat că încheierea recurată este netemeinică şi nelegală, deoarece, deşi s-a reţinut existenţa indiciilor temeinice s-a avut în vedere Recomandarea nr.(80)11 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei considerându-se că lăsarea în libertate a inculpatului nu reprezintă un pericol social.

S-a mai arătat că în cauză există nu doar indicii ci chiar certitudinea că inculpatul a săvârşit acea faptă de omor calificat, care prin natura ei determină un pericol social ridicat.

Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate şi analizate din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. ,Curtea a reţinut următoarele:

Curtea a considerat că sunt întrunite cumulativ exigenţele imperative ale art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul şi-a desfăşurat activitatea infracţională, la locul şi timpul comiterii faptei reţinute în sarcina acestuia .

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracţiune s-a comis sau care este natura exactă a infracţiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigaţiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.

Faptele ce au dat naştere suspiciunii nu trebuie să fie la acelaşi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzaţie ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ş.a. contra Marii Britanii,din jurisprudenţa CEDO).

Nu trebuie stabilită, aşadar, vinovăţia unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea şi natura infracţiunilor de care o persoană este acuzată (cauza N.C. conta Italiei) . De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârşită o infracţiune sau că persoana privată de libertate a săvârşit o infracţiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).

În cauză, din declaraţiile martorilor M.C.S. ş.a. au fost dovedite indiciile temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor calificat faţă de victima D.V. pe care în noaptea de 20/21.07.2008 a lovit-o în mod repetat în zona capului cu bâte şi pumnii alături de ceilalţi doi coinculpaţi, fapt care a determinat decesul victimei.

Referitor la pericolul social, Curtea a constatat că acesta există, raportat la natura infracţiunii, omor calificat, de un grad ridicat de violenţă, modul în care inculpatul a acţionat şi consecinţele activităţii sale.

Astfel, deşi instanţa de fond a reţinut existenţa indiciilor temeinice privind săvârşirea faptei şi aplică măsura obligării de a nu părăsi localitatea, consideră în contradicţie cu cele arătate că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta pericol social raportat şi la Recomandarea nr.(80)11 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.

În esenţă, pentru arestarea inculpatului, în afara condiţiilor de procedură, pe fond două sunt condiţiile avute în vedere de legiuitor: existenţa unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (art 143 C. proc. pen.) şi, respectiv, existenţa unuia dintre cazurile de arestare prevăzute de art. 148 lit. a) – f) din C. proc. pen.

Ambele condiţii examinate anterior, sunt regăsite şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (existenţa probelor verosimile de a bănui că acuzatul a săvârşit o infracţiune şi, respectiv, necesitatea protejării ordinii publice), admiţându-se că, în măsura în care şi dreptul naţional o recunoaşte, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o reacţie particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.

În ceea ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpaţilor, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepţional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menţinerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudenţa CEDO, instanţa reţine că aprecierea necesităţii luării şi menţinerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, în sensul de a se urmări existenţa unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.

De asemenea, instanţa apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar genera creşterea sentimentului de nesiguranţă al populaţiei şi ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, acesta având obligaţia pozitivă de a adopta o legislaţie penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viaţa cetăţenilor.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2  lit. d)  C. proc. pen., Curtea a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva încheierii penale nr. 14 din 16.02.2010 a Tribunalului Arad pronunţată în dosarul nr. 894/108/2010, a casat încheierea recurată şi rejudecând potrivit  art. 136, art. 1491 raportat la art.143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului F.F.A. pe o durată de 29 zile potrivit art. 149 C. proc. pen.

Domenii speta

Spete similare