Hotărâre care să ţină loc de act autentic

Dosar Nr. 254R (09.04.2010)

Prin decizia civila nr. 254R/9.04.2010 tribunalul a respins ca nefondat recursul, declarat de recurentul pârât N.D. împotriva sentintei civile nr. 2398/24.11.2009 pronuntata de Judecatoria Alexandria în contradictoriu cu intimatul reclamant A.V.

A obligat pe recurent la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecata catre intimat.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre tribunalul a retinut :

Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei A., sub nr. 3898/740/2008 la data de 19 noiembrie 2008, reclamantul A.V. a chemat în judecata personal si la interogator pe pârâtul N.D. pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate vânzarea – cumpararea suprafetei de 2 ha., teren situat în intravilanul comunei C., judetul Teleorman, sola 127, parcelele 1 si 2 cu pretul de 20.000 lei, hotarârea urmând sa tina loc de act de vânzare – cumparare.

În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca la 1 aprilie 2007 a cumparat de la pârât prin procuratorul acestuia, C.B., suprafata de 2 ha. teren intravilan situat în comuna C., judetul T., parte din suprafata de 7 ha. reconstituita în proprietate pârâtului, pentru pretul de 20.000 lei, convenind ca vor încheia actul în forma autentica dupa intabularea dreptului de proprietate al pârâtului dar nu mai târziu de 15 iunie 2007, mentionând ca la data încheierii contractului reclamantul a platit pretul si a intrat în posesia terenului.

A mai aratat reclamantul ca pâna în prezent nu s-a încheiat actul în forma autentica desi a trecut demult termenul stipulat, a notificat pârâtul sa se prezinte la notariat asa cum au convenit însa, asa cum rezulta din procesul verbal nr. 663/2008 încheiat de B.N.P. I. M., acesta nu s-a prezentat nici personal, nici prin mandatar.

În drept, reclamantul si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 5 alin. 2 din Titlul X din legea nr. 247/2005.

În sustinerea actiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei în copie urmatoarele înscrisuri : precontract de vânzare-cumparare din 1 aprilie 2007, notificare adresata pârâtului, titlu de proprietate nr. 2200023/2007 emis de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor T. confirmare de primire, talon Posta Româna din 21 octombrie 2008, adresa nr. 663/2008 emisa de B.N.P. I.M., adresa nr. 320/19648/2008 emisa de C.N.” Posta Româna” S.A., confirmare de primire.

La data de 18.06.2009 pârâtul a depus la dosar întâmpinare la actiunea reclamantului prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondata. În motivarea întâmpinarii pârâtul a aratat ca precontractul încheiat cu reclamantul a fost un act simulat si încheiat de mandatarul sau numai pentru o zi, în vederea ajutarii reclamantului sa participe la o licitatie care avea ca obiect vânzarea bunurilor aflate în patrimoniul sau. Pretul contractului nu a fost niciodata platit, iar pârâtul nu a fost niciodata de acord cu semnarea acestuia, fapt adus la cunostinta mandatarului si a reclamantului.

A mai aratat pârâtul ca nu este de acord cu pretentiile reclamantului, considerând ca în cauza nu sunt îndeplinite conditiile pentru pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare cumparare, respectiv, pretul nu a fost platit, terenul nu a intrat niciodata în posesia reclamantului, terenul ce face obiectul precontractului nu este in mod clar identificat si individualizat, neexistând documentatie cadastrala de dezmembrare si nu exista intentia sa de a înstraina acest teren.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 115 Cod procedura civila.

În sustinerea întâmpinarii, pârâtul a depus la dosar, în copie, urmatoarele înscrisuri: chitanta din 06.05.2009, declaratia privind anularea precontractului de vânzare cumparare, adresa din 01.07.2007, înstiintare catre O.C.P.I Teleorman, declaratie autentificata, procura autentificata.

Prin sentinta civila nr. 2398 / 24. XI . 2009 Judecatoria A. a admis actiunea, a constatat ca între parti a intervenit vânzarea, respectiv cumpararea suprafetei de 2 ha teren situat în intravilanul comunei C., judetul T., tinând loc de act autentic de vânzare – cumparare.

Instanta de fond a retinut ca , între parti, s-a încheiat o conventie, cu respectarea conditiilor prevazute de art . 948 Cod civil , neavând relevanta manifestarea ulterioara de vointa a pârâtului, în sensul ca nu a intentionat sa vânda acest teren , reclamantul îndeplinindu-si obligatia de plata a pretului.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul N. Gh D., în termen motivat si timbrat, sustinând urmatoarele motive:

1.-instanta de fond nu s-a pronuntat asupra cererii de chemare în judecata, încalcând si aplicând în mod gresit legea, conform art . 304 pct . 9 C.p.c în sensul ca , a solutionat cauza fara a solicita extras de carte funciara pentru teren sau certificat de sarcini si nici certificat de atestare fiscala, terenul neputând fi astfel identificat .

2.- instanta i –a înlaturat apararile din întâmpinare, întrucât precontractul încheiat a fost anulat imediat, a II –a zi, respectiv la 2. 04 . 2007, intimatul ridicând pretentii la teren abia la 20 . X. 2008 .

Considera de asemenea, ca nu sunt întrunite conditiile necesare pentru pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare – cumparare, întrucât pretul nu s-a platit, terenul nu s-a aflat vreodata în posesia intimatului , terenul nu a fost identificat, dar neexistând documentatie cadastrala, nu exista intentia proprietarului de a vinde.

3,- instanta a interpretat gresit actul dedus judecatii, schimbând chiar natura acestuia-motiv prev . de art . 304 pct. 8 C.p.c .

Sub acest aspect, recurentul a aratat ca actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 5 al 2 din titlul X Legea 247 / 2005, tinzând la realizarea dreptului, însa instanta a admis –o în temeiul art . 111 C.p.c nefiind însa investita cu o actiune în constatarea dreptului .

Concluzionând, s-a cerut admiterea recursului, modificarea în tot a sentintei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata.

În drept, s-au invocat art . 299 si urm C.p.c, art . 304 c.p.c, 111 c.p.c, Legea 247 /2005 si 146 /1997.

Verificând legalitatea si temeinicia sentintei atacate prin prisma criticilor aduse , tribunalul constata recursul nefondat , nici unul din motivele de recurs nefiind întemeiat.

Astfel, desi recurentul a criticat sentinta de fond pentru lipsa extrasului de carte funciara sau a certificatului de sarcini cu privire la imobilul supus înstrainarii , asa cum rezulta din lucrarile dosarului de fond, instanta a solicitat din oficiu, iar OCPI Teleorman a înaintat extras de carte funciara pentru acest imobil ( f.78-79,84-85), desi pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare – cumparare, nu este conditionata de existenta acestui document, iar identificarea si individualizarea terenului în litigiu, a fost posibila, în conditiile în care promitentul – vânzator detine titlu de proprietate, în care acest teren este identificat sub numarul solei si parcelei.

Al doilea motiv de recurs vizeaza neîndeplinirea conditiilor necesare pronuntarii unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare – cumparare . Motivul este neântemeiat, asa cum este neântemeiata si sustinerea de „anulare” a înscrisului sub semnatura privata încheiat între parti. Aceasta anulare, denuntare unilaterala, nu produce efecte juridice, în conditiile în care conventia nu a fost”anulata „ de ambele parti, asa cum între ambele parti s –a încheiat, urmând acelasi principiu.

Nu s-a facut dovada nici a sustinerii de neplata a pretului de catre recurent, sustinere înlaturata de asemenea de înscrisul dintre parti, din care rezulta ca mandatarul recurentului , C. B., a încasat pretul de 20.000 Ron de la promitentul – cumparator-A. V. iar proba contrara nu a fost facuta.

Cât priveste lipsa posesiei, legea nu conditioneaza constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil , de aflarea imobilului în posesia promitentului cumparatori, asa încât nici aceasta critica nu poate fi primita. De asemenea, câta vreme conventia dintre parti, nu a fost desfiintata în nici unul din modurile prevazute de lege, respecta întocmai conditiile impuse de dispozitiile art . 948 Cod civil, nu are relevanta intentia recurentului – pârât de a nu mai înstraina imobilul, asa cum s-a angajat prin aceasta conventie.

Cât priveste al treilea motiv de recurs, tribunalul constata ca nici acesta nu este întemeiat, instanta motivându-si hotarârea, conform considerentelor acesteia, în mod legal , pe dispozitiile art .1073,1075 si 1077 Cod civil si art . 5 al 2 din Legea nr. 54 / 1998 asa cum a fost modificata prin Legea nr. 247/ 2005, în temeiul art. 111 C.p.c, constatând practic dreptul de proprietate dobândit în baza dispozitiilor legale sus citate, dispozitii care se coroboreaza, astfel ca instanta nu a schimbat natura actului dedus judecatii asa cum se sustine în recurs.