Fond funciar. teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti în înţelesul decretului-lege nr.42/1990.

Dosar Nr. 220/R (23.09.2004)

FOND FUNCIAR. TEREN AFERENT CASEI DE

LOCUIT SI ANEXELOR GOSPODARESTI ÎN

ÎNTELESUL DECRETULUI-LEGE NR.42/1990.

Potrivit art.23 alin.1 din Legea nr.18/1991, sunt si

ramân în proprietate privata a cooperatorilor, sau dupa caz a

mostenitorilor acestora indiferent de ocupatie sau domiciliul lor,

terenurile aferente caselor de locuit si anexelor gospodaresti,

precum curtea si gradina din jurul acestora, determinate, potrivit

art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990.

Acest text de lege statueaza ca terenul aferent casei si

anexelor gospodaresti este determinat astfel încât sa asigure

normala folosinta si exploatare a gospodariei, fara a putea

depasi suprafata de 6.000 mp.

(Decizia civila nr.220/R din 23 septembrie

2004 a Curtii de Apel Pitesti).

Prin sentinta civila nr.1039/2003, Judecatoria Topoloveni a admis

actiunea reclamantilor fata de o parte din pârâti si a respins-o fata de ceilalti.

Totodata, a fost admisa în parte si actiunea pârâtilor si în consecinta, au fost

obligati pârâtii sa respecte reclamantilor dreptul de proprietate si posesie

pentru suprafetele identificate în dispozitivul hotarârii si sa le plateasca lipsa

de folosinta pentru perioadele 5 februarie 1998-5 februarie 2001, fiind

respinsa cererea referitoare la obligarea pârâtilor la demolarea unor

constructii.

Prin aceeasi sentinta, s-a constatat nulitatea absoluta si partiala a

titlului de proprietate pentru suprafata de 3.468 mp. situata în intravilanul

localitatii si a ordinului prefectului pentru o alta suprafata.

Sentinta a fost apelata de catre reclamanti si criticata sub gresita

respingere a actiunii fata de pârâtii C.V. si C.M.

Apelul a fost respins ca nefondat de Tribunalul Arges, prin decizia

civila nr. 224 din 9 martie 2004 însusindu-se considerentele instantei de fond.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs comun reclamantii,

invocându-se: gresita respingerii actiunii în revendicare în privinta terenurilor

detinute de M.E., S.I., S.G. si N.I., în conditiile în care reclamantii au dovedit

dreptul lor de proprietate, atât anterior cooperativizarii, cât si cel actual

redobândit în temeiul Legii nr.18/1991, în timp ce detinatorii terenurilor nu

detin astfel de acte; încalcarea flagranta a prevederilor art.23 din Legea

nr.18/1991, raportat la prev.art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990, a

prevederilor art.494 din Codul civil .

Recursul a fost privit ca întemeiat numai cu privire la modul de

solutionare a cererilor îndreptate de reclamanti împotriva pârâtilor

mentionati.

În consecinta, recursul a fost admis (cu opinie majoritara), prin

decizia civila nr.220/R din 20 septembrie 2004, casata decizia în parte si

trimisa cauza spre rejudecare pentru solutionarea în fond a cererilor privind

pe acesti pârâti .

Pentru a hotarî astfel, instanta de recurs a constatat ca esential

nelegal, instantele au statuat ca pârâtii M. nu detin acte de constituire a

dreptului de proprietate emise în temeiul Legii nr.18/1991, iar pârâtii S. si N.

au titluri de proprietate emise pentru câte 1.000 mp., fiecaruia dintre cei trei

pârâti li se cuvine în proprietate terenurile pe care sunt amplasate gospodariile

lor . Aceasta statuare, contravine dispozitiilor art. 23 din Legea nr.18/1991

republicata, conform caruia sunt si ramân în proprietate privata a

cooperatorilor, sau dupa caz a mostenitorilor acestora indiferent de ocupatie

sau domiciliul lor, terenurile aferente caselor de locuit si anexelor

gospodaresti, precum curtea si gradina din jurul acestora, determinate, potrivit

art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990, privind unele masuri pentru stimularea

taranimii.

Acest text de lege statueaza ca terenul aferent casei si anexelor

gospodaresti este determinat, astfel încât sa asigure normala folosinta si

exploatare a gospodariei si constituie proprietatea particulara a detinatorilor,

împreuna cu lotul care poate fi atribuit în folosinta, potrivit prevederilor art.4

din acelasi decret-lege, fara a putea depasi suprafata de 6.000 mp. pentru

detinatorul casei de locuit.

În aceste conditii legale, instantele aveau obligatia pe care nu si-

au îndeplinit-o, de a stabili pe baza probelor permise de lege, inclusiv prin

expertiza tehnica, suprafata de teren strict aferenta normalei functionari a

gospodariei pârâtilor M., care sa nu depaseasca însa limita de 1.000 mp., sa

stabileasca si sa delimiteze suprafata ce excede utilitatilor aratate, precum si sa

delimiteze în cazul sotilor S. si a pârâtei M.I. amplasamentul suprafetelor de

câte 1.000 mp., care le-au fost atribuite prin titlul de proprietate, si sa

delimiteze aceste suprafete ce exced titlurilor si sa stabileasca în raport de

cererile reclamantilor daca pe terenurile ce depasesc limitele aratate sunt sau

nu amplasate constructii, daca au fost edificate cu buna sau rea credinta si, în

fine, sa stabileasca existenta, inexistenta si întinderea prejudiciilor cauzate

reclamantilor prin lipsirea lor de folosinta terenurilor.

Sub aspectele aratate, recursul a fost admis în temeiul art.312

alin.1, alin. 2 si 6, coroborate cu art.305 Cod procedura civila.