Eroare viciu de consimtamânt. Coroborarea dispozitiilor art. 954 cod civil cu cele ale art. 6, 60 si 4 din Legea nr. 36/1995.
Prin sentinta civila nr. 470/20.04.2007 Judecatoria Brasov s-a respins actiunea formulata si completata de reclamantul CARLEBACH ELIEZER CLIFTON, împotriva paratilor PARLOG BOGDAN CIPRIAN, STEFAN ALINA IULIANA si BNP CRACIUN NICUSOR. A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1500 RON.
Prin decizia civila nr. 37/12.02.2008 Tribunalul Brasov s-a admis apelul declarat de catre apelantul reclamant CARLEBACH ELIEZER CLIFTON împotriva sentintei civile nr. 470/ 20.04.2007, pronuntata de Judecatoria Zarnesti în dosarul nr. 1163/C/2006, care a fost schimbata în tot si în consecinta a fost admisa actiunea formulata si completata de reclamantul Carlebach Eliezer Clifton, în contradictoriu cu pârâtii Pârlog Bogdan Ciprian, Stefan Alina Iuliana si Biroul Notarului Public Craciun Nicusor.
A fost anulata declaratia autentificata sub nr. 1097/07.06.2006 de catre Biroul Notarului Public Craciun Nicusor. S-a dispus înscrierea în CF nr. 80 a localitatii Holbav a dreptului de uzufruct viager al apelantului reclamant Carlebach Eliezer Clifton, astfel cum a fost constituit initial prin actul autentificat sub nr. 1698/28.08.2003. Au fost obligati intimatii pârâti sa plateasca apelantului reclamant suma de 2010 lei reprezentând cheltuieli de judecata în apel, câte 670 lei fiecare .
Împotriva acestei decizii au declarat apel pârâtii Pârlog Bogdan Ciprian, Stefan Alina Iuliana si Biroul Notarului Public Craciun Nicusor.
Recursul primilor doi pârâti este întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 6, 8 si 9 Cod procedura civila.
În dezvoltarea motivelor se arata ca instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul ca prin actiunea introductiva de instanta reclamantul a invocat ca si cauza de nulitate dolul – viciu de consimtamânt si nu si eroarea. Acest din urma viciu a fost dezvoltat numai cu ocazia apelului, iar instanta de apel, încalcând dispozitiile art. 294 Cod procedura civila, a admis actiunea pentru aceasta cauza de nulitate.
Instanta de apel a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii schimbând întelesul lamurit al acestuia sub doua aspecte:
În primul rând declaratia contestata nu este o simpla declaratie a partii ci una data în forma autentica care, potrivit art. 1173 Cod civil are deplina credinta în privirea oricarei persoane despre dispozitiile si conventiile pe care le constata, iar în ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator face credinta pâna la înscrierea în fals. Or, prin rezolutia procurorului, ca urmare a plângerii penale înaintate de catre reclamant, s-a dispus neînceperea urmaririi penale privind infractiunile de înselaciune, abuz în serviciu si fals intelectual fata de notar si înselaciune fata de recurenti.
În privinta cunoasterii limbii române de catre reclamant se arata ca din succesiunea în timp a diferitelor acte notariale încheiate de catre pârât rezulta fara dubiu ca dupa anul 2003 aceasta nu a mai avut nevoie de prezenta unui traducator fiind un bun cunoscator al limbii române. Mai mult decât atât, conform recunoasterii sale la interogatoriu el este cel care a redactat cuvântul renuntare din cuprinsul declaratiei autentice, acest cuvânt fiind unul uzual al carui sens nu este greu de cunoscut. În acest sens nu este pertinenta nici declaratia martorului audiat în apel pentru ca cele relatate de el sunt cunoscute numai de la reclamant si nu reprezinta constatarile sale personale.
În al doilea rând instanta a retinut o alta cauza de nulitate, care nu se regaseste în actiunea introductiva, respectiv eroarea asupra naturii actului, când de fapt reclamantul a invocat dolul. De altfel, fiind un act unilateral nu poate fi retinut dolul ca viciu de consimtamânt pentru ca el ar trebui sa provina de la cocontractant, or, în speta nu exista cocontractant.
Ultimul motiv de recurs se refera la aplicarea gresita a legii.
Recurentii invoca retinerea gresita de catre instanta de apel a încalcarii dispozitiilor art. 6 si 60 din Legea nr. 36/1995 având în vedere ca din chiar continutul declaratiei rezulta ca notarul si-a îndeplinit obligatia de a pune în vedere partii sa citeasca continutul actului, confirmând acest fapt. De asemenea, nu se considera a fi încalcate dispozitiile art. 47 din acelasi act normativ pentru ca nu este o obligatie a notarului sa puna la dispozitia partii un interpret, ci este o posibilitate a partii de a solicita prezenta unui traducator autorizat.
O ultima critica în cuprinsul acestui motiv de recurs se refera la gresita aplicare a dispozitiilor art. 99 – 100 din Legea nr. 36/1995 si ignorarea dispozitiilor art. 1173 Cod civil. În acest sens se considera ca atâta timp cât nu a existat o înscriere în fals cu privire la cunoasterea limbii române de catre reclamant ea nu poate fi considerata o eroare asupra naturii actului încheiat, constatarile notarului public având putere doveditoare deplina.
Recursul pârâtei BNP Nicusor Craciun este întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
În dezvoltarea criticilor se arata ca retinerea instantei de apel cu privire la încalcarea dispozitiilor art. 6 si 60 din Legea nr. 36/1995 nu este legala. Instanta a considerat ca notarul nu si-a îndeplinit obligatia de a explica partii întelesul continutului actului, ca acesta nu a citit declaratia si nu a înteles-o nefiind cunoscator al limbii române, ceea ce ar fi impus prezenta unui traducator autorizat, în conditiile în care nu exista nici o proba în acest sens, declaratia martorului pe care s-a bazat instanta fiind a unei persoane care nu a fost de fata la încheierea actului. De altfel, din chiar cuprinsul declaratiei reiese ca partea a citit si a consimtit la autentificarea declaratiei sale, iar cunoasterea limbii române este un fapt declarat de catre reclamant si constatat si de catre notar.
În ceea ce priveste încalcarea dispozitiilor art. 47 din Legea nr. 36/1995 recurentul considera ca instanta a ignorat faptul ca reclamantul cunoaste limba româna, asa cum reiese din alte acte notariale depuse la dosar si încheiate anterior acestei declaratii, si asa cum reiese si din declaratia martorului audiat în cauza si din rezolutia Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Brasov. De altfel cuprinsul articolului sus-mentionat prevede expres ca traducerea poate fi facuta de notarul public, de o persoana angajata a biroului notarial sau de un traducator autorizat si nu de alte persoane în care partea are încredere cum ar fi concubina acestuia sau avocatul. În aceste conditii rationamentul instantei privitor la încrederea pe care a avut-o în explicatiile concubinei sale nu pot fi analizate în contextul în care notarul nu si-a îndeplinit atributiile legale.
În dovedirea motivelor de recurs s-a admis si administrat proba cu înscrisuri.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, curtea constata ca acestea nu sunt fondate.
În ceea ce priveste recursul declarat de intimatii Pârlog Bogdan Ciprian si Stefan Alina Iuliana.
Instanta de apel nu a încalcat dispozitiile art. 294 Cod procedura civila si nu a acordat altceva decât s-a cerut. În cuprinsul actiunii introductive de instanta, în motivarea în fapt reclamantul face vorbire constant de eroarea în care a fost cu privire la actul pe care urma sa îl semneze, iar în drept actiunea este întemeiata si pe dispozitiile art. 954 Cod civil, asa încât eroarea ca viciu de consimtamânt a fost invocata de parte chiar prin actiunea introductiva de instanta.
Potrivit art. 1173 Cod civil actul autentic are deplina credinta în privirea oricarei persoane despre dispozitiile si conventiile pe care le constata, iar în ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator face credinta pâna la înscrierea în fals.
Aceasta dispozitie legala nu trebuie însa interpretata în sensul absolutist invocat de catre recurenti. Faptul ca prin rezolutia procurorului s-a dispus neînceperea urmaririi penale, ceea ce semnifica inexistenta unei infractiuni, nu înlatura posibilitatea partii de a invoca existenta unui viciu de consimtamânt. Încheierea unui act în care consimtamântul a fost viciat nu are în mod obligatoriu conotatii penale, ci poate ramâne în tarâmul civilului.
Faptul cunoasterii sau nu a limbii române de catre recurent nu poate fi interpretata numai prin prisma cunoasterii vocabularului uzual sau a faptului ca în doua dintre actele notariale încheiate anterior acestei declaratii s-a consemnat ca este cunoscator al limbii române. Asa cum corect a retinut instanta de apel, limbajul juridic, chiar daca contine si cuvinte ce sunt folosite în limbajul comun, are un înteles si o finalitate diferita de întelesul comun.
În ceea ce priveste retinerea de catre instanta a erorii asupra naturii actului nu poate fi retinuta critica referitoare la faptul ca nu a fost invocata eroarea ci dolul, pentru ca ea nu este reala, asa cum am aratat mai sus, iar sustinerea ca eroarea se poate invoca numai în cadrul unei conventii si nu a unui act unilateral nu poate fi primita întrucât în ambele cazuri vointa liber exprimata a partii este un element esential al actului juridic, care poate fi viciat si care poate duce la anulabilitatea actului.
Legat de gresita aplicare a legii.
Instanta de apel a facut o corecta interpretare si aplicare a legii în ceea ce priveste art. 6, 60 si 47 din Legea nr. 36/1995. Aceste texte de lege trebuie interpretate coroborat pentru ca art. 6 instituie norma generala de verificare si întocmire a actelor notariale, norma care cuprinde o obligatie legala a notarului de a se asigura, printre altele, ca persoana care semneaza actul este nu numai cunoscatoare a limbii române la nivel de conversatie uzuala, ci si constienta de semnificatia si efectele juridice ale actului pe care îl semneaza. Aceasta obligatie legala, cuprinsa în partea de dispozitii generale a legii, este detailata în art. 60 care impune obligatia notarului de a pune partea sa citeasca actul întocmit înaintea luarii consimtamântului si de a se asigura ca partea a înteles continutul sau. Obligatia aceasta este cu atât mai importanta cu cât partea care semneaza actul nu are ca limba materna limba româna si este cetatean strain. Normele legale mai sus-mentionate trebuie la rândul lor coroborate cu dispozitiile art. 47 care, chiar daca folosesc termenul de „posibilitate”, nu pot fi interpretate în sensul ca ar fi doar o posibilitate a partii care îl exonereaza pe notar de obligatia sa legala înscrisa în art. 6 si 60.
Nici critica legata de aplicarea gresita a dispozitiilor art. 99 si 100 din Legea nr. 36/1995 raportate la dispozitiile art. 1173 Cod civil nu este fondata. Dreptul persoanei de a se adresa instantei judecatoresti pentru anularea unui act notarial nu poate fi îngradita de faptul ca nu s-a facut o înscriere în fals a reclamantului. Procedura înscrierii în fals este proprie doar fazei de administrare a dovezii cu înscrisuri în cursul procesului civil, ea neputând fi facuta în afara unei actiuni promovate în justitie, iar actiunea de fata tinde la constatarea existentei unui viciu de consimtamânt la încheierea actului, viciu de consimtamânt care se datoreaza partial si faptului ca notarul nu si-a îndeplinit complet obligatiile legale ce îi reveneau. Constatarile personale ale notarului au credinta deplina numai în masura în care se face dovada ca au fost respectate în totalitate normele legale în materie si ca acesta a depus toate diligentele impuse de lege.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, recursul pârâtilor va fi respins.
În ceea ce priveste recursul pârâtului BNP Craciun Nicusor.
Referitor la aplicarea gresita a dispozitiilor art. 6 si 60 din Legea nr. 36/1995 motivele de critica se pliaza pe cele ale celorlalti recurenti analizate anterior, iar instanta pastreaza acelasi rationament si pentru respingerea acestora. Invocarea faptului ca notarul a constatat personal ca partea vorbeste limba româna si l-a pus sa citeasca actul înainte de semnare nu face dovada deplina ca nu exista o viciere a consimtamântului si nici nu îl exonereaza de obligatiile legale impuse de actul normativ ce îi reglementeaza profesia, atâta timp cât nu se contesta faptul ca partea este cetatean britanic, ceea ce presupune o cunoastere la nivel de conversatie uzuala a limbii române. Declaratia martorului audiat de instanta de apel, si retinuta ca proba de catre aceasta, nu este singura dovada care a dus la rationamentul instantei, iar faptul ca martorul cunostea din spusele reclamantului cele petrecute nu face inadmisibila marturia sa, atâta timp cât se coroboreaza si cu celelalte probe administrate de instanta.
Legat de aplicarea gresita a dispozitiilor art. 47 din Legea nr. 36/1995. În ceea ce priveste aspectul cunoasterii limbii române, asa cum s-a aratat si anterior nu este vorba de limbajul comun ci de cel juridic cu consecintele si efectele sale, iar simplul fapt ca mai multe peroane sau organe, inclusiv notarul sau procurorul au constatat ca partea vorbeste limba româna nu poate fi interpretat în sensul ca vointa sa nu a putut fi viciata prin eroare. Nici existenta unor acte notariale sau sub semnatura privata, încheiate de parte în limba româna, si depuse ca probe în instantele anterioare si în instanta de apel nu face dovada deplina ca partea nu a fost indusa în eroare de catre ceilalti pârâti, respectiv de concubina sa. Ceea ce instanta de apel a retinut în mod temeinic nu este faptul ca notarul ar fi avut vreo influenta asupra vicierii consimtamântului, ci faptul ca acesta nu si-a îndeplinit în mod complet obligatiile legale privind asigurarea unui traducator autorizat în conditiile art. 47 din Legea nr. 36/1995, având în vedere ca avea cunostinta de faptul ca reclamantul este cetatean britanic si cunostea si consecintele juridice ale declaratiei pe care acesta urma sa o semneze.
Asa fiind, în temeiul art. 312 Cod procedura civila, si recursul acestei pârâte va fi respins.
Fata de declaratia avocatului partii instanta urmeaza sa ia act de faptul ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Decizia civila nr. 197/R din 24 iunie 2008 – R.M.T.