Interpretarea cererilor formulate de părţi privind neexecutarea obligaţiilor de a face, cuprinse într-un titlul executoriu, de către comisiile de fond funciar

Dosar Nr. 862/2007 (12.04.2007)

Prin decizia civila nr.862/12.04.2007 s-a admis recursul declarat de recurenta reclamanta H.M., s-a casat sentinta civila reculata si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, cu motivarea ca „ gresit instanta de fond a interpretat ca reclamanta a solicitat punerea în executare a unei sentinte civile." Si „ cu ocazia rejudecarii, instanta va lamuri obiectul cererii având în vedere intentia acesteia si va solutiona fondul cererii. Va verifica daca Comisia locala Tesesti si-a îndeplinit obligatia stabilita prin sentinta civila nr.6518/2005, respectiv daca a întocmit documentatia pentru suprafata de teren de 15000 mp. fânete situata în punctul „la Tesesti -Somanesti", daca a efectuat masuratorile necesare si daca a realizat punerea efectiva în posesie în vederea eliberarii titlului de proprietate, pronuntându-se în consecinta si asupra capatului de cerere privind instituirea daunelor cominatorii."

In prezent codul de procedura civila stabileste modalitatile practice de executare a unei hotarâri judecatoresti prin care s-a dispus îndeplinirea unei obligatii de a face, respectiv sectiunea a IV-a din capitolul V al codului de procedura civila intitulata „Executarea silita a altor obligatii de a face sau a obligatiei de a nu face".

In articolul 580/2 se prevede ca „ Daca debitorul refuza sa îndeplineasca o obligatie de a face cuprinsa într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somatiei, creditorul poate fî autorizat de instanta de executare, prin încheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa o îndeplineasca el însusi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului."

Din considerentele deciziei rezulta ca petenta H.M. a chemat în judecata intimatele comisiile de fond funciar locala si judeteana, pentru ca acestea sa fie obligate sa procedeze la punerea în posesie pentru suprafata de teren, stabilita conform sentintei civile nr.6518 din 28.10.2005 pronuntata de Judecatoria Tg.Jiu si în situatia neexecutarii obligatiei acordarea daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi întârziere.

Instanta de fond a respins cererea ca fiind inadmisibila pentru ca aceasta a solicitat punerea în executare a sentintei civile nr. 6518 din 28.10.2005 si acest fapt se poate realiza în conditiile prev. de art. 371-405 c. pr.civila. ca, petenta are posibilitatea executarii silite a hotarârii invocate, urmând procedura de executare prevazuta de lege.

Solutia instantei de recurs este corecta, însa în ceea ce priveste calificarea cererii de chemare în judecata o apreciez ca fiind o cerere de punere în executarea a unei obligatii de a face ce nu poate fi îndeplinita decât de comisiile de fond funciar conform dispozitiilor art. 5 si urmatoarele din regulamentul privind procedura de reconstituire si atributiile

comisiilor pentru stabilirea dreptului de porprietate, art.27 din legea nr. 18/1991 si art.44/14 din legea nr. 169/1997 si nu o noua actiune civila având ca obiect obligatia de a face.

In acest sens mentionez dispozitiile art.580/3 alin. 1 cod pr. civila care preved: „ Daca obligatia de a face nu poate fi îndeplinita prin alta persoana decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanta sesizata de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa plateasca, în favoarea statului, o amenda civila de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilita pe zi de întârziere pâna la executarea obligatiei prevazute în titlul executoriu."

De asemenea, prin legea nr.459 din 6.12.2006 pentru modificarea si completarea codului de procedura civila, la articolul 580/3 s-a introdus aliniatul 5 cu urmatorul cuprins:

„Pentru neexecutarea obligatiilor prevazute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii."

In practica ne întâlnim frecvent cu astfel de cereri din partea persoanelor îndreptatite la reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, conform legilor fondului funciar, însa comisiile de fond funciar desi au o serie de obligatii, nu si le îndeplinesc de buna voie si nici chiar atunci când exista un titlu executoriu acestea nu înteleg sa îndeplineasca obligatiile de a face cum ar fi: sa puna în posesie efectiva, sa elibereze procesul verbal de punere în posesie, sa înainteze documentatia necesara eliberarii titlului de proprietate, sa elibereze titlul de proprietate, sa se pronunte asupra cererii de reconstituire s.a.m.d.