Interpretarea contractului. Clauza privind asumarea unei obligatii. Distinctie între angajarea unei obligatii de a face si o obligatie de a da, în solidar cu debitorul.
Interpretarea clauzelor trebuie sa aiba în vedere vointa reala a partilor – semnatare ale contractului, în acord cu dispozitiile art. 977 cod civil.
Termenii utilizati în contractul de colaborare al partilor nu lasa nici un dubiu în sensul asumarii de catre banca a obligatiei de a bloca, în limita disponibilitatilor, contul debitoarei, în vederea recuperarii sumei împrumutate de creditor. Interpretarea clauzelor contractului exclud, astfel, ipoteza garantarii de catre banca, alaturi de debitor, a obligatiei proprii acestuia.
Reclamanta S.C. R S.R.L. Constanta a chemat în judecata pe S.C. CA S.R.L. si CREDIT BANK – Filiala Constanta, solicitând instantei sa dispuna obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 30.528.000 lei debit si penalitati de întârziere.
S-a aratat ca între societatile comerciale cu raspundere limitata s-au încheiat doua contracte în cursul anului 1994, în temeiul carora reclamanta a virat în contul pârâtei 17.000.000 lei, conform ordinului de plata prezentat, suma urmând sa fie restituita împreuna cu un comision de 7.000.000 lei, la 10.01.1995.
Societatea bancara la care a fost deschis contul mentionat a garantat printr-un contract încheiat în 1994, restituirea sumei de 24.000.000 lei. Debitul nu a mai fost recuperat de reclamanta, iar potrivit clauzelor contractuale au fost calculate penalitati de întârziere.
Pârâta CREDIT BANK S.A. s-a aparat în sensul ca mentiunea cuprinsa în finalul contractului de colaborare încheiat sub nr. 670/ 1994 nu constituie o garantie bancara, ci o clauza conform careia banca sa efectueze în exclusivitate plati catre creditor, pe masura alimentarii contului debitorului cu sume de bani disponibile. Acest lucru rezulta, în opinia pârâtei, din termenii utilizati în cuprinsul clauzei, în sensul ca banca nu urma sa ,,garanteze’’ executarea obligatiei de catre titularul contului, ci doar sa ,,confirme’’ executia contractului partilor.
Prin încheierea pronuntata la 06.09.1996 , instanta a dispus suspendarea judecatii cauzei, în raport de dispozitiile art. 244 pct. 2 cod proc.civila, motivata de depunerea unei plângeri penale împotriva unui angajat al bancii, cercetat pentru savârsirea infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, conform art. 246 cod penal. Dupa finalizarea procesului penal si pronuntarea unei hotarâri definitive de condamnare a inculpatului, litigiul civil a fost repus pe rol, la cererea reclamantei.
Din continutul deciziei penale nr. 557/ 25.05.2000 a Tribunalului Constanta rezulta ca inculpatul DC si-a încalcat atributiile de serviciu prevazute de art. 1 si 2 din Regulamentul de organizare si functionare a institutiei bancare si a confirmat executia celor doua contracte, pe baza unor garantii aduse societatii reclamante si care, în fapt, nu existau.
Actiunea reclamantei, referitoare la raspunderea solidara a pârâtelor, este neîntemeiata.
Fidejusiunea este un contract prin care o persoana numita fidejusor se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia celui pentru care garanteaza, daca acesta nu o va executa.
Potrivit art. 1656 cod civil, fidejusiunea trebuie sa fie expresa.
Din interpretarea clauzei în acord cu vointa reala a partilor rezulta în mod cert ca banca s-a obligat sa vireze disponibilul din contul debitoarei, daca aceasta nu îsi îndeplinea la scadenta obligatia asumata, de restituire a sumei împrumutate de la reclamanta.
Termenii utilizati (,,confirmam executia prezentului contract în garantii proprii’’ - n.n. ale debitoarei – si ,,neexecutarea prezentului contract conduce la executarea silita de catre banca’’) nu lasa nici un dubiu în sensul obligatiei asumate de banca de a bloca, în limita disponibilitatilor, contul debitoarei, în vederea recuperarii sumei împrumutate de creditor, iar nu garantarea, alaturi de debitor, a obligatiei proprii acestuia.
Aceste aspecte rezulta, de altfel, si din continutul hotarârii penale, care a retinut în sarcina condamnatului savârsirea unor fapte care au condus la confirmarea de catre banca a executiei contractului de împrumut între cele doua societati, cu toate ca executarea nu avusese loc.
În aceste conditii, institutia bancara nu poate raspunde în solidar cu debitorul obligatiei, pe temeiul fidejusiunii, întrucât sarcina asumata de aceasta pârâta prin contractul de colaborare are natura unei obligatii de a face, iar nu a unei obligatii de a da.
(sentinta civila nr. 1483 COM/ 07.06.2001, irevocabila prin nerecurare)