Indemnizatie pentru concediu de odihna si prima de concediu
În cazurile în care, dupa ce salariatul a efectuat concediul de odihna, contractul sau de munca a încetat din motivele imputabile, acesta este obligat sa restituie unitatii partea din indemnizatia de concediu corespunzatoare perioadei nelucrate din anul pentru care i s-a acordat acest concediu, precum si contravaloarea ajutorului material pentru recuperarea fortei de munca în situatia în care nu are dreptul la cel putin 15 zile de concediu de odihna pentru perioada lucrata.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr.895 din 2 octombrie 2009
Reclamanta S.N.T.F.M.-C.F.R. Marfa S.A. a chemat în judecata pe pârâtul L.M., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3336,8 lei, reprezentând drepturi banesti încasate nejustificat si contravaloarea echipamentului protector primit si neuzat.
În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca numitul L.M. a fost salariatul unitatii, începând cu 1.11.2007 pâna la data de 1.09.2008 când, în baza art.267 lit. f din Codul Muncii, a intervenit încetarea contractului individual de munca, pentru absente nemotivate, începând cu data de 1.06.2008, asa cum rezulta din Decizia nr.I.B. 1/1706/1.09.2008. Ulterior, pârâtul avea obligatia sa se prezinte la unitate pentru a i se întocmi fisa de lichidare, urmând sa restituie echipamentul de protectie primit si neuzat si sumele de bani si contravaloarea tichetelor de masa încasate nejustificat.
A sustinut reclamanta ca în decursul anului 2008 numitul L.M. a beneficiat de 24 zile de concediu si prima de vacanta aferenta în valoare de 832 lei, dar întrucât aceasta – începând cu data de 1.06.2008 – nu s-a mai prezentat la serviciu, unitatea a fost prejudiciata cu suma de 1808 lei, reprezentând 12 zile de concediu de odihna efectuat si necuvenit, precum si prima de vacanta care, de asemenea, nu i se cuvenea întrucât, conform CCM pe 2008, aceasta se acorda doar la efectuarea a 15 zile de concediu consecutive. A precizat ca pentru perioada efectiv lucrata, 01.01.2008 – 31.05.2008, pârâtul avea dreptul doar la 12 zile de concediu de odihna si nu la 24, cât a efectuat acesta.
Mai mult decât atât, la sfârsitul lunii mai 2008, pârâtul a încasat necuvenit avansul pentru luna iunie, în valoare de 350 lei si 10 bonuri de masa aferente lunii iunie, în valoare de 78,8 lei.
La debitul susmentionat se adauga un prejudiciu în valoare de 506 lei, suma achitata de unitate la bugetul asigurarilor de sanatate, a asigurarilor sociale, la fondul de somaj s.a.
Restul prejudiciului de 594 lei s-a localizat la gestiunea „echipamente de protectie” si la gestiunea „obiecte de inventar”, întrucât pârâtul a luat în primire un echipament de protectie complet si o lampa pentru sudura, care în momentul încetarii contractului de munca trebuiau restituite.
Alaturat actiunii, au fost depuse copii de pe contractul individual de munca, decizia nr.I B 1/1706 din 01.09.2008, adresele A 1.2/362/11.12.2008, VII K 3/2350/18.11.2008, document finantator centralizator banci pe luna iunie 2008, lista avans iunie 2008, fisele de evidenta a obiectelor de inventar în folosinta, bon de transfer din 5.05.2008, situatia centralizatoare a tichetelor de masa distribuite salariatilor în luna iunie 2008, condica de prezenta pe luna mai 2008, foi colective de prezenta pe lunile februarie, martie, aprilie, mai si iunie 2008, adresa nr.VII.K.3/2353/18.11.2008, stare de plata, nota de calcul, angajament de plata.
Prin sentinta civila nr.902 din 22.05.2009, Tribunalul Iasi a admis în parte actiunea formulata de reclamanta S.N.T.F.M.-C.F.R. Marfa S.A. în contradictoriu cu pârâtul L.M., obligându-l sa-i plateasca reclamantei suma de 964,28 lei reprezentând 350 lei contravaloare avans iunie 2008, 78,8 lei contravaloare bonuri de masa, 190,48 lei contravaloare uzura de recuperat pentru echipament de protectie si 345 lei contravaloare lampa; a respins capatul de cerere referitor la diferenta de 2372,52 lei, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca pârâtul L.M. a fost angajat la S.N.T.F.M.-C.F.R. Marfa S.A., conform contractului individual de munca nr.1 B 1/2048/29.10.2007, în functia de lacatus montator agregate energetice si de transport, începând cu data de 01.11.2007.
Prin decizia nr.I B 1/1706 din 1.09.2008, angajatorul a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al pârâtului la data de 01.09.2008, retinând ca a absentat nemotivat de la serviciu, începând cu data de 01.06.2008.
Potrivit dispozitiilor art.154 Codul Muncii, salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat, în baza contractului de munca.
Din foaia colectiva de prezenta întocmita de unitate a rezultat ca pârâtul L.M. a lipsit nemotivat în luna iunie 2008. În schimb, salariatul a beneficiat de avans în suma de 350 lei pentru luna iunie 2008 si tichete de masa pentru aceeasi perioada.
Cu privire la sumele de 350 lei, avans necuvenit si 78,80 lei, bonuri de masa necuvenite, pârâtul a semnat un angajament de plata la data de 10.07.2008.
Din înscrisurile depuse a mai rezultat ca angajatul a primit spre folosinta echipament de protectie si o lampa electrica în valoare de 345 lei.
Potrivit dispozitiilor art.272 Codul Muncii, salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.
Pentru considerentele aratate, pârâtul a fost obligat sa plateasca reclamantei avansul pe luna iunie, contravaloarea bonurilor de masa, echipamentului de protectie primit si neuzat.
Din foile colective de prezenta depuse la dosar a rezultat ca salariatul L.M. a efectuat 15 zile de concediu de odihna în luna februarie 2008, 4 zile în luna martie 2008, o zi în luna aprilie 2008 si 4 zile în luna mai 2008. Unitatea nu a facut dovada achitarii indemnizatiei de concediu catre pârât, statele de plata depuse la dosar nefiind semnate de acesta. S-a mai retinut ca reclamanta nu a facut dovada achitarii primei de vacanta.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta S.N.T.F.M.-C.F.R. Marfa S.A., considerând-o nelegala si netemeinica, motivând ca, desi instanta de fond a retinut în mod corect ca prejudiciul de 594 lei localizat la gestiunea „echipament de protectie” si la gestiunea „obiecte de inventar” era compus din 294 lei contravaloare uzura echipament si 345 lei contravaloare lampa, gresit prin hotarâre l-a obligat la plata sumei de 535 lei, ramânând o diferenta de debit de 59 lei.
A mai motivat recurenta ca în mod eronat instanta de fond a retinut faptul ca unitatea nu a facut dovada achitarii primei de vacanta în valoare de 832 lei si a indemnizatiei încasate de pârât pentru 12 zile de concediu necuvenit, motivând ca statele de plata nu sunt semnate de acesta, însa plata a fost facuta prin virarea sumelor pe card, asa cum a rezultat din listele anexate ordinelor de plata.
Recurenta a mai sustinut ca în mod eronat instanta nu l-a obligat pe pârât si la plata prejudiciului în suma de 506 lei, acesta constând în sumele achitate de unitate la bugetele asigurarilor sociale, de sanatate, de somaj, de garantare, de concedii si indemnizatii, pentru accidente de munca si boli profesionale.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs formulate si dispozitiile legale aplicabile, curtea de apel a retinut ca între intimatul L.M. si recurenta S.N.T.F.M.-C.F.R. Marfa S.A. au existat raporturi juridice de munca, în intervalul 01.11.2007 – 01.09.2008, când angajatorul i-a desfacut disciplinar contractul individual de munca, prin decizia nr.I B 1/1706, retinând ca a absentat nemotivat de la serviciu, începând cu data de 01.06.2008.
În vederea exercitarii functiei de lacatus montator agregate energetice si de transport intimatul L.M. a primit de la angajator echipament individual de lucru si de protectie, denumirea obiectelor primite, termenul de folosire, semnatura de primire si documentul de restituire fiind mentionate în fisa de evidenta a obiectelor de inventar. Uzura echipamentelor de protectie si TVA-ul aferent a fost calculat de angajator, prin compartimentul de specialitate. Din nota de calcul rezulta o valoare totala de restituit de 190,48 lei. În aceasta nota de calcul nu era inclusa lampa. Conform fisei de inventar aceasta avea o valoare de 345 lei.
Prin urmare, cele doua sume erau datorate de intimat, valoarea totala a echipamentelor de restituit fiind corect stabilita de instanta de fond.
Criticile recurentei s-au vadit a fi întemeiate în ceea ce priveste dispozitia de respingere a cererii de restituire a indemnizatiei de concediu de odihna încasata necuvenit pentru 12 zile, în suma de 1808 lei, si a contravalorii primei de concediu în suma de 832 lei.
Curtea a notat ca, potrivit lit.I din contractul individual de munca durata anuala a concediului de odihna este de 31 de zile pe an. Art.47 alin.2 din CCM la nivelul SNTFM, pe anii 2007 – 2008, prevedea ca: „Durata efectiva a concediului de odihna se acorda proportional cu activitatea prestata într-un an calendaristic si se efectueaza în cursul acelui an”.
Foile colective de prezenta atestau ca salariatul L.M. a efectuat 15 zile de concediu de odihna în luna februarie 2008, 4 zile în luna martie 2008, o zi în luna aprilie 2008 si 4 zile în luna mai 2008, iar în luna iunie 2008 a lipsit nemotivat.
Prin urmare, raportat la activitatea prestata în intervalul ianuarie 2008 – septembrie 2008, salariatului L.M. se cuveneau 12 zile de concediu de odihna, în timp ce acesta a beneficiat de 24 de zile de concediu. În atare situatie, intimatul-pârât, datora reclamantei partea din indemnizatia de concediu de odihna încasata necuvenit pentru 12 zile, în suma de 1808 lei.
Intimatul-pârât L.M. era tinut si la restituirea contravalorii primei de concediu, în suma de 832 lei, în conditiile în care nu a avut dreptul la cel putin 15 zile consecutiv de concediu.
Curtea a retinut ca fundamentare legala dispozitiile art.50 al. 3 si 51(2) din CCM la nivelul SNTFM, pe anii 2007 – 2008.
Astfel, potrivit art.50 alin. 3 din CCM „(3) Salariatii vor beneficia si de un ajutor material pentru recuperarea fortei de munca egal cu un salariu de baza corespunzator clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihna. În cazul în care concediul de odihna se acorda fractionat, ajutorul material respectiv se plateste pentru o fractiune de cel putin 15 zile, la solicitarea salariatului”.
Potrivit art.51(2) din CCM „ (2) În cazurile în care, dupa ce salariatul a efectuat concediul de odihna, contractul sau de munca a încetat din motivele prevazute la art.55 lit.b, art.61 lit. b. si d, art.79 si art.264 lit. f din Codul Muncii, acesta este obligat sa restituie unitatii partea din indemnizatia de concediu corespunzatoare perioadei nelucrate din anul pentru care i s-a acordat acest concediu, precum si contravaloarea ajutorului material pentru recuperarea fortei de munca în situatia în care nu are dreptul la cel putin 15 zile de concediu de odihna pentru perioada lucrata”.
Curtea a retinut ca recurenta a facut dovada platii indemnizatiei de concediu si a primei de concediu, conform art.161(2) combinat cu art.163(1) din Codul muncii, prin ordinele de plata si fisierele de card, care atestau plata prin virament bancar pe cardul de salarii, constatând întemeiata pretentia recurentei reclamante, fiind aplicabile dispozitiile art.272 din Codul muncii si art.50 al. 3 si 51(2) din CCM la nivelul SNTFM, pe anii 2007 – 2008.
În ceea ce priveste sumele achitate de unitatea angajatoare la bugetele asigurarilor sociale, de sanatate, la fondurile de somaj, de garantare, de concedii si de indemnizatii, accidente de munca si boli profesionale, curtea a retinut ca beneficiar este bugetul de asigurari sociale, prin institutiile statului, în contul carora s-au efectuat viramentele si nu direct salariatul pentru a fi tinut la restituirea lor, nefiind incidente, în aceasta privinta, dispozitiile art.272 din Codul muncii.
Pentru aceste considerente curtea de apel, vazând ca sunt îndeplinite dispozitiile a art.304 ind.1 C.prciv., în temeiul art.312 C.pr.civ., a admis recursul, a modificat în parte sentinta recurata, în senul ca l-a obligat pe pârâtul L.M. sa îi restituie reclamantei partea din indemnizatia de concediu de odihna încasata necuvenit pentru 12 zile, în suma de 1808 lei, precum si contravaloarea primei de concediu, în suma de 832 lei.