Obiect: infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 alin.1.
Sentin?a penala nr. 312/15.10.2009
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatorie s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului R., pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.
Inculpatul audiat în instanta a recunoscut faptele aratând ca a consumat la un bar votca dupa care s-a urcat la volan si a condus aproximativ 50 m, mai având de condus pâna la domiciliu aproximativ 1oo m.
Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
La data de xx.xx.20xx inculpatul R. circula cu autoturismul cu nr. NT-XX-XXX pe raza orasului si ajungând pe str. M. a pierdut controlul volanului si a intrat în gardul bisericii.
La fata locului au venit organele de politie care l-au testat pe inculpat cu aparatul etilotest. Întrucât acesta avea o concentratie de alcool pur în aerul expirat de 0,49 mg/l a fost condus la Spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform buletinului de analiza toxicologica alcoolemie nr. xxx/yyy din 0x.0x.20xx a S.M.L. rezulta ca inculpatul avea o îmbibatie alcoolica în sânge de 2,00 gr‰ respectiv 1,85 gr. ‰ la interval de o ora.
Situatia de fapt astfel retinuta rezulta din procesul verbal de constatare a infractiunii din 0x.0x.20xx, rezultatul testului alcooltest din 0x.0x.20xx, buletinul de recoltare si buletinul de analiza toxicologica alcoolemie nr. xxx/yyy din 0x.0x.20xx si declaratia martorului D. coroborate cu declaratia inculpatului prin care recunoaste savârsirea faptelor.
In drept faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevazuta de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal si art. 74 lit. c Cod penal raportat la art. 76 lit. d Cod penal prin schimbarea încadrarii juridice, în temeiul art. 334 Cod pr. pen. din art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.
Instanta retine ca faptele au fost savârsite de catre inculpat în stare de recidiva postcondamnatorie asa cum rezulta din cazierul judiciar al inculpatului, acesta fiind condamnat anterior prin sent. penala nr. xx/21.01.20xx pronuntata de Judecatorie definitiva prin d. p. nr. 1xx/AP/xx.xx.20xx la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 Cod penal.
La individualizarea judiciara a pedepsei instanta va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal.
Având în vedere conduita inculpatului dupa savârsirea faptei de recunoastere si regret va retine în favoarea acestuia circumstanta atenuanta prevazuta de art. 74 lit. c Cod penal.
Având în vedere gradul de pericol social al faptei savârsite împrejurarile comiterii acesteia, urmarile produse precum si elementele care caracterizeaza persoana si conduita inculpatului, starea de recidiva în care acesta a savârsit fapta instanta apreciaza ca scopul educativ preventiv al pedepsei va putea fi atins fata de inculpat prin aplicarea unei pedepse privative de libertate orientata sub minimul special ca urmare a aplicarii dispozitiilor art. 76 lit. d Cod penal.
In baza art. 83 Cod penal va revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 24 din xx.xx.20xx pronuntata de Judecatorie definitiva prin decizia penala nr. 1xx/AP din xx.xx.20xx si va adauga aceasta pedeapsa la pedeapsa aplicata prin prezenta sentinta penala.
In baza art. 71 al. 2 Cod pr. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 al. 1 lit. a teza II si lit. b Cod penal pe durata pedepsei aplicate.
Va lua act ca inculpatul a fost asistat de aparator ales.
In baza art. 191 Cod pr. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat.