Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete

Sentinţă penală 33 din 18.01.2010


Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete

Data publicarii pe portal: 12 martie 2010

Prin sentinţa penală nr. 33/18-01-2010 pronunţată în dosarul nr. 2072/311/2009, în baza art. 184 alin. 1 şi 3 C.pen condamna pe inculpatul NCM, la 4 luni închisoare, parte vătămată MA.

In baza art. 184 alin. 2 şi 4 C.pen condamnă pe acelaşi inculpat la 7 luni închisoare, parte vătămată PV.

In baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 C.pen condamna pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare.

 In baza art. 33 si 34 alin 1 lit b) C.pen contopeste pedepsele aplicate urmand ca inculpatul sa execute in final pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare.

In baza art. 81 C.pen dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de incercare de 3 ani, termen stabilit in conditiile art 82 C.pen.

In baza art. 359 C.p.p. atrage atentia inculpatului asupra dispoz. art.83 C.p. privitoare la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

In baza art. 71 C.pen interzice inculpatului drepturile prevazute de art 64 alin 1 lit a) si b) C.pen, pedeapsa accesorie ce va fi suspendata pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei, in conditiile art 71 alin 5 C.pen.

In baza art. 14 si 346 C.p.p cu aplicarea art 998 C.civ si art 313 din Legea 95/2006 şi art. 49-55 din Legea 136/1995:

Admite acţiunea civila formulată de partea civilă Spitalul Judetean de Urgenţă Slatina şi obligă asiguratorul S.C. CARPATICA ASIG S.A.- Sucursala Argeş la 3529 lei către aceasta, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate MAD in această unitate spitalicească.

Ia act că aceeaşi unitate spitalicească nu s-a constituit parte civilă în ceea ce priveşte cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate PV.

Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă MAD şi obligă acelaşi asigurator la 12000 lei despăgubiri materiale către aceasta, precum şi la 5000 lei daune morale către aceeaşi parte civilă.

Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă PV ca nedovedită.

In baza art 193 alin. 2 C.p.p obliga pe inculpat la plata sumei de 500 lei către partea civila MAD, suma reprezentând cheltuieli de judecata constând in onorariu avocat

In baza art.191 alin.1 C.p.p. obliga pe inculpatul NCM la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr.-, înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 2072/311/2009, a fost trimis in judecată în stare de libertate inculpatul NCM pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, vătămare corporală gravă din culpă şi conducerea unei autovehicul pe drumurile publice de o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. art. 184 al. 1, 3 C.p., art. 184 alin. 2 şi 4 C.p. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a, b C.p. şi art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 33 lit. a C.p., reţinându-se în actul de sesizare că în ziua de 18.02.2008 în jurul orelor 22.50, a produs un accident de circulaţie pe DN 65, E 574, km 60+400, pe raza comunei P, jud. Olt, soldat cu rănirea părţilor vătămate PV, MAD şi VMR, care au suferit astfel leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 80-90 şi respectiv 50-55 zile de îngrijiri medicale.

 Cu ocazia cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea inculpatului NCM, care a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, relatând instanţei că întrucât anterior consumase băuturi alcoolice în seara zilei de 18.02.2008 a produs un accident de circulaţie.

Au fost audiate părţile vătămate MAD, PV, care au relatat instanţei modul în care au perceput accidentul de circulaţie căruia i-au căzut victime, precizând că se constituie parte civilă cu sumele de 15000 lei şi respectiv cu suma de 20.000 lei.

Au fost audiaţi martorii din acte ME, VMR, PC, MCG, GA, ale căror declaraţii s-au consemnat şi s-au ataşat la dosar.

Tot pe parcursul cercetării judecătoreşti, partea civila Spit. a comunicat instanţei că se constituie parte civilă în cauză cu suma de  -- lei reprezentând  cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate MAD în această unitate spitalicească. De asemenea, s-a dispus introducerea în cauză şi citarea în calitate de asigurător a SC  -- – Sucursala Argeş.

Din ansamblul probelor administrate în cauza, instanţa retine următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul NCM locuieşte fără forme legale în comuna--, jud.Olt.

La data de ---, în jurul orelor -- a avut loc un accident de circulaţie pe raza comunei P, jud. Olt, produs de inculpatul NCM, care după ce consumase băuturi alcoolice a condus autoturismul Dacia Super Nova cu nr. de înmatriculare --pe DN -- în direcţia Slatina – Scorniceşti, iar la km -- a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autoutilitara Dacia 1305 cu nr. de înmatriculare --- condusă regulamentar de partea vătămată PV, care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a părţilor vătămate PV – conducătorul auto Dacia 1305 cu nr. --, MAD – pasager în autoturismul condus de PV, fapt pentru care la faţa locului a sosit un echipaj de salvare şi echipajul de poliţie, partea vătămată MAD a fost condusă la spital şi a fost internată în Secţia O.în perioada --, prezentând diagnosticul:  „fractură cu dublu focar humerus drept”, leziuni ce au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico-legal nr. ---, iar partea vătămată PV a suferit leziuni – fractură subtrohanteriană stg., traumatism toracic, care au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale.

Cu ocazia acordării de îngrijiri medicale inculpatului NCM i-au fost recoltate şi probe biologice, iar din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. --- întocmit de SJML Olt a rezultat că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,70 g %o.

Pentru a se lămuri dinamica producerii accidentului de circulaţie s-a efectuat o expertiză tehnică auto nr.  --, în concluziile căreia se menţionează că accidentul din data de --, produs la km -- pe DN -- a constat în pătrunderea pe contrasens a autoturismului Dacia Super Nova cu nr. -- condus de inculpatul NCM din direcţia S-P şi a intrat în impact cu autoturismul Dacia 1305  condus de PV, care circula din direcţie opusă.

In drept, faptele inculpatului NCM întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi vătămare corporală (gravă) din culpă prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 33 lit. a C.p. şi art. 184 alin. 1, 3, art. 184 alin. 2,4 C.p. cu aplic. art. 33 lit. a, b C.p., infracţiuni pentru care instanţa va dispune condamnarea acestuia, având în vedere dispoz. art. 345 alin. 2 C.p.p.

Instanţa reţine că accidentul de circulaţie din ziua de 18.02.2008 soldat cu vătămarea sănătăţii şi a integrităţii corporale a părţilor vătămate PV şi MAD s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, în condiţiile în care acesta nu a respectat regulile de circulaţie pe drumurile publice.

La stabilirea acestei situaţii de fapt şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa a avut în vedere plângerea şi declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţiile inculpatului, precum şi raportul medico-legal, procesului verbal de cercetare la faţa locului.

La individualizarea  pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanţa va tine seama de dispoziţiile  art. 52 si art. 72 C.p., de dispoziţiile  părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsa  fixate in partea speciala, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului.

Instanţa reţine că scopul preventiv-educativ şi sancţionator al pedepsei si al legii penale poate fi atins în cauză prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea inculpatului în limitele prevăzute de legea specială.

În ceea ce priveşte  modalitatea de executare a pedepsei, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile art. 81 C.p. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei întrucât inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, nefiind cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă, astfel încât apreciază că scopul pedepsei şi al legii penale se poate realiza şi fără privarea de libertate, iar această modalitate de executare va constitui un avertisment suficient şi îndestulător pentru ca inculpatul să nu mai persevereze în săvârşirea de noi infracţiuni, ţinând seama că acesta are studii superioare, îndeplineşte o funcţie publică în cadrul unei instituţii publice şi potrivit actelor de la dosar a avut rezultate meritorii în activitatea desfăşurată.

Instanţa în baza art. 359 C.p.p. va atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei dacă în termenul de încercare ce va fi stabilit în prezenta cauză va săvârşi o nouă infracţiune.

Potrivit disp. art. 71 alin. 1 şi 2  C.p. pedeapsa accesorie consta in interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C.p., iar condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viata sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a – c C.p. din momentul in care hotărârea de condamnare a rămas definitiva si pana la terminarea executării pedepsei, pana la graţierea totala sau a restului de pedeapsa or până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

Astfel in baza art. 71 alin. 2 C.p. vor fi interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II si lit. b C.p. cu referire la art. 8 CEDO, cauza Sabou si Pârcălab împotriva României şi cauza  Hirst contra Marii Britanii pe durata executării pedepsei principale.

In ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa văzând probele administrate în cauză în baza art. 14, 346 C.p.p. coroborat cu art. 998, 999 C.civ., art. 313 din Legea 95/2006, art. 49-55 din Legea 136/1995, dispoziţii legale din care rezultă că despăgubirile în caz de accidente de circulaţie soldate cu victime omeneşti se plătesc de asigurator în speţă SC – Sucursala Argeş, va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SJS şi va obliga asiguratorul S.C. -Sucursala Argeş la  - lei către aceasta, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate MAD in această unitate spitalicească.

Va lua act că aceeaşi unitate spitalicească nu s-a constituit parte civilă în ceea ce priveşte cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate PV.

Va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă MAD şi obligă acelaşi asigurator la -- lei despăgubiri materiale către aceasta, având în vedere că în urma accidentului de circulaţie autoturismul acestei părţi vătămate a fost avariat în proporţie de 90 %, iar potrivit Deciziei în interesul legii nr. 1/2004 în cazul infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă sau a altor infracţiuni cu efecte complexe, cum se reţine şi în cauza de faţă, este necesară soluţionarea şi a acţiunii civile având ca obiect distrugerea bunului respectiv, în speţă a autoturismului familiei părţii vătămate. De asemenea, este indubitabil că în urma accidentului de circulaţie soldat cu vătămarea sănătăţii şi integrităţii corporale a părţii vătămate, aceasta din urmă a suferit pe plan psihic, moral, având în vedere că o asemenea suferinţă este inerentă unui accident de circulaţie, în condiţiile în care partea vătămată a necesitat pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale şi a fost internată aproximativ 20 deczile într-o unitate spitalicească pentru refacerea sănătăţii, fapt pentru care  va obliga acelaşi asigurator la 5000 lei daune morale către aceeaşi parte civilă.

Va respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă PV ca nedovedită. Deşi partea vătămată a solicitat această sumă de bani cu titlu de daune materiale, aceasta nu a administrat nici un mijloc de probă de natură să facă dovada prejudiciului suferit şi pentru care îi revenea sarcina probaţiunii, în condiţiile în care instanţa totuşi în baza rolului activ a administrat probele solicitate de acesta.

Deşi solicitate în mod repetat relaţii unităţii spitaliceşti în legătură cu cheltuielile ocazionate de internarea părţii vătămate PV pentru refacerea sănătăţii, acestea nu au sosit, situaţie în care conform principiului disponibilităţii instanţa va lua act că Spitalul Judeţean Slatina nu s-a constituit parte civilă pentru recuperarea cheltuielilor de spitalizare în raport de această parte.

In baza art 193 alin. 2 C.p.p va obliga pe inculpat la plata sumei de -- lei către partea civila MAD, suma reprezentând cheltuieli de judecata constând in onorariu avocat.

Văzând si dispoz.  art 191 alin.1 C.p.p.