Curtea de Apel Cluj, Sectia penala si de minori, decizia nr.72/R/03.02.2010
Judecatoria Baia Mare prin sentinta penala nr. 1862/20.10.2009 l-a condamnat pe inculpatul A.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru savârsirea tentativei la infractiunea de tâlharie, prev.de art. 20 C.pen. raportat la art. 211 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen.
În temeiul art. 61 C.pen. a fost revocata liberarea conditionata a inculpatului din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 1074/25.05.2004 a Judecatoriei Arad si a fost contopit restul de 993 zile închisoare ramas neexecutat cu pedeapsa stabilita, inculpatul urmând sa execute pedeapsa de 5 ani închisoare, fiindu-i interzis si dreptul prevazut de art. 64 lit.a teza a II-a C.pen.
În temeiul art. 350 C.pr.pen. a fost mentinuta masura arestarii preventive a inculpatului, iar, în baza art. 88 C.pen. s-a dispus scaderea din durata pedepsei aplicate a perioadei retinerii si arestarii preventive, de la data de 05.06.2009 la zi.
De asemenea, în temeiul art. 118 alin.1 lit.b C.pen. s-a dispus confiscarea corpurilor delicte înregistrate la pozitia nr. 17/2009 în registrul special al instantei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut în fapt ca inculpatul A.C. s-a deplasat la data de 05.06.2009 la Biserica Romano-Catolica “Sf.Treime” din Baia Mare, unde prin escaladarea unui grilaj metalic a patruns în interior, cautând bunuri pe care sa le sustraga. Inculpatul a fortat lacatul unei cutii în care se aflau trei potire din alama suflate cu aur, însa nu a reusit sa le sustraga întrucât a fost surprins de martorul T.R.
Pentru a-si asigura scaparea, inculpatul A.C. l-a amenintat pe martor cu un levier si a reusit sa fuga, fiind însa prins la scurt timp de martorul U.A. si predat organelor de politie.
În raport de situatia de fapt expusa, instanta de fond a retinut ca fapta savârsita de inculpat întruneste elementele constitutive ale tentativei la infractiunea de tâlharie, prev.de art. 20 C.pen. raportat la art. 211 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit.a C.pen. si în considerarea dispozitiilor art. 72 C.pen., l-a condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
De asemenea, instanta de fond a retinut ca inculpatul a savârsit fapta în stare de recidiva postcondamnatorie, fiind condamnat anterior la o pedeapsa de 8 ani închisoare prin sentinta penala nr. 1074/2004 a Judecatoriei Arad, din executarea careia a fost liberat conditionat la data de 16.12.2008, cu un rest de pedeapsa ramas neexecutat de 993 zile închisoare.
Împotriva sentintei penale nr. 1862/20.10.2009 a Judecatoriei Baia Mare a declarat apel inculpatul A.C., solicitând desfiintarea acesteia si, în urma reevaluarii ansamblului probator, reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicata.
Prin decizia penala nr.227 din 10 decembrie 2009 Tribunalul Maramures a admis apelul si, judecând:
A redus pedeapsa aplicata inculpatului pentru savârsirea tentativei la infractiunea de tâlharie, prevazuta de art.20 C.pen. raportat la art.211 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen., de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare.
În temeiul art.61 C.pen., a revocat liberarea conditionata a inculpatului din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicata prin sentinta penala nr.1074/25.05.2004 a Judecatoriei Arad, definitiva prin decizia penala nr.766/2004 a Curtii de Apel Timisoara si a contopit restul de pedeapsa ramas neexecutat, de 993 zile închisoare, cu pedeapsa stabilita prin prezenta decizie, inculpatul urmând sa execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.
Împotriva deciziei tribunalului, a declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Maramures care a solicitat admiterea acestuia, casarea ca netemeinica a hotarârii instantei de apel si mentinerea sentintei judecatoriei, apreciind ca apelul inculpatului a fost gresit admis. În sustinerea recursului procurorul a aratat ca activitatea inculpatului prezinta un sporit pericol social întrucât acesta a mai fost anterior condamnat pentru infractiuni îndreptate împotriva patrimoniului, dovedind astfel o perseverenta deosebita în savârsirea acestui gen de fapte.
Curtea, examinând recursul declarat prin prisma motivului invocat ajunge la urmatoarele constatari:
Conform art.1 din Codul de procedura penala român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp si în mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savârsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor precum si la educarea cetatenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfasoara atât în cursul urmaririi penale cât si în cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege.
În desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si împrejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului.
Legea obliga organele de urmarire penala si instantele de judecata sa aiba rol activ si pe întreg cursul procesului penal sa respecte dreptul de aparare garantat de stat învinuitului, inculpatului si celorlalte parti, în procesul penal.
Orice persoana, bucurându-se de prezumtia de nevinovatie, este considerata nevinovata pâna la stabilirea vinovatiei sale, printr-o hotarâre penala definitiva. Învinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia.
Vinovatia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrarii acestora revenind organului de urmarire penala si instantei judecatoresti.
Probele trebuie sa fie concludente si utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte sa creeze macar presupunerea rezonabila ca ceea ce probeaza corespunde adevarului.
Instantele de fond au aplicat principiile evidentiate mai sus, au retinut în mod judicios vinovatia inculpatului în savârsirea faptei dedusa judecatii, Judecatoria a individualizat corect sanctiunea meritata de inculpat, tribunalul însa, în mod netemeinic a redus cuantumul acesteia.
Tribunalul Maramures nu a tinut seama de modalitatea si împrejurarile savârsirii infractiunii, respectiv ca inculpatul nu are un domiciliu stabil, acesta deplasându-se din municipiul Satu Mare în Baia Mare tocmai pentru a comite fapte de natura penala, aceasta intentie rezultând din faptul ca avea asupra lui un levier, cleste si doua perechi de manusi. În aceste conditii, inculpatul a intrat în Biserica Romano-Catolica „Sfânta Treime” din Baia Mare, dupa ce în prealabil a escaladat un grilaj metalic, a patruns în sacristie, si a fortat lacatul de pe o cutie metalica, încercând sa sustraga niste potire din alama suflate cu aur. Inculpatul nu a reusit sa sustraga nimic, fiind surprins de martorul T.R.. Pentru a-si asigura scaparea, acesta l-a amenintat pe martor ca-l loveste cu levierul si apoi a fugit, fiind prins de martorul U.A. pe str.Crisan din Baia Mare.
Instanta de apel nu a tinut cont de circumstantele personale ale inculpatului, care pâna în prezent mai are în antecedente 14 condamnari pentru fapte similare, ceea ce denota ca scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei sanctiuni severe care sa reflecte în mod judicios atât pericolul faptei cât si al faptuitorului.
Tâlharia este o infractiune complexa, din structura ei facând parte atât furtul, care este componenta sa principala, cât si actele de violenta, care constituie componenta adiacenta. Ca atare, tâlharia se considera ca fiind tentata sau consumata dupa cum infractiunea principala – furtul – a ramas în faza tentativei ori s-a consumat.
În consecinta, fapta inculpatului, care, fiind surprins de martorul T. în incinta bisericii, dupa ce îndepartase lacatul de pe cutia în care se aflau cele trei potire, dar înainte de a le însusi, pentru a-si asigura scaparea, a folosit împotriva acestuia un levier, constituie tentativa la infractiunea de tâlharie prev.de art.20 rap.la art.211 alin.1 C.pen.cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savârsite, de persoana infractorului si de împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Chiar daca individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecatorului, ea nu este totusi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie sa fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat dupa anumite reguli si criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamna consacrarea explicita a principiului individualizarii pedepsei, asa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanta.
De altfel, ca sa-si poata îndeplini functiile care-i sunt atribuite în vederea realizarii scopului sau si al legii, pedeapsa trebuie sa corespunda sub aspectul naturii (privativa sau neprivativa de libertate) si duratei, atât gravitatii faptei si potentialului de pericol social pe care îl prezinta, în mod real persoana infractorului, cât si aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta pedepsei.
Functiile de constrângere si de reeducare, precum si scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justa individualizare a sanctiunii, care sa tina seama de persoana careia îi este destinata, pentru a fi ajutata sa se schimbe, în sensul adaptarii la conditiile socio-etice impuse de societate.
Actele de violenta exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise si care trebuiesc bine evaluate de catre instanta de recurs, în alegerea pedepsei.
Asa fiind, inculpatul trebuia sa stie ca, pe lânga drepturi, are si o serie de datorii, obligatii, raspunderi, care caracterizeaza comportamentul sau în fata societatii.
Sub aspectul individualizarii pedepsei în speta, trebuie efectuata o justa adecvare cauzala a criteriilor generale prevazute de art.72 C.pen., tinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstantele reale ale savârsirii ei, dar si de circumstantele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine sincera cu privire la fapta comisa, este recidivist, asa cum rezulta din fisa de cazier.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât si asupra altor persoane care, vazând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situatia de a reflecta asupra propriei lor comportari viitoare si de a se abtine de la savârsirea de infractiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsa este aplicata si pusa în executare, intensitatea si generalitatea dezaprobarii morale a faptei si faptuitorului, conditioneaza caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin marimea privatiunii, trebuie sa reflecte gravitatea infractiunii si gradul de vinovatie a faptuitorului.
Numai o pedeapsa justa si proportionala este de natura sa asigure atât exemplaritatea cât si finalitatea acesteia, preventia speciala si generala înscrise si în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit caruia “scopul pedepsei este prevenirea savârsirii de noi infractiuni”.
Dar, fireste, în lumina criteriilor prevazute de art.72 C.pen., gravitatea concreta a unei activitati infractionale trebuie stabilita consecutiv unui examen aprofundat si cuprinzator al tuturor elementelor interne, specifice faptei si faptuitorului.
Fapta este neîndoielnic grava, astfel ca în operatia complexa a individualizarii tratamentului penal, curtea a tinut seama ca fapta inculpatului a fost îndreptata din nou împotriva patrimoniului ceea ce demonstreaza ca resocializarea sa viitoare pozitiva nu este posibila decât prin aplicarea unei pedepse ferme care sa fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevad ca “legea penala apara…persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea precum si întreaga ordine de drept”.
Pentru motivele ce preced, a fost admis ca fondat în baza art.385/15 pct.2 lit.a C.proc.pen. recursul declarat de Parchetul d epe lânga Tribunalul Maramures împotriva deciziei penale nr.227/A/10.12.2009 a Tribunalului Maramures, care a fost casata în întregime ca netemeinica si s-a mentinut integral sentinta penala 1862 din 20 octombrie 2009 a Judecatoriei Baia Mare, apelul inculpatului A.C. fiind gresit admis.
În baza art.88 C.pen.s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului A.C. retinerea si arestul preventiv începând cu 5 iunie 2009 si pâna la zi.