8. Infractiunea de lipsire de libertate. Elemente constitutive. Latura obiectiva.
Drept penal. Partea speciala. Infractiuni contra libertatii persoanei.
Codul penal, art. 189 alin.1
Potrivit art. 189 C.pen, “lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani”.
Sub aspectul laturii obiective, infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, presupune o fapta prin care o persoana este lipsita de libertatea fizica, adica de posibilitatea de a se deplasa si actiona în conformitate cu propria vointa. În conditiile spetei, se observa ca libertatea de vointa a partii vatamate a fost afectata de o constrângere fizica si morala folosita de inculpat, care a cauzat acesteia o puternica stare de teama. În atare situatie, chiar daca în conditii obisnuite, partea vatamata ar fi avut posibilitatea de a parasi pe fereastra încaperea în care a fost închis, datorita starii de teama insuflata de inculpat, acesta nu a putut sa actioneze cu vointa libera, fiind astfel lipsita în mod evident de libertate.
Curtea de Apel Bacau – Sectia penala
Decizia nr. 612 din 16 octombrie 2008
Prin sentinta penala nr. 84 din 26.04.2007 a Judecatoriei Bicaz a fost achitat inculpatul I.D. pentru savârsirea infractiunilor de lipsire de libertate, prev. de art. 189 al. 1 C. penal, si de tâlharie, prev. de art. 211 al. 2 lit. b si c C. penal, în tem. dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 al. 1 lit. a C. pr. penala.
Pentru pronuntarea sentintei, analizând probele administrate în cauza, prima instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:
Potrivit actului de sesizare, inculpatul a cerut explicatii partii vatamate D.V. pentru sustragerea unui telefon mobil si ochelari de soare si pentru aceasta banuiala l-a încuiat în camera pensiunii „A.” din statiunea D. si, ulterior, l-a lovit si i-a luat o giaca, obiecte de aur si bani.
Din declaratiile martorului Pancu Ioan, patronul pensiunii, rezulta ca nici acesta, nici familia sa nu au sesizat zgomote care sa indice un conflict între inculpat si partea vatamata în localul pensiunii( f. 31, ds.).
În apararea sa, inculpatul a prezentat imagini cu cladirea pensiunii din care se deduce ca partea vatamata, care a fost închisa în camera închiriata la pensiunea „A.”, ar fi avut posibilitatea sa escaladeze fereastra si sa iasa pe terasa pensiunii, de unde avea acces sa coboare pe scari.
De asemenea, în favoarea inculpatului s-a retinut ca atunci când a aflat ca este cautat de politie la pensiunea unde fusese cazat, s-a întors de îndata din Piatra Neamt cu autoturismul propriu în care se aflau geaca partii vatamate si în buzunarul acesteia mai multe obiecte. Daca ar fi avut intentia sa însuseasca aceste bunuri, inculpatul avea posibilitatea sa le ascunda sau sa le arunce ca fiind inutile, însa el s-a întors la pensiune si a predat bunurile de buna voie politistilor.
Fata de starea materiala buna a inculpatului nu este logic ca acesta sa intentioneze sustragerea unei haine lipsita de valoare a partii vatamate iar cu privire la obiectele aflate în buzunarul acestei haine nu exista probe din care sa rezulte ca inculpatul ar fi cunoscut despre existenta lor.
Prima instanta a retinut si faptul ca partea vatamata D.V. este cel care prin comportamentul sau a declansat conflictul dintre el si inculpat, declaratia acestuia data la urmarirea penala nu poate fi credibila fiind evident ca a fost scrisa la dictare, prin folosirea artificioasa a unor termeni juridici, iar audierea nemijlocita a partii vatamate în cercetarea judecatoreasca nu a fost posibila tocmai datorita atitudinii procesuale a acestuia, care a refuzat sa se prezinte pentru audiere.
Facând sinteza acestor elemente de fapt, prima instanta a constatat ca acuzatiile de tâlharie si lipsire de libertate în mod ilegal aduse inculpatului nu sunt dovedite prin probele care s-au administrat în cauza, si în tem. art. 11 pct. 2 lit. a si art. 10 al. 1 lit. a C. pr. penala a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infractiunilor prev. de art. 189 C. penal si art. 211 al. 2 lit. b si c C. penal.
Împotriva sentintei a declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Bicaz invocând urmatoarele motive:
Fara temei, instanta a considerat ca nu exista probe care fac dovada savârsirii faptelor de tâlharie si lipsire de libertate în mod ilegal comise de inculpat, fara a retine declaratiile parti vatamate D.V. si declaratiile martorilor B.E., C.C., F.V., P.V., P.I., certificat medico-legal eliberat de SML Neamt, proces verbal de ridicare a bunurilor mobile luate de inculpatul I.D. din posesia partii vatamate din autoturismul inculpatului, procesul verbal de cercetare la fata locului.
În prima instanta, au fost administrate probe nelegale, cum ar fi prezentarea unui „portofel” barbatesc pentru a se demonstra ca inculpatul nu a sustras portofelul partii vatamate sau a unui film cu imagini asupra pensiunii, pentru a se demonstra ca partea vatamata avea posibilitatea sa se elibereze singur prin escaladarea ferestrei camerei unde a fost închis.
În motivele de apel a fost invocata si exceptia de incompatibilitate a judecatorului investit cu solutionarea cauzei, acelasi judecator solutionând propunerea de arestare preventiva a inculpatului, formulata de parchet retinând în motivarea încheierii din 26.10.2006 ca nu exista probe care sa dovedeasca vinovatia inculpatului în aceasta cauza, aceiasi motivare fiind preluata si în considerentele sentintei atacata în apel.
S-a invocat ca motiv de nelegalitate a sentintei si faptul ca prin dispozitiv s-a pronuntat achitarea inculpatului pentru comiterea infractiunii de lovire prev. de art. 180 al. 1 C. penal, deci într-o alta încadrare juridica decât cea privind infractiunea dedusa judecatii prin actul de sesizare, fara a se aplica în prealabil procedura prev. de art. 334 C. pr. penala.
Analizând motivele de apel invocate si examinând cauza sub toate aspectele conform dispozitiilor art. 371 al. 2 C. pr. penala care instituie efectul devolutiv al apelului, tribunalul a constatat întemeiat apelul declarat în cauza dar pentru motivele ce analizate în continuare:
În primul rând, s-a constatat ca fiind neîntemeiata exceptia de incompatibilitate invocata în motivele Parchetului. Judecatorul cauzei în fond a solutionat o cerere de liberare provizorie prin încheierea din 26.10.2006, dosar nr. 1991/2006 si nu o propunere de luare a masurii arestarii preventive, încheierea fiind mentinuta prin încheierea nr. 36/r.a.p./2.11.2006 a Tribunalului Neamt, care a respins recursul Parchetului de pe lânga Judecatoria Bicaz.
În considerentele încheierii din 26.10.2006, a fost facuta o analiza a probelor astfel cum erau administrate în stadiul procesual al cauzei la data respectiva si numai în vederea verificarii cerintelor de admisibilitate a cererii de liberare provizorie, astfel ca nu se poate sustine cu temei ca judecatorul si-a exprima astfel parerea cu privire la solutia care ar putea fi data asupra fondului cauzei. În aceasta conceptie de interpretare ar însemna ca ori de câte ori un judecator se pronunta asupra mentinerii masurii arestarii preventive în timpul judecarii cauzei, în tem. art. 300/2 C. pr. penala, facând analiza temeiurilor care au determinat arestarea preventiva care implica si existenta temeiurilor privind vinovatia penala a inculpatului, sa devina incompatibil a solutiona fondul cauzei penale, ceea ce nu poate fi admis.
De asemenea, nu sunt întemeiate motivele de apel privind schimbarea neprocedurala a încadrarii juridice stabilita prin rechizitoriu, deoarece în dispozitivul sentintei si în minuta, este mentionata în paranteza denumirea infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, ceea ce demonstreaza ca indicarea art. 180 al. 1 C. penal în loc de art. 189 al. 1 C. penal, este o simpla eroare materiala înlaturata chiar prin indicarea corecta a denumirii infractiunii.
Privind fondul cauzei, s-au retinut urmatoarele împrejurari de fapt:
În data de 1.10.2006, atât inculpatul I.D. cât si partea vatamata D.V. s-au cazat la pensiunea „A.„ din statiunea D., jud. Neamt, partea vatamata fiind invitat de catre martora B.E., care era angajata la aceasta pensiune.
În ziua urmatoare, pe data de 2.10.2006, inculpatul împreuna cu sotia sa, M.A. s-au plâns inclusiv administratorului pensiunii, martora P.V. despre faptul ca le-au disparut o pereche de ochelari si un telefon mobil. De asemenea, inculpatul i-a spus administratorului pensiunii ca îl suspecteaza pe D.V. ca i-a sustras bunurile respective, iar în jurul orelor 20,30 inculpatul a mers în camera unde se afla cazat partea vatamata si i-a cerut acestuia sa-i restituie ochelarii de soare si telefonul mobil.
Din declaratiile partii vatamate coroborate cu declaratia inculpatului si certificatul medico-legal nr.1387 din 4.10.2006 a SML Neamt, rezulta ca inculpatul a lovit pe partea vatamata cauzându-i leziuni pentru care au fost necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale (f. 49, ds.), acuzându-l ca i-a sustras ochelarii de soare si telefonul mobil, si l-a deposedat pe acesta de un lant cu medalion, un inel tip ghiul, un telefon mobil marca „S.” si un portofel în care se afla suma de 3.500 lei, conform declaratiilor partii vatamate.
De asemenea, inculpatul a constrâns partea vatamate sa se dezbrace, i-a luat hainele inclusiv o geaca de culoare închisa, pentru a-l împiedica astfel sa paraseasca camera, si l-a încuiat cu cheia în camera respectiva.
Martora B.E. a declarat ca, deoarece s-au auzit zgomote în camera partii vatamate, a fost trimisa de P.V., administratorul pensiunii, sa vada ce se întâmpla si atunci când a ajuns în dreptul usii de la aceasta camera a auzit pe partea vatamata rugându-l insistent pe inculpat sa-l lase în pace pentru ca nu cunoaste nimic despre ochelari si telefonul mobil.
Din declaratia partii vatamate, se retine ca inculpatul a revenit în camera sa în jurul orelor 23,00, cerând acestuia iarasi sa-i restituie telefonul mobil si ochelarii, iar în jurul orei 22,00 inculpatul a mers si în camera martorei B.E. pe care a întrebat-o, de asemenea, despre bunurile care îi lipseau.
În dimineata zilei urmatoare, în data de 3.10.2006, inculpatul a platit la receptia pensiunii pretul cazarii partii vatamate în suma de 150 lei, adaugând 50 lei mai mult si folosind fara a încerca sa se ascunda de cei prezenti, portofelul acestuia.
De asemenea, din declaratia partii vatamate, rezulta ca în aceiasi dimineata, în jurul orei, 8,00, inculpatul a mers în camera acestuia i-a restituit hainele si încaltamintea si i-a cerut sa se îmbrace pentru ca vor merge la politie.
Inculpatul l-a constrâns prin amenintare pe partea vatamata sa mearga în masina marca „R” cu nr. de înmatriculare ….., si împreuna au plecat spre viaductul P.L.. În timpul deplasarii inculpatul a oprit autoturismul într-o parcare încercând prin amenintari sa-l determine pe partea vatamata sa recunoasca ca i-a sustras telefonul mobil si, dupa aceea, în jurul orei 10,30 a lasat pe partea vatamata la sensul giratoriu din P.L. acesta primind de la inculpat si suma de 40 lei, pentru a putea calatori în continuare.
Cu privire la împrejurarile în care au plecat de la pensiune, în dimineata zilei de 3.10.2006, inculpatul a declarat ca partea vatamata a fost cel care l-a rugat sa-l ia cu autoturismul sau pâna la viaductul P.L., (f. 3, ds. 1941/2006 si f. 18, ds. 2158/2006), declaratiile acestora ramânând astfel contradictorii pentru ca nu au fost administrate alte probe care sa lamureasca aceasta împrejurare.
Partea vatamata D.V. a sesizat organele de politie din com. C., jud. Neamt, despre faptele a caror victima a fost.
Ulterior, dupa ce a ajuns în Piatra Neamt, inculpatul a fost anuntat prin telefon de catre lucratorii de politie ca este necesar sa se prezinte la fata locului la pensiunea „A.”, acesta revenind la sediul pensiunii în aceiasi zi, 3.10.2006.
Potrivit procesului verbal de cercetare la fata locului, declaratiilor inculpatului, partii vatamate si martorilor asistenti C.C. si F.V. (f. 86 si 88, ds.) în autoturismul inculpatului au fost gasite o haina - geaca - un telefon mobil, un lant si un inel din aur, obiecte apartinând partii vatamate.
Inculpatul s-a aparat în declaratiile sale aratând ca dupa ce partea vatamata a coborât din masina sa nu a observat ca acesta si-a lasat haina pe bancheta din spate si nici nu a stiut ca în buzunare se afla telefonul mobil si obiectele din aur si sustinând ca si el a avut intentia de a sesiza politia despre sustragerea telefonului sau mobil.
Facând sinteza elementelor analizate anterior, se retine în sarcina inculpatului ca în noaptea de 2/3.10.2006, inculpatul l-a lipsit de libertate în mod ilegal pe partea vatamata D.V. pe care l-a încuiat în camera în care se afla cazat în pensiunea „A.” din statiunea D., acesta fiind împiedicat paraseasca camera mai ales prin starea de temere care i-a creat-o inculpatul atunci când l-a lovit cauzându-i leziuni pentru a caror vindecare au fost necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale, si ca în ziua de 3.10.2006, în jurul orei 10,30 l-a deposedat pe partea vatamata de bunurile mentionate , înainte ca acesta sa coboare din autoturismul sau la viaductul P.L..
S-a retinut ca în drept, faptele respective constituie infractiune de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 C. pen, si de tâlharie, prev. de art. 211 al. 2 lit. b si al. 2 /1 lit. a C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, este relevant de retinut ca mobilul actelor materiale comise de inculpat a fost ca acesta „sa-si faca dreptate singur” convins fiind în reprezentarile sale psihice ca partea vatamata i-a sustras telefonul mobil si ochelarii de soare si ca acesta trebuie constrâns mai înainte de a pleca de la pensiune sa-i restituie bunurile respective. Acest scop al actiunilor inculpatului rezulta din toate declaratiile analizate, inculpatul „facând cercetari proprii” si întrebând pe toti cei care se aflau în localul pensiunii în ziua de 2.10.2006, despre bunurile pe care le pierduse. Însa, aceste elemente ale laturii subiective ale infractiunilor au relevanta la individualizarea judiciara a pedepselor care se aplica în cauza, pentru ca faptele de lipsire de libertate si de tâlharie s-au consumat, fiecare în parte, în momentul comiterii lor, chiar daca inculpatul s-a întors din Piatra Neamt la pensiunea „A.” de îndata ce a fost încunostintat ca este cautat de politie, având în autoturism bunurile partii vatamate.
În consecinta, s-a constatat ca în mod nefondat, în raport cu întreg probatoriul administrat, prima instanta a pronuntat achitarea inculpatului considerând ca faptele descrise anterior nu exista, astfel ca în tem. art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. penala s-a admis apelul Parchetului, s-a desfiintat în totalitate sentinta penala nr. 84 din 26.04.2007 a Judecatoriei Bicaz si judecând în fond, conform art. 345 si urm. C. pr. penala, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Bicaz nr. 694/P/2006.
La individualizarea judiciara a pedepselor care s-au aplicat pentru infractiunile aflate în concurs real, în cadrul elementelor de individualizare prev. de art. 72 C. penal, s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, relativ redus în raport cu toate împrejurarile comiterii lor asa cum au fost analizate anterior, disponibilitatea de cooperare a inculpatului care îndata ce a cunoscut ca este cautat de politie, s-a întors la pensiunea „A.” fara a încerca sa ascunda bunurile partii vatamate care se aflau în autoturismul sau si buna credinta procesuala a inculpatului care nu a negat nici un moment existenta conflictului care l-a avut cu partea vatamata în toata desfasurarea care a avut loc.
De asemenea s-a apreciat ca situatia familiala a inculpatului, casatorit, cu un copil minor în întretinerea sa si lipsa antecedentelor penale, ofera temeiuri importante pentru a retine în favoarea inculpatului circumstante atenuante personale în cadrul dispozitiilor art. 74, 76 al. 1 C. penal, astfel încât pedepsele stabilite au fost coborâte sub minimul special prevazut în textele sanctionatoare.
În aceiasi masura, înlaturarea consecintelor faptelor comise prin restituirea bunurilor catre partea vatamata care, astfel, nu a mai justificat interes sa se constituie parte civila împotriva inculpatului, regretul manifestat de catre inculpat pentru comiterea acestor fapte, dar si perioada de timp semnificativa care a trecut de la data faptelor si pâna la data solutionarii acestui apel, au îndreptatit instanta sa constate ca scopul pedepsei se poate realiza si fara executare efectiva daca sunt îndeplinite si celelalte conditii prev. de art. 8 al. 1 si 2 C. penal.
De asemenea, în tem. art. 71 al. 1 C. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a si b C. penal, si în tem. art. 71 al. 5 C. penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei închisorii.
Pentru aceste considerente prin decizia penala nr. 117/AP din 10.04.2008 pronuntata de Tribunalul Neamt s-a dispus:
În tem. art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. penala s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Bicaz împotriva sentintei penale nr. 84 din 26.04.2007 a Judecatoriei Bicaz, s-a desfiintat în totalitate sentinta si judecând în fond conform dispozitiilor art. 345 si urm. C. pr. penala:
A fost condamnat inculpatul I.D., pentru savârsirea infractiunii de tâlharie, prev. de art. 211 al. 2 lit. b si c C. penal, cu aplic. art. 33 lit. a C. penal, art. 74, 76 al. 1 lit. b C. penal la pedeapsa de 2 ( doi ) ani, închisoare.
A fost condamnat acelasi inculpat pentru savârsirea infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 al. 1 C. penal, cu aplic. art. 33 lit. a C. penal, art. 74, 76 al. 1 lit. c C. penal, la pedeapsa de 1( un ) an, închisoare.
În tem. art. 33 lit. a si art. 34 lit. b C. penal s-a aplicat inculpatului I.D. pedeapsa rezultanta de 2(doi) ani, închisoare.
În tem. art. 88 C. penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada retinerii si arestarii preventive cuprinsa între data de 03.10.2006 si data de 26.10.2006.
În tem. art. 81 al. 3 C. penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei rezultante de 2 ani, închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani si atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C. penal privind revocarea beneficiului suspendarii conditionate a executarii pedepsei în cazul savârsirii unei noi infractiuni.
În tem. art. 71 al. 1 C. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a si b C. penal si în tem. art. 71 al. 5 C. penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei închisorii.
S-a constatat ca partea vatamata D.V. nu s-a constituit parte civila în cauza.
S-a constatat ca inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În tem. art. 191 C. pr. penala a fost obligat inculpatul sa plateasca în favoarea statului suma de 600 lei, cheltuieli judiciare avansate în urmarirea penala si prima instanta de fond.
În tem. art. 192 al. 3 C. pr. penala cheltuielile judiciare avansate în apel au ramas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale mai sus mentionate a declarat recurs în termen legal inculpatul I.D..
În motivarea recursului, inculpatul a solicitat casarea deciziei penale de condamnare si mentinerea sentintei penale nr. 84/26.04.2007 pronuntata de prima instanta, sustinând ca din ansamblul materialului probator administrat în cauza nu se poate desprinde cu certitudine vinovatia sa. În acest sens, inculpatul solicita aplicarea regulei in dubio pro reo, potrivit careia orice îndoiala opereaza în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, solutia ce se impune este achitarea sa de catre instanta de judecata.
Analizând decizia penala recurata din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art. 385/9 Cod pr. penala ce se iau în considerare din oficiu, Curtea a constat ca recursul declarat în cauza este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce s-au înfatisat în continuare.
Starea de fapt retinuta de instanta de apel este corecta, fiind rezultatul evaluarii probelor administrate în cursul cercetarii judecatoresti si în faza de urmarire penala. În mod judicios, Tribunalul Neamt în urma reanalizarii ansamblului probator administrat în cauza pendinte, a retinut o situatie de fapt identica cu cea avuta în vedere de procuror la momentul trimiterii în judecata a inculpatului. Astfel în mod just instanta de apel a retinut ca inculpatul a lovit partea vatamata cauzându-i leziuni vindecabile în 3-4 zile îngrijiri medicale dupa care folosind violenta fizica a deposedat-o de un lant cu medalion, un inel, un telefon mobil, un portofel în care se afla suma de 3500 lei, precum si o parte din hainele pe care le purta la acel moment. De asemenea corect Tribunalul Neamt a retinut ca inculpatul a lipsit de libertate pe partea vatamata D.V. încuind-o în camera de hotel dupa ce anterior i-a luat hainele pentru a nu putea parasi camera.
Situatia de fapt retinuta este relevata în principal de elementele de fapt ce rezulta din declaratiile partii vatamate coroborate cu declaratia martorei B.E.G. care a observat personal cum inculpatul o acuza virulent ca i-a sustras bunuri si a sesizat discutii contradictorii purtate între aceleasi persoane în camera în care se afla partea vatamata.
Acuzatiile retinute în actul de inculpare al instantei sunt confirmate si de probele indirecte administrate în cauza - declaratiile martorilor asistenti Chirila Constantin si Floroaia Vasile, care au observat cum în masina inculpatului s-au gasit bunurile ridicate prin violenta de la partea vatamata, certificatul medico-legal nr.1387 din 4.10.2006 emis de SML Neamt care atesta existenta leziunilor suferite de D.V. ca urmare a actelor de violenta exercitate de inculpat, procesele verbale de constatare si de restituire a bunurilor sustrase, toate coroborate cu declaratiile inculpatului date în cursul procesului penal.
Instanta de recurs nu poate primi sustinerile inculpatului potrivit carora partea vatamata nu a fost lipsita efectiv de libertate, întrucât aceasta avea posibilitatea de a iesi din camera pe fereastra.
Sub aspectul laturii obiective, infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal presupune o fapta prin care o persoana este lipsita de libertatea fizica, adica de posibilitatea de a se deplasa si actiona în conformitate cu propria vointa. În conditiile spetei, se observa ca libertatea de vointa a partii vatamate a fost afectata de o constrângere fizica si morala folosita de inculpat, care a cauzat acesteia o puternica stare de teama. În atare situatie, chiar daca în conditii obisnuite, partea vatamata D.V. ar fi avut posibilitatea de a parasi pe fereastra încaperea în care a fost închis, datorita starii de teama în care se afla, acesta nu a putut sa reactioneze cu vointa libera, fiind astfel lipsita în mod evident de libertate.
Nefondate sunt si criticile inculpatului referitoare la înlaturarea nejustificata a declaratiei martorei B.E.G. data în fata instantei.
În sustinerea acestei teze, inculpatul sesizeaza existenta unor contradictii între declaratiile date de martora sus mentionata în cele doua faze procesuale. În atare situatie, inculpatul critica omisiunea instantei de apel de a lua în considerare elementele de fapt ce rezulta din declaratiei martorei B.E.G. data în cursul cercetarii judecatoresti, care a tinut cont doar de declaratia acesteia din cursul urmaririi penale.
Potrivit art.63 al.2 Cod pr.penala probele nu au valoarea dinainte stabilita, iar în conformitate cu art.62 din acelasi cod, în vederea aflarii adevarului organul de urmarire penala si instanta de judecata au îndatorirea sa lamureasca, pe baza de probe cauza sub toate aspectele.
Prin urmare, se impune concluzia ca mijloacele de proba pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefacând deosebire în ceea ce priveste forta lor probanta, în raport cu împrejurarea daca ele au fost administrate în cursul urmaririi penale ori al cercetarii judecatoresti.
Curtea reaminteste ca în lipsa unui temei legal care sa reglementeze o ordine de preferinta între declaratiile succesive ale partilor vatamate, inculpatului sau ale martorilor, instanta poate sa considere, atunci când declaratiile acestora sunt contradictorii, ca numai una dintre ele este expresia adevarului. Într-o asemenea situatie, instanta a retinut ca sunt expresia adevarului acele declaratii care se coroboreaza cu fapte si împrejurari rezulta din ansamblul probelor existente în cauza.
În lumina acestor considerente, constatând ca hotarârea instantei de apel este legala si temeinica, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 Cod pr.penala, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr.penala a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat I.D..