Dreptul organizatiilor cooperatiei de consum asupra terenului pe care si-au construit sediile. Regimul juridic al acestui drept
Din continutul art.107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei rezulta ca terenurile transmise în folosinta pe durata nedeterminata si fara plata în vederea realizarii de constructii pentru activitatea organizatiilor cooperatiei de consum îsi mentin acest regim juridic pe toata durata existentei constructiilor respective sau pâna la trecerea lor , cu plata, în proprietatea societatii cooperative.
Sectia civila – Decizia civila nr. 176/03 aprilie 2009
Prin actiunea înregistrata la Judecatoria Sibiu sub dosar nr. 1197/306/2008, reclamanta S.C.M.T.N. Sibiu a chemat în judecata Statul Român reprezentat de Municipiul S. prin Primar, solicitând:
- sa se constate ca a dobândit, prin titlu, un drept de superficie, respectiv un drept de proprietate asupra supraedificatelor si un drept de folosinta asupra terenului în suprafata de 4300 mp înscris în CF 17424 Sibiu A+2 nr. top 1947/3/3/1/1 si sa se dispuna întabularea acestuia în CF;
- sa fie obligata pârâta sa se abtina de la orice fel de acte sau fapte care sa perturbe normala exercitare a dreptului de superficie;
- sa se dispuna asupra cheltuielilor de judecata.
În motivare se arata ca prin decizia nr. 542/26.08.1974 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al Judetului Sibiu reclamanta a dobândit un drept de folosinta cu destinatie speciala asupra terenului în litigiu fara termen si plata si ca art. 107 din Legea nr. 1/2005 a cooperatiei statueaza ca dreptul de folosinta se pastreaza gratuit si vesnic. Precizeaza ca dreptul de superficie se dobândeste prin titlu, ca în momentul constituirii dreptul de folosinta asupra terenului era calificat ca un drept real de tip nou si, ca urmare a schimbarilor intervenite dupa 1989, acel drept real de folosinta nu mai poate fi calificat ca un drept real de folosinta distinct de dreptul de proprietate asupra constructiei, ci trebuie recalificat ca fiind un drept de superficie, respectiv dreptul real de folosinta aferent dreptului de superficie.
Mai arata ca Primaria Municipiului S., în mod nelegal, i-a comunicat o oferta de vânzare a terenului la un pret de 542 lei / mp.
În drept invoca dispozitiile art. 107 din Legea nr. 1/2005, art. 111 Cod procedura civila si art. 21 pct. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996.
Prin sentinta civila nr. 3454/2008 Judecatoria Sibiu a respins exceptia lipsei de interes a reclamantului fata de primul petit precum si exceptia inadmisibilitatii actiunii invocate de pârât prin întâmpinare.
Totodata s-a respins actiunea reclamantei împotriva Statului Român.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca reclamanta are un interes evident de a se califica din punct de vedere juridic dreptul cu care apare în CF, respectiv de a se stabili daca este sau nu vorba de un drept de folosinta aferent dreptului de superficie, cu toate consecintele care decurg din aceasta calificare.
S-a apreciat ca si exceptia inadmisibilitatii este neîntemeiata din moment ce pe fond cererea nu este strict inadmisibila, chiar daca a fost adoptata Legea nr. 1/2005 si din moment ce în functie de calificarea data dreptului de folosinta se stabilesc efectele juridice ale acestei calificari.
Pe fondul cauzei s-a constatat ca, în raport cu dispozitiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005, reclamanta are un drept de folosinta pe durata nedeterminata si fara plata, ca acesta exista la data intrarii în vigoare a legii, ca pe teren au fost realizate constructii si ca, în consecinta, legiuitorul i-a stabilit prin adoptarea legii regimul juridic aplicabil, respectiv tot un drept de folosinta special, drept care nu poate fi asimilat sau confundat cu dreptul de folosinta normal aferent dreptului de superficie.
Deasemenea, analizând dispozitiile art. 107 alin 2 din aceeasi lege, judecatoria a constatat ca dreptul de dispozitie juridica asupra terenurilor date în folosinta apartine doar proprietarului, respectiv pârâta, acesta având dreptul de a decide daca înstraineaza sau nu terenurile si ca reclamanta are doar un drept de preemtiune nu si dreptul de a solicita exercitarea în continuare a folosintei asupra terenului în aceleasi conditii ca si anterior, respectiv fara plata si pe durata nedeterminata.
Prin decizia civila nr. 354/2008 pronuntata de Tribunalul Sibiu în acelasi dosar a fost respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentintei primei instante.
În considerentele deciziei s-a constatat ca prima instanta a retinut corect starea de fapt dar a gresit atunci când a constatat ca apelanta reclamanta are doar un drept de preemtiune si nu dreptul de a exercita în continuare folosinta asupra terenului în aceleasi conditii ca si anterior, respectiv fara plata si pe durata nedeterminata.
S-a constatat ca din dispozitiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005 rezulta ca proprietarul terenului, Municipiul Sibiu, are, într-adevar, dreptul de dispozitie asupra acestuia, poate proceda la vânzarea terenului, iar reclamanta avea un drept de preemtiune la vânzare, fara sa-si poata pierde dreptul de folosinta pe durata nedeterminata.
S-a apreciat ca apelanta avea posibilitatea sa-si manifeste optiunea de a cumpara terenul respectiv, însa, în cazul în care nu a uzat de dreptul sau de preemtiune, ea ramâne în continuare titulara dreptului de folosinta asa cum a fost acesta instituit, mentinându-se, conform dispozitiilor legale de mai sus, regimul juridic al dreptul de folosinta.
A retinut tribunalul ca apelanta nu are un drept de superficie întrucât dreptul sau de folosinta nu poate fi confundat cu dreptul de folosinta care alcatuieste dreptul de superficie, fiind un drept de folosinta special, instituit prin Decretul nr. 244/1955, deci izvoraste dintr-un act normativ si nu a luat nastere pe cale conventionala cum este cazul dreptului de superficie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând în baza art. 312 alin 2 si 3 Cod procedura civila raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului si a actiunii asa cum a fost formulata cât si obligarea pârâtei la cheltuieli de judecata.
În expunerea motivelor de recurs se arata ca instanta de fond a adoptat o solutie contrara însasi pozitiei exprimata de pârât prin întâmpinare, acesta aratând ca nu a negat si nici nu neaga dreptul de folosinta vesnica si gratuita asupra terenului, si, totodata a omis sa citeasca alineatul 1 al art. 107 din Legea nr. 1/2005.
Sustine ca nu a facut actiunea pentru a redobândi un drept de folosinta gratuita asupra terenului întrucât nu a pierdut acest drept iar în ceea ce priveste posibilitatea de a deveni proprietar prin cumparare precizeaza ca aceasta este o optiune si nu o obligatie.
Corectând eroarea flagranta cuprinsa în considerentele sentintei instantei de fond, instanta de apel respinge apelul cu o singura motivare, aceea ca Legea nr. 1/2005 defineste dreptul cooperativelor la terenul pe care si-au construit sediile ca fiind un drept de folosinta si nu de superficie. Ori, precizeaza reclamanta, tocmai aceasta a fost ratiunea înaintarii actiunii, de a defini si corela institutia de drept veche, caracteristica unei anumite perioade sociale, cu ceea ce reprezinta institutiile de drept recunoscute în prezent.
Mai arata ca la momentul constituirii lui, dreptul de folosinta, constituit printr-un act administrativ, era calificat ca un drept real de tip nou. Desi actul normativ prin care acesta s-a constituit în favoarea reclamantei a fost abrogat, efectele civile ale acestuia se pastreaza întrucât reclamanta continua sa fie proprietara a supraedificatelor iar terenul continua sa fie în folosinta exclusiva a constructiilor proprietatea acesteia.
Considera ca, în conditiile noi aparute dupa anul 1989, dreptul sau de folosinta trebuie încadrat în limitele institutiilor traditionale consacrate.
În sprijinul acestei sustineri invoca literatura si practica juridica de specialitate în care se contureaza opinia ca în prezent, dreptul de folosinta împreuna cu dreptul de proprietate asupra constructiei trebuie calificat ca fiind un drept de superficie, dezmembramânt al dreptului de proprietate privata al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale.
Prin întâmpinarea formulata în cauza intimatul a solicitat respingerea recursului, aratând ca disputa teoretica referitoare la natura dreptului de folosinta este anterioara reglementarii speciale si nu mai prezinta nici un fel de relevanta în speta. Mai sustine ca Municipiul Sibiu este singurul care exercita dreptul de proprietate asupra terenului în mod liber iar în situatia în care societatea nu întelege sa exercite dreptul de preemtiune prin acceptarea ofertei care i-a fost facuta, în termenul legal, imobilul se poate vinde la licitatie în conformitate cu dispozitiile art. 107 alin 4 din Legea nr. 1/2005.
Prin decizia civila nr.176/2009 Curtea de Apel Alba Iulia a retinut urmatoarele:
Analizarea asa-ziselor erori ale instantei de fond este inutila în conditiile în care, asa cum precizeaza chiar recurenta, acestea au fost corectate de instanta apelului.
Împrejurarea ca instanta de apel a retinut ca Legea nr. 1/2005 defineste dreptul cooperativelor la terenul pe care si-au construit sediile ca fiind un drept de folosinta si nu de superficie, nu se poate constitui într-o eroare asa cum sustine recurenta.
Din extrasul CF aflat la dosarul de fond rezulta ca societatea reclamanta are înscris în cartea funciara atât dreptul de proprietate asupra constructiilor cât si dreptul de folosinta asupra terenului.
Reclamanta, prin actiunea promovata, aduce în discutie calificarea juridica a dreptului sau înscris în cartea funciara.
Însa, calificarea juridica a dreptului reclamantei se regaseste în chiar textul legii, respectiv în dispozitiile art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei.
Din continutul prevederii legale mentionate rezulta cu evidenta faptul ca terenurile transmise în folosinta pe durata nedeterminata si fara plata în vederea realizarii de constructii pentru activitatea organizatiilor cooperatiei de consum îsi mentin acest regim juridic pe toata durata existentei constructiilor respective sau pâna la trecerea lor, cu plata, în proprietatea societatii cooperative.
Atâta timp cât prin text de lege regimul juridic al dreptul de folosinta este mentinut ca atare, respectiv pe durata nedeterminata si fara plata, ca fiind o institutie de drept recunoscuta legal în prezent, deci actuala, ratiunea intentarii actiunii, si anume, aceea de a defini si corela institutia de drept veche cu cele recunoscute în prezent, nu mai subzista.
Dealtfel, fata de continutul prevederii legale enuntate, instantele nu pot proceda la o alta calificare juridica a dreptului reclamantei decât aceea de drept de folosinta asupra terenului, o solutie în sensul celor solicitate de reclamanta neputând sa duca decât la încalcarea legii.
În raport de împrejurarea ca legea reglementeaza natura juridica a dreptului cooperativelor asupra terenului pe care îsi au edificate constructiile apare ca lipsita de relevanta în speta opinia exprimata în literatura si practica judiciara sub acest aspect.
În consecinta, Curtea constata ca nu poate fi retinut ca fondat motivul de nelegalitate prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila în raport de modul în care instantele fondului au solutionat primul capat de cerere al actiunii.