Insultă şi calomnie . abrogarea art: 205-207 cod penal în baza art. i pct: 56 din legea 278/2006. neconstituţionalitatea acestor dispoziţii. consecinţe cu privire la art. 205-207 cod penal

Dosar Nr. 84/R/30.03.2010 (30.03.2010)

INSULTA SI CALOMNIE . ABROGAREA ART: 205-207 COD PENAL ÎN BAZA ART. I PCT: 56 DIN LEGEA 278/2006.

NECONSTITUTIONALITATEA ACESTOR DISPOZITII. CONSECINTE CU PRIVIRE LA ART. 205-207 COD PENAL

Codul penal art. 205 -207

Art. I pct. 56 din legea 278/2006

Curtea Constitutionala. Decizia nr. 62/18.01.2007

Tribunalul Ialomita, sectia penala Decizia penala nr. 84/R/30.03.2010

Prin sentinta penala nr. 28/13.01.2010 J. S. în temeiul art. 278 ind.1 alin.8 lit.a Cod procedura penala a respins plingerea petentului D. D. S., împotriva intimatului I. C. D. ca nefondata.

A mentinut rezolutia nr. 50/P/2008 din data la 12.06.2009 a P de pe lânga J.S., confirmata prin Rezolutia nr. 291/II/2/2009 din 08.09.2009.

In baza art. 192 alin.2 C.p.p a obligat petentul la plata a 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În argumentarea solutiei pronuntate prima instanta a retinut urmatoarele:

La data de 28.12.2007 petentul a depus la IPJ o plângere penala împotriva numitei I. D. pe care si-o întemeiaza în drept pe dispozitiile art. 205-206 Cp în care reclama ca printr-un articol publicat la data de 30.10.2007 în ziarul „G de S-E” intimata a urmarit defaimarea sa si a ziarului J de I al carui director este.

Prin Rezolutia atacata, P de pe lânga J. S. a dispus neînceperea urmaririi penale fata de numita I. C. D. retinându-se ca nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infractiunii de calomnie prev. de art. 206 Cp întrucât intimata a actionat fara intentia de a leza onoarea si reputatia petentului. Desi, la data de 20.11.2008 a depus la Parchet o plângere adresata prim procurorului nu a primit nici un raspuns, motiv pentru care s-a adresat instantei, în conditiile art. 2781 alin. 2 Cpp.

Plângerea petentului împotriva rezolutiei procurorului din data de 15.10.2008 a fost înregistrata pe rolul J. S. sub nr. 6709/312/2008, iar prin sentinta penala nr. 151/13.02.2009 a J. S s-a admis plângerea petentului D. D., s-a desfiintat rezolutia atacata si s-a trimis cauza la P. de pe lânga J. S. în vederea efectuarii cercetarilor sub aspectul savârsirii infractiunii prevazute de art. 205 Cp de catre faptuitoarea I.C. D.

În urma restituirii cauzei la Parchet de catre instanta, la data de 12.06.2009 prin rezolutia procurorului pronuntata în dosar 50/P/2008 s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de I. C. D. sub aspectul savârsirii infractiunilor prev. de art. 205 si 206 C pen. în temeiul art. 228 al. 1 Cpp rap. la art. 10 lit. b Cpp retinându-se ca infractiunile de insulta si calomnie au fost dezincriminate definitiv prin lege.

Prin rezolutia prim-procurorului de la P. de pe lânga T. I. nr. 291/II/2/2009 din 08.09.2009 s-a respins plângerea formulata de D. D. S. împotriva rezolutiei nr. 50/P/2008 din data de 12.06.2009 pentru aceleasi considerente retinute în rezolutia nr. 50/P/2008 din 12.06.2009.

Instanta constata ca solutia procurorului este legala si temeinica, pentru urmatoarele considerente:

Prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/ 2006, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12.07.2006, art. 205 si 206 C. pen. au fost abrogate. Ca atare, prin aceasta lege, infractiunile de insulta si calomnie au fost dezincriminate.

Ulterior, prin Decizia nr. 62/ 18.01.2007 pronuntata de Curtea Constitutionala a României, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 104 din 12.02.2007, s-a constatat ca dispozitiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/ 2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 si 207 C. pen., sunt neconstitutionale.

Dupa aparitia acestei decizii de neconstitutionalitate, atât în practica judiciara, cât si în doctrina s-a pus întrebarea daca prin constatarea neconstitutionalitatii acestui text legal s-au reincriminat infractiunile de insulta si calomnie, prevazute de art. 205 si 206 C. pen.

Literatura de specialitate a considerat ca infractiunile de insulta si calomnie au fost reincriminate ( a se vedea Implicatiile care rezulta ca urmare a declararii neconstitutionalitatii unei dispozitii având caracter abrogator, în lumina Deciziei nr. 62/ 2007 a Curtii Constitutionale – Sorin Popescu, Catalin Ciora, în Dreptul, nr. 4/ 2007 ). Astfel, concluzia a fost ca prevederile care au format obiectul abrogarii continua sa produca efecte. Pe de alta parte, aceiasi autori au aratat ca prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, prevad ca „ abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna în vigoare actul normativ initial ”.

Cu toate acestea, autorii au concluzionat ca „ pentru a curma eventualele discutii asupra acestei probleme ( a reincriminarii sau nu a infractiunilor de insulta si calomnie, prevazute de art. 205 si 206C. pen. – n. inst. ) propunem de lege ferenda modificarea Legii nr. 24/ 2000, republicata, care ar urma sa precizeze în mod expres, ca exceptie de la prevederile potrivit carora nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna în vigoare actul normativ initial, si cazul în care se constata neconstitutionalitatea unei dispozitii de abrogare ”.

În sensul reincriminarii infractiunii de insulta au fost si autorii lucrarii „ Codul penal adnotat ” – Matei Basarab, Viorel Pasca, Gheorghita Mateut, Tiberiu Medeanu, Constantin Butiuc, Mircea Badila, Radu Bodea, Petre Dungan, Valentin Mirisan, Ramiro Mancas, Cristian Mihes, vol. II, Partea speciala, Ed. Hamangiu.

Cu toate acestea, alti autori au considerat, în mod tacit, ca infractiunile de insulta si calomnie nu mai sunt incriminate, aratând ca art. 205 si 206 C. pen. au fost abrogate prin Legea nr. 278/ 2006 ( Codul penal – Georgiana Bodoroncea, Irina Kuglay, Lavinia Lefterache, Ionut Matei, Iuliana Nedelcu, Francisca Vasile, Editura C.H. Beck, 2007, pag. 699 ).

Alti autori, chiar daca nu au analizat reincriminarea sau nu a infractiunilor de insulta si calomnie, au aratat ca „ în pofida numarului mare de texte din legea fundamentala prin raportare la care s-a încercat motivarea deciziei, Curtea Constitutionala nu a facut altceva ( … ) decât sa cenzureze pe teren constitutional o optiune de politica penala a Parlamentului, depasindu-se astfel ( … ) prerogativele conferite de Constitutie. ” ( Dezincriminarea infractiunilor de insulta si calomnie. Neconstitutionalitate – Florin Streteanu, în Caiete de drept penal, nr. 1/ 2007, pag. 138).

Instanta retine ca stabilirea neconstitutionalitatii art. 205 si 206 C. pen. de catre Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 62/ 2007 nu este de natura, în lipsa interventiei legiuitorului, sa conduca la reincriminarea faptelor de insulta si calomnie, întrucât decizia Curtii Constitutionale nu este o „ lege penala ” în sensul art. 2 C. pen.

De asemenea, potrivit art. 73 alin. 3 lit. h) din Constitutia României, republicata în anul 2003, infractiunile se stabilesc numai prin lege organica de catre Parlament.

Atâta vreme cât, în prezent, nici o lege nu prevede ca, în lipsa interventiei legiuitorului, constatarea neconstitutionalitatii textelor de abrogare din legi sau ordonante conduce la reintrarea în vigoare a textelor abrogate, nu se poate considera ca decizia Curtii Constitutionale nr. 62/ 2007 face posibila cercetarea si sanctionarea unei persoane pentru afirmatii de natura a aduce atingere onoarei ori reputatiei unei persoane sau a o expune unei sanctiuni penale, administrative, disciplinare ori dispretului public.

Dimpotriva, art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/ 2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, instituind principiul în conformitate cu care „abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna în vigoare actul normativ initial”, prevede o singura exceptie de la acest principiu, si anume “prevederile din ordonantele Guvernului care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de catre Parlament”.

Cum este lesne de observat, exceptiile fiind de stricta interpretare, constatarea neconstitutionalitatii textelor de abrogare de catre Curtea Constitutionala nu apare ca o situatie exceptata de la caracterul definitiv al abrogarii, prin lege, a unor texte de incriminare anterioare.

Mai mult, art. 7 alin. 1 din Conventia apararii Drepturilor Omului si Libertatilor fundamentale prevede principiul legalitatii incriminarii si pedepsei. Potrivit acestui text, aplicabil direct, ca urmare a ratificarii Conventiei prin Legea nr. 30/ 1994, nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost savârsita, nu constituia o infractiune, potrivit dreptului national sau international; de asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decât aceea care era aplicabila în momentul savârsirii infractiunii.

Notiunea de lege, în sensul art. 7 paragraf 1 din C.E.D.O., poate fi analizata atât din punct de vedere formal, cât si din punct de vedere material.

Din punct de vedere formal, prin lege, în sensul art. 7, se întelege nu doar legea în sensul strict al termenului, ci si dreptul aplicabil într-o situatie data, incluzând dreptul creat pe cale jurisprudentiala. Trebuie precizat ca, în dreptul românesc, incriminarea unei infractiuni se poate realiza numai prin lege organica, ca act al Parlamentului.

Din punct de vedere material, Curtea a precizat în mod constant ca, pentru a exista o lege în sensul Conventiei, nu este suficienta existenta formala a acesteia, ci norma juridica trebuie sa mai îndeplineasca urmatoarele conditii: accesibilitatea si previzibilitatea.

Accesibilitatea consta în aceea ca orice persoana trebuie sa dispuna de informatii suficiente cu privire la normele juridice aplicabile unei situatii date ( a se vedea în acest sens cauza Sunday Times contra Marii Britanii, paragrafele 46 – 53 ). Astfel, orice persoana trebuie sa poata avea acces la textul legii aplicabile pentru ca norma juridica sa poata produce efecte juridice fata de acesta.

Instanta retine ca atât Codul penal, Legea nr. 278/ 2006, cât si Decizia Curtii Constitutionale nr. 62/ 2007 au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I. Ca atare, instanta apreciaza ca persoanele interesate puteau avea cunostinta de prevederile legale în vigoare la un moment dat si de modificarile aduse acestora prin declararea neconstitutionalitatii unor texte legale.

Previzibilitatea legii implica, în termeni generali, formularea acesteia în astfel de termeni si conditii, încât orice persoana sa îi poata anticipa efectele ( cauza Open Doors Society si Dublin Well Women contra Marii Britanii, cauza Sunday Times contra Marii Britanii ). În alte cuvinte, pentru ca o norma juridica sa poata fi considerata „ lege ” în sensul Conventiei, este necesar ca legea sa fie elaborata în termeni suficient de clari si precisi pentru ca situatiile în care se va aplica si consecintele pe care le va produce aplicarea sa, sa fie previzibile.

Totodata, previzibilitatea legii este relativa, acceptându-se faptul ca se apreciaza în functie de posibilitatea pe care o au practicienii dreptului de a o întelege ( cauza Sunday Times contra Marii Britanii ). În ceea ce priveste urmarile încetarii efectelor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/ 2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 si 207 C. pen., ca urmare a Deciziei nr. 62/ 18.01.2007 a Curtii Constitutionale, în doctrina si în practica judiciara exista o controversa nesolutionata majoritar în vreun mod, asa cum am aratat anterior.

Un argument în sensul existentei acestei controverse îl constituie chiar ultimul paragraf al opiniei separate formulate cu privire la Decizia nr. 62/ 18.01.2007 a Curtii Constitutionale: „ Art. I pct. 56 din Legea nr. 278/ 2006 a produs efecte juridice de la data intrarii în vigoare a legii, dupa acea data nemaifiind posibila tragerea la raspundere penala a celor care au savârsit faptele prevazute de fostele articole 205 si 206 din Codul penal. Decizia Curtii Constitutionale, determinând, prin efectele sale, suspendarea efectelor normei juridice declarate ca fiind neconstitutionale, face ca de la data publicarii sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, sa reintre în vigoare dispozitiile art. 205 si 206 din Codul penal, ceea ce echivaleaza cu încriminarea din nou a faptelor de insulta si de calomnie, încriminare ce intra în competenta exclusiva a legiuitorului. În aceste conditii, Curtea Constitutionala devine legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constitutie si nici de propria-i lege organica. ”

De asemenea, practica judiciara si literatura de specialitate nu au o opinie unanima sau majoritara cu privire la efectele unei decizii a Curtii Constitutionale prin care s-a constatat neconstitutionalitatea unui text legal de abrogare unor texte de incriminare penala a unor fapte. Astfel, nu s-a stabilit daca aceasta constatare a neconstitutionalitatii duce la reincriminarea faptelor penale sau instituie numai o obligatie în sarcina Parlamentului de a pune în acord legea cu decizia Curtii Constitutionale.

Asadar, cerinta previzibilitatii nu este îndeplinita în ceea ce priveste reglementarea insultei si calomniei ca fapte penale, chiar prin raportare la posibilitatea pe care o au practicienii dreptului de a o aprecia.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs, în termen legal, petentul Dutu Dorin Sorin criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratând ca în mod gresit s-a retinut ca infractiunile de insulta si calomnie au fost dezincriminate, desi decizia 62/2007 a Curtii Constitutionale, în motivarea sa, a retinut ca demnitatea trebuie protejata neaparat si prin mijloacele de drept penal, solicitând în final casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuarii cercetarilor sub aspectul savârsirii infractiunilor prev. de art. 205 -206 Cod penal.

Tribunalul, analizând sentinta atacata, actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala constata ca sentinta este legala si temeinica iar motivarea hotarârii, în functie de natura si complexitatea cauzei, prin întinderea si amplitudinea sa satisface exigentele CEDO sub aspectul dreptului lor la un proces echitabil.

În propriul examen al pricinii instanta de recurs va retine urmatoarele:

Potrivit art. 23 alin. 12 din Constitutie, nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decât în conditiile si în temeiul legii, iar potrivit art. 61 alin. 1 Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, si unica autoritate legiuitoare a tarii.

De asemenea, art. 73 din Constitutie stabileste categoriile de legi si domeniile de reglementare pentru legile constitutionale si legile organice, iar la alin. 3 lit. h se precizeaza ca prin legea organica se reglementeaza infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora.

Totodata, potrivit art. 142 alin. 1 din Constitutie Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei.

Potrivit art. 147 alin. 1 din legea fundamentala, dispozitiile din legile si ordonantele în vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, îsi înceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.

Asa cum rezulta din opinia separata aditionata Deciziei nr. 62/18.01.2007, pronuntata în cadrul controlului concret a posteriorii de constitutionalitate, art. I pct. 56 din Legea 278/2006 a produs efecte juridice de la data intrarii în vigoare a legii, dupa aceea data nemaifiind posibila tragerea la raspundere penala a celor care au savârsit faptele prevazute de fostele articole 205 si 206 din Codul penal. Decizia Curtii Constitutionale, determinând, prin efectele sale, suspendarea efectelor normei juridice declarate ca fiind neconstitutionale, face ca de la data publicarii sale în Monitorul Oficial al României, partea I, sa reintre în vigoare dispozitiile art. 205 si art. 206 din Codul Penal, ceea ce echivaleaza cu incriminarea din nou a faptelor de insulta si calomnie, incriminare ce intra în competenta exclusiva a legiuitorului. În aceste conditii Curtea Constitutionala devine legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constitutie si nici de propria-i lege organica.

Conform opiniei concurente la aceeasi Decizie, prin efectul constatarii neconstitutionalitatii dispozitiei abrogatoare, reintra în vigoare aceleasi dispozitii care fusesera abrogate si nu altele noi, fiind dificil de sustinut ca, astfel, Curtea îsi aroga calitatea de legiuitor pozitiv.

De asemenea, în masura în care reintrarea în vigoare a dispozitiilor abrogate nu constituie decât un efect mediat al Deciziei Curtii, de constatare a neconstitutionalitatii dispozitiei abrogatoare si nu un efect direct al acesteia, nu exista suficient temei pentru teza avansata.

În sfârsit, în conditiile în care interdictia de modificare sau completare, instituita prin art. 2 alin. ( 3) din Legea nr. 47/1992, se refera exclusiv la prevederile supuse controlului, iar în prezenta cauza obiectul controlului îl constituie dispozitia abrogatoare, în vreme ce supuse modificarii sau completarii sunt prevederile abrogate, repuse în vigoare, ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii celei dintâi, pretinsa încalcare a textului legal mentionat nu poate fi retinuta.

Amintim aici si reglementarile Legii 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, conform carora în art. 37 alin. 2 – insulta, calomnia ori amenintarea savârsite împotriva avocatului în timpul exercitarii profesiei si în legatura ce aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Prin O.U.G. 159/2008 privind modificarea si completarea Legii 51/1995 la art. 37 alin. 2 s-a modificat având urmatorul cuprins:

( 2) Amenintarea savârsita nemijlocit împotriva avocatului în timpul exercitarii profesiei si în legatura cu aceasta se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Însa prin Decizia nr. 109 din 09.02.2010 a Curtii Constitutionale publicata în Monitorul Oficial nr. 175/18.03.2010 s-a admis exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca dispozitiile O.U.G. 159/2008 privind modificarea si completarea Legii 51/1995 sunt neconstitutionale, pe durata termenului de 45 de zile ( aflat în curs ) dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale fiind suspendate de drept.

Conform art. 62 alin. 3 din Legea 24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative – abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna în vigoare actul normativ initial.

Potrivit art. 64 alin. 2 din aceeasi lege – la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispozitia afectata de suspendare reintra de drept în vigoare.

Principiul legalitatii este considerat unanim ca unul dintre principiile fundamentale ale civilizatiei juridice europene, fiind inclus de multa vreme în legislatia tuturor statelor europene.

Potrivit art. 2 Cod penal cu denumirea marginala – legalitatea incriminarii – legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua în cazul savârsirii acestor fapte.

Impunând obligatia definirii clare a infractiunilor, legalitatea incriminarii este una dintre garantiile esentiale ale dreptului la libertate si la securitate juridica.

În acelasi timp, impunând ca infractiunile si pedepsele sa fie stabilite doar prin lege, existenta principiului legalitatii este, în principal, construita pe doua fundamentale aflate în structura intima a unui stat de drept : securitatea juridica si încrederea în lege.

Din punct de vedere material, Curtea a precizat în mod constant ca, pentru a exista o lege în sensul Conventiei, nu este suficienta existenta formala a acesteia, ci norma juridica trebuie sa îndeplineasca doua conditii materiale suplimentare : accesibilitatea si previzibilitatea .

Accesibilitatea implica, în termeni generali, faptul ca orice persoana trebuie sa dispuna de informatii suficiente cu privire la normele juridice aplicabile unei situatii date.

Previzibilitatea legii presupune formularea acesteia în astfel de temeni suficient de clari si conditii încât orice persoana sa îi poata anticipa efectele.

În conformitate cu disp. art. 147 alin. 1 din Constitutie rap. la art. 31 alin. 3 din Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, ca urmare a admiterii unei exceptii de neconstitutionalitate, Parlamentul are obligatia ca în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate sa puna de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, aceasta obligatie transpunându-se în procesul de legiferare, prin adoptarea de catre Parlament a legii de modificare a textelor constatate neconstitutionale. Daca în termenul de 45 de zile Parlamentul nu se conformeaza acestei obligatii, textele legale declarate neconstitutionale îsi înceteaza efectele juridice ( cu alte cuvinte sunt abrogate ) prin admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

Pe de alta parte, însa legea speciala referitoare la normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative explica faptul ca este inadmisibil ca prin abrogarea abrogarii, sa reintre în vigoare, automat, textul de lege initial.

Mai mult, conform Legii 24/2000 dupa expirarea termenului de suspendare normale reintra de drept în vigoare.

Aceste discutii contradictorii fac ca legea româna sa nu fie accesibila, previzibila si nici de calitate în aceasta materie.

Pe de alta parte, în masura în care este necesar, instanta judecatoreasca trebuie sa aplice direct dispozitiile Constitutiei de care depinde solutionarea procesului, în absenta unei reglementari care sa fi înlocuit sau completat dispozitiile prevazute prin Decizia 62/2007 emisa de Curtea Constitutionala.

Ajungem astfel si la art. 20 din Constitutie, conform caruia dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte, iar daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care este România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile, iar în speta, constitutia si legile interne nu contin dispozitii mai favorabile, asa încât se impune aplicarea Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale asa cum aceasta a fost interpretata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Statele membre ale Uniunii, constituie nu doar o comunitate economica dar si o singura piata de valori, reflectate în Charta Uniunii Europene a Drepturilor Omului.

În acest act se gaseste o referire clara la libertatea presei si a cuvântului . Aceasta libertate nu este absoluta, ea poate fi limitata dar numai în mod legal. Legislatia în aceasta privinta trebuie sa fie în acord atât cu dreptul comunitar, cât si cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, guvernata de Consiliul European.

Cele ce preced se constituie în suportul pe baza caruia Tribunalul a respins recursul ca nefondat.