Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată- art. 290 alin(1) c.p.

Dosar Nr. 217 (22.10.2008)

Infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata prevazuta de art. 290 C.pen. consta în falsificarea unui înscris sub semnatura privata prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii ori prin alterarea lui în orice mod de natura sa produca consecinte juridice, daca faptuitorul foloseste înscrisul falsificat sau îl încredinteaza unei alte persoane spre folosire.

În continutul material al infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata intra atât falsificarea unui înscris preexistent cât si plasmuirea, crearea, nascocirea în mod fraudulos a unui astfel de înscris de natura sa produca consecinte juridice cu conditia ca înscrisul falsificat sa fi fost folosit sau încredintat unei alte persoane spre folosire.

Ar fi contrara vointei legiuitorului si ilogic ca falsificarea continutului unui înscris sub semnatura privata (acest înscris având si notiuni reale – care nu au fost alterate) sa constituie infractiunea prevazuta de art. 290 alin. (1) C.pen., dar plasmuirea unui astfel de înscris care ar presupune crearea, nascocirea lui în întregime cu toate elementele sale, sa nu constituie infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata.

De altfel, notiunea de „a contraface” este sinonima cu notiunea de „a plasmui”, a nascoci în mod fraudulos potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Române.

Prin sentinta penala nr. 2440/21.12.2007 pronuntata de Judecatoria Braila în dosarul nr. 3976/196/2007, în baza dispozitiilor art. 11 pct.2 lit.a Cpp raportat la art.10 lit. ”d” Cpp a fost achitat inculpatul A. S., pentru savârsirea infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata, prevazuta de art.290 al.1 C.pen, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii.

Pentru a dispune astfel cu privire la infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata prevazuta de art. 290 al. (1) C.pen. de care este acuzat inculpatul, consta în aceea ca A. S. în calitate de administrator al S.C. XYZ S.R.L. Braila, a întocmit factura fiscala nr.3094726 (fila 99 vol. I dosar UP), prin care arata, nereal, ca a vândut P.F. M. A. bunuri în valoare de 169.932.000 lei, factura care nu a fost datata si a fost pusa de acesta la dispozitia expertului contabil L. M. pentru a arata ca societatea sa are de încasat de la clienti si aceasta suma de bani. Aceasta factura a fost ulterior stornata prin întocmirea unei alte facturi cu nr. 3997723/30.11.2004.

Aceasta situatie de fapt rezulta din raportul de expertiza contabila întocmit în cauza (fila 84-85 dosar UP, vol I).

Cu alte cuvinte, ceea ce se imputa inculpatului consta în esenta în consemnarea unei situatii nereale într-un înscris sub semnatura privata (factura fiscala 3094726, nedatata, nesemnata de primire si nici macar stampilata).

Elementul material al infractiunii prevazuta de art.290 al.1 C.pen. consta în falsificarea unui înscris sub semnatura privata DOAR în vreunul din modurile aratate la art.288 C.pen. (nu si în art. 289 Cp), adica doar în alterarea sau contrafacerea înscrisului, nu si în atestarea unor fapte sau împrejurari necorespunzatoare adevarului ori prin omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau împrejurari.

Alterarea presupune o modificare materiala a datelor cuprinse în înscris, iar contrafacerea reprezinta producerea prin imitare a unui înscris original preexistent.

Or, niciuna dintre aceste situatii nu poate fi imputata inculpatului, iar ceea ce procurorul a retinut drept infractiune consta în consemnarea unei situatii nereale într-un înscris sub semnatura privata.

Din modul de redactare al textelor art. 288-290 C.pen. rezulta ca legiuitorul a înteles sa incrimineze fapta de a consemna o situatie nereala doar în cazul înscrisurilor oficiale si în conditiile art.289 Cpen, nu si în cazul înscrisurilor sub semnatura privata.

Este drept, ca fapta inculpatului constând în consemnarea unei situatii nereale într-un înscris sub semnatura privata (factura fiscala) este reprobabila, însa NU ESTE INCRIMINATA PRIN LEGE.

A se da o alta interpretare ar însemna sa se încalce dispozitiile art. 2 ale C.pen. în sensul ca numai Legea prevede care fapte constituie infractiuni.

Ca urmare, constatând ca faptei de care este acuzat inculpatul îi lipseste elementul material (alterarea sau contrafacerea), în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cpp raportat la art.10 lit. d Cpp instanta de fond a dispus achitarea inculpatului pentru art.290 al.1 C.pen.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Braila si partea civila SC Liftcon SRL Bucuresti, criticând hotarârea instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie, cauza fiind înregistrata sub nr. 3976/196/2007.

In baza art. 379 pct. 2 lit.”a” C.p.p. admite apelurile declarate de Parchetul de pe lânga Judecatoria Braila si de apelanta-parte civila S.C. LXYZ S.R.L. împotriva sentintei penale nr. 2440/21.12.2007 pronuntata de Judecatoria Braila în dosarul nr. 3976/196/2007.

S-a desfiintat în parte hotarârea instantei de fond si în rejudecare, pentru infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata prevazuta de art. 290 alin. (1) C.p. s-a dispus condamnarea inculpatului A. S. la o pedeapsa de 6 luni închisoare.

Pentru a dispune astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Cu privire la infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata pentru care inculpatul a fost trimis în judecata, tribunalul a apreciat ca în mod gresit instanta de fond a retinut ca activitatea acestuia nu realizeaza elementul material al infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata prevazuta de art. 290 alin. 1 c.p. si în baza dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit.”a” C.p.p. raportat la art. 10 alin. (1) lit.”d” c.p.p. a dispus achitarea inculpatului.

Infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata prevazuta de art. 290 alin. 1 c.p. de care este acuzat inculpatul consta în aceea ca A. S. în calitate de administrator al SC TXYZ SRL Braila, a întocmit factura fiscala nr. 3094726 ( fila 99 vol. I dosar urmarile penala) prin care arata nereal ca a vândut P.F. M. A. bunuri în valoare de 169.932.000 lei, factura care nu a fost datata si a fost pusa de acesta la dispozitia expertului contabil L. M., pentru a dovedi ca societatea sa are de încasat de la clienti si aceasta suma. Aceasta factura a fost ulterior stornata prin întocmirea unei alte facturi cu nr. 3997723/30.11.2004.

Aceasta situatie de fapt rezulta din raportul de expertiza contabila întocmit în cauza ( fila 84-85 dosar urmarire penala vol. I).

Cu alte cuvinte ceea ce se imputa inculpatului consta în esenta în consemnarea unei situatii nereale într-un înscris sub semnatura privata (factura fiscala 3094726 nedatata, nesemnata de primire si nici macar stampilata ).

Elementul material al infractiunii prevazuta de art. 290 alin. (1) c.p. consta în falsificarea unui înscris sub semnatura privata prevazut în vreunul din modurile aratate la art. 288 c.p. (nu si în art. 289 c.p.) adica doar în alterarea sau contrafacerea înscrisului nu si în atestarea unor fapte sau împrejurari necorespunzatoare adevarului ori prin emiterea cu stiinta de a însera unele date sau împrejurari.

Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Române „a contraface” înseamna a reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos dându-l drept autentic si este sinonim cu a falsifica.

Potrivit aceleiasi lucrari „a falsifica” înseamna a alcatui, a confectiona un lucru asemanator cu altul, cu scopul de a însela, a plasmui, a contraface, iar a plasmui înseamna a crea, a produce, a fauri, a alcatui, a înfaptui, a inventa, a nascoci, a scorni.

Potrivit explicatiei lexicologice data de DEX „a falsifica” înseamna si „a plasmui” care înseamna a crea, a fauri, a nascoci în mod fraudulos un document care nu exista înainte. A plasmui nu presupune existenta unui document original, esentiala fiind nascocirea documentului respectiv cu intentie frauduloasa.

În cauza inculpatul A. S. a consemnat o situatie nereala într-un document sub semnatura privata practic a contrafacut o factura în mod fraudulos pentru a face dovada unei plati nereale.

Având în vedere aceste considerente, instanta de apel a retinut ca fapta inculpatului A. S. care în calitate de administrator la SC XYZ SRL Braila a întocmit în fals factura fiscala nr. 3094726 prin care arata ca a vândut P.F. M. A. în valoare de 169.932.000 lei vechi, factura care nu a fost datata si a fost pusa de acesta la dispozitia expertului contabil L. M. pentru a dovedi ca societatea sa are de încasat de la clienti, si aceasta suma de bani, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata prevazuta de art. 290 alin.(1) C.p.