Emiterea de file cec de catre o persoana care nu avea calitatea oficiala de administrator sau reprezentant legal a societatii comerciale.

Dosar Nr. 276 (03.03.2009)

R O M Â N I A

JUDECATORIA TG-MURES

DOSAR NR. 4.809/320/2008

SENTINTA PENALA NR. 276

Sedinta publica din data de 3 martie 2009

JUDECATOR : OGREAN VIRGIL

GREFIER : XXXXXXXXX

Cu participarea Ministerului Public reprezentat de procuror: VALENTINA GÂNDILA, de la Parchetul de pe lânga Judecatoria Tg-Mures

Pe rol judecarea cauzei penale împotriva inculpatului XXXXXXXXX trimis în judecata pentru savârsirea infractiunii de: înselaciune fapta prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1,3 Cod penal, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal

Procedura de citare scrisa este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care:

Mersul dezbaterilor si sustinerile partilor în fond au fost consemnate în încheierea de sedinta din data de 24 februarie 2009, încheiere care face parte integranta din prezenta hotarâre si prin care s-a amânat pronuntarea pentru data de astazi, 03 martie 2009.

JUDECATORIA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Mures din data de 29.05.2008, emis în dosarul nr. 732/P/2004 si înregistrat la Judecatoria Tg-Mures sub nr. 4.809/320 din 03.06.2008, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului XXXXXXXXX, pentru savârsirea infractiunii de înselaciune sub forma continuata - prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

În partea expozitiva a rechizitoriului s-a retinut ca, în perioada 29 ianuarie 2004 – sfârsitul lunii februarie 2004, inculpatul XXXXXXXXX, a indus si a mentinut în eroare pe reprezentantii legali ai XXXXXXXXX Tg-Mures, XXXXXXXXX. Odorheiu Secuiesc, XXXXXXXXX Tg-Mures, XXXXXXXXX Cluj-Napoca si XXXXXXXXX Cluj-Napoca, cu ocazia încheierii si derularii unor contracte de livrare marfuri, prin emiterea unor file cec pentru care a dat asigurari ca are disponibilitati banesti în vederea acoperirii acestora, desi stia ca acest lucru nu era adevarat, urmarind prin aceasta obtinerea pentru sine a unor foloase materiale injuste si pricinuirea unor pagube partilor vatamate.

Prin acelasi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a inculpatului XXXXXXXXX sub aspectul comiterii infractiunilor de fals de moneda si alte valori si fals în înscrisuri sub semnatura privata, în temeiul art. 10 litera d din Codul de procedura penala.

Analizând probele administrate în aceasta cauza instanta a retinut urmatoarea stare de fapt:

La data de 21.01.2004, martora XXXXXXXXX, a cesionat inculpatului XXXXXXXXX partile sociale pe care le detinea la S.C. TIMAS S.R.L. Sângeorgiu de Mures. A fost încheiat cu acea ocazie actul de cesiune autentificat sub nr. 138 din 21.01.2004, la Biroul notarului public Suceava Corina (fila 97).

Notarul public a dus la cunostinta partilor faptul ca documentele societatii puteau fi predate pe baza unui proces verbal de predare-primire, iar inculpatului XXXXXXXXX ca avea obligatia de a se prezenta la Oficiul Registrului Comertului pentru efectuarea mentiunilor prevazute de lege, în privinta schimbarii actelor constitutive ale societatii comerciale mentionate mai sus.

La aceeasi data, fostul asociat si administrator al XXXXXXXXX martora XXXXXXXXX, s-a deplasat la B.C.R., unde societatea comerciala avea deschis cont bancar, pentru a închide acel cont, motivat de faptul ca a cesionat partile sociale, însa lucratorul bancar a informat-o ca noul asociat si administrator poate lucra în continuare, prin acelasi cont, cu conditia prezentarii actelor necesare.

În baza procesului verbal de predare-primire, martora XXXXXXXXX a predat inculpatului, printre alte documente, si carnetul cu file cec seria NH 300 de la nr. 00357806 la 00357825 si carnetul cu file cec barat seria BH 300 de la 01152926 la 0111152950 (fila 98).

În cursul lunii martie 2004, martora XXXXXXXXX a fost contactata de mai multe societati comerciale care i-au adus la cunostinta faptul ca au livrat marfuri catre XXXXXXXXX prin intermediul inculpatului XXXXXXXXX, iar filele cec emise de acesta pentru plata contravalorii marfurilor nu au avut acoperire bancara (filele 94, 95-96).

În urma cercetarilor întreprinse s-a constatat ca inculpatul XXXXXXXXX, dupa ce a achizitionat partile sociale ale XXXXXXXXX în pofida indicatilor primite de la notarul public în fata caruia s-a realizat actul de cesiune si împotriva dispozitiilor legale, nu s-a prezentat nici la Oficiul Registrului Comertului Mures pentru înregistrarea mentiunilor necesare în urma schimbarilor intervenite în privinta actelor constitutive ale societatii comerciale si nici la B.C.R. pentru depunerea actelor necesare.

Din adresele nr. 13461 din data de 13.05.2004 si nr. 3225 din 20.02.2008 ale BCR – Sucursala Judeteana Mures (filele 53, 100), rezulta ca, în perioada 21.01.2004 – 30.05.2004, drept de semnatura în banca pentru S.C. TIMAS S.R.L. a avut doar numita XXXXXXXXX, ca societatea comerciala susmentionata a intrat în interdictie bancara la data de 02.03.2004 si ca, dupa intrarea în interdictie bancara, filele cec nu au fost restituite bancii, iar prin contul bancar al societatii nu s-a derulat operatiuni.

Cu toate acestea, inculpatul a desfasurat activitati comerciale în numele XXXXXXXXX achizitionând diferite marfuri de la mai multe societati comerciale de pe raza municipiului Tg-Mures si a municipiilor Odorheiu Secuiesc si Cluj-Napoca, pentru plata contravalorii acestora emitând file cec care, fiind introduse în baca, au fost refuzate la plata din lipsa de disponibil în cont, astfel:

1. La data de 20.01.2004, inculpatul XXXXXXXXX s-a prezentat în calitate de administrator al S.C. TIMAS S.R.L. la sediul XXXXXXXXX Tg-Mures, solicitând sa i se livreze cabluri electrice în valoare de 131.141.957 ROL. A fost întocmita factura fiscala seria MSMCA nr. 4198325 din data de 29.01.2004.

Pentru achitarea contravalorii marfurilor ridicate, inculpatul a completat si emis fila cec seria BH 300 00152926, pentru suma mentionata mai sus, înscriind în aceasta data scadenta de 01.03.2004.

La data scadenta, fila cec a fost depusa în banca pentru decontare însa a fost respinsa din lipsa totala de disponibil si din lipsa de mandat al semnatarului.

Valoarea prejudiciului cauzat partii vatamate XXXXXXXXX Tg-Mures este de 131.141.957 ROL.

Starea de fapt descrisa mai sus rezulta din sesizarea adresata de B.C.R. – Sucursala Judeteana Mures Inspectoratului de politie al judetului Mures împreuna cu copiile instrumentelor de plata refuzate din lipsa de disponibil (filele 13-16), procesul verbal de consemnare a plângerii orale formulate de reprezentantul legal al persoanei juridice vatamate (fila 17), declaratiile aceluiasi reprezentant (fila 18), copia facturii fiscale seria MSMCA nr. 4198325 din data de 29.01.2004 (fila 19), copia filei cec seria BH 300 00152926 cu refuzul de plata (filele 20-21) iar din cursul judecatii declaratia martorului Nagy Karoly (fila 187) si declaratia reprezentantului legal al persoanei juridice vatamate (fila 203).

2. La data de 30.01.2004, inculpatul XXXXXXXXX a încheiat un contract de vânzare-cumparare cu XXXXXXXXX. Odorheiu Secuiesc, în numele XXXXXXXXX având ca obiect achizitionarea de piese auto si uleiuri minerale (filele 90-92). În contract s-a stipulat ca plata sa se efectueze cu file cec sau bilete la ordin cu termen de 30 de zile.

În continuare, în baza a sase facturi fiscale, inculpatul a achizitionat marfuri în valoare de 116.149.656 ROL.

Pentru a achita contravaloarea acestora, inculpatul a emis filele cec BH 300 01152927 în valoare de 51.391.484 ROL cu scadenta la data de 04.03.2004 si BH 300 01152928 în valoare de 63.018.208 ROL cu scadenta la data de 08.03.2004.

La scadente, fiind introduse în banca pentru decontare, cele doua file cec au fost refuzate la plata din lipsa totala de disponibil, tragator în interdictie bancara si lipsa de mandat al semnatarului.

Prejudiciul cauzat partii vatamate XXXXXXXXX. Odorheiu Secuiesc se ridica la suma de 116.149.656 ROL (fila 93).

Starea de fapt descrisa mai sus rezulta din plângerea persoanei juridice vatamate (filele 80-81), copiile filelor cec BH 300 01152927 si BH 300 01152928 (filele 82, 83), copiile celor 6 facturi fiscale (filele 84-89), copia contractului de vânzare cumparare nr. 531 din data de 30.01.2004 (filele 90-92) iar din cursul judecatii declaratia martorului XXXXXXXXX(filele 237-238).

3. La data de 09.02.2004, inculpatul XXXXXXXXX s-a prezentat la magazinul de mobila situat în Tg-Mures, Aleea Carpati nr. 60, apartinând societatii comerciale SZIFERON S.R.L. Tg-Mures , pentru a achizitiona marfuri în numele XXXXXXXXX dupa ce, în urma cu trei zile, s-a interesat daca poate achita cu file cec.

În baza facturii fiscale seria MSACB nr. 9806994 din data de 09.02.2004, au fost livrate firmei reprezentate de inculpat marfuri în valoare de 44.715.114 ROL.

Pentru plata contravalorii acestora, inculpatul a emis fila cec seria BH nr. 300 01152929, cu scadenta la data de 01.03.2004.

La data scadenta, fila cec a fost depusa în banca pentru decontare însa a fost respinsa din lipsa totala de disponibil si din lipsa de mandat al semnatarului.

Prejudiciul cauzat partii vatamate XXXXXXXXX Tg-Mures se ridica la suma de 44.700.000 ROL.

Starea de fapt descrisa mai sus rezulta din sesizarea adresata de B.C.R. – Sucursala Judeteana Mures Inspectoratului de politie al judetului Mures împreuna cu copiile instrumentelor de plata refuzate din lipsa de disponibil (filele 13-16), plângerea persoanei juridice vatamate (fila 22), copia facturii fiscale seria MSACB nr. 9806994 din 09.02.2004 (fila 24), declaratia reprezentantului legal al persoanei juridice vatamate (fila 25), copia filei cec seria BH nr. 300 01152929 (fila 27), declaratiile martorei XXXXXXXXX (filele 29, 30) iar din cursul judecatii declaratia reprezentantului legal al persoanei juridice vatamate (fila 269).

4. La data de 13.02.2004, inculpatul, în numele XXXXXXXXX a transmis prin fax o comanda la XXXXXXXXX Cluj-Napoca, prin care a solicitat livrarea de echipamente de protectie. Ulterior a contactat-o telefonic pe reprezentanta legala a firmei din Cluj-Napoca, XXXXXXXXX, stabilind cu acea ocazie ca o parte din marfa sa fie livrata la data de 23.02.2004 la o adresa din Tg-Mures, respectiv pe strada Agricultorilor nr. 35.

La data convenita, la adresa indicata de inculpat, nu a fost gasit nimeni. Inculpatul a sunat-o din nou la telefon pe reprezentanta firmei din Cluj-Napoca si i-a propus sa se întâlneasca peste o ora, întâlnire la care însa inculpatul nu s-a prezentat.

În acest context, reprezentanta XXXXXXXXX Cluj-Napoca a lasat marfa în custodie la tatal sau XXXXXXXXX, în Tg-Mures, strada Gheorghe Doja nr. 204.

La data de 25.02.2004, martora XXXXXXXXX a fost contactata telefonic de inculpat, care s-a scuzat ca nu s-a prezentat la întâlnirea precedenta din cauza unui accident de circulatie si s-a interesat de marfa, iar martora i-a indicat locul unde se gaseste marfa si factura.

La data de 27.02.2004, inculpatul s-a deplasat la adresa din Tg-Mures, strada Gh. Doja nr. 204, ocazie cu care martorul XXXXXXXXX i-a predat marfa si factura fiscala seria CJ ACC nr. 6548090 din 23.02.2004 emisa pentru suma de 73.185.000 ROL.

Pentru plata contravalorii acestora, inculpatul a emis fila cec seria BH nr. 300 01152941, cu scadenta la data de 23.03.2004.

La data scadenta, fila cec a fost depusa în banca pentru decontare însa a fost respinsa din lipsa totala de disponibil, lipsa de mandat al semnatarului si cec apartinând unui set de instrumente retras din circulatie.

Prejudiciul cauzat partii vatamate XXXXXXXXX Tg-Mures se ridica la suma de 73.185.000 ROL.

Starea de fapt descrisa mai sus rezulta din plângerea persoanei juridice vatamate (fila 68), factura fiscala seria CJ ACC nr. 6548090 din 23.02.2004 (fila 69), fila cec seria BH nr. 300 01152941 în original (fila 72), declaratiile martorului XXXXXXXXX (filele 77, 78) iar din cursul judecatii declaratia reprezentantei legale a persoanei juridice vatamate (filele 234-235), declaratia martorului XXXXXXXXX (fila 236).

5. La sfârsitul lunii februarie 2004, inculpatul l-a contactat telefonic pe numitul Radu Opris, director comercial la XXXXXXXXX Cluj-Napoca, afirmând ca doreste sa achizitioneze de le acea societate, în numele S.C. TIMAS S.R.L. marmura.

S-a fixat si s-a realizat o întâlnire, la data de 26.02.2004, la sediul societatii furnizoare din Cluj-Napoca, str. Memorandumului nr. 28.

Cu acea ocazie inculpatul a mentionat ca doreste sa achizitioneze marmura din material de tip Karina, în valoare totala de 452.309.267 ROL.

Tot cu acea ocazie, inculpatul a prezentat reprezentantilor firmei furnizoare certificatul de înmatriculare la ORC a S.C. TIMAS S.R.L.

Au fost livrate marfurile solicitate si a fost emisa factura fiscala seria CJ ACC nr. 1331541 din data de 26.02.2004, în care a fost înscrisa suma de 452.309.267 ROL, precum si avizul de însotire a marfii seria CJAAB nr. 8287027 din data de 26.02.2004.

La preluarea marfii, inculpatul a achitat în numerar suma de 30.000.000 ROL, iar pentru diferenta de 422.309.267 ROL a emis doua file cec, respectiv cea cu seria BH 300 nr. 01152931 completata pentru suma de 20.000.000 ROL si cu scadenta la data de 05.03.2004 si cea cu nr. 01152933, pentru suma de 402.309.267 ROL cu scadenta la data de 17.03.2004, filele cec fiind semnate si stampilate de inculpat anterior predarii lor.

Marfa achizitionata în acest caz a fost transportata de inculpat cu autocamionul închiriat de la S.C. NARDI S.R.L., având numarul de înmatriculare CJ-08-CGB, condus de martorul Semerean Gheorghe.

La data de 05.03.2004 a fost introdusa în banca prima fila cec însa aceasta a fost refuzata la plata din lipsa totala de disponibil, tragator în interdictie bancara si lipsa mandat al semnatarului. Având în vedere cele comunicate de banca cea de-a doua fila cec nu a mai fost depusa la banca pentru decontare.

Prejudiciul cauzat partii vatamate XXXXXXXXX Cluj-Napoca se ridica la suma de 422.309.267 ROL.

Starea de fapt descrisa mai sus rezulta din plângerea persoanei juridice vatamate (filele 34-41), copia facturii fiscale seria CJ ACC nr. 1331541 din data de 26.02.2004 (fila 24), copia avizului de însotire a marfii seria CJAAB nr. 8287027 din data de 26.02.2004 (fila 45), declaratia reprezentantului legal al persoanei juridice vatamate (fila 46), declaratia martorului Semerean Gheorghe (fila 47) iar din cursul judecatii declaratiile martorilor Opris Radu Ion (fila 270) si Semerean Gheorghe (fila 271).

În cursul urmaririi penale inculpatul XXXXXXXXX nu a putut fi audiat întrucât s-a sustras, toate demersurile facute de organele de urmarire penala pentru identificarea acestuia ramânând fara rezultat.

Nici în cursul judecatii inculpatul nu a putut fi audiat, toate demersurile facute în vederea gasirii acestuia, adresa S.P.C.E.P. (fila 161) si mandate de aducere (filele 175, 184-185, 190, 201, 202, 206, 224-225, 244, 266-267) ramânând fara rezultat.

În declaratia data în fata instantei, martora XXXXXXXXX a aratat din nou aspectele legate de cesionarea partilor sociale detinute la S.C. TIMA S.R.L. Sângeorgiu de Mures catre inculpatul XXXXXXXXX, asa cum acestea au fost descrise mai sus (filele 222-223).

Analizând probele administrate se constata ca acestea demonstreaza fara dubii vinovatia inculpatului XXXXXXXXX cu privire la toate actele materiale componente ale faptei sub forma continuata de care a fost acuzat.

Intentia inculpatului de a-i induce si mentine în eroare pe reprezentantii legali ai partilor vatamate rezulta din faptul ca, desi a devenit unic asociat al S.C. TIMAS S.R.L. Sângeorgiu de Mures, nu a finalizat demersurile pentru a fi înscris la O.R.C. Mures; din faptul ca, desi nu îndeplinea toate conditiile legale pentru a reprezenta societatea sus-amintita în relatiile cu tertii s-a recomandat ca având aceasta calitate; prin aceea ca s-a folosit de actele societatii, în special de mijlocele de plata (file cec), desi nu avea înca acest drept, si acest lucru l-a facut tocmai cu scopul de a crea impresia partenerilor ca firma pe care o reprezenta era solvabila; din faptul ca a solicitat si a obtinut acordul reprezentantilor legali ai firmelor furnizoare sa-i livreze, într-un interval de timp scurt, marfa cu plata dupa un anumit termen prin file cec cu scadenta. Mijlocul fraudulos folosit de inculpat pentru inducerea în eroare a reprezentantilor legali ai partilor vatamate a constat tocmai în faptul ca acesta s-a prezentat cu o calitate pe care nu o avea.

Toate probele administrate se coroboreaza între ele în acest sens.

Fata de toate cele de mai sus, se apreciaza ca:

În drept:

Fapta inculpatului XXXXXXXXX, care, în perioada 29 ianuarie 2004 – sfârsitul lunii februarie 2004, în baza aceleiasi rezolutii infractionale, a indus si a mentinut în eroare pe reprezentantii legali ai XXXXXXXXX Tg-Mures, XXXXXXXXX. Odorheiu Secuiesc, XXXXXXXXX Tg-Mures, XXXXXXXXX Cluj-Napoca si XXXXXXXXX Cluj-Napoca, cu ocazia încheierii si derularii unor contracte de livrare marfuri, prin emiterea unor file cec pentru care a dat asigurari ca are disponibilitati banesti în vederea acoperirii acestora, desi stia ca acest lucru nu era adevarat, urmarind prin aceasta obtinerea pentru sine a unor foloase materiale injuste si pricinuind partilor vatamate un prejudiciu total de peste 75.000 lei, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune în forma continuata – prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

La individualizarea pedepsei pe care o va aplica inculpatului, instanta va tine seama de criteriile generale prevazute de art. 72 Cod penal si anume:

- limitele pedepsei fixate de lege pentru infractiunea retinuta în sarcina inculpatului;

- gradul de pericol social al faptei comise;

- persoana si antecedentele penale ale inculpatului; din acest punct de vedere este de remarcat faptul ca, potrivit extrasului de cazier judiciar al inculpatului (fila 12), acesta a mai fost condamnat în trecut pentru fapte similare.

Astfel, prin sentinta penala nr. 699 din data de 05.12.2002 a Tribunalului Mures, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. A fost arestat preventiv la data de 29.04.2002 si eliberat la data de 27.03.2003.

Din cele de mai sus rezulta ca inculpatul a comis actele materiale componente ale infractiunii de înselaciune în forma continuata în cursul termenului de încercare, fiind, astfel, aplicabile prevederile art. 37 litera a din Codul penal referitoare la recidiva postcondamnatorie si ale art. 83 din Codul penal referitoare la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Întrucât, prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecata pentru comiterea infractiunii de înselaciune sub forma continuata, fara retinerea starii de recidiva, se va admite cererea formulata de reprezentanta parchetului si se va dispune schimbarea încadrarii juridice a faptei retinute în sarcina inculpatului din aceea de înselaciune sub forma continuata – prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal în aceeasi infractiune dar prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal si a art. 37 litera a din Codul penal.

- împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala;

Prin faptul ca inculpatul s-a sustras atât de la urmarirea penala cât si de la judecata, nu s-a putut stabili atitudinea sa fata de fapta de care este acuzat, iar din afirmatiile reprezentantilor legali ai persoanelor juridice vatamate a rezultat ca inculpatul nu a recuperat si nici nu a încercat recuperarea prejudiciilor create.

Ca atare, în privinta inculpatului nu poate fi retinuta vreo împrejurare care sa constituie circumstanta atenuanta legala sau judiciara.

Tinând seama de cele aratate, instanta va condamna pe inculpatul XXXXXXXXX la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infractiunii de înselaciune în forma continuata.

În baza art. 83 din Codul penal se va dispune revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 3 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 699 din 05.12.2002 a Tribunalului Mures si se va dispune ca inculpatul sa execute în întregime aceasta pedeapsa alaturi de pedeapsa nou aplicata, care nu se vor contopi, astfel ca inculpatul XXXXXXXXX va executa, în final, pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 88 din Codul penal din pedeapsa rezultanta se va deduce durata arestului preventiv de la data de 29.04.2002 pâna la data de 27.03.2003.

În temeiul si conditiile art. 71 alin. 2 din Codul penal va interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 alin. 1 literele a si b din Codul penal ca pedeapsa accesorie.

Latura civila a cauzei:

În cursul urmaririi penale persoana juridica vatamata prin fapta descrisa la punctul nr. 1, XXXXXXXXX Tg-Mures, prin reprezentanti legali, s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 131.141.957 ROL.

Partea civila nu si-a modificat pozitia în cursul judecatii.

În cursul urmaririi penale persoana juridica vatamata prin fapta descrisa la punctul nr. 2, XXXXXXXXX. Odorheiu Secuiesc, prin reprezentanti legali, s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 116.149.656 ROL.

În cursul judecatii partea civila si-a mentinut pretentiile în suma de 11.614,97 lei (filele 186, 226).

În cursul urmaririi penale persoana juridica vatamata prin fapta descrisa la punctul nr. 3, XXXXXXXXX Tg-Mures, prin reprezentanti legali, s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 44.700.000 ROL.

Partea civila nu si-a modificat pozitia în cursul judecatii.

În cursul urmaririi penale persoana juridica vatamata prin fapta descrisa la punctul nr. 4, XXXXXXXXX Cluj-Napoca, prin reprezentanti legali, s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 73.185.000 ROL.

Partea civila nu si-a modificat pozitia în cursul judecatii.

În cursul urmaririi penale persoana juridica vatamata prin fapta descrisa la punctul nr. 5, XXXXXXXXX Cluj-Napoca, prin reprezentanti legali, s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 422.309.267 ROL.

Partea civila nu si-a modificat pozitia în cursul judecatii.

Având în vedere ca, în cauza, sunt întrunite conditiile raspunderii civile delictuale si ale exercitarii actiunii civile alaturate actiunii penale, instanta, în baza art. 14 si a art. 346 din Codul de procedura penala raportate la art. 998 si urmatoarele din Codul civil, va admite actiunile civile ale partilor civile si va obliga pe inculpat la plata catre aceasta a sumelor indicate mai sus, cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 191 alin. 1 din Codul de procedura penala, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauza, în cuantum total de 680 lei, din care suma de 300 lei provine din faza de urmarire penala.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul aparatorului desemnat din oficiu în faza de judecata (actualizat) se va plati din fondurile Ministerului Justitiei în contul Baroului Mures.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

În baza art. 334 din Codul de procedura penala dispune schimbarea încadrarii juridice a faptei retinute în sarcina inculpatului din infractiunea de înselaciune în forma continuata – prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, în aceeasi infractiune de înselaciune în forma continuata, dar prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal si a art. 37 litera a din Codul penal.

În baza art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal si a art. 37 litera a din Codul penal, condamna pe inculpatul XXXXXXXXX, fiul lui Grigore si Ileana Magdalena, nascut la data de 20.06.1970 în Tg-Mures, jud. Mures, domiciliat în Tg-Mures, str. Armoniei nr. 29, ap. 5, jud. Mures, CNP 1700620264405, cetatean român, studii 12 clase, recidivist, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infractiunii de înselaciune în forma continuata.

În baza art. 83 din Codul penal revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 699 din 05.12.2002 a Tribunalului Mures si dispune ca inculpatul sa execute în întregime aceasta pedeapsa alaturi de pedeapsa nou aplicata, care nu se vor contopi, astfel ca inculpatul XXXXXXXXX va executa, în final, pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 88 din Codul penal din pedeapsa rezultanta se deduce durata arestului preventiv de la data de 29.04.2002 pâna la data de 27.03.2003.

În baza si conditiile art. 71 alin. 2 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 alin. 1 literele a si b din Codul penal ca pedeapsa accesorie.

În baza art. 14 si a art. 346 din Codul de procedura penala raportat la art. 998 si urmatoarele din Codul civil, admite actiunile civile ale partilor civile XXXXXXXXX, cu sediul în Tg-Mures, str. Tamas Erno nr. 1 si cu domiciliul administratorului în Tg-Mures, str. Victor Babes nr. 13, ap. 11, XXXXXXXXX. cu sediul în Odorheiu Secuiesc, str. Lemnarilor nr. 14 B, jud. Harghita, XXXXXXXXX, cu sediul în Sângeorgiu de Mures, str. Fântânii nr. 155, jud. Mures, XXXXXXXXX, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Fântânele nr. 44 ap. 44 si XXXXXXXXX, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Memorandumului nr. 28 si obliga pe inculpat la plata catre acestea a urmatoarelor sume cu titlu de daune materiale:

- catre XXXXXXXXX Tg-Mures a sumei de 13.114,1957 lei;

- catre XXXXXXXXX. Odorheiu Secuiesc a sumei de 11.614,9656 lei;

- catre XXXXXXXXX Tg-Mures a sumei de 4.470 lei;

- catre XXXXXXXXX Cluj-Napoca a sumei de 7.318,5 lei;

- catre XXXXXXXXX Cluj-Napoca a sumei de 42.230,9267 lei.

În temeiul art. 191 alin. 1 din Codul de procedura penala, obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauza, în cuantum total de 680 lei, din care suma de 300 lei provine din faza de urmarire penala.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul aparatorului desemnat din oficiu în faza de judecata (actualizat), se va plati din fondurile Ministerului Justitiei în contul Baroului Mures.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru partile civile catre XXXXXXXXX Tg-Mures, XXXXXXXXX. Odorheiu Secuiesc, XXXXXXXXX Cluj-Napoca, XXXXXXXXX Cluj-Napoca si inculpat si de la pronuntare pentru partea civila XXXXXXXXX Tg-Mures si procuror.

Pronuntata în sedinta publica din data de 3 martie 2009.

JUDECATOR GREFIER

OGREAN VIRGIL XXXXXXXXX

Red. VO/IMC 4 ex. 06.02.2009