JUDECATORIA MANGALIA
SENTINTA PENALA NR. 184/P DIN DATA DE 09.05.2007
Infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevazuta de art. 246 din Codul penal. Infractiunea de favorizare a infractorului prevazuta de art. 264 din Codul penal.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Mangalia s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatilor M.D. si S.A. pentru savârsirea infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevazuta de art. 246 din Codul penal si de favorizare a infractorului prevazuta de art. 264 din Codul penal.
În cuprinsul actului de sesizare se arata ca inculpatii sunt agenti de politie si, potrivit fisei postului, executa atributiile prevazute în Dispozitia I.G.P.R. nr. 124/2003, sectiunea a III-a, art. 23, printre acestea fiind si cea privind verificarea plângerilor si reclamatiilor cetatenilor.
În ziua de 14.04.2005, se arata în rechizitoriu, inculpatii executau împreuna serviciul, fiind repartizati pe patrula auto de interventie. În jurul orelor 1400, partea vatamata DM a telefonat la sediul Politiei municipiului Mangalia pentru a reclama ca se afla încuiata, împotriva vointei ei, în incinta Scolii x Mangalia si i-a solicitat ofiterului de serviciu care i-a raspuns, sa trimita pe cineva pentru a o elibera. Dupa aceasta discutie, C I i-a comunicat inculpatului M.D. sa se deplaseze la sediul Scolii x Mangalia întrucât o persoana de sex feminin îl anuntase ca era închisa în aceasta scoala si ca dorea sa fie scoasa din unitate, iar de fata la acest dialog s-a aflat si agentul de politie C D.
Dupa circa 15 minute, se sustine în actul de sesizare, partea vatamata a sunat din nou la politie pentru a se interesa daca fusese trimis cineva pentru a o elibera, iar agentul de politie CI i-a spus ca a fost trimis un echipaj si ca, pentru a putea fi vazuta, ar fi mai bine daca ar iesi la fereastra sau la usa. În urma acestei discutii, lui C I i s-a creat convingerea ca se întâmpla ceva la Scoala, motiv pentru care a luat legatura radio cu inculpatul M.D. si i-a spus acestuia sa legitimeze persoanele de la fata locului.
Când au ajuns la Scoala, inculpatii s-au deplasat în spatele cladirii, unde se afla usa de acces în scoala, si au constatat ca aceasta era deschisa, însa era prevazuta cu un grilaj închis cu lacat pe interior. Întrucât nu au observat nicio persoana, inculpatii au strigat pentru a-si face cunoscuta prezenta, iar la scurt timp a venit lânga grilaj partea vatamata, care le-a spus acestora cu voce tare ca numitul C V nu se afla în cladire. Apoi, pentru a nu fi auzita de CV, partea vatamata le-a spus inculpatilor, în soapta, sa deschida pentru ca cel care o tinea închisa si-a dat seama ca a chemat politia si se afla pe scari cu cutitul în mâna. Totodata, le-a mai spus ca ea sunase la politie întrucât era sechestrata în acel loc.
Inculpatii, se mai arata în rechizitoriu, s-au îndepartat de grilaj si i-au spus partii vatamate sa îi transmita lui C V sa îi caute la telefon, dupa care au plecat. Ulterior, partea vatamata s-a întors la etajul cladirii, iar C V a obligat-o sa întretina relatii sexuale cu el împotriva vointei ei. Când au ajuns la masina de serviciu, inculpatii i-au comunicat prin radio ofiterului de serviciu ca au luat legatura cu persoana care a sunat si ca nu este nicio problema deoarece aceasta îl asteapta pe CV, care era la piata.
În jurul orelor 1730, ofiterul de serviciu C I a primit un telefon prin care era înstiintat ca, la sediul Partidului x, se afla o persoana de sex feminin care spunea ca fusese batuta si violata de C V. În urma acestui apel, C I a trimis la sediul Partidului x membrii patrulei de interventie, respectiv pe inculpati.
Ajungând la sediul partidului, a intrat în incinta inculpatul M.D., care i-a solicitat partii vatamate sa-l însoteasca la sediul politiei, însa aceasta a refuzat întrucât nu mai avea încredere din moment ce, câteva ore mai înainte, acelasi lucrator de politie nu a luat nicio masura pentru a o ajuta. Partea vatamata a acceptat sa mearga la politie numai la insistentele membrilor de partid si în urma asigurarilor care i s-au dat, iar când a ajuns la politie a formulat plângere penala împotriva lui C V.
Apreciind ca fapta inculpatilor care, în calitate de agenti de politie aflati în exercitarea atributiilor de serviciu, cu stiinta, nu au întreprins nimic pentru a o elibera pe partea vatamata, care se afla închisa, împotriva vointei ei, în incinta Scolii x Mangalia, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevazuta de art. 246 din Codul penal, Parchetul de pe lânga Judecatoria Mangalia a dispus trimiterea în judecata a acestora pentru savârsirea infractiunii mentionate.
Totodata, s-a apreciat ca fapta acelorasi inculpati care, deplasându-se la Scoala si aflând ca numitul C V, care o privase de libertate pe partea vatamata în incinta scolii, se afla în acel loc, nu au luat nicio masura cu privire la prinderea si retinerea pentru cercetari a acestuia în legatura cu infractiunea pe care a comis-o, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de favorizare a infractorului prevazuta de art. 264 din Codul penal, motiv pentru care Parchetul de pe lânga Judecatoria Mangalia a dispus trimiterea în judecata a inculpatilor si pentru savârsirea acestei infractiuni.
In cursul judecatii, instanta a procedat la audierea inculpatilor M.D. si S.A., a partii vatamate si a martorilor din lucrari C I si C D, declaratiile acestora fiind consemnate în procesele – verbale aflate la dosarul cauzei.
Totodata, prin încheierea interlocutorie din 12.01.2006, instanta a admis cererea partii vatamate si a dispus introducerea în cauza, în calitate de parte responsabila civilmente, a Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta.
De asemenea, instanta a încuviintat proba cu înscrisuri si proba testimoniala cu P I si C R, propuse de inculpati în aparare, precum si proba cu înscrisuri propusa de partea vatamata în sustinerea laturii civile si a respins ca neconcludenta proba cu martora R M.
În cadrul probei cu înscrisuri solicitata de inculpati, acestia au depus la dosarul cauzei factura fiscala seria CNX nr. 36060995 din 20.04.2004, desfasuratoare ale convorbirilor telefonice, planse fotografice si o declaratie data de partea vatamata.
La solicitarea instantei, SC y SA a înaintat desfasuratorul apelurilor efectuate în data de 14.04.2004 de pe postul telefonic apartinând Scolii x Mangalia, iar SC z SA a comunicat ca nu poate transmite lista convorbirilor efectuate în data de 14.04.2004 de pe telefonul nr. întrucât s-a utilizat o cartela pre-platita pentru care convorbirile sunt pastrate pentru maxim 6 luni în urma.
Pentru administrarea probei cu înscrisuri propusa de partea vatamata, instanta a dispus atasarea la dosarul cauzei a sentintei penale nr. 68 din 14.02.2005 a Judecatoriei Mangalia, a deciziei penale nr. 304 din 17.05.2006 a Tribunalului Constanta si a deciziei penale nr. 437 din 08.07.2005 a Curtii de Apel Constanta.
Coroborând probele administrate în cauza, atât în cursul urmaririi penale, cât si în faza cercetarii judecatoresti, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Potrivit fiselor postului, inculpatii exercita atributiile prevazute în Dispozitia Inspectoratului General al Politiei Române nr. 123/2003, sectiunea a III-a, art. 23, printre acestea fiind si cea privind verificarea plângerilor si reclamatiilor cetatenilor. Totodata, potrivit aceluiasi act normativ, agentii de siguranta publica iau, de îndata, masuri pentru salvarea victimelor în cazul producerii unor evenimente deosebite.
De asemenea, conform art. 26 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 18/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Române, „Politia Româna (…) apara viata, integritatea corporala si libertatea persoanelor, proprietatea privata si publica, celelalte drepturi si interese legitime ale cetatenilor si ale comunitatii”, iar art. 26 alin. (1) lit. c) din acelasi act normativ prevede ca „în exercitarea atributiilor care îi revin, potrivit legii, politistul este învestit cu exercitiul autoritatii publice si are urmatoarele drepturi si obligatii principale (…) în cazul savârsirii unei infractiuni (…) sa intre în incinta locuintelor, a unitatilor economice, a institutiilor publice ori particulare, a organizatiilor social – politice, indiferent de detinator sau proprietar (…) cu respectarea dispozitiilor legale”.
Totodata, potrivit art. 40 din Legea nr. 18/2002 , „politistul este obligat sa ia masurile necesare pentru înlaturarea pericolelor care ameninta ordinea publica sau siguranta persoanelor, în toate situatiile în care ia cunostinta direct ori când este sesizat despre acestea”.
În ziua de 14.04.2005, inculpatii executau împreuna serviciul, fiind repartizati pe patrula auto de interventie. În jurul orelor 1400, ofiterul de serviciu din cadrul Politiei municipiului Mangalia, martorul C I, a primit un telefon de la o persoana de sex feminin care i-a spus în soapta ca se numeste M si ca este încuiata în Scoala x si i-a solicitat sa trimita pe cineva pentru a o scoate de acolo.
La aceasta discutie au asistat atât martorul C D, care avea, alaturi de martorul C I, calitatea de ofiter de serviciu în ziua de 14.04.2004, cât si inculpatul M.D.. Dupa ce persoana care a reclamat incidentul a închis telefonul, ofiterii de serviciu i-au trimis pe cei doi inculpati, care formau patrula de interventie în acea zi, la sediul Scolii x pentru a verifica cele sesizate.
Dupa circa 15 minute, martorul C I a primit un nou apel telefonic de la aceeasi persoana care l-a întrebat daca fusese trimis cineva pentru a o elibera întrucât este încuiata de un barbat, iar acesta i-a spus ca a fost trimis un echipaj si ca, pentru a putea fi vazuta, ar fi mai bine daca si-ar face simtita prezenta.
Dupa aceasta discutie, au ajuns la fata locului si inculpatii care s-au deplasat în spatele cladirii, unde se afla usa de acces în scoala, si au constatat ca aceasta era deschisa, însa era prevazuta cu un grilaj închis cu lacat pe interior. Întrucât nu au observat nicio persoana, inculpatii au strigat la numitul CV, despre care stiau ca este administratorul Scolii, iar la scurt timp a venit lânga grilaj, coborând de la etajul cladirii, partea vatamata, care le-a spus acestora ca se numeste D M si ca este sechestrata de CV în vederea clarificarii unor acte.
Inculpatii au întrebat-o pe partea vatamata unde este CV, iar aceasta le-a spus ca a fost trimisa de C V, care se afla în incinta scolii, sa le spuna politistilor ca el nu este acolo si ca revine mai târziu, însa, ignorând starea în care se afla partea vatamata si sustinerile acesteia cu privire la prezenta în scoala a numitului C V, inculpatii au plecat, spunându-i acesteia sa îi transmita lui C V sa îi sune când se întoarce.
Dupa plecarea inculpatilor, partea vatamata s-a întors la etajul cladirii, iar C V a obligat-o sa întretina relatii sexuale cu el, în mai multe rânduri, împotriva vointei ei.
Când au ajuns la masina de serviciu, inculpatii au fost contactati prin radio de martorul C I, care, între timp, primise cel de-al doilea apel telefonic de la partea vatamata, si i-au comunicat acestuia ca au luat legatura cu persoana care a sunat si ca nu este nicio problema deoarece aceasta îl asteapta pe CV, care era la piata.
În jurul orelor 1730, martorul C I a primit un telefon de la numita PC prin care era înstiintat ca, la sediul Partidului x, situat în aceeasi cladire cu cea a Scolii x, se afla o persoana de sex feminin pe nume M, care spunea ca fusese batuta si violata de C V.
În aceeasi zi, partea vatamata formulat plângere penala împotriva numitului C.V. care, prin rechizitoriul nr. 577/P/2004 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Mangalia, a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunilor de viol si de lipsire de libertate în mod ilegal.
Prin sentinta penala nr. 68 din 14.02.2005 a Judecatoriei Mangalia, numitul C.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 6 ani închisoare pentru comiterea celor doua infractiuni însa, prin decizia penala nr. 304 din 17.05.2006 a Tribunalului Constanta, s-a majorat pedeapsa rezultanta aplicata acestuia la 10 ani închisoare.
Ulterior, prin decizia penala nr. 437 din 08.07.2005 a Curtii de Apel Constanta, s-au casat hotarârile mentionate anterior si s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului numitului C.V. survenit în cursul judecatii.
Starea de fapt expusa anterior se fundamenteaza pe declaratiile partii vatamate, pe declaratiile martorilor si pe înscrisurile depuse la dosar, dar si, partial, pe declaratiile inculpatilor M.D. si S.A..
Astfel, sustinerile partii vatamate în sensul ca a sunat la Politia municipiului Mangalia pentru a reclama ca este încuiata în sediul Scolii x si a solicitat sa fie trimis cineva pentru a o scoate de acolo sunt confirmate de martorii CI si C D, care îndeplineau functia de ofiteri de serviciu în ziua respectiva.
Acestia au declarat ca au consemnat sesizarea în registrul de serviciu si ca inculpatul M.D. a fost prezent în camera ofiterului de serviciu când C I a purtat discutia cu partea vatamata, luând personal cunostinta de natura reclamatiei.
Sustinerile inculpatilor în sensul ca, în timpul discutiei pe care au avut-o prin grilajul încuiat cu partea vatamata, aceasta le-ar fi spus ca nu este nicio problema sunt infirmate de declaratiile partii vatamate si chiar de procesul – verbal din 14.04.2004 în care inculpatii au consemnat personal urmatoarele: „Ajunsi la fata locului am gasit grilajul de la usa de acces în scoala închis cu un lacat si când am strigat la numitul C.V. a venit o fata care ne-a spus ca o cheama D M si ca este sechestrata de numitul C.V. în vederea clarificarii unor acte. Am întrebat-o pe aceasta unde se afla numitul C.V., iar aceasta ne-a declarat verbal ca a fost trimisa de numitul C.V. care se afla în incinta scolii, sa ne spuna ca el nu este acolo si ca revine mai târziu (…)”.
Inculpatii au afirmat ulterior ca ar fi întocmit acest proces – verbal la sugestia ofiterului de serviciu, însa sustinerile acestora nu sunt confirmate de martorii C I si C D, care au îndeplinit aceasta functie în ziua de 14.04.2004.
În cadrul dezbaterilor pe fond, inculpatii, prin aparator, au afirmat ca oricum nu puteau intra în scoala închisa întrucât nu aveau mandat, însa sustinerile acestora nu pot fi retinute din moment ce, constatând savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, acestia aveau obligatia profesionala de a interveni pentru a salva victima, potrivit dispozitiilor art. 26 si ale art. 40 din Legea nr. 18/2002.
Pe de alta parte, declaratia partii vatamate în sensul ca le-ar mai fi spus inculpatilor, în timpul discutiei purtate prin grilajul usii de acces, ca este violata de numitul C.V. si ca acesta s-ar afla pe scari cu un cutit în mâna, nu poate fi retinuta întrucât nu se coroboreaza cu nicio alta proba administrata în cauza.
Martorul CR a declarat ca a asistat la discutia dintre inculpati si partea vatamata la sediul Scolii x si ca a auzit-o pe aceasta afirmând ca nu sunt probleme, însa instanta apreciaza ca depozitia acestuia nu este concludenta întrucât, pe de o parte, martorul recunoaste ca o parte din discutie se consumase mai înainte de a ajunge el în zona respectiva, iar, pe de alta parte, sustinerile sale sunt infirmate chiar de catre inculpati, prin consemnarile facute personal în procesul – verbal din 14.04.2004, motiv pentru care o va înlatura din ansamblul probator.
Declaratia martorului P I se refera la faptele întâmplate în sediul Partidului x , dupa ce partea vatamata a reusit sa scape din incinta Scolii xx, însa nu este relevanta sub aspectul atitudinii profesionale a inculpatilor fata de sesizarea facuta de partea vatamata cu privire la sechestrarea sa.
Din examinarea fiselor de cazier judiciar ale inculpatilor instanta retine ca acestia nu au mai fost condamnati anterior.
Infractiunea de favorizare a infractorului consta, potrivit dispozitiilor art. 264 alin. (1) din Codul penal, în „ajutorul dat unui infractor fara o întelegere stabilita înainte sau în timpul savârsirii infractiunii, pentru a îngreuna sau a zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii”.
Sub aspectul laturii obiective, aceasta infractiune include si cerinta ca ajutorul sa fie dat unui infractor pentru a îngreuna sau a zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii.
În cauza, inculpatii au fost trimisi în judecata pentru savârsirea infractiunii de favorizare a infractorului retinându-se în sarcina acestora ca, aflând ca numitul C.V., care o privase de libertate pe partea vatamata în incinta scolii, se afla în acel loc, nu au luat nicio masura cu privire la prinderea si retinerea pentru cercetari a acestuia în legatura cu infractiunea pe care a comis-o.
Instanta constata, însa, ca niciuna dintre ipotezele prevazute de lege ca si cerinta esentiala a laturii obiective a acestei infractiuni nu se regaseste în speta întrucât inculpatii, chiar aflând ca numitul C.V. o retine pe partea vatamata împotriva vointei ei, nu l-au ajutat pe acesta pentru a îngreuna sau a zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei (procedura judiciara nu se afla în niciuna dintre aceste faze) si nici pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii (fapta de lipsire de libertate în mod ilegal, a carei victima a fost partea vatamata, nefiind o infractiune de rezultat).
Pentru aceste motive, apreciind ca faptei de favorizare a infractorului îi lipseste cerinta esentiala ca ajutorul dat infractorului sa vizeze îngreunarea sau zadarnicirea urmaririi penale, a judecatii sau a executarii pedepsei ori asigurarea, pentru infractor, a folosului sau a produsului infractiunii, ca si element constitutiv al laturii obiective a acesteia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura penala, instanta îi va achita pe inculpati pentru savârsirea faptei prevazute de art. 264 din Codul penal.
Fapta inculpatilor care, în calitate de agenti de politie aflati în exercitarea atributiilor de serviciu, cu stiinta, nu au întreprins niciun demers pentru a o elibera pe partea vatamata DM care se afla închisa, împotriva vointei ei, în incinta Scolii x Mangalia, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevazuta de art. 246 din Codul penal.
În privinta subiectului activ al infractiunii, instanta constata ca inculpatii îndeplinesc aceasta calitate întrucât, la data savârsirii faptei, aveau functia de agenti de siguranta publica si erau de serviciu pe patrula de interventie.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a realizat prin inactiunea inculpatilor care, luând cunostinta în mod direct si nemijlocit de sechestrarea partii vatamate în incinta Scolii x (pentru existenta acestui element constitutiv al infractiunii nefiind necesar ca inculpatii sa faca si o încadrare juridica legala a faptei pe care au constatat-o pentru a aprecia asupra oportunitatii interventiei lor imediate în sensul eliberarii victimei), nu au întreprins nici un demers pentru a o elibera, desi aveau aceasta obligatie prin prisma atributiilor de serviciu mentionate în fisa postului si în Legea nr. 18/2002, urmarea imediata a constat în lezarea grava a dreptului la libertate al partii vatamate, iar legatura de cauzalitate dintre acestea rezulta, fara dubiu, din probele administrate în cauza si analizate anterior.
În ceea ce priveste latura subiectiva, inculpatii au actionat cu intentie indirecta întrucât au prevazut rezultatul faptei, respectiv prelungirea starii de lipsire de libertate a partii vatamate datorita inactiunii lor, si, desi nu au urmarit producerea acestui rezultat, au acceptat posibilitatea producerii lui.
O fapta poate fi savârsita din culpa, potrivit dispozitiilor art. 19 alin. (1) pct. 2 din Codul penal, atunci când faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce sau atunci când faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.
În cauza, inculpatul M.D. a fost prezent în camera ofiterului de serviciu în momentul în care partea vatamata a dat primul telefon si a reclamat ca este încuiata în incinta Scolii xx din Mangalia, luând cunostinta înca de atunci de natura reclamatiei, ambii inculpati au constatat ca grilajul de la usa de acces în scoala era închis cu un lacat si ca partea vatamata, aflata de partea cealalta a grilajului, nu putea iesi benevol de acolo, iar, în timpul discutiei pe care a avut-o cu inculpatii prin grilajul încuiat, partea vatamata le-a spus acestora ca se numeste D M, ca este sechestrata de C.V. în vederea clarificarii unor acte si ca cel care o sechestreaza, si care se afla în incinta scolii, a trimis-o sa le spuna ca el nu este acolo si ca revine mai târziu.
Or, în opinia instantei, toate aceste împrejurari au creat inculpatilor convingerea ca partea vatamata era tinuta în incinta Scolii xx Mangalia împotriva vointei ei, iar acestia au avut reprezentarea psihica a inactiunii lor, care nu putea avea drept consecinta decât perpetuarea starii de lipsire de libertate a victimei, astfel ca nu se poate retine ca nu au acceptat rezultatul pasivitatii lor socotind, fara temei, ca acesta nu se va produce.
Cu atât mai putin, data fiind calitatea inculpatilor (politisti de siguranta publica, care, de regula, intervin pentru rezolvarea unor situatii mai putin grave decât cea pentru care au fost solicitati în cauza), se poate aprecia ca acestia nu au prevazut rezultatul faptei lor din moment ce au constatat personal starea de lipsire de libertate a partii vatamate (aceasta discuta cu inculpatii printr-un grilaj încuiat, dupa ce reclamase ca este sechestrata în scoala, si le-a spus din nou ca este sechestrata de numitul C.V.).
Pentru aceste considerente, în sedinta publica din 04.05.2007, instanta a respins ca neîntemeiata cererea inculpatilor privind schimbarea încadrarii juridice din infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevazuta de art. 246 din Codul penal în infractiunea de neglijenta în serviciu prevazuta de art. 249 din Codul penal.
La stabilirea si aplicarea pedepsei fata de inculpati, instanta va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 alin. (1) din Codul penal, respectiv dispozitiile partii generale a acestui act normativ, limitele de pedeapsa fixate în norma incriminatoare, gradul de pericol social al faptei savârsite, persoana inculpatului si împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Astfel, prin raportare la consecintele inactiunii inculpatilor asupra dreptului la libertate al partii vatamate (aceasta a mai stat închisa în incinta Scolii x, împotriva vointei ei, înca aproximativ patru ore de la momentul în care inculpatii aveau posibilitatea reala si obiectiva de a interveni pentru eliberarea sa), instanta constata ca fapta comisa de acestia prezinta un grad ridicat de pericol social.
Împrejurarea ca, în toata aceasta perioada de timp, partea vatamata a fost si victima agresiunii sexuale exercitate asupra sa de numitul C.V. nu poate fi imputata inculpatilor întrucât nu exista date certe ca acestia au avut cunostinta de scopul pentru care C.V. o tinea închisa, în incinta Scolii, pe partea vatamata.
Pentru aceste motive, instanta îi va condamna pe inculpati la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare fiecare pentru savârsirea infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevazuta de art. 246 din Codul penal, iar în temeiul art. 71 alin. (1) – (3) din Codul penal, va interzice inculpatilor drepturile prevazute de art. 64 alin. (1) lit. a) – c) din Codul penal pe durata executarii pedepsei principale.
In ceea ce priveste modalitatea executarii pedepsei, instanta constata ca inculpatul M.D., este casatorit, are doi copii minori si nu are antecedente penale, iar inculpatul S.A., este necasatorit si nu are antecedente penale. Or, fata de aceste circumstante personale ale inculpatilor si de împrejurarea ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 81 alin. 1 din Codul penal (pedeapsa aplicata în prezenta cauza fiecaruia dintre inculpati este închisoarea mai mica de 3 ani, acestia nu au mai fost condamnati anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni si instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia în regim privativ de libertate), instanta va suspenda conditionat executarea pedepsei aplicate fiecaruia dintre inculpati pe o durata de 4 ani, termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 alin. (1) din Codul penal, iar în temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal va suspenda si executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei închisorii.
În temeiul art. 359 alin. (1) din Codul de procedura penala, instanta va atrage atentia inculpatilor asupra dispozitiilor art. 83 din Codul penal care prevad ca savârsirea unei noi infractiuni în cursul termenului de încercare are drept urmare revocarea suspendarii conditionate si executarea în întregime, în regim de detentie, a pedepsei aplicate în prezenta cauza la care se va adauga pedeapsa pentru noua infractiune.
Fata de natura si gravitatea infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, precum si de consecintele acesteia constând în încalcarea grava a dreptului la libertate al partii vatamate ca urmare a inactiunii inculpatilor care aveau obligatia profesionala de a o elibera din incinta Scolii x instanta apreciaza ca este necesara si aplicarea pedepsei complementare privind interzicerea dreptului de a exercita profesia de care s-au folosit inculpatii pentru savârsirea infractiunii, acestia fiind nedemni sa mai exercite profesia de politist.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul penal cu aplicarea art. 53 pct. 2 lit. a) din Codul penal, instanta va aplica fiecaruia dintre inculpati pedeapsa complementara constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de politist pe o durata de 5 ani, suficienta, alaturi de pedeapsa principala a închisorii, pentru asigurarea scopului preventiv – educativ al sanctiunilor de drept penal.
Partea vatamata s-a constituit parte civila în procesul penal solicitând obligarea inculpatilor si a partii responsabile civilmente Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta la plata, în solidar, a sumei de 50.000 lei daune morale.
Potrivit dispozitiilor art. 998 din Codul civil „orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”.
Aceste dispozitii legale reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie care angajeaza raspunderea autorului faptei ori de câte ori sunt îndeplinite, cumulativ, conditiile acesteia si anume: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul.
Totodata, art. 1000 alin. (3) din Codul civil reglementeaza raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor care intervine atunci când, pe lânga conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, sunt îndeplinite si doua conditii specifice, si anume existenta unui raport de prepusenie si savârsirea faptei de catre prepus în timpul exercitarii functiei care i-a fost încredintata.
Prejudiciul, ca element esential al raspunderii civile delictuale, consta în rezultatul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savârsite de o alta persoana, iar pentru a fi susceptibil de reparare acesta trebuie sa aiba un caracter cert atât în privinta existentei, cât si a posibilitatilor de evaluare.
Dovada existentei prejudiciului si a întinderii acestuia revine, în temeiul dispozitiilor art. 1169 din Codul civil, victimei faptei ilicite, care are calitatea de persoana care face o afirmatie în fata judecatorului, în acceptiunea acestui text de lege.
Prejudiciul moral, consecinta negativa, nesusceptibila de evaluare pecuniara, care rezulta din lezarea unui drept (în speta, dreptul la libertatea persoanei) este masurat cu oarecare relativitate, ce tine de persoana victimei, de consecintele negative suferite de aceasta în plan fizic si psihic, de importanta valorilor morale lezate si de intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre victima.
Prin actiunea ilicita a inculpatilor, care nu au întreprins niciun demers pentru eliberarea partii civile, desi au constatat personal ca aceasta este retinuta împotriva vointei ei, dreptul la libertate al partii civile a fost grav lezat, întrucât aceasta a mai stat închisa în incinta Scolii xx înca aproximativ patru ore de la momentul la care inculpatii aveau posibilitatea reala si obiectiva de a interveni pentru eliberarea sa.
Or, lipsirea îndelungata de libertate a partii civile a fost de natura sa cauzeze acesteia puternice traume psihice (cu atât mai mult cu cât, în tot acest timp, a fost si victima agresiunii sexuale a numitului C.V.), iar acestea constituie o componenta a prejudiciului moral, care consta în întreaga gama de suferinte de natura psihica pe care le încearca victima unei fapte ilicite.
De asemenea, instanta constata ca sunt îndeplinite si celelalte conditii ale raspunderii civile delictuale, atât generale, pentru angajarea raspunderii inculpatilor, cât si speciale, care atrag raspunderea comitentului (Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta) pentru fapta prepusilor (cei doi inculpati).
Inactiunea inculpatilor, care nu au întreprins niciun demers pentru eliberarea partii civile, desi au constatat personal ca aceasta este retinuta împotriva vointei ei, constituie o fapta ilicita în acceptiunea art. 998 din Codul civil, între inactiunea inculpatilor si prejudiciul încercat de partea civila exista un raport de cauzalitate întrucât, daca ar fi actionat potrivit atributiilor de serviciu, acestia ar fi putut împiedica sau, cel putin, înlatura în mare parte consecintele produse asupra partii civile prin actiunea conjugata a numitului C.V., iar inculpatii au savârsit fapta ilicita cu intentie indirecta, astfel cum instanta a retinut la analiza laturii subiective a infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Totodata, la momentul savârsirii acestei fapte, inculpatii aveau calitatea de agenti de siguranta publica în cadrul Politiei municipiului Mangalia si se aflau în exercitarea atributiilor de serviciu, astfel cum sunt particularizate acestea în fisa postului si enumerate, cu caracter general, în Legea nr. 18/2002, fiind îndeplinite si cele doua conditii specifice raspunderii comitentilor pentru faptele prepusilor.
Pentru aceste considerente, constatând ca sunt întrunite toate conditiile raspunderii civile delictuale si apreciind ca suma de 50.000 de lei daune morale reprezinta o reparatie echitabila pentru prejudiciul moral suferit de partea civila, instanta a admis actiunea civila si a obligat pe inculpati, în solidar cu partea responsabila civilmente Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta, sa plateasca partii civile aceasta suma cu titlu de despagubiri civile reprezentând daune morale.
În temeiul art. 191 din Codul de procedura penala, instanta a obligat pe fiecare dintre inculpati sa plateasca statului, în solidar cu partea responsabila civilmente Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta, suma de 1.000 de lei cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauza.