Curtea de Apel Cluj, Sectia penala si de minori, decizia nr. 123/R din 17.02.2010
Prin sentinta penala nr. 1481/28.06.2008 a Judecatoriei Baia Mare, a fost condamnat inculpatul M.V.G. la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru savârsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana având în sânge o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen..
În baza art. 83 C.pen. a fost revocata suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an închisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 185/31.01.2005 a Judecatoriei Baia Mare, care a fost cumulata cu pedeapsa stabilita si s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa de 1 an si 4 luni închisoare, fiindu-i interzisa totodata si exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b C.pen..
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca la data de 07.10.2007, dupa ce a consumat bauturi alcoolice în restaurantul „Crenguta” din Baia Mare, în jurul orelor 18,30, inculpatul M.V.G. s-a urcat la volanul autoturismului marca Daewoo Tico, cu numar de înmatriculare AB-12-CDE, pe care l-a condus pe B-dul Bucuresti si fiind oprit de organele de politie, s-a constatat ca avea o concentratie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, în urma recoltarii de probe biologice s-a constatat ca inculpatul avea în sânge o îmbibatie alcoolica de 1,35gr%0 la ora 18,40 si de 1,25 gr.%0 la ora 19,40.
În raport de aceste aspecte, instanta de fond a retinut ca fapta inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. si, dând eficienta prevederilor art. 74 lit. a, c C.pen. si art. 76 lit. d C.pen., i-a aplicat acestuia pedeapsa de 4 luni închisoare.
Totodata, retinând ca inculpatul a savârsit fapta în termenul de încercare stabilit prin sentinta penala nr. 185/31.01.2005 a Judecatoriei Baia Mare, instanta a dispus în baza art. 83 C.pen. revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 1 an închisoare aplicata prin aceasta sentinta si a dispus executarea cumulata a acestor pedepse.
Prin decizia penala nr. 193/A/29.10.2008 a Tribunalului Maramures, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.proc.pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.V.G. împotriva sentintei penale nr. 1481/26.06.2008 a Judecatoriei Baia Mare, retinându-se ca prima instanta a retinut o situatie de fapt conforma cu realitatea si a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente în cauza.
Ulterior, prin decizia penala nr. 41/R/21.01.2009 a Curtii de Apel Cluj a fost admis recursul declarat de inculpat si s-a dispus casarea deciziei penale nr. 193/29.10.2008 a Tribunalului Maramures, cauza fiind trimisa aceleiasi instante pentru rejudecarea apelului.
Instanta de control judiciar a retinut ca Tribunalul, desi la termenul de judecata din 01.10.2008 a repus cauza pe rol în vederea efectuarii unei expertize medico-legale de calcul retroactiv al alcoolemiei, ulterior, la termenul de judecata din data de 23.10.2008 a revenit asupra acestei probe, în conditiile în care, la judecarea cauzei în fond a fost avuta în vedere o expertiza medico-legala similara efectuata anterior începerii urmaririi penale si care nu avea în consecinta valoarea unui mijloc de proba.
În raport de aceste aspecte, s-a dispus casarea deciziei atacate si trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, instanta urmând sa dispuna efectuarea unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei la nivelul IML Cluj.
În procedura de rejudecare, la dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiza medico-legala nr. 2301/IX/d/115 din 27.05.2009 întocmit de IML Cluj-Napoca (fila 32).
Inculpatul M.V.G. a solicitat de asemenea, efectuarea unui supliment de expertiza, aratând ca datele avute în vedere la întocmirea primei probe stiintifice, nu coincid cu cele pe care le-a precizat în fata instantei de apel.
La termenul de judecata din data de 27.10.2008, instanta a respins cererea în probatiune formulata de apelantul-inculpat, având în vedere ca întregul dosar a fost pus la dispozitia IML Cluj Napoca în vederea efectuarii expertizei medico-legale, iar modificarile variantelor si perioadelor de consum a bauturilor alcoolice de catre inculpat nu se coroboreaza cu celelalte probe administrate în cauza.
Prin decizia penala 180 din 3 noiembrie 2009 Tribunalul Maramures, a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Decizia instantei de apel a fost atacata cu recurs de catre inculpatul M.V.G. care a solicitat în principal admiterea recursului, casarea hotarârii tribunalului si implicit a sentintei judecatoriei, retinerea dosarului spre rejudecare de catre Curte, conform art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen.fiind incident cazul de casare prev.de art.38519 pct.18 C.proc.pen. si a se solicita IML Cluj Comisia de avizare un aviz asupra celor acte medico-legale efectuate în dosar, de catre acelasi medic legist dr. D.P.D., apreciindu-se ca doctorul care a întocmit primul raport de expertiza medico-legala nu putea face parte din comisia care a redactat al doilea act medico-legal ce-l privea pe acelasi inculpat.
Pe cale de consecinta, avizarea comisiei trebuie sa se refere la concluziile uneia din cele doua probe stiintifice depuse la dosar, care reflecta adevarul obiectiv în cauza.
Daca se va trece peste aceasta aparare, inculpatul a solicitat în subsidiar, aplicarea art.181 C.pen.respectiv instanta de recurs sa aprecieze ca în speta sunt incidente prevederile art.10 lit.b1 rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.si a dispune achitarea sa pe lipsa pericolului social al faptei si faptuitorului.
Curtea examinând recursul promovat prin prisma motivelor invocate, ajunge la urmatoarele constatari:
La fila 3 din dosarul u.p.exista rezolutia de începere a urmaririi penale fata de inculpat la data de 19 noiembrie 2007, prima expertiza medico-legala de calcul retroactiv al alcoolemiei fiind efectuata la 18 ianuarie 2008, deci, dupa începerea urmaririi penale si nicidecum în faza actelor premergatoare.
Corespunde realitatii ca actul stiintific a fost întocmit de doctorul D.P.D.
În fata instantei de apel la 27 mai 2009 a fost efectuat un nou raport de expertiza medico-legala de calcul retroactiv al alcoolemiei, întocmit de acelasi medic legist.
De remarcat, ca din punct de vedere medico-legal nu exista prin prisma O.G.R. nr.1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea IML si a Regulamentului de aplicare al acesteia nici un caz de incompatibilitate a medicului legist, prin prisma art.10 din actul normativ mai sus mentionat. Astfel, prima proba stiintifica a fost întocmita la solicitarea inculpatului de la fila 9 dos.u.p., care a contestat valoarea alcoolemiei precizata prin buletinul de analiza toxicologica depus la fila 12.
În aceste conditii, s-a întocmit primul raport de expertiza medico-legala, medicul de specialitate exprimându-si opinia conform concluziilor atasate la fila 24 dos.u.p. .
Cea de a doua expertiza s-a întocmit tot ca urmare a solicitarii inculpatului, dar într-un alt ciclu procesual, al apelului derulat în fata Tribunalului Maramures. În aceste conditii, din punct de vedere medico-legal noua expertiza a fost efectuata de acelasi medic legist, apreciindu-se ca este un nou act, întocmit pe baza declararii unui alt consum de bauturi alcoolice, astfel ca statuarile, concluziile primei expertize, nu puteau sa le influenteze pe cele din noul act medico-legal, nefiind întrunite cerintele art.10 din O.G.R.nr.1/2000 privind incompatibilitatea expertilor medico-legali.
Asadar, primul motiv de recurs nu poate fi primit, nefiind întemeiat.
Alcoolemia de 1,41%o desi este suficienta prin ea însasi pentru condamnarea inculpatului, poate fi interpretata într-un context mai larg întrucât pericolul social nu rezulta doar din expunerea pur si simplu a cifrelor ce exprima alcoolemia, ci din faptul ca aceasta duce, când este cazul, la o stare virtual periculoasa prin ea însasi, motiv pentru care legiuitorul a si prevazut ca infractiune distincta o fapta nu doar probata prin cifre, ci constatata clinic, în teza a II-a a textului incriminator.
Desigur ca în situatia când starea exprimata cifric este însotita si de o evidenta situatie sanitara alterata, constatabila clinic, nu mai este loc de interpretarea împrejurarii, ca respectiva stare ar fi lipsita de pericol social. Dar, în speta tocmai datorita constatarii urmarilor clinice, se poate aprecia ca prezentând pericol social fapta comisa de inculpat.
Referitor la aplicarea art.181 C.pen. curtea retine ca la stabilirea în concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savârsire a faptei, de scopul urmarit, de împrejurarile în care a fost comisa, de urmarea produsa, precum si de persoana si conduita infractorului.
Atunci când se apreciaza daca fapta savârsita prezinta sau nu gradul de pericol social al unei infractiuni, trebuie sa se aiba în vedere, printre altele, daca urmarile faptei sunt reduse.
De altfel, sanctiunea aplicata, penala sau cu caracter administrativ, îsi poate îndeplini functiile care-i sunt atribuite în vederea realizarii scopului sau si al legii, numai în masura în care corespunde gravitatii faptei, potentialului de pericol social pe care-l prezinta în mod real, persoana infractorului, cât si atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta masurii luate fata de el.
În speta, fapta inculpatului nu întruneste conditiile cerute de art.181 C.pen.
Astfel, în aprecierea gradului de pericol social concret, nu se poate face abstractie de circumstantele reale în care s-a comis fapta.
Or, din probe rezulta ca inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul personal în timp ce avea în sânge o îmbibatie alcoolica de 1,41 gr.%o, dupa ce în prealabil în anul 2005 a fost condamnat definitiv tot pentru o fapta similara, în privinta careia a beneficiat de suspendare conditionata, infractiunea din prezentul dosar fiind savârsita în cursul termenului de încercare.
Actiunea de conducere a unui autovehicul pe un drum public, de catre o persoana având în sânge o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, sau aflata în stare de ebrietate, are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulatiei rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. Acest pericol este inseparabil legat de materialitatea faptei, indiferent de împrejurarile în care s-ar comite aceasta.
Este vorba, deci, de un pericol abstract, implicat în mod necesar de savârsirea actiunii constitutive, si nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstantele în care a avut loc savârsirea faptei si din urmarile produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri.
Fiind implicat în mod necesar de elementul material al infractiunii, rezultatul – starea de pericol pentru traficul rutier – nu trebuie dovedit; el exista în aceeasi masura în care exista si actiunea constitutiva a faptei penale.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibatie alcoolica peste limita legala, are ca rezultat o stare de pericol pentru siguranta circulatiei rutiere. Aceasta urmare este inerenta elementului material al infractiunii si se produce în momentul în care punerea în miscare si deplasarea autovehiculului dobândeste semnificatia unei „conduceri” pe drumurile publice a acestuia. În acel moment are loc si consumarea infractiunii.
Instanta apreciaza ca mobilul sau scopul ce sta la baza comiterii faptei este indiferent pentru existenta infractiunii, dar el poate constitui un element de apreciere în operatia de individualizare judiciara a sanctiunii.
Sub aspectul circumstantelor personale, se constata ca inculpatul a dat dovada de sinceritate .
Din copia fisei de cazier, rezulta ca acesta este recidivist, în anul 2005 fiind condamnat definitiv pentru o fapta similara, ceea ce dovedeste o perseverenta infractionala deosebita în comiterea acestui gen de infractiuni.
În fine, infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibatie alcoolica de 1,41 gr.%o, este o infractiune de pericol, acest pericol constând tocmai în aceea ca legea a stabilit ca, a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de o anumita valoare, constituie infractiune si nu contraventie. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal, si efectiv. Asa încât, a considera ca o astfel de fapta este lipsita de pericolul social al unei infractiuni, ar însemna ca se adauga la lege, scotându-se din sfera penalului ceea ce însasi legea stabileste a fi infractiune.
Considerarea lipsei de pericol social al unei infractiuni poate fi retinuta numai în cazul infractiunilor de rezultat, situatie în care pericolul social are o arie mai vasta, cu elemente multiple de apreciere a acestuia. Aceasta, spre deosebire de infractiunile de pericol, ca si în speta, când acest pericol exista fara dubiu.
În concluzie, atâta vreme cât inculpatul a condus autoturismul având în sânge o îmbibatie alcoolica cu mult peste limita legala 1,41 gr%o, într-o zona cu o circulatie intensa, la o ora de vârf, ar fi gresita aprecierea instantei de recurs ca fapta comisa nu ar prezenta pericolul social al unei infractiuni, iar solutia de achitare cu aplicarea unei amenzi administrative pronuntata în baza art.181 C.pen., ar fi netemeinica, tinând cont ca anterior inculpatul a fost condamnat tocmai pentru o fapta similara, beneficiind atunci de suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
Asa fiind, recursul inculpatului a fost respins ca nefondat în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.