Inculpati militari si civili. Competenta organului de urmarire penala.
O.U.G. 43/2002, art. 24, art. 43 C. pr. pen., art. 35, al. 2
1. În situatia în care este cercetat un inculpat ce are calitatea de militar si un alt inculpat civil, în acelasi dosar, pentru comiterea unor infractiuni de coruptie, urmarirea penala se efectueaza de catre procurorul civil si nu de procurorul militar din cadrul D.N.A, în conformitate cu dispozitiile art. 24 din OUG 43/2002, raportat la art. 35, al. 2 C. pr. pen. Si care este în acord cu echitatea procedurilor.
2. Competenta de urmarire penala a procurorului militar din cadrul D.N.A. este justificata doar în cazul în care inculpatul militar ar fi fost cercetat singur sau împreuna cu un alt militar pentru infractiunile ce atrag competenta acestei institutii, în conformitate cu art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002.
Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub dosar nr. …/30 iulie 2009, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Tg.-Mures a declarat recurs împotriva sentintei penale nr. 197/10 iulie 2009 pronuntate de Tribunalul Mures în dosarul nr. ….
În motivarea caii de atac, se contesta legalitatea dispozitiei Tribunalului Mures de dezînvestire si de „trimitere” a cauzei la procuror în vederea refacerii urmaririi penale. Recurentul considera ca, în cauza, nu sunt îndeplinite conditiile prev. de art. 332 alin. 2 C. pr pen., de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmaririi penale, întrucât, în cauza, competenta de efectuare a urmaririi penale nu apartinea procurorilor militari ai DNA , din doua ratiuni: în primul rând, pe parcursul urmaririi penale, d-l M. F., militar la data faptelor, a pierdut aceasta calitate fiind trecut în rezerva la data de 31 august 2006. în al doilea rând, în cauza este implicat si d-l T. R. S. ale carui fapte, în conexitate cu ale inculpatului M. F., atrag competenta de urmarire a procurorilor civili din cadrul DNA, or este contrar echitatii procedurii ca inculpatul T. sa fi fost implicat într-o urmarire penala efectuata de procurori militari.
Analizând recursul declarat, prin prisma materialului dosarului nr. … al Tribunalului Mures, a sustinerilor si concluziilor recurentului si ale intimatilor, precum si din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se retin urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 197/10 iulie 2009, Tribunalul Mures a dispus, în baza art. 332 alin. 1 si 2 C. pr. Pen. raportat la art. 13 alin. 3 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 43/2002 si la art. 35 alin. 5 C. pr. Pen., cu referire la art. 45 alin. 1 C. pr. Pen., „trimiterea” cauzei privind pe inculpatii M. F. si T. R. S, la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, DNA, Serviciul Teritorial Tg.-Mures pentru efectuarea urmaririi penale de catre organul competent dupa calitatea persoanei. A facut aplicarea dispozitiilor art. 192 alin. 3 C. pr. Pen.
În motivarea dispozitiei de desesizare, se subliniaza mai întâi ca, la data presupuselor fapte, inculpatul M. F. a fost angajat al U.M. 01257 Tg.-Mures, având gradul de sergent major.
În continuare, Tribunalul Mures a considerat ca, în speta, sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. 3 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 43/2002 potrivit carora „urmarirea penala în cauzele privind infractiunile prevazute la alin. (1), (11) si (12), savârsite de militarii în activitate, se efectueaza de procurori militari din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate”. Din economia textului nu rezulta ca aceasta calitate de militar în activitate trebuie sa existe la momentul sesizarii instantei, ci este suficient sa se fi savârsit o infractiune de un militar în activitate.
În orice caz, aceasta dispozitie legala se completeaza cu prevederile Codului de procedura penala. În speta, inculpatul T.R.S. nu avea calitatea de militar la data comiterii presupuselor fapte pentru care a fost dedus judecatii. În acest sens, trebuie avut în vedere art. 35 alin. 5 C. pr. Pen., dupa care favorizarea infractorului sau alte activitati conexe celei principale sunt în competenta organului de urmarire penala competent dupa calitatea persoanei care a comis activitatea principala. Aceasta concluzie se degaja si din prevederile art. 45 alin. 1 C. pr. Pen. care în conformitate cu care art. 35 alin. 5 C. pr. Pen. are aplicabilitate si în faza de urmarire penala.
Prin urmare, efectuarea urmaririi penale de catre un organ necompetent atrage nulitatea absoluta a tuturor actelor de urmarire penala efectuate în cauza si, pe cale de consecinta, si a actului de sesizare a instantei de judecata.
Recursul declarat de procuror împotriva acestei hotarâri este fondat, în acest sens aducând doua argumente:
În primul rând, constatam ca procurorul a pus în miscare actiunea penala si a sesizat instanta în privinta inculpatului T. R. S. sub acuza savârsirii infractiunilor de favorizare a infractorului, prev. de art. 17 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. si uz de fals prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen.
La momentul presupuselor fapte, inculpatul era ofiter de politie, calitatea lui, împreuna cu natura faptelor de care este acuzat argumentând competenta de urmarire penala a Directiei Nationale Anticoruptie.
Fata de inculpatul M. F., prin rechizitoriul parchetului, actiunea penala a fost pusa în miscare si s-a dispus trimiterea lui în judecata sub acuza comiterii infractiunilor de trafic de influenta prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prev. De art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. si uz de fals, prev. de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
La data pretinselor fapte, inculpatul M.F. era militar cu gradul de sergent major în cadrul U.M. 01257 Tg.-Mures.
Luate singular, natura faptelor care formeaza obiectul actiunii penale în cazul d-lui M. F. si calitatea avuta de acesta la data faptelor nu se circumscriu niciunei ipoteze prevazute de art. 13 alin. 1, alin. 11 si alin. 12 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 43/2002 si nu atrag, astfel, competenta de urmarire penala a Directiei Nationale Anticoruptie, ci atrageau competenta parchetului de pe lânga tribunal. Prin urmare, nici dispozitiile art. 13 alin. 3 din Ordonanta de Urgenta indicata, care fac referire la alin. 1, alin. 11 si alin. 12 ale art. 13, nu sunt aplicabile la speta.
În cauza, calitatea d-lui T. R. S., natura infractiunilor care i se reproseaza acestuia si mai ales legatura de conexitate existenta între faptele de care este acesta acuzat si cele pentru care poarta inculparea fata de d-l M. F. au determinat pentru ambii competenta de urmarire penala a Directiei Nationale Anticoruptie, Serviciul Teritorial Tg.-Mures care, de altfel, a si instrumentat cauza în faza prealabila judecatii.
În al doilea rând, chiar daca faptele d-lui M. F. s-ar fi înscris între cele prevazute de art. 13 alin. 1, alin. 11 si alin. 12 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 43/2002, conexitatea lor cu cele ale d-lui T. R. S. –civil (s.n.) si nu militar- impunea efectuarea urmaririi penale de catre procurorul civil si nu de catre cel militar, idee care se desprinde din interpretarea art. 24 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 43/2002 cu referire la art. 35 alin. 2 C. pr. Pen. si care este în acord cu echitatea procedurilor.
O singura situatie ar fi justificat competenta de urmarire penala a procurorului militar din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie: daca d-l M. F. ar fi fost cercetat singur sau împreuna cu un alt militar pentru infractiuni dintre cele enumerate în art. 13 alin. 1, alin. 11 si alin. 12 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 43/2002, ceea ce nu este, însa, cazul în prezenta speta. În acest sens, contrar sustinerilor procurorului prin motivele de recurs, amintim ca art. 13 alin. 3 din Ordonanta de Urgenta are în vedere calitatea de militar în activitate a faptuitorului la momentul faptei, care va atrage competenta personala a procurorului militar, fara sa intereseze, desigur în circumstantele enuntate de art. 40 C. pr. Pen., calitatea subiectului activ al infractiunii sau pierderea acestei calitati pe parcursul procesului.
În lumina acestor considerente, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c C. pr. pen., a fost admis recursul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Tg.-Mures împotriva sentintei penale nr. 197/10 iulie 2009 pronuntate de Tribunalul Mures în dosarul nr. …, cu consecintele casarii integrale a hotarârii recurate si trimiterii cauzei la Tribunalul Mures pentru continuarea judecatii în prim grad în fond.
Conform art. 192, alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului vor ramâne în sarcina statului.