În lipsa negocierii realizata prin acte aditionale ulterioare asupra modalitatii concrete de acordare a unei cote – parti din profitul societatii, acordarea unor asemenea drepturi banesti încadrate la categoria „alte venituri” nu a fost stabilita si, deci, nu poate fi realizata.
Decizia civila nr. 408/R/24.03.2010 a Curtii de Apel Galati
Prin cererea înregistrata sub nr. 4757/91/2008 la Tribunalul Vrancea reclamantii J. L. s.a. au chemat în judecata pe pârâta S.C. P. S.A. Bucuresti solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor banesti în cuantum de 10.209 lei cu titlu de cota –parte din profitul societatii, realizat pe anii 2005, 2006, drepturi actualizate la data platii cu indicele de inflatie, precum si la plata sumei 500 EURO, reprezentând daune morale.
În motivarea cererii reclamantii au aratat ca au fost salariati la S.C. P. S.A. Bucuresti, punctual de lucru P. V., potrivit înscrierilor din carnetul de munca depus la dosar.
Mai arata reclamantii ca au dreptul sa li se plateasca, în functie de anii lucrati de fiecare, cota parte din profitul societatii obtinut în anii 2005, 2006 si 2007 asa cum prevede textul art. 139 din C.C.M. încheiat pe anul 2005 si mentinut în aceleasi conditii si pentru anii 2006 si 2007.
Au invocat reclamantii si art. 41(2) lit. a si art.42(2) lit.a din C.C.M. unic la nivel national pe anii 2005 respectiv 2007-2010, cum însa au aratat acestia, nu exista nici un act din care sa rezulte vreo negociere referitoare la aceasta cota, ei au calculat-o în baza rapoartelor anuale din care rezulta ca pârâta în anul 2005, a înregistrat un profit net de 1.416 mil. Ron si un numar de angajati de 43546, în anul 2006 profitul net a fost de 2.285 mil. lei cu 32.837 angajati, respectiv în anul 2007 profitul net a fost de 1.778 mil. lei cu 26.397 angajati, astfel ca li se datoreaza fiecaruia dupa calculele efectuate, suma de 10.209 lei, sume actualizate la data platii cu indicele de inflatie.
Reclamantii au arata ca intimata nu si-a respectat nici aceasta îndatorire asa cum a procedat si cu altele, sustragându-se de la obligatiile fata de salariati si ignorându-le drepturile legale, astfel ca se considera îndreptatiti la daune morale în valoare de 500 Euro. Pârâta S.C. P. S.A. a depus la dosar întâmpinare, invocând în principal pe cale de exceptie, lipsa calitatii procesuale active a reclamantilor si prematuritatea actiunii, respectiv prescriptia dreptului la actiune. A motivat pârâta cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active, ca salariatii sunt reprezentati la nivel de unitate, în cazul P. de sindicatul liber constituit, astfel numai sindicatul reprezentativ – nu salariati ca indivizi sau chiar grupati –poate îndeplini cerinta art. 139 C.C.M., de a initia si genera prin negocieri în conditiile legii un drept al salariatilor fata de profitul P.. Cu privire la prematuritatea cererii pârâta a aratat ca negocieri nu au existat între sindicat si patronat astfel ca salariatii nu au uzat, prin sindicat de unica procedura legala care le-ar fi facilitat nasterea dreptului cert de a încasa o suma de bani cu titlu de cota din profit, procedura prevazuta de art. 139 din C.C.M. Pârâta a aratat ca suma reprezentând cota de profit solicitata de reclamanti nu are caracter salarial ci are natura juridica diferita, reprezentând conform art. 42 din C.C.M. la Nivel National pe anii 2007-2010, alte venituri. Astfel, aceasta actiune a reclamantilor se încadreaza deplin în ipoteza art. 283 lit. e din Codul muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni nu cel de 3 ani prevazut de acelasi art. Lit. c. si deci dreptul la actiune este prescris.
Cât priveste fondul cauzei, pârâta a considerat ca actiunea este neîntemeiata, întrucât nu a existat nici o negociere între sindicat si patronat cu privire la acordarea cotei din profit, iar ca acestia prin sindicatul reprezentativ pot sa oblige societatea la demararea procedurilor de negociere în vederea stabilirii existentei si cuantumului unui astfel de drept. A invocat si prevederile Legii 31/1990 în sensul ca fondatorii pot participa la profit daca aceasta este prevazuta în actul constitutiv ori în lipsa unor astfel de prevederi, a fost aprobata în adunarea generala a actionarilor.
A solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata. În dovedirea sustinerilor sale pârâta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta a mai invocat exceptia de neconstitutionalitate cu privire la art.298 al.2 din Legea nr.50/2003 Codul muncii prin raportate la art.62, art. 63 si art. 83 din Legea 24/2000, privind normele de tehnica legislativa.
Prin încheierea din 09.03.2009 tribunalul a respins ca neîntemeiata cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, însa prin decizia civila nr.332/R/23.03.2009 Curtea de Apel Galati a admis recursul declarat de S.C. P. a casat încheierea si a trimis cauza la Curtea Constitutionala. Prin decizia civila nr.1229 din 29 septembrie 2009 Curtea Constitutionala a respins ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate invocata de pârâta.
Prin sentinta civila nr. 733/07.12.2009 pronuntata de catre Tribunalul Vrancea, s-a respins ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamantii J.L. s.a. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A. Bucuresti.
În motivare instanta retine urmatoarele:
Exceptiile invocate nu au fost considerate întemeiate pentru urmatoarele considerente:
Este adevarat ca pentru a avea calitate procesuala activa trebuie sa existe identitate între persoana reclamantului si persoana titulara a dreptului din raportul juridic dedus judecatii. În speta, titulari ai dreptului la cota parte din profitul societatii sunt salariatii si nu sindicatul care îi reprezinta, ei fiind cei ce au legitimitate procesuala activa.
Împrejurarea ca pârâta considera ca dreptul pretins de reclamanti nu este cert întrucât nu au fost stabilite conditiile si criteriile de acordare ale drepturilor ce fac obiectul prezentei cauze, nu este de natura a nega calitatea procesuala activa a reclamantilor. Acestia si-au justificat calitatea procesuala activa prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiaza pretentia , sustinerile pârâtei vizavi de aceasta exceptie vizând fondul pretentiei deduse judecatii.
Pentru aceste considerente, instanta a apreciat ca exceptiile prematuritatii si lipsei calitatii procesuale active sunt neîntemeiate
Nici exceptia prescriptiei dreptului la actiune nu a fost primita.
Potrivit art.233 pct.1 lit.b Codul muncii se prescriu în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune cererile având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia. Aceste dispozitii nu sunt însa incidente întrucât drepturile ce fac obiectul prezentei cauze sunt drepturi cu caracter patrimonial ce intra în sfera de aplicare a dispozitiilor art.283 pct.1 lit.c potrivit caruia termenul de prescriptie este de 3 ani de la data nasterii dreptului.
Pe fondul cauzei s-au retinut urmatoarele.
Reclamantii au fost salariati ai pârâtei, pâna la data de 12.12.2006, împrejurare ce rezulta din copia carnetelor de munca depuse la dosar.
Instanta a constatat ca fiind neîntemeiata actiunea privind acordarea cotei de profit de 10%, motivat de faptul ca în contractul colectiv de munca încheiat între cele doua parti nu este prevazut în mod expres acordarea cotei de 10% din profit.
Instanta a retinut art.139 în sensul ca partile pot negocia acordarea cotei de profit dupa o prealabila întelegere între patronat si sindicat.
Instanta a apreciat ca fiind incidente în cauza prevederile din Codul Civil referitoare la conditia suspensiva, astfel în intervalul dintre momentul nasterii raportului juridic obligational si cel al realizarii conditiei, conditia suspensiva presupune ca obligatia înca nu exista.
În cazul de fata, cum nu s-a îndeplinit conditia negocierii dintre sindicat si patronat, orice prevedere legata de obiectul acestei negocieri, mai exact cota de profit de 10%, este considerata ca inexistenta. Reclamantii aveau dreptul de a interveni la negocieri iar pârâta avea obligatia, sa le respecte acest drept. Cum însa conditia nu s-a îndeplinit, respectiv negocierile nu au avut loc între parti, acestea se afla în situatia similara neîncheierii vreunui raport juridic obligational cu privire la acordarea cotei de profit, instanta apreciind ca aceasta cerinta nu a fost respectata, fiind respinsa actiunea ca neîntemeiata.
În ce priveste daunele morale solicitate de reclamanti, aceasta cerere apare ca nefondata nefiind facuta nici o dovada a acestui prejudiciu si a întinderii acestuia.
Împotriva acestei hotarâri au declarat recurs reclamantii considerând-o nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:
În cadrul aceleiasi instante, complete de judecata au avut solutii diferite pentru cauze identice, astfel ca s-a ajuns la situatia ca alti colegi ai recurentei sa câstige actiunea si ei sa-i fi respinsa cererea ca neîntemeiata.
Respingerea drepturilor solicitate de reclamanti este nemotivata si analizarea sustinerilor reclamantilor este superficiala.
Instanta de fond a facut o gresita interpretare a dispozitiilor art. 139 din Contractul colectiv de munca pe unitate.
Dreptul salariatilor la acordarea cotei de 10 % din profit este consacrat atât la nivel national - Contractul colectiv de munca aferent anilor 2005 - 2006, cât si în Contractul colectiv de munca din anii 2007 - 2010, acest drept fiind preluat de S.C. P. S.A. în art. 139 din Contractul colectiv de munca pe unitate în 1997: „Cota de participare si conditiile de diferentiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI P.” si neschimbat pâna în prezent.
Prin urmare, dreptul consacrat contractual de participare la cota de profit în procent de 10 % exista si a fost preluat de partenerii sociali în fiecare an.
Apararile pârâtei sunt lipsite de temei legal, iar instanta de fond a demonstrat superficialitate în verificarea probelor administrate de reclamanti în dosarul cauzei (a se vedea în dosar act aditional nr. 15928/1998).
În consecinta, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotarârii recurate în sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.
În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 299 - 304 indice 1 Cod procedura civila.
Intimata nu a formulat întâmpinare însa prezenta în instanta, prin aparator ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotarârea recurata prin prisma criticilor formulate de recurenti sub toate aspectele de fapt si de drept în conformitate cu dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila, curtea apreciaza ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Reclamantii au solicitat prin actiunea formulata cota-parte din profitul societatii de 10 % pe anii 2005, 2006.
Conform art. 139 din contractul colectiv de munca la nivel P. pe anul 2006 cota de participare a salariatilor P.S.A. la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum si conditiile de diferentiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI P.
Conform contractului colectiv de munca la nivel national pe anii 2005 - 2006, la art. 41 alin. (2), la capitolul 4 „Salarizarea si alte drepturi banesti”, se definesc care sunt adaosurile la salariul de baza si care sunt alte venituri pentru angajati. La categoria „alte venituri” este mentionata si cota-parte din profit ce se repartizeaza salariatilor, care este de pâna la 10 % în cadrul societatilor comerciale si 5 % în cadrul regiilor autonome. Nicaieri însa nu este mentionat în acest capitol din contractul colectiv de munca unic la nivel national, obligativitatea acordarii drepturilor prevazute la art. 41. Daca la art. 37 este prevazut dreptul la un salariu pentru munca prestata, iar la art. 40 se prevede ca partile sunt de acord ca în perioada urmatoare sa includa unele sporuri în salariu, la art. 41 se prevede ca sunt adaosuri la salariul de baza anumite venituri si sunt considerate „alte venituri” anumite sume acordate salariatilor. Articolul 41 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel National 2005 - 2007 doar defineste, prin urmare, cele doua notiuni si indica care anume drepturi sunt venituri si care sunt adaosuri.
Fata de modul de redactare a acestor texte se retine ca partile pot negocia si alte venituri sau adaosuri prin contracte încheiate ulterior la nivel inferior, respectiv ramura sau unitate, sau prin acte aditionale.
Se constata însa ca în contractul colectiv de munca la nivel P., precum si în contractul colectiv de munca la nivel de ramura energie electrica, termica, petrol, gaze, nu se prevede acordarea cotei de participare la profit.
La nivel de P. se prevede la art. 139 ca, cota de participare a salariatilor la profitul anual, modalitatea concreta de acordare vor fi stabilite prin negociere, deci acest drept nu a fost concretizat, ci s-a stabilit ca la un moment viitor urmeaza a fi negociat. Însa din actele dosarului nu rezulta însa ca acest drept a fost negociat sau stabilit prin acte aditionale ulterioare, astfel ca nu se poate solicita acordarea lui odata ce nu a fost stabilit.
De asemenea, la nivel de contract colectiv de munca la nivel de ramura energie electrica, termica, petrol si gaze nu este prevazut dreptul salariatilor la cota de participare la profit.
În ceea ce priveste culpa angajatorului determinata de lipsa negocierilor pentru acordarea acestui drept curtea retine ca din actele dosarului nu rezulta ca reclamantii sau salariatii au solicitat unitatii negocierea acestui drept si aceasta ar fi refuzat.
Conform art. 3 (5) din Legea nr. 130/1996 initiativa negocierii apartine patronului, iar în cazul în care patronul nu angajeaza negocierea aceasta are loc la cererea organizatiei sindicale sau a reprezentantilor salariatilor în termen de 15 zile de la formularea cererii. De asemenea, articolul 3 mentioneaza ca negocierea colectiva va avea ca obiect cel putin salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru si conditiile de munca. În cauza de fata dreptul solicitat încadrat la categoria „alte venituri”, iar, pe de alta parte, niciuna dintre parti nu a solicitat negocierea acestui drept.
Fata de aceste considerente se apreciaza ca nefondate motivele de recurs iar solutia instantei de fond este corecta.
Cu privire la celelalte critici aduse de recurenti în cererea de recurs curtea retine ca o eventuala practica judiciara neunitara în cadrul aceleiasi instante nu reprezinta motiv de reformare a hotarârii recurate.
De asemenea, nu se pot retine nici criticile conform carora hotarârea nu este motivata, iar analiza probelor este superficiala. Din considerentele hotarârii de fond rezulta argumentele pentru care instanta a respins pretentiile reclamantilor, hotarârea cuprinzând elementele prevazute în art. 261 Cod procedura civila.
De asemenea, interpretarea recurentilor-reclamanti conform careia prin art. 139 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate din anul 1997 a fost stabilit acest drept pentru viitor, iar forma art.139 a ramas neschimbata dispozitia fiind preluata în fiecare contract colectiv de munca încheiat ulterior la nivel de unitate si aceasta deoarece pentru perioada solicitata 2006 - 2007 nu poate fi retinuta întrucât, asa cum s-a aratat mai sus, acest drept nu a fost stabilit si negociat prin nici un contract de munca.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 si 304 indice 1 Cod de procedura civila, instanta a respins recursul declarat de reclamanti.