Fond funciar. Plângere împotriva Hotarârii Comisiei Judetene Dâmbovita de aplicare a Legii nr. 18/1991. Casarea hotarârii cu trimitere spre rejudecare. Necercetarea fondului cauzei. Plângerea recurentei reclamante trebuia primita si analizata pe fond în conditiile în care autoarea acesteia formulase plângerea în baza Legii nr. 1/2000 iar art. 33 din Legea nr. 1/2000 în forma avuta pâna la modificarea sa prin art. I din OUG 127/2005 permitea autoarei reclamantei recurente sa formuleze cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate chiar daca nu a mai formulat o astfel de cerere în baza Legilor 18/1991 si 167/1998.
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Racari sub nr.3402 la data de 2.10.2007, reclamanta DMM, în calitate de mostenitor a defunctilor MD si MP, solicita anularea hotarârii Comisiei Judetene Dâmbovita si reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1,50 ha teren situat pe raza comunei Cornatelu, judetul Dâmbovita.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca petitionara, bunica acesteia, defuncta MP a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de 1,50 ha astfel: 0,50 ha de la MD, teren situat în punctul „Moarta“ si 1 ha în nume propriu, nefiindu-i comunicat raspunsul la cerere si contestatia formulata; ca un astfel de raspuns i s-a comunicat acesteia, la data de 05.09.2007 si ca terenurile au apartinut bunicilor acesteia pâna în anul 1958 când au intrat în patrimoniul fostului ISA Cornatelu.
În drept au fost invocate prevederile art.53 si urmatoarele din Legea nr.18/1991 reperele si dispozitiile din Titlul XIII al Legii nr.247/ 2005.
Prin sentinta civila nr.2335, Judecatoria Racari a respins plângerea formulata de petitionara DMM în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala de Fond Funciar Cornatelu si Comisia Judeteana de Fond Funciar Dâmbovita.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca defuncta MP, în viata la acea data, a formulat cerere în baza Legii 1/2000 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1,50 ha teren arabil situat pe raza comunei Cornatelu, jud. Dâmbovita, atât în calitate de mostenitoare a defunctului MD cât si în nume propriu, propunerea Consiliului Local Cornatelu fiind de respingere a cererii, solutie validata de Comisia Judeteana Dâmbovita, motivatia fiind aceea ca terenul i-a fost atribuit în baza Legii 18/1991; ca împotriva acestei solutii de invalidare s-a formulat contestatie la Comisia Judeteana, contestatie respinsa prin Amendamentul la hotarârea nr.61/ 200; ca amendamentul s-a comunicat Primariei Cornatelu la data de 27.12.2001 procedându-se la afisarea acestuia în conformitate cu prevederile art.27 alin.7 din HG 890/2005 fara a se proceda la comunicarea respectivei hotarâri; ca în anul 2006 a decedat titularul cererii, la data de 2.10.2007, formulându-se de catre mostenitorul legal al acesteia plângere împotriva Hotarârii Comisiei Judetene din anul 2001, comunicarea amendamentului catre mostenitori fiind facuta la data de 5.09.2007; ca din cuprinsul înscrisurilor înaintate de catre comisia locala rezulta ca în privinta comunicarii hotarârii Comisiei Judetene Dâmbovita nu au fost respectate prevederile legale privitoare la obligativitatea acesteia de a comunica prin scrisoare recomandata celor interesati hotarârea; ca potrivit art.53 din Legea 18/1991 act normativ care face trimitere la art.87 din HG 180/ 2000 plângerea împotriva hotarârii Comisiei Judetene se introduce în termen de 30 de zile de la data comunicarii prin scrisoare recomandata; ca având în vedere exprimarea categorica a textului, singurul moment din care începe sa curga termenul de introducere a plângerii este acela în care hotarârea Comisiei judetene contestata a fost comunicata cu confirmare de primire; ca daca o astfel de comunicare nu s-a realizat persoana îndreptatita si nemultumita poate formula oricând plângere fara a se putea opune exceptia tardivitatii plângerii; ca în speta, exista o astfel de situatie, plângerea fiind introdusa de catre unicul mostenitor al celei care a formulat cererea în baza Legii 1/2000; ca plângerea formulata în baza Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii 18/1991 si ale Legii nr.169/1997 trebuie analizata prin prisma acestor dispozitii legale atâta vreme cât nu s-a facut dovada ca petenta din prezenta plângere a formulat în calitate de mostenitoare a celor doi defuncti o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, nefiind astfel urmata procedura prealabila; ca referitor la plângerea formulata în conditiile Legii nr.1/2000, se constata ca o astfel de plângere nu poate fi primita, autoarea petentei neîncadrându-se în categoria persoanelor îndreptatite sa beneficieze de prevederile acestui act normativ, care a avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenta dintre 10 ha si cea adusa în CAP sau preluata prin legi speciale au în orice mod de la membrii cooperatori; ca nu sunt aplicabile nici prevederile art.33 din Legea nr.1/2000, nefacându-se dovada ca terenul a fost solicitat în baza Legii nr.18/1991, ori în baza Legii nr.169/1997, iar cererea a fost respinsa, Legea nr.1/2000 fiind o lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit Legii nr.18/1991 si ale Legii nr.169/1997.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termenul legal reclamanta care a criticat hotarârea invocând dispozitiile art. 3041 din Codul de procedura civila si pe cele ale art. 304 pct. 8 si 9 din Codul de procedura civila aratând ca instanta de fond a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii si a schimbat natura si întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia; ca hotarârea pronuntata este lipsita de temei legal; ca bunica sa a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1,50 ha teren; ca prima instanta a interpretat gresit dispozitiile Legii nr. 1/2000 când a retinut ca în baza acesteia se poate reconstitui dreptul de proprietate doar pentru terenurile solicitate deja în temeiul dispozitiilor Legii nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997; ca instanta trebuia sa analizeze dovezile dreptului de proprietate si ca a urmat procedura administrativa prevazuta de legile fondului funciar.
Prin decizia nr. 15/08.01.2010, Tribunalul Dâmbovita a admis recursul declarat de reclamanta, a casat hotarârea atacata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Primul motiv de recurs invocat de recurenta reclamanta nu este fondat întrucât în speta instanta de fond nu a procedat la interpretarea unui act juridic si, ca atare, nu a schimbat natura si întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al vreunui act juridic.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, tribunalul constata ca acesta este fondat pentru considerentele ce urmeaza:
Prin cererea de chemare în judecata, recurenta reclamanta a formulat plângere împotriva Hotarârii Comisiei Judetene Dâmbovita de Fond Funciar prin care i s-a respins contestatia formulata de autoarea sa – MP solicitând admiterea acesteia si reconstituirea dreptului de proprietate pe numele acesteia pentru suprafata de 1,50 ha, solicitata de autoarea sa în baza dispozitiilor Legii nr. 1/2000.
Instanta de fond de fond a respins actiunea formulata de reclamanta recurenta retinând în considerente ca plângerea formulata în baza Legii nr. 1/2000 de reclamanta recurenta nu poate fi primita întrucât autoarea recurentei reclamante nu se încadreaza în categoria persoanelor îndreptatite sa beneficieze de prevederile acestui act normativ, care a avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenta dintre 10 ha si cea adusa în CAP sau preluata prin legi speciale au în orice mod de la membrii cooperatori si ca nu sunt aplicabile nici prevederile art.33 din Legea nr.1/2000, în conditiile în care nu s-a facut dovada ca terenul a fost solicitat în baza Legii nr.18/1991, ori în baza Legii nr.169/1997, iar cererea a fost respinsa, Legea nr.1/2000 fiind o lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit Legii nr.18/1991 si ale Legii nr.169/1997.
Procedând astfel, prima instanta a pronuntat o hotarâre nelegala, fiind încalcate dispozitiile art. 33 din Legea nr. 1/2000 în forma avuta pâna la modificarea sa prin art. I din OUG 127/2005 prevedea ca „Persoanele fizice si persoanele juridice, care nu au depus în termenul prevazut de Legea nr. 169/1997 cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, dupa caz, actele doveditoare, pot formula astfel de cereri si pot depune actele doveditoare în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi”.
Astfel, în raport cu aceste dispozitii, tribunalul constata ca plângerea recurentei reclamante trebuia primita si analizata pe fond în conditiile în care autoarea acesteia formulase plângerea în baza Legii nr. 1/2000 iar legea permitea acesteia sa formuleze cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate chiar daca nu a mai formulat o astfel de cerere în baza Legilor 18/1991 si 167/1998.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 9Cod procedura civila cu art. 312 alin. 5 Cod procedura civila, tribunalul a admis recursul declarat de reclamanta si, întrucât prima instanta a solutionat procesul fara a intra în cercetarea fondului, a casat hotarârea atacata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.