Drepturi reale. act de dezmembrare teren efectuat în baza unei adeverinte eliberata de primarie

Dosar Nr. 206 (12.02.2008)

SECTIA CIVILA MIXTA

MATERIE: DREPTURI REALE.

ACT DE DEZMEMBRARE TEREN EFECTUAT ÎN BAZA

UNEI ADEVERINTE ELIBERATA DE PRIMARIE.

NEÎNDEPLINIREA CERINTELOR PREVAZUTE DE ART.

17 DIN LEGEA NR. 115/1938. NULITATE ABSOLUTA.

Orice înscriere în cartea funciara se poate face doar în temeiul unui act autentic sau printr-o hotarâre judecatoreasca, dispozitiile art. 17 din Legea nr. 115/1938 stipulând ca drepturile reale înscrise în CF se modifica doar de consimtamântul titularului sau printr-o hotarâre judecatoreasca care sa-l suplineasca.

Chiar daca suprafata imobilului reclamantului nu a fost modificata, a fost modificat conturul acestuia fiind astfel modificata o mentiune din coala de carte funciara, coala A, care are corespondent în harta cadastrala ce însoteste si completeaza cartile funciare.

Ori o astfel de modificare nu poate fi efectuata decât cu consimtamântul proprietarului înscris cartea funciara ori printr-o hotarâre judecatoreasca care sa-l suplineasca, ceea ce nu este cazul în speta.

Temei de drept: ( Decizia civila nr. 206/12.02.2008)

Curtea de Apel Oradea

dosar nr. 4480/271/2000

Prin sentinta civila nr.2149/2007 a Judecatoriei Oradea , s-a admis actiunea formulata de reclamantul H.D. în contradictoriu cu pârâtii Statul Român prin C.L.N., H.I., D.D., G.P. si S.P. si în consecinta :

S-a constatat nulitatea absoluta a dezmembrarii efectuata de pârâtii de rândul 2-5 asupra terenurilor înscrise în CF 1681 Nojorid , nr. top. 482/3 si în Cf 1 Nojorid nr. top.482/17, operate în CF prin încheierea nr. 15.166 /1999.

S-a constatat nulitatea absoluta a actelor subsecvente respectiv a contractelor de concesiune nr. 1105, 1106 si 1108/1999 si a notarilor de constructii si s-a dispus restabilirea situatiei anterioare de CF.

Au fost obligati pârâtii în solidar sa plateasca reclamantului suma de 299,30 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca prin încheierea de CF 15166/1999 pronuntata de Judecatoria Oradea s-a dispus ca parcela cu nr. top. 482/13 sa se dezmembreze în parcelele cu nr.top.482/16 si 482/17 , iar aceasta din urma s-a dezmembrat din nou în numerele top noi 482/18, 482/19, 482/20 , 481/21, 482/22 .

S-a dispus ca nr. top. 482/18 sa se transcrie în CF 1840 Nojorid, trecându-se ca proprietari Statul Român asupra terenului de sub B.1 si numitii D.D. si D.D. proprietari asupra grajdului de sub B.3-4, cu drept de folosinta asupra terenului pe o perioada de 49 de ani,m cu titlul de concesiune înscris sub C.1.-C.2.

Nr. top. nou format 482/19 reprezentând teren cu grajd a fost înscris în Cf 1841 Nojorid , dreptul de proprietate asupra terenului fiind întabulat pe Statul Român iar dreptul de proprietate asupra grajdului pe numele pârâtului G.P. , cu drept de folosinta asupra terenului pe o perioada de 49 de ani cu titlul de concesiune.

Nr. top. nou format 482/21 reprezentând teren cu grajd a fost transcris în Cf 1842 Nojorid dreptul de proprietate asupra terenului fiind întabulat pe Statul Român iar dreptul de proprietate asupra grajdului pe numele pârâtului S.P., cu drept de folosinta asupra terenului pe o perioada de 49 de ani cu titlul de concesiune.

În acest timp dreptul de proprietate asupra nr. top. 482/3 reprezentând pasune cu grajd de animale, magazie cereale, cântar, pod bascul, foraj apa, cu teren în suprafata de 7790 mp. a ramas înscris în CF 1681 Nojorid, în favoarea reclamantului H.D. , cu titlul de cumparare , drept întabulat sub B.5.

Din concluziile Raportului de expertiza topografica efectuat în cauza, instanta a retinut ca prin schita de dezmembrare atacata, s-a modificat situatia proprietatii reclamantului, astfel încât în conformitate cu prevederile art.797 Cod civil pârâtii nu puteau sa procedeze la dezmembrarea imobilului cu nr. top.482/13, modificând conturul imobilului cu nr. top. 482/3 decât cu acordul proprietarului acestui din urma imobil, respectiv al reclamantului.

În consecinta instanta a constatat nulitatea absoluta atât a actului de dezmembrare cât si a actelor subsecvente a acestora.

Împotriva acestei hotarâri în termen legal a formulat apel pârâtul S.P. solicitând schimbarea în totalitate a sentintei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata, ca nefondata.

Prin decizia civila rn. 739/A din 12 septembrie 2007 pronuntata de tribunalul Bihor Oradea în dosar nr. 4480/271/2000 a fost respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul S.P. în contradictoriu cu intimatii H.D., STATUL ROMÂN prin C.L.N. , H.I., D.D. si G.P. împotriva sentintei civile nr.2149 din 26 martie 2007 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care a pastrat-o în totalitate, cu obligarea apelantului la cheltuieli de judecata în cuantum de 600 lei în favoarea intimatului H.D..

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut ca, încheierea de CF cu nr. 15166/1999 prin intermediul careia s-a dispus dezmembrarea numerelor topografice ce fac obiectul prezentei cauze, la baza acesteia a stat doar o adeverinta eliberata de primaria Nojorid, contractul de concesiune , procesul-verbal de vânzare la licitatie si schitele de dezmembrare nr.10531/1995 si 8929/1998 vizate de OCOT ORADEA , fara a exista însa un act autentic de dezmembrare si partaj încheiat cu toti coproprietarii în fata unui notar public.

Or, necesitatea încheierii unui act autentic de dezmembrare, în conditiile în care imobilul reprezinta în natura teren, este o forma prevazuta de lege "ad validitatem" , motiv pentru care , în lipsa acestui act autentic, o simpla schita de dezmembrare, chiar semnata de toti coproprietarii, nu poate constitui un titlu apt de întabulare în sensul prevederilor legii 7/1996.

În ceea ce priveste actele subsecvente, în cauza sunt aplicabile prevederile art.38 din Legea 7/1996, potrivit carora, operatiunea de rectificare a înscrisurilor din Cartea funciara produce efectele si fata de înscrierile subsecvente în termen de 3 ani, indiferent de buna sau reaua credinta a subdobânditorilor cu titlu oneros.

Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs pârâtul S.P., care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotarârilor si respingerea actiunii reclamantului ca nefondata.

În motivarea recursului s-a sustinut ca, instantele au retinut gresit inexistenta unor acte autentice apte de întabulare cât timp la întabulare s-au folosit contractul de concesiune, proces verbal de vânzare la licitatie, adeverinta eliberata de Primaria Nojorid si schite de dezmembrare vizate de OCOT, toate acestea fiind apte sa modifice înscrierile din cartea funciara.

De asemenea s-a sustinut ca prin anularea contractelor de concesiune si a actelor subsecvente instantele au pronuntat o hotarâri nelegale, reclamantul fiind un tert fata de acestea, nu avea nici un interes sa ceara anularea lor.

Analizând hot. recurate prin prisma motivelor invocate si din oficiu, curtea constata ca acestea sunt legale si temeinice sub toate aspectele.

În mod corect au retinut instantele ca orice înscriere în cartea funciara se poate face doar în temeiul unui act autentic ori printr-o hotarâre judecatoreasca, dispozitiile articolului 17 din Legea 115/1938 stipulând ca drepturile reale înscrise în cartea funciara se modifica doar cu consimtamântul titularului sau printr-o hotarâre judecatoreasca care sa-l suplineasca.

Chiar daca suprafata imobilului proprietatea reclamantului, identificat cu nr,. top,. 482/3 Nojorid, nu a fost modificat cu privire la suprafata, a fost modificat conturul acestuia fiind astfel modificata o mentiune din coala de carte funciara, coala A, care are corespondent în harta cadastrala ce însoteste si completeaza cartile funciare.

Ori atare modificare nu este posibila decât cu consimtamântul proprietarului înscris în cartea funciara ori printr-o hotarâre judecatoreasca care sa-l suplineasca, ceea ce nu este cazul în speta.

Actul de dezmembrare întabulat în c.f. 1681Nojorid nu este opozabil reclamantului, a adus atingere unui drept real al acestuia astfel ca în mod corect instantele au dispus anularea încheierii de întabulare si rectificarea corespunzatoare a cartii funciare.

De asemenea corect instantele au dispus în temeiul art. 327 din Legea 115/1938 /( art. 38 din Legea 7/1996) anularea actelor subsecvente încheiate între pârâti si acestea aducând atingere dreptului de proprietate al reclamantului cât timp privesc imobilele ce au rezultat în urma dezmembrarii declarate nule absolut de instante.

Pentru aceste considerente în baza art. 316 cu referire la 296 cod pr. civila, recursul pârâtului urmeaza a fi respins ca nefondat.

În baza art. 274 cod pr. civila îl va obliga pe recurent la 600 lei cheltuieli de judecata în recurs în favoarea intimatului H.D..