Prin sentinta penala nr. 323 din 10.03.2009 a Judecatoriei Tg. Mures, pronuntata în dosar nr. 11121/320/2008 instanta a admis plângerea formulata de petentii XX si XX împotriva ordonantei din data de 28.07.2008 din dosarul nr. 4651/P/2008 emisa de Parchetul de pe lânga Judecatoria Târgu-Mures, în baza art.2781 alin.8 lit.b Cod procedura penala si în consecinta a desfiintat ordonanta atacata si rezolutia primului procuror si a dispus trimiterea cauzei la Parchet în vederea redeschiderii urmaririi penale.
În motivare se arata ca , pe de o parte, ordonanta este nelegala, pentru ca s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitei Xx cu privire la comiterea infractiunii de lovire sau alte violente, desi nu fusese începuta urmarirea penala pentru aceasta infractiune, si nu s-a pronunatt nici o solutie asupra plângerii formulate împotriva lui Xx. Pe de alta parte, este si netemeinica, fiindca starea de fapt nu a fost pe deplin dovedita, existând numeroase lacune, desi s-a afirmat ca exista numerosi martori oculari, gradul de pericol social al faptei a fost în mod gresit apreciat si nu s-a remarcat posibilitatea calificarii faptelor drept o infractiune de încaierare.
Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs Parchetul de pe lânga Judecatoria Tg. Mures.
În motivarea recursului se arata ca faptele pe care le dorea clarificate prima instanta sunt irelevante în cauza, instanta nu poate sa impuna procurorului sa reaprecieze gradul de paericol social al faptei, nu sunt întrunite în cauza conditiile de existenta ale infractiunii de încaierare. În plus, sentinta este nelegala fiindca a desfiintat si rezolutia primului procuror, când trebuia sa se pronunte doar asupra ordonantei atacate.
Analizând recursul declarat de parchet prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, în conformitate cu prev art 385 ind. 6 alin 3 Cod pr. penala, instanta îl considera fondat.
Considerentele pe care instanta de recurs le are în vedere sunt urmatoarele:
Prin Ordonanta din 28.07.2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg. Mures, data în dosarul nr. 4651/P/2007 s-a dispus, retinându-se prevederile art. 73 lit. b Cod penal referitoare la starea de provocare, scoaterea de sub urmarire penala a învinuitei Xx pentru savârsirea infractiunilor de lovire sau alte violente si vatamare corporala comise împotriva victimelor Xx, respectiv Xx, si aplicarea unei amenzi administrative de 30 de lei. S-a mai dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitilor Xx si Xx, pentru aceleasi fapte.
În motivare, se arata ca în data de 29.07.2007, în fata locuintei lui Xx, Xx l-a lovit pe tatal acesteia, Xx. Vazând aceasta, învinuita a iesit din curte înarmata cu o bâta si le-a aplicat mai multe lovituri partii vatamate Xx si sotiei acestuia, Xx, care sarise în ajutorul lui. Xx si Xx au intervenit si au despartit partile. S-a apreciat ca fapta învinuitei nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Împotriva acestei ordonante a formulat plângere partea vatamata Xx. Dupa respingerea plângerii de catre prim-procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg. Mures, prin rezolutia din data de 16.09.2008 din dosarul nr. 1437/VIII/II/2/2008, Xx a formulat plângere la instanta. În plângere este trecuta si Xx. Cum ea nu s-a adresat procurorului ierarhic superior, termenul de înaintare a unei asemenea plângeri fiind depasit, plângerea ei adresata instantei este inadmisibila, ceea ce rezulta din prevederile art.278 ind.1 alin.1 Cod pr.penala.
Cum nu este aplicabil principiul indivizibilitatii pasive, loviturile în dauna partilor vatamate Xx si Xx constituind, nu una si aceeasi infractiune, ci fapte independente, ramân de analizat în cauza doar cele împotriva celui dintâi:
În plângerea penala formulata, partea vatamata Xx pretinde ca a fost lovit de Xx, Xx, Xx si Xx. Precizeaza totusi ca doar xx a folosit o scândura cu cuie.
În certificatul medico-legal se constata ca partea vatamata a necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijire medicala. Se mentioneaza în Concluzii ca leziunile au fost cauzate de loviri repetate cu corp dur contondent, fara alte precizari cu privire la anatura acestui corp. Din Constatari se observa , totusi, ca leziunile, sau oricum cele mai grave dintre ele, au fost cauzate de un corp de natura scândurii având cuie în ea, folosite de Xx, si nu prin alte mijloace.
Faptul ca învinuita Xx l-a lovit pe partea vatamata Xx utilizând acea scândura este recunoscut si de aceasta în declaratiile ei, si rezulta din ansamblul probatoriului aflat la acest moment la dosar.
În ce priveste acuzatiile aduse de partea vatamata, ca si Xx, Xx si Xx l-au lovit, instanta de recurs face doua precizari: Pe de o parte, asa cum arata si prima instanta, unii dintre martorii audiati confirma aceste acuzatii ( a se vedea filele 34-39), în timp ce restul martorilor arata ca cei trei au intervenit doar pentru a aplana conflictul fara sa loveasca. Pe de alta parte, chiar si în versiunea primilor, ei au intervenit doar ulterior, când deja Xx aplicase lovituri cu scândura, si fara sa utilizeze aceasta arma. Ori, asa cum am aratat, din certificatul medico –legal rezulta ca anume loviturile si întepaturile cu scândura au cauzat leziunile atât de grave ale partii vatamate.
Referitor la gradul de pericol social al faptei, Parchetul greseste atunci când sustine ca instanta nu era competenta sa pronunte solutia aleasa. Este adevarat ca, în tacerea legii procesual penale române, dupa reprimirea dosarului pentru redeschiderea urmaririi penale Parchetul poate sa nu se conformeze aprecierii instantei. Adauga, totusi, ca un asemenea mod de a proceda, permis de legea româna si întâlnit în practica interna, este considerat „foarte uimitor” de Curtea Europeana Drepturilor Omului în hotarârea Barbu Anghelescu împotriva României.
Pe de alta parte însa, instanta sesizata cu solutionarea plângerii împotriva solutiei procurorului este suverana sa verifice rezolutia sau ordonanta atacata sub toate aspectele, în limitele aratate de art. 278 ind. 1 alin. 7 Cod procedura penala, si sa o aleaga pe oricare dintre solutiile prevazute de alin. 8, daca o considera cea mai întemeiata. Ca atare, nu este împiedicata sa dea propria apreciere gradului de pericol social al faptei, si sa dispuna trimiterea cauzei procurorului, în vederea redeschiderii urmaririi penale.
Aprecierea primei instante, ca fapta prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, si ca se impune tragerea la raspundere penala a învinuitei, este corecta, dar numai pentru violentele exercitate de Xx. Lovirea cu o scândura în care erau înfipte cuie a unei persoane , inclusiv în zona toracelui si în zona fetei, fie ea si savârsita sub imperiul unei tulburari provocate de fapta victimei, prezinta o gravitate ridicata prin urmarile ei, si chiar o anume ferocitate prin aspectul ei. În cazul în care învinuita va fi în final gasita vinovata de comiterea acestei fapte, problema care se pune nu este cu privire la împrejurarea, daca fapta prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, ci doar cu privire la individualizarea pedepsei.
În ce priveste interventia celorlalte persoane acuzate de partea vatamata, aceasta, fiind facuta mai degraba pentru aplanarea conflictului, spre finalul acestuia, si nefiind de natura sa cauzeze gravele leziuni prezentate de partea vatamata, nu impune tragerea la raspundere penala. Solutia de netrimitere în judecata este întemeiata, si prima instanta a gresit atunci când a desfiintat în întregime ordonanta atacata.
De asemenea, este gresita dispozitia primei instante data procurorului de a pronunta o solutie cu privire la numita Xx. Sus-numita nu a facut obiectul ordonantei de scoatere de sub urmarire penala. Ca urmare, potrivit Deciziei nr. LVII din 2007, pronuntata în recurs în interesul legii de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie în interpretarea dispozitiilor art. 278 ind. 1 din Codul de procedura penala, fapta comisa de ea nu face obiectul plângerii împotriva acestei ordonante.
Din actele dosarului rezulta ca este întemeiata sustinerea din recursul Parchetului, în sensul ca în cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de încaierare. Tragerea la raspundere penala a învinuitei se va face cu privire la infractiunea de vatamare corporala prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal.
În fine, este întemeiat si motivul de nelegalitate invocat în recursul procurorului. În cadrul art. 278 ind. 1 Cod pr. pen. prima instanta nu era chemata sa verifice decât ordonanta de scoatere de sub urmarire penala, si nu rezolutia primului procuror. În acest sens este Decizia nr. I din 2009 pronuntata de Înalta Curte, tot într-un recurs în interesul legii.
Ca urmare, instanta va admite recursul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Tg. Mures, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d Cod procedura penala, va casa integral sentinta atacata si în rejudecare va admite doar în parte plângerea împotriva solutiei procurorului, conform celor de mai sus.
Urmeaza ca dosarul sa fie retrimis Parchetului pentru a proceda la redeschiderea urmaririi penale fata de intimata Xx pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala împotriva petentului Xx. Instanta de recurs îsi însuseste precizarile facute de prima instanta cu privire la probele care urmeaza sa fie administrate, probe utile pentru aflarea adevarului, cu exceptia celor indicate în final – ultima liniuta de la pagina 5 din considerentele hotarârii si de la litera b din dispozitivul sentintei – care privesc doar faptele celorlalti trei intimati si care devin, în lumina considerentelor de mai sus, nerelevante.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor ramâne în sarcina acestuia.