3. Exceptia de neconstitutionalitate a unui act normativ abrogat, solutionata de instanta de drept comun. Inadmisibilitate
Instantele de drept comun nu au în competenta exercitarea controlului constitutional asupra unor acte normative abrogate, atât timp cât conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 prevede competenta exclusiva a Curtii Constitutionale în materie, control de altfel imposibil de realizat fata de dispozitiile art. 31 alin. 3 din aceeasi lege.
Mai mult, asupra dispozitiilor în cauza, Curtea Constitutionala se pronuntase în intervalul în care acestea se afla în vigoare
(Decizia nr. 71/CA/19.03.2007)
Prin sentinta civila nr. 166/CA/06.11.2006 a Tribunalului Vaslui a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor normative de suspendare succesiva a primei de vacanta a functionarilor publici în perioada 2003 – 2005, urmând ca dosarul sa fie repus pe rol dupa ramânerea irevocabila a sentintei.
Pentru a se pronunta astfel a retinut instanta de fond ca art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001 prevede ca: „Aplicarea prevederilor … art. 33 alin. (2) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecarii în concediul de odihna … din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 08 decembrie 1999, cu modificarile si completarile ulterioare, se suspenda pâna la data de 01 ianuarie 2002”.
Art. 123 alin. (4) din Legea nr.743/2001 prevede ca: „termenele prevazute la art. III din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 33/2001 privind unele masuri referitoare la salarizarea functionarilor publici … se prelungesc pâna la data de 31 decembrie 2002”.
Ulterior aceste termene au fost prelungite prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004.
Practic, aplicarea prevederilor privind prima de vacanta este suspendata în fiecare an, dar pe parcurs este fara limita.
În ce priveste nerecunoasterea bugetara a acestor drepturi pâna în prezent dispozitiile normative le interzic:
Art. 41 alin. (2) din Constitutia României prevede ca: „Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamânal, concediul de odihna platit, prestarea muncii în conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege”.
Art. 53 din Constitutia României prevede ca: „Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati
(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusa numai daca este necesara într-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu si fara a aduse atingere existentei dreptului sau a libertatii”.
Art. 16 alin. (1) din Constitutia României prevede ca: „Egalitatea în drepturi. Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”.
Art. 38 din Codul muncii prevede ca: „Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate”.
Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2002: „Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia.
Deoarece dispozitiile normative invocate în aparare de pârât nu mai sunt în vigoare, analiza constitutionalitatii acestora este de competenta instantei judecatoresti.
Din analiza acestor texte se releva ca s-au dat cu încalcarea normelor constitutionale si ale Codului muncii în sensul ca s-au limitat (restrâns total) drepturile recunoscute ale functionarilor publici în perioada 2001-2005 desi nu au fost situatiile de exceptie limitativ prevazute de Constitutie si în mod discriminator comparativ cu ceilalti salariati. În plus, aceste dispozitii anuleaza implicit, nepermis drepturi câstigate prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
În consecinta, a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor de suspendare a aplicarii prevederilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei sentinte a formulat cerere de recurs pârâta Casa Judeteana de Pensii Vaslui, în motivarea careia arata ca în mod nelegal prima instanta s-a considerat competenta a analiza exceptia de neconstitutionalitate a actelor normative succesive prin care s-a suspendat acordarea primei de vacanta functionarilor publici, întrucât nefiind întrunite conditiile de admisibilitate ale unei astfel de exceptii conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, - respectiv actele normative vizate nu mai erau în vigoare -, exceptia de neconstitutionalitate trebuie respinsa ca inadmisibila, tribunalul neavând competenta a o analiza pe cale incidenta.
Pe fondul cauzei apreciaza recurenta ca în mod legal a procedat la neacordarea primei de vacanta prevazuta de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, din moment ce prin acte normative succesive plata acestora a fost suspendata de legiuitor, care la rândul sau cunostea dispozitiile art. 38 din Codul muncii.
Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Vaslui prin întâmpinare considera ca în mod legal prima instanta s-a considerat competenta a solutiona exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale incidente, fata de dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, conform carora „Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante, ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia”.
Întrucât acele norme legale contravin art. 41 si 53 din Constitutie, solicita respingerea recursului si mentinerea sentintei Tribunalului Vaslui de solutionare a exceptiei de neconstitutionalitate.
Reclamantii-intimati prin întâmpinare invoca exceptia de tardivitate a recursului formulat de Casa Judeteana de Pensii Vaslui, cererea de recurs fiind înregistrata în a 16-a zi de la data comunicarii, contrar dispozitiilor art. 301 Cod procedura civila, iar pe fond considera ca fiind legala solutia de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate de instanta de fond, raportat dispozitiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, coroborate cu prevederile art. 38 Codul muncii si art. 53 alin. 1 si 41 alin. 2 din Constitutie, solicitând asadar respingerea recursului formulat în cauza.
Curtea, verificând prioritar exceptia dirimanta privind tardivitatea recursului formulat în cauza, constata ca aceasta este nefondata, sentinta de fond fiind comunicata pârâtei C.J.P.Vaslui la 27.11.2006, iar recursul a fost depus la 13.12.2006, în ultima zi a termenului legal de 15 zile prevazut de art. 301 Cod procedura civila, calculat conform regulilor prevazute în art. 101 din acelasi cod.
În ce priveste competenta tribunalului de a proceda la verificarea exceptiei de neconstitutionalitate a unor acte normative, ce nu mai sunt în vigoare la data sesizarii instantei, întemeiat pe dispozitiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind Curtea Constitutionala, Curtea constata ca textul sus-evocat nu prevede expres o astfel de competenta a instantelor de drept comun, astfel ca ea nu poate fi „presupusa” de instanta, cum s-a procedat în speta, în conditiile în care art. 1 alin. (2) din acelasi act normativ prevede expres: „Curtea Constitutionala este unica autoritate de jurisdictie constitutionala în România”, excluzând asadar competenta vreunui alt organ jurisdictional în aceasta materie.
Dar pe lânga faptul ca a încalcat în speta raza de competenta exclusiva a Curtii Constitutionale - respectiv cea a controlului constitutionalitatii legilor si ordonantelor, ori a unor dispozitii din acestea – instanta de fond a procedat chiar la extinderea competentei acestei curti, considerându-se în drept a verifica sub aspectul constitutionalitatii si legi sau ordonante ce nu se mai aflau în vigoare la data sesizarii sale, contrar dispozitiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind Curtea Constitutionala.
Nu întâmplator însa legiuitorul a limitat în cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sus-citat controlul neconstitutionalitatii doar asupra legilor si ordonantelor care se afla „în vigoare” la data pronuntarii Curtii, întrucât art. 31 alin. (3) din aceeasi lege prevede drept consecinta a constatarii neconstitutionalitatii unei dispozitii din actele normative enumerate, faptul ca respectivele dispozitii „îsi înceteaza efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei”. Asa fiind, consideram ca în mod obiectiv nu poate produce efectele juridice prevazute de text, un control al neconstitutionalitatii unei dispozitii ce nu se afla în vigoare nici la data sesizarii instantei competente.
Mai mult, în speta aceleasi acte normative au facut în fapt obiectul controlului de neconstitutionalitate în intervalul de timp în care s-au aflat în vigoare, Curtea Constitutionala pronuntându-se constant în sensul respingerii exceptiilor de neconstitutionalitate prin decizia nr. 69/03.02.2005, decizia nr. 96/15.03.2005, decizia nr. 211/14.03.2005, decizia nr. 148/17.03.2005, decizia nr. 278/26.05.2005. În motivarea acestor solutii se arata, de asemenea, în mod expres: „beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este si prima de concediu, nu constituie un drept constitutional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constitutie nu sunt incidente în privinta reglementarii lor. În consecinta, legiuitorul este în drept sa le acorde, sa le modifice ori sa înceteze acordarea lor, precum si sa stabileasca perioada pentru care le acorda”.
Asa fiind, instanta de fond, pe lânga încalcarea limitelor competentei sale materiale, a procedat în cauza si la schimbarea practicii Curtii Constitutionale, singura instanta competenta a aprecia constitutionalitatea unui act normativ în conditiile legii, astfel cum s-a aratat anterior.
Se impune asadar în cauza, admiterea recursului promovat de pârâta Casa Judeteana de Pensii Vaslui, cu consecinta casarii sentintei civile nr. 166/CA/2006 a Tribunalului Vaslui si a trimiterii cauzei spre rejudecare, cu abordarea fondului litigios în limitele competentei materiale a instantelor judecatoresti.