Fond funciar, perfectare antecontract de vânzare cumpărare.

Dosar Nr. 136 (02.02.2009)

Prin actiunea civila introdusa la aceasta Judecatorie la data de ________ reclamantii V. P.M. si P.Gy.J. au chemat în judecata pe pârâtii S.V.-E., P.A., S.A.-F. solicitând instantei ca prin sentinta ce va pronunta:

-sa dispuna intabularea dreptului de proprietate (pe baza unei documentatii cadastrale) pe numele lui S.Zs. asupra terenurilor pentru care dreptul de proprietate a fost reconstituit pe baza Legii 18/1991 la litera B. din titlul de proprietate nr.101487 din 08.10.2008 eliberat de Prefectura Harghita.

-sa stabileasca, ca terenurile obiect al contractului de vânzare cumparare cu semnatura legalizata din 08 iulie 1996 încheiat de Biroul Notarului Public L.A., sunt identice cu terenurile cuprinse la litera B în titlul de proprietate nr.101487/2008 eliberat dupa defuncta S.Zs..

-sa constate ca reclamantii pe baza contractului de vânzare cumparare cu semnatura legalizata din 08 iulie 1996 încheiat de Biroul Notarului Public L.A. au cumparat de la numita S.Zs. terenurile de la lit.B din titlul de proprietate susindicat si sa dispuna ca sentinta pe care o va pronunta în cauza sa tina loc de contract autentic de vânzare-cumparare.

-sa dispuna intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamantilor V. P.M. si P.Gy.J. cu titlu de cumparare în cote egale de câte 1/2 – 1/2 parte.

-sa fie obligati pârâtii – cu vocatie succesorala dupa defuncta S.Zs. sa recunoasca dreptul lor de proprietate dobândit cu titlu de cumparare.

-obligarea pârâtilor care s-ar opune la plata cheltuielilor de judecata.

În motivele actiunii reclamantii arata ca numita S.Zs. a înstrainat cota ei de 1/4 parte din terenurile care au fost introduse în CAP de antecesorii ei pe seama lor conform contractului de vânzare-cumparare sub semnatura privata legalizata încheiat la BNP L.A.. Ulterior încheierii contractului la data de 12 noiembrie 1996 vânzatoarea a decedat, iar la data de 8 octombrie 2008 s-a eliberat titlul de proprietate nr.101487 asupra terenurilor care reveneau defunctei si care epuizeaza cota ei de 1/4 parte, pe numele mostenitorilor – pârâti de azi S.V. E., P.A., S.A. F.. Parcelele cuprinse la lit.B din titlu sunt identice cu cele care fac obiectul contractului de vânzare-cumparare sub semnatura legalizata. Pârâtii sunt mostenitorii defunctei si solicita ca ei sa recunoasca valabilitatea contractului încheiat anterior emiterii titlului.

În dovedirea actiunii reclamantii au depus: copia cartilor de identitate, copia cartilor de identitate al pârâtilor 1 si 2, copia titlului de proprietate, doua carti funciare pentru identificarea cadastrala, copia contractului de vânzare cumparare, copia certificatului de deces al lui S.Zs..

Din actele si lucrarile dosarului instanta constata urmatoarele:

Prin contractul de vânzare-cumparare sub semnatura legalizata sub nr.5379/8 iulie 1996 de BNP L.A. vânzatoarea S.Zs. a înstrainat cota ei de 1/4 parte din terenul arator situat la locul numit „Csalóka” cuprins în Cf.1555 O.S. sub nr.top 1663 si 1699 si terenul din Cf.843 O.S. cu nr.top 266/1 si 267.

Pretul acestei vânzari a fost stipulat în suma de 1.000.000 lei vechi; pret achitat vânzatoarei si reclamantii au intrat în posesia imobilelor cumparate.

Prin Titlul de proprietate nr.101484/8 octombrie 2008 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor care au fost introduse în CAP de antecesorii lui S.Zs. terenurile cuprinse în titlu epuizând cota de 1/4 parte acesteia. De mentionat ca S.Zs. a decedat la data de 12 noiembrie 1996, astfel titlul de proprietate a fost eliberat ulterior pe numele pârâtilor S.F., S.V. E. si P.A. în calitate de mostenitori ai defunctei.

Pentru delimitarea si identificarea în sistem de carte funciara a terenurilor cuprinse la lit.B din titlu s-a întocmit documentatia necesara intabularii dreptului de proprietate din Titlul de proprietate nr.101484/8 octombrie 2008 tarla 3, parcela 808 situat la locul numit Cs. de ing.G.T.J..

Pârâtele 1 si 2 fiind audiate în instanta nu s-au opus admiterii actiunii (f.21) iar pârâtul S.A. F. prin întâmpinarea depusa a fost de acord cu admiterea actiunii în sensul recunoasterii valabilitatii contractului de vânzare cumparare sub semnatura legalizata (f.20).

Pârâtul ulterior a formulat actiune reconventionala solicitând dezbaterea succesiunii defunctei S.Zs. decedata la 12 noiembrie 1996 în privinta terenurilor cuprinse în Titlul de proprietate nr.101484/8 octombrie 2008 eliberat de CJPSDDPAT jud.Harghita mentionata la lit.A în suprafata totala de 1 ha 7437 mp si partajarea acestui teren conform cotelor de proprietate.

La termenul de judecata din 2 februarie 2009 actiunea introductiva fiind în stare de judecata pe fond în baza art.120 al.2 Cod procedura civila s-a dispus disjungerea actiunii reconventionale.

Având în vedere cele de mai sus instanta vazând si dispozitiile Legii 7/1996, art.969, 1294 si urmatoarele Cod civil si 480 Cod civil va admite actiunea reclamantilor ca legala si întemeiata.