Prin sentinta civila nr. 717/31.10.2008 pronuntata de Tribunalul Vrancea, a fost respinsa ca neîntemeiata actiunea civila având ca obiect drepturi banesti formulata de reclamantii A.P. s.a. si intervenientul în nume propriu C.D. în contradictoriu cu pârâta SC P SA Bucuresti.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr. 2654/91/2008 pe rolul Tribunalului Vrancea reclamantii A.P. s.a. si intervenientul în nume propriu C.B. au chemat în judecata pârâta SC. P SA pentru ca prin hotarâre judecatoreasca sa se dispuna obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând salarii cuvenite ca urmare a executarii necorespunzatoare a obligatiei de acordare a platilor compensatorii datorate ca urmare a încetarii contractului individual de munca, sume actualizate conform indicelui de inflatie.
În motivare au aratat ca au fost salariati ai pârâtei SC P SA Bucuresti, punctul de lucru Peco Vrancea, având o vechime de peste 15 ani si ca în urma procesului de reorganizare si restructurare a pârâtei aprobat în anul 2005 s-a trecut la disponibilizarea personalului din acest punct de lucru.
Disponibilizarea s-a facut în conformitate cu Planul social-anexa la contractul colectiv de munca aprobat de Consiliul de administratie al pârâtei in anul 2005.
Conform pct. 4 din Planul social angajatii disponibilizati sunt îndreptatiti sa beneficieze, în functie de vechimea în munca, de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani si cate 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani.
Sumele calculate prin Decizia de încetare a contractului individual de munca nu sunt corecte, întrucât în anul 2005 salariul mediu brut la nivelul pârâtei era de 1400 lei pe persoana, iar în anul 2006 de 1850 lei, pentru anul 2007 fiind de 2000 lei pe persoana.
A mai aratat ca potrivit art. 50 din contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006, în caz de concediere din motive neimputabile salariatilor, angajatorul plateste salariatului o indemnizatie de concediere astfel: de la 6 luni la trei ani - 1 salariu mediu net, de la trei la 10 ani - 2 salarii medii nete, de la 10 la 15 ani - 3 salarii medii nete, peste 15 ani - 4 salarii medii nete.
În contractul colectiv de munca pe anul 2007 art. 50 prevede ca în caz de concediere din motive neimputabile salariatilor, angajatorul plateste salariatului o indemnizatie de concediere astfel: de la 0 la trei ani - 1,5 salarii medii nete, de la trei la 10 ani - 3 salarii medii nete, peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
Din interpretarea contractului colectiv de munca si a Planului social rezulta, au aratat reclamantii, ca pârâta ar avea de achitat o diferenta de suma la platile compensatorii efectuate.
A precizat ca platile compensatorii trebuiau sa fie acordate la nivelul salariului mediu brut, asa cum prevede Planul social anexa la CCM.
Sumele acordate nu sunt supuse impozitarii, angajatorului revenindu-i sarcina de a asigura plata acestor impozite, în conditiile disp. art. 54 pct. 4 din Codul fiscal.
Prin întâmpinarea din data de 16.09.2008 pârâta a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata, aratând, în esenta, ca sumele acordate în baza Planului social nu se cumuleaza cu cele prevazute in contratul colectiv de munca.
Aceasta împrejurare rezulta din Amendamentul încheiat la data de 13.09.2006 la Planul social din data de 21.04.2005, amendament care prevede ca partile confirma faptul ca, în redactarea pct. 4 din Planul social (…) vointa comuna a partilor (…) a fost aceea de a modifica in favoarea salariatilor societatii indemnizatiile de concediere stabilite prin art. 50 alin din contractul colectiv de munca, si nu de a cumula indemnizatiile de concediere (…).
A mai aratat ca toate aceste acte reprezinta vointa partilor si aceasta vointa nu poate fi modificata pe cale judiciara.
O dovada în plus pentru cele sustinute este faptul ca în CCM pe anul 2008 în art. 50 alin 5 se prevede ca acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude insa acordarea sumelor prevazute la alin. 1 al acestui articol.
Analizând actele si lucrarile dosarului instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantii A.P. s.a. si intervenientul în nume propriu C.B. au fost salariati ai pârâtei, iar prin deciziile aflate la filele 17-33 si respectiv 36-38 din dosar acestia au fost disponibilizati, cu acordarea unei indemnizatii de concediere stabilite în baza art. 50 din contractul colectiv de munca, completate cu prevederile Planului social, tinând cont de vechimea in cadrul P a salariatului.
Reclamantii au sustinut ca aceste sume, acordate cu titlu de indemnizatie de concediere, nu sunt corect calculate, ele cumulându-se cu sumele ce erau prevazute in art. 50 din Contractele colective de munca pe anii 2005, 2006 si 2007.
Conform pct. 4 din Planul social angajatii disponibilizati sunt îndreptatiti sa beneficieze, în functie de vechimea în munca, de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani si câte 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani
Acest Plan social constituie anexa la contractul colectiv de munca.
Potrivit art. 50 din contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006, în caz de concediere din motive neimputabile salariatilor, angajatorul plateste salariatului o indemnizatie de concediere astfel: de la 6 luni la trei ani - 1 salariu mediu net, de la trei la 10 ani- 2 salarii medii nete, de la 10 la 15 ani- 3 salarii medii nete, peste 15 ani- 4 salarii medii nete.
În contractul colectiv de munca pe anul 2007 art. 50 prevede ca în caz de concediere din motive neimputabile salariatilor, angajatorul plateste salariatului o indemnizatie de concediere astfel: de la 0 la trei ani - 1,5 salarii medii nete, de la trei la 10 ani - 3 salarii medii nete, peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
Din Amendamentul încheiat la dat de 13.09.2006 la Planul social din data de 21.04.2005, amendament care prevede ca partile confirma faptul ca, în redactarea pct. 4 din Planul social (…) vointa comuna a partilor (…) a fost aceea de a modifica în favoarea salariatilor SC P SA indemnizatiile de concediere stabilite prin art. 50 alin din contractul colectiv de munca, si nu de a cumula indemnizatiile de concediere (…) rezulta ca vointa comuna a partilor contractante a fost aceea de a modifica în favoarea salariatilor prevederile contractului colectiv de munca si nu de a determina cumulul sumelor acordate cu titlu de indemnizatie de concediere.
S-a sustinut de catre reclamanti si faptul ca nu este corect modul de calcul al acestor indemnizatii, având în vedere ca ele trebuiau calculate la nivelul salariului mediu brut pe societate.
Însa, articolul 4 din Planul social stabileste modalitatea de stabilire a indemnizatiei de disponibilizare luându-se in calcul salariul mediu brut pe anul anterior, care, pentru anul 2005 a fost de 1400 lei (salariul mediu brut din anul 2004), iar pentru anii urmatori s-a stabilit ca salariul mediu brut care va sta la baza indemnizatiilor de disponibilizare se va calcula aplicând procentul de crestere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, asa cum a fost calculat în anul anterior (versiunea finala a Planului social din data de 21.04.2005, fila 18 din dosar).
Asadar, este eronata sustinerea reclamantilor în sensul ca indemnizatia de concediere se stabileste înmultind pur si simplu numarul de salarii cuvenite în functie de vechimea în cadrul societatii cu salariul mediu brut pe unitate, având în vedere ca Planul social - anexa la contractul colectiv de munca, act ce reprezinta legea partilor, prevede o alta modalitate de calcul, acceptata de angajati, prin reprezentantii lor, prin semnarea acestui act.
Potrivit disp. art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti, iar potrivit disp. art. 31 alin. 1 din acest act normativ clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executarii lui, în conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru.
Modificarile se comunica organelor prevazute de lege, asa cum prevede aliniatul 2 al articolului 31 din acelasi act normativ.
Potrivit disp. art. 969 cod. Civil conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante, iar aliniatul 2 al aceluiasi articol aceste conventii se pot revoca doar cu consimtamântul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Este evident ca partile au modificat, prin Planul social, prevederile contractului colectiv de munca cuprinse în art. 50 cu privire la indemnizatiile de concediere, astfel ca actiunea formulata este neîntemeiata, si a fost respinsa ca atare.
O dovada în plus este faptul ca în CCM pe anul 2008 în art. 50 alin 5 se prevede ca acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însa acordarea sumelor prevazute la alin. 1 al acestui articol.
Referitor la plata impozitelor aferente sumelor platite cu titlu de indemnizatie de concediere, din avizele depuse de catre pârâta, precum si din disp. art. 54 pct. 4 lit. J din Codul Fiscal rezulta ca acestea sunt datorate de catre angajator, aspect care, de altfel, nu a fost contestat de catre pârâta.
Împotriva acestei hotarâri au declarat recurs reclamantii A.P. s.a., intervenientul în nume propriu C.D. criticând-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea recursului au aratat ca:
1. Stabilirea de catre instanta a unei situatii de fapt eronata, neconforma cu realitatea.
Formula de calcul folosita de reclamantii- recurenti conduce la un rezultat diferit, rezultând diferente care nu se justifica (a dat exemplul unui salariat cu o vechime de 15 ani disponibilizat în luna ianuarie 2007).
Drepturile minimale prevazute în art. 50 din contractul colectiv de munca nu au fost completate cu drepturile din Planul social iar amendamentul invocat de pârâta este nul si neopozabil.
2. Caracterul formal al Amendamentului din data de 13.09.2006 aparut dupa înregistrarea Planului social la ITM Bucuresti, nerespectarea procedurii impuse de lege, pentru a indice în eroare instanta asupra situatiei de fapt.
3. Încalcarea flagranta a dispozitiilor art. 30, 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, sub aspectul modificarilor aduse prin amendament fara ca acesta sa fie înregistrat sau recunoscut legalitatea sa de catre salariati.
În speta opereaza dispozitiile Legii nr. 130/1996 si, prin urmare, amendamentul este lovit de nulitate si nu poate fi opozabil.
Instanta nu s-ar fi pronuntat asupra formulei de calcul a indemnizatiei de concediere folosita de pârâta SC P SA, calcul efectuat în afara dispozitiilor punctului 4 din Planul social.
Au solicitat admiterea recursului iar în rejudecare modificarea hotarârii atacate în sensul admiterii pe fond a actiunii introductive, ca fiind întemeiata.
În drept si-au întemeiat recursul pe dispozitiile art. 304 pct. 8, 9, art. 3041 si art. 3121 C.pr.civila.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-pârâta SC P SA Bucuresti a apreciat actiunea ca fiind nefondata fata de prevederile convenite de parti prin Planul social prin Amendamentul din 13.09.2006 care reprezinta o clauza interpretativa a planului social.
În sustinerea motivelor de recurs au invocat faptul ca Planul social în forma sa finala din 21.04.2005 completeaza prevederile art. 50 din Contractul colectiv de munca si nu reprezinta o varianta optionala a acestuia.
Prin decizia civila nr. 88/R/23.01.2009 a Curtii de Apel Galati a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanti si intervenient împotriva sentintei civile nr. 717/31.10.2008 pronuntata de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2654/91/2008.
Au fost avute în vedere urmatoarele considerente:
Pretentiile formulate în cauza vizeaza întinderea platilor compensatorii avându-si izvorul în pct. 4 din Planul social intervenit la data de 21.04.2005 si art. 50 din Contractele colective de munca la nivel de unitate încheiate pentru perioada 2005-2008.
Planul-social Anexa la contractul colectiv de munca la nivelul societatii, încheiat la data de 21.04.2005 între patronat si salariati reprezentati de FSLI, a fost determinat de reorganizarea activitatii societatii conducând la întocmirea proiectului de concediere colectiva.
Cât priveste compensatiile acordate salariatilor, conform prevederilor art.4 din Planul Social, s-a convenit asupra acordarii a 8 pâna la 15 salarii medii brute la nivelul societatii aferente anului anterior celei în care are loc disponibilizarea, functie de vechimea în cadrul unitatii.
Pe de alta parte, prin dispozitiile art. 50 din Contractele colective de munca la nivel de societate, pe anii 2005-2007 s-a prevazut în cazul concedierilor din motive care nu tin de persoana salariatului, acordarea de catre societate a unei indemnizatii minime de concediere, valorile acordate efectiv fiind stabilite prin negociere cu organizatia sindicala.
La data de 09.01.2006 partile au convenit asupra încheierii unui Amendament privind punctul 4 din Planul social sub aspectul întinderii si modalitatii de calcul a indemnizatiilor de concediere, functie de salariul mediu brut pe societate ca medie a tuturor salariilor brute acordate de societate salariatilor sai, în anul anterior celui în care se acorda respectiva indemnizatie de concediere.
De asemenea, prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006 aceleasi parti au convenit asupra completarii punctului 4 din Planul social, în sensul explicitarii vointei comune a acestora de a nu cumula indemnizatiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 al. 1 din Contractul colectiv de munca.
De altfel, în contractul colectiv de munca pe anul 2008 s-a prevazut la art. 50 al. 5 ca acordarea unui pachet compensator conform planului social exclude acordarea sumelor prevazute la al. 1 al aceluiasi articol.
Drept urmare în mod legal si temeinic prima instanta a retinut ca partile au modificat prin planul social prevederile art. 50 din contractul colectiv de munca, cu privire la indemnizatiile în caz de concediere, potrivit vointei comune a acestora.
Interpretând dispozitiile art. 50 din contractul colectiv de munca instanta constata ca sumele invocate se refera strict la situatia concedierilor individuale. În cazul concedierilor colective valorile acordate sunt stabilite prin negociere cu organizatia sindicala, plecând de la formula utilizata în situatia precedenta, care stabileste indemnizatia minima ce va fi acordata de societate.
În consecinta, art. 50 din contractul colectiv de munca stabileste doar niste valori minime de la care se începe negocierea. În speta, fiind vorba de o concediere colectiva, prin Planul Social aprobat au fost negociate drepturi cu o valoare superioara, respectiv de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani si cate 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani.
Nu pot fi primite astfel criticile recurentilor-reclamanti privind stabilirea de catre instanta a unei situatii de fapt eronata, neconforma cu realitatea.
Nu se poate retine ca amendamentele încheiate ar avea un caracter formal atâta timp cât reprezinta rezultatul negocierii între reprezentantii societatii si ai salariatilor, fiind încheiate si însusite în forma depusa la dosar.
Sub aspectul cuantumului acestor indemnizatii acordate recurentilor-reclamanti, din deciziile individuale privind încetarea contractului individual de munca rezulta valoarea neta a indemnizatiilor de concediere corespunzatoare vechimii fiecaruia în cadrul Petrom.
Potrivit precizarilor aduse baza de calcul a constituit-o valoarea salariului mediu brut din anul anterior (1400 lei în 2005) cu aplicarea pentru anii 2005-2008 a coeficientilor de crestere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, asa cum a fost acesta calculat în anul anterior (1582 lei în 2006, 1796 lei în 2007 si 2074 lei în 2008).
Din sumele rezultate s-a scazut cota de impozit pe venit, conform amendamentului încheiat de parti, depasindu-se indemnizatia de concediere în suma neta mentionata în decizia de concediere si primita de catre salariat.
Fiind vorba despre sume brute, în mod corect pentru acestea au fost retinute toate contributiile sociale datorate statului, nu doar impozitul pe venit, în mod normal sumele primite fiind mai mici decât cele calculate de reclamanti.
În lipsa altor dovezi rezulta ca indemnizatiile de concediere astfel acordate recurentilor-reclamanti au fost în mod corespunzator calculate si achitate.
Cu privire la lipsa de opozabilitate a amendamentului pe motivul neînregistrarii legale a acestuia, dispozitiile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 30/1996 vizeaza situatia modificarilor aduse contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui, ori de câte ori partile convin acest lucru.
În speta, amendamentul invocat nu reprezinta o modificare propriu-zisa a contractului colectiv de munca rolul acestuia fiind acela de a asigura o interpretare clauzelor cuprinse în Planul social în referire la acordarea indemnizatiilor intervenite pentru acelasi motiv, al concedierii, ca urmare nu era necesara înregistrarea sa la ITM, asa cum invoca recurentii.
Potrivit acestuia, vointa comuna a partilor a fost aceea de a modifica indemnizatiile de concediere stabilite prin art. 50 al. 1 din Contractul colectiv de munca si nu de a anula indemnizatiile de concediere în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 al. 1 din Contractul colectiv de munca.
Mai mult, în deciziile de încetare a contractului individual de munca ale reclamantilor sunt prevazute sumele care urmeaza a fi platite cu titlu de indemnizatie