Drepturi salariale suplimentare . Ajutor material aferent Zilei Feroviarului
Competenta teritoriala a instantei. Teoria impreviziunii
art.243 si art.284 alin.2 din codul muncii
Teoria impreviziunii este aplicabila doar în masura în care obligatia contractuala nu mai este susceptibila de executare întrucât împrejurarile în care trebuia executata o fac radical diferita de cea asumata prin contract, astfel ca debitorul care se afla într-o situatie determinata de schimbarea drastica si imprevizibila a împrejurarilor economice din momentul executarii contractului fata de momentul încheierii acordului de vointa a partilor contractante, sa previna falimentul care ar interveni în cazul in care el ar fi tinut sa execute aceasta obligatie.
(Decizia nr..1676 / 26 august 2009-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale)
Prin actiunea introductiva, reclamanta Sindicatul F.A.F., , în numele si pentru salariatii membri de sindicat, au chemat în judecata pârâta C.N.C.F. „C.F.R.” SA, solicitând ca, prin sentinta ce se va pronunta, aceasta sa fie obligata la plata drepturilor banesti reprezentând ajutorul material aferent Zilei Feroviarului pentru anii 2006, 2007 si 2008 respectiv un salariu de baza pentru fiecare an, la nivelul clasei unu de salarizare, actualizat în raport cu rata inflatiei pâna la data platii efective, drept prevazut de art. 64 alin.1 si de art. 65 alin. 1 din CCMU.
Desi legal citata pârâta nu s-a prezentat în instanta si nici nu a depus întâmpinare prin care sa formuleze aparari sau sa invoce exceptii fata de actiunea formulata.
Tribunalul Dâmbovita, prin sentinta pronuntata a admis în parte actiunea formulata de reclamanta si a obligat pârâta la plata catre reclamantii reprezentati de (F.A.F.) a ajutorului material aferent Zilei Feroviarului pe anii 2006 si 2008 în cuantum de câte un salariu de baza pentru fiecare an la nivelul clasei unu de salarizare, iar pentru anul 2007 a diferentei dintre drepturile prevazute de CCMU cu ocazia Zilei Feroviarului si suma de 100 lei deja acordata , toate drepturile urmând a fi actualizate cu indicele de inflatie de la data la care trebuiau acordate si pâna la data platii efective.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâta C.N.C. F. „ C.F.R” – S.A., invocând disp. art. 304 pct. 3 C.pr.civ. în sensul ca hotarârea s-a dat cu încalcarea competentei altei instante si art. 304 pct. 9 teza a 2-a , cu aplicarea art. 304 1 C.pr.civ. .
Curtea de Apel Ploiesti a respins recursul formulat ca nefondat si a mentinut sentinta pronuntata de instanta de fond ca fiind legala si întemeiata.
Pentru a pronunta aceasta solutie s-a aratat ca , în ceea ce priveste competenta teritoriala de solutionare cauzei, aceasta se stabileste în functie de domiciliul sau resedinta salariatilor reprezentati de sindicat – F. A. F. si nu raportat la sediul sindicatului. Astfel, Potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, sindicatele pot reprezenta în justitie pe membrii sai, în vederea solutionarii unor conflicte de munca intervenite între acestia si angajatorii lor, situatie în care sindicatul nu are calitate procesuala în nume propriu, ci numai calitatea de reprezentant al membrilor sai.
Cum în cauza, membrii de sindicat reclamanti îsi au domiciliul în raza teritoriala a Tribunalului Dâmbovita, acesta a solutionat litigiu de fata cu respectarea normelor de competenta teritoriala.
Curtea nu a gasit fondat nici motivul de recurs prin care s-a invoca încalcarea dreptului la aparare al recurentei-reclamante prin solutionarea cauzei la primul termen de judecata, întrucât pentru acest termen recurenta a fost legal citata, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare si a avut la dispozitie doua saptamâni pentru a-si pregati apararea, în conditiile în care sarcina probei în litigiile de munca revine pârâtei . Faptul ca nu a depus întâmpinare la dosar si nici acte în aparare a fost apreciat ca fiind culpa recurentei-pârâte, ce nu poate fi invocata ca motiv de recurs, astfel ca instanta de fond, în lipsa unui motiv concret de amânare a judecarii cauzei procedând în mod legal la solutionarea pe fond a dosarului.
Cu privire la fondul cauzei , Curtea a retinut ca în mod legal si întemeiat, instanta de fond, apreciind ca în cauza nu s-a facut dovada achitarii drepturilor salariale suplimentare - ajutor material de Ziua Feroviarului - prevazute în art. 65 alin.1 din CCM pe anii 2007 -2008 si art. 64 alin.1 din CCM pe anii 2005 -2006 în cuantum de cel putin un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, decât partial în anul 2007 (suma de 100 lei) , în baza disp. art. 243 Codul muncii conform caruia executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti, a admis în parte actiunea si a obligat recurenta – pârâta la plata ajutorului material pentru Ziua Feroviarului pe anii 2006 si 2008, iar pentru anul 2007 a diferentei dintre salariul de baza la nivelul clasei 1 de salarizare si suma de 100 lei deja acordata.
Curtea nu a primit sustinerile recurentei în sensul ca ajutorul material solicitat ar fi fost în totalitate achitat pentru anul 2006, si partial pentru anii 2007 si 2008, întrucât în afara sumei de 100 lei deja retinuta ca fiind achitata de instanta de fond, recurenta –pârâta nu a facut dovada achitarii si altor sume de bani ca ajutor material pentru Ziua Feroviarului.
In legatura cu teoria impreviziunii invocata de catre recurenta-pârâta , Curtea a retinut ca aceasta este aplicabila doar în masura în care obligatia contractuala nu mai este susceptibila de executare întrucât împrejurarile în care trebuia executata o fac radical diferita de cea asumata prin contract, astfel ca debitorul care se afla într-o situatie determinata de schimbarea drastica si imprevizibila a împrejurarilor economice din momentul executarii contractului fata de momentul încheierii acordului de vointa a partilor contractante, sa previna falimentul care ar interveni în cazul in care el ar fi tinut sa execute aceasta obligatie.
În speta nu a s-a facut dovada îndeplinirii conditiilor teoriei impreviziunii, respectiv nici a conditia imposibilitatii achitarii drepturilor salariale suplimentare solicitate sau a onerozitatii excesive a acestora si nici a conditiei ca schimbarea circumstantelor sa nu fi putut fi în mod rezonabil avuta în vedere la data încheierii contractului. Astfel, daca aceasta onerozitate excesiva ar fi existat, angajatorul observând aceasta situatie in anul 2006 avea posibilitatea sa nu mai prevada acest drept în contractul colectiv de munca la nivel de unitate pentru anii urmatori, contractul colectiv de munca la nivel de unitate fiind negociat anual sau prelungit .
Curtea a apreciat ca in lumina teoriei impreviziunii recurenta-pârâta nu poate solicita direct, pe cale de aparare, exonerarea de obligatia de plata a drepturilor salariale suplimentare ci, avea posibilitatea sa solicite, pe cale principala, în baza impreviziunii invocate, fie încetarea acestei clauze contractuale, fie renegocierea acesteia, revizuirea, modificarea sau suspendarea acesteia .