JUDECAREA CAUZEI ÎN CARE INCULPATUL A FOST TRIMIS ÎN JUDECATA ATÂT PENTRU SAVÂRSIREA UNEIA DINTRE INFRACTIUNILE PREVAZUTE DE ART. 13, RESPECTIV, ART. 18 DIN LEGEA NR. 678/2001, CÂT SI PENTRU ALTE INFRACTIUNI. PUBLICITATEA SEDINTEI DE JUDECATA
Decizia penala nr. 463 din 3 iulie 2009
Prin încheierea din data de 26.iunie.2009, pronuntata de Tribunalul Bacau, în dosarul nr. 2618/110/2009, au fost respinse cererile de revocare a masurii arestarii preventive precum si cererile de înlocuire a masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara formulate de inculpatii S. V. si I. I., iar în baza art. 300/2 Cod procedura penala, cu art. 160/b alin. 3 Cod procedura penala, s-a mentinut starea de arest a celor doi inculpati.
Pentru a pronunta aceasta încheiere, prima instanta a retinut urmatoarele:
Verificând legalitatea si temeinicia luarii masurii arestarii preventive potrivit dispozitiilor art. 300/2 Cod pr.penala cu referire la art. 160/b alin. 3 Cod pr.penala constata ca aceasta este legala si ca nu au disparut pâna în prezent temeiurile care au determinat luarea masurii respectiv cele prevazute de art.148 lit.f Cod pr.penala cu privire la cei doi inculpati.
Prin actul de sesizare a instantei, s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatilor pentru savârsirea a câte doua infractiuni de trafic de persoane.
Inculpatul S. V. a fost cercetat si trimis în judecata pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 12 al.1, 2 lit.a si art. 13 al.1,2,3 raportat la art. 12 al.2 lit.a din Legea nr. 678/2001, modificata si completata prin Legea 287/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., faptele constând în esenta în aceea ca în cursul lunii august 2008 în baza unei întelegeri prealabile cu inculpatul I. I., au recrutat prin înselaciune, constând în promisiunea mincinoasa a obtinerii unui loc de munca în strainatate, persoanelor vatamate B. E., B. T. C., M. G. , C. P., C. C., C. M. M., F. B., C. I., S. O., C. C., G. P.,D. C. I. si C. V. (minor în vârsta de 16 ani), carora le-au prezentat informatii false cu privire la conditiile de munca si salarizare în Spania, si ulterior, la începutul lunii septembrie 2008, le-au asigurat transportul în aceasta tara, (cu exceptia persoanelor vatamate G. P. si D. C. I.) , unde le-au suspus exploatarii prin executarea unor munci cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sanatatea si conditiile de munca, si le-au obligat sa cerseasca beneficiind de sumele de bani realizate din aceasta activitate.
Anterior, în cursul lunii mai 2008, împreuna cu P. C., sub promisiunea mincinoasa a angajarii în agricultura, în Spania, profitând de servitutea datoriilor instituita asupra persoanelor vatamate C.V., C. M., P. G. si O. U., inculpatul S. V., le-a determinat sa accepte sa se deplaseze cu el în Spania, unde le-a supus exploatarii prin prestarea de activitati cu încalcarea normelor legale de munca, salarizare, sanatate si securitate, abandonându-le în aceasta tara.
Se mai retine ca inculpatul I. I. a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 12 al.1,2 si art. 13 al.1,2,3 raportat la art. 12 al.2 lit. a din Legea nr. 678/2001, modificata si completata prin Legea 287/2005 , cu aplicarea art. 33 lit.a C.p., faptele retinute în sarcina acestuia constau în aceea ca în cursul lunii august 2008, în baza unei întelegeri prealabile cu inculpatul S. V., au recrutat prin înselaciune, constând în promisiunea mincinoasa a obtinerii unui loc de munca în strainatate persoanelor vatamate B. E., B. T. C., M. G., C. P., C. C., C. M. M., F. B., C. I., S. O., C. C., G. P., D. C. I. si C. V. (minor în vârsta de 16 ani), carora le-au prezentat informatii false cu privire la conditiile de munca si salarizare în Spania, si ulterior , la începutul lunii septembrie 2008, le-au asigurat transportul în aceasta tara, (cu exceptia persoanelor vatamate G. P. si D. C. I.), unde le-au suspus exploatarii prin executarea unor munci cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sanatatea si conditiile de munca, si le-au obligat sa cerseasca beneficiind de sumele de bani realizate din aceasta activitate.
Prin încheierea din 13 aprilie 2009 pronuntata de Tribunalul Bacau s-a dispus arestarea preventiva a inculpatilor S. V. si I. I. pe o durata de câte 29 zile începând cu data de 13.04.2009 si pâna la 11.05.2009, inclusiv.
Temeiurile legale care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive au fost dispozitiile art.148 lit. b si f Cod pr. penala, retinându-se ca exista date ca inculpatii încearca sa zadarniceasca aflarea adevarului direct sau indirect prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba si ca, infractiunile pentru care au fost cercetati sunt sanctionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, respectiv 10-20 ani, iar lasarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica bazat pe probele existente pâna la data sesizarii instantei cu propunerea de arestare preventiva. Temeiurile legale au fost modificate în sensul ca prin Încheierea nr. 30 din 17.04.2009 pronuntata de Curtea de Apel Bacau în dosarul nr. 2289/110/2009 s-a admis recursul recurentilor inculpati, s-a înlaturat temeiul juridic al arestarii prevazut de art. 148 b C.p.p. si s-a apreciat ca subzista temeiul legal prevazut de art. 148 lit. f din acelasi cod.
Instanta constata ca sub aspectul legalitatii, masura preventiva a fost luata fata de ambii inculpati, cu respectarea dispozitiilor legale atât în ceea ce priveste conditiile de fond cât si sub aspectul conditiilor procedurale.
Astfel, se constata ca sunt îndeplinite cumulativ criteriile pe care art. 148 lit. f din Cod pr. penala – temeiul legal al arestarii inculpatilor – le impune, respectiv pedepsele prevazute de lege pentru infractiunile de care sunt acuzati acestia sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar lasarea în libertate a acestora prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publica, prin lasarea inculpatilor în libertate acesta rezulta – asa cum de altfel s-a retinut si cu ocazia arestarii preventive a inculpatilor – din natura si gravitatea deosebita a faptelor pentru care au fost cercetati, numarul persoanelor ce se retine ca au fost traficate (17 persoane printre care si un minor), amploarea fenomenului infractional cu un pronuntat caracter transfrontalier si nu în ultimul rând, din modul în care se retine organizarea si premeditarea faptelor deduse judecatii.
Mai mult decât atât, analizând masura preventiva din perspectiva art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, se constata ca proclamând dreptul la libertate scopul articolului mentionat este de asigura ca nici o persoana sa nu fie deposedata de libertatea sa în mod arbitrar (cauza „Armur vs.Franta”).
În atare situatie, având în vedere ca în cauza cercetarea judecatoreasca nu a început, se apreciaza ca mentinerea starii de arest preventiv a celor doi inculpati este o masura pentru buna desfasurare a procurorului penal, în concordanta cu art. 5 din CEDO.
În ceea ce priveste lipsa de nevinovatie si eventuala schimbare a încadrarii juridice a faptelor – aspecte invocate de aparatorii angajati ai inculpatilor – urmeaza a fi avute în vedere de instanta pe parcursul desfasurarii procesului penal si cu ocazia pronuntarii hotarârii.
Rezulta ca temeiurile care au impus privarea de libertate a inculpatilor subzista, de la data arestarii si pâna în prezent neintervenind nici un motiv care sa fi condus la înlaturarea acestora, instanta urmând a dispune în consecinta.
Împotriva acestei încheieri, la pronuntarea acesteia, au declarat recurs inculpatii.
Recursurile nu au fost motivat în scris, iar în sustinerile orale facute si prin aparatori, a fost criticata încheierea recurata pentru motivele de recurs retinute în preambulul prezentei decizii, astfel ca nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurata în raport de motivele de recurs invocate si examinând-o, în conformitate cu prevederile art. 385/6 alin.3 Cod procedura penala, sub toate aspectele de fapt si de drept, Curtea constata ca recursurile urmeaza a fi admise pentru considerentele care vor fi prezentate.
În Titlul II, Capitolul I „Dispozitii generale” din Partea speciala a Codului de procedura penala sunt prevazute, în art. 287 - 312, o serie de norme cu caracter de principii comune, respectiv reguli de baza ale fazei de judecata si care asigura realizarea acestui tip de activitate procesuala în conditii de obiectivitate si impartialitate.
Acestea sunt: publicitatea, nemijlocirea, contradictorialitatea si oralitatea.
Publicitatea sedintei de judecata este unul din cele mai importante principii ale dreptului procesual penal, întrucât asigura, pe de o parte, punerea în valoare a celorlalte principii ale activitatii de judecata (nemijlocirii, contradictorialitatii, rolului activ al instantei), iar, pe de alta parte, da siguranta faptului ca instanta de judecata, în întreaga ei activitate, respecta toate garantiile procesuale prevazute pentru parti si ceilalti participanti la proces, în vederea aflarii adevarului, oferind societatii posibilitatea exercitarii unui control permanent asupra înfaptuirii justitiei.
Consacrarea acestui principiu este asigurata de dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, iar pe plan intern, de dispozitiile constitutionale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat importanta acestui principiu procesual, aratând ca art. 6 paragraf 1 din Conventie impune, ca o conditie distincta a unui proces echitabil, publicitatea acestuia - „Fiecare persoana are dreptul la judecarea în mod public”. În consecinta, Curtea a statuat ca publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se refera art. 6 paragraf 1 are ca scop protejarea justitiabililor împotriva unei „justitii secrete”.
Prin transparenta pe care o asigura administrarii justitiei, publicitatea dezbaterilor judiciare ajuta la realizarea obiectivului esential, derularea unui proces echitabil în deplina concordanta cu principiile fundamentale ale oricarei societati democratice.
În materia administrarii justitiei penale, acest principiu este consacrat de dispozitiile art. 290 alin.1 teza I Cod procedura penala.
Importanta sa, atât ca drept individual al acuzatului, cât si ca garantie procesuala este reflectata de dispozitiile art. 197 alin. 2 Cod procedura penala, care instituie sanctiunea nulitatii absolute pentru ipotezele de nerespectare a publicitatii sedintei.
De la acest principiu, în procesul penal sunt recunoscute o serie de exceptii, respectiv o publicitate mediata, reprezentativa sau simbolica, restrânsa la o anumita categorie de persoane (opusa publicitatii populare care este generala si nelimitata).
Aceste exceptii au, fie un caracter de maxima generalitate (art. 290 alin. 2 Cod procedura penala, daca judecarea în sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, instanta ... poate declara sedinta secreta), fie sunt limitate la anumite domenii (art. 485 alin. 2 Cod procedura penala, sedinta separata, nepublica în cadrul procedurii cu inculpati minori).
Datorita caracterului lor derogator, aceste exceptii sunt întotdeauna mentionate expres în dispozitiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.
Astfel, în Legea speciala nr. 678/2001 (privind prevenirea si combaterea traficului de persoane), în art. 24 se stipuleaza ca: „sedintele de judecata în cauzele privind infractiunea de trafic de persoane prevazuta la art. 13 si de pornografie infantila prevazuta la art. 18 nu sunt publice”.
Lipsa de publicitate a sedintei de judecata în cazul infractiunilor prevazute în art. 13 si art. 18 din Legea nr. 678/2001, la care face referire textul art. 24 din Legea nr. 678/2001, a fost prevazuta doar în interesul partii vatamate minore, victima a unor astfel de infractiuni.
Având în vedere ca normele juridice se interpreteaza potrivit metodei literale (declarative) si a regulii de interpretare logica, exprimata prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis, rezulta ca textul art. 24 din Legea nr. 678/2001 stabileste, expres si limitativ, o derogare de la principiul constitutional al publicitatii sedintei de judecata, numai pentru infractiunile de trafic de minori, prevazuta în art. 13 si de pornografie infantila, prevazuta în art. 18 din legea mai sus mentionata.
Ca atare, în situatia în care inculpatii sunt trimisi în judecata doar pentru infractiunile prevazute în art.13 si, respectiv, art.18 din Legea nr. 678/2001, sedinta de judecata este nepublica pe tot parcursul judecatii, prin exceptie, prin derogare de la regula publicitatii sedintei de judecata.
Problema de drept care se ridica si care, de altfel, a fost evidentiata de speta de fata, vizeaza caracterul public sau nepublic al sedintei de judecata, în ipoteza în care inculpatul sau inculpatii sunt trimisi în judecata, în aceeasi cauza, pentru mai multe infractiuni, dintre care unele se judeca în sedinta publica, potrivit regulii publicitatii sedintei de judecata, iar altele în sedinta nepublica, potrivit Legii speciale nr. 678/2001.
Raportat la regula potrivit careia exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare, fiind prevazute expres, Curtea apreciaza ca dispozitiile art. 24 din Legea nr. 678/2001, privind nepublicitatea sedintei de judecata, nu pot fi extinse pe cale de interpretare ori prin analogie si la alte situatii pe care norma juridica respectiva nu le prevede.
Verificând actul de sesizare al instantei de judecata, Curtea constata ca prin rechizitoriul din data de 05.05.2009, dat în dosarul nr. 5D/P/2009 al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitatea Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Bacau, cei doi recurenti-inculpati au fost trimisi în judecata nu numai pentru savârsirea infractiunii de trafic de minori, prevazuta de art. 13 din Legea nr. 678/2001, ci si pentru savârsirea infractiunilor de trafic de persoane, prevazute de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Dintre cele 14 parti vatamate ale infractiunii de trafic de persoane, doar una este minora.
Din examinarea preambulului încheierii recurate rezulta ca sedinta de judecata nu a fost publica, iar din studierea lucrarilor dosarului primei instante, rezulta ca înca de la primul termen de judecata, cel din data de 04.06.2009-fl.39 s-a dispus ca sedintele de judecata sa nu fie publice, invocându-se dispozitiile art.24 alin.1 si 2 din Legea nr.678/2001.
Deoarece recurentii-inculpati au fost trimisi în judecata, asa cum se arata, atât pentru infractiuni care se judeca dupa regula publicitatii sedintei de judecata (infractiunile de trafic de persoane prevazuta în art. 12 alin. 1 si 2 din Legea nr. 678/2001), cât si pentru o infractiune care se judeca în conditii de nepublicitate (infractiunea de trafic de minori prevazuta în art. 13 alin.1 si 2 lit.a din Legea nr. 678/2001), Curtea constata ca, în mod gresit, prima instanta a procedat la judecarea cauzei în conditii de nepublicitate a sedintei de judecata.
Prima instanta, deoarece obiectul judecatii îl fac si alte infractiuni decât cele strict enumerate de legiuitor în textul art. 24 alin.1 din Legea nr. 678/2001, trebuia sa deruleze întreaga procedura în conditii de publicitate, pentru a se asigura astfel transparenta administrarii justitiei.
Doar atunci când proceda la audierea partii vatamate minore C.V., prima instanta avea posibilitatea sa ia masuri pentru a asigura lipsa publicitatii, în conditiile art. 290 alin.2 - 4 Cod procedura penala, pentru ca partea vatamata minora sa nu fie influentata, în sens negativ, de prezenta în sala de judecata a unui numar mare de persoane, care ar fi putut sa o determine sa aiba retineri în relatarea unor împrejurari esentiale, ceea ce ar fi daunat aflarii adevarului.
Procedând în aceasta modalitate, prima instanta ar da ratiune si textului alin. 2 al art. 24 din Legea nr. 678/2001, care se refera la o publicitate mediata, restrânsa la o anumita categorie de persoane (partile, reprezentantii acestora, aparatorii, precum si alte persoane a caror prezenta este considerata necesara de catre instanta), care pot asista la desfasurarea judecatii în cauzele privind infractiuni de trafic de persoane, în care unele victime sunt minore.
Mai mult, aceasta modalitate de a proceda este în deplin acord cu dispozitiile art.6 paragraful 1 fraza a II-a din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, în care se stipuleaza ca „accesul în sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia”, printre altele, „atunci când interesele minorilor ... o impun.”
De altfel, concretizarea acestui standard conventional o regasim si în textul art. 290 alin. 2 Cod procedura penala, în care se stipuleaza ca instanta poate declara sedinta secreta pentru o anumita parte a judecarii cauzei, respectiv pe timpul efectuarii unor acte de judecata (cum ar fi ascultarea unei minore victima a infractiunii). Singura conditie care se cere a fi îndeplinita este aceea ca declararea sedintei secrete sa fie facuta în sedinta publica, conform alin. 3 al art. 290 Cod procedura penala, pentru a fi supusa controlului opiniei publice.
Problema de drept expusa mai sus si care face obiectul prezentei cauze se aseamana, sub aspectul procedurii, cu cea prevazuta de legiuitor în cazul inculpatului minor trimis în judecata împreuna cu un major, astfel ca pe cale de supliment analogic nu poate primi decât aceeasi rezolvare.
Potrivit art. 486 Cod procedura penala, atunci când în aceeasi cauza sunt mai multi inculpati, dintre care unii minori si altii majori, dispozitiile speciale derogatorii ale art. 485 alin. 2 Cod procedura penala, care prevad judecarea inculpatului minor în sedinta nepublica, nu îsi mai gasesc concretizarea, aplicându-se procedura obisnuita, respectiv cea a judecarii cauzei în sedinta publica.
În aceste conditii, actele procesuale au fost efectuate de prima instanta cu nesocotirea dispozitiilor legale, fiind lipsite de valoare, ele fiind caracterizate ca ineficace din punct de vedere juridic.
Din examinarea aspectelor relevate mai sus, rezulta ca au fost încalcate dispozitiile legale care reglementeaza desfasurarea procesului penal, încalcarea acestora are ca urmare producerea unei vatamari procesuale, vatamare procesuala care este prezumata iuris et de iure si care nu poate fi înlaturata decât prin anularea actelor îndeplinite prin încalcarea legii.
Încalcarile dispozitiilor legale privind desfasurarea procesului penal mentionate mai sus sunt prevazute, potrivit art.197 alin. 2 Cod procedura penala, sub sanctiunea nulitatii absolute, efectele acestora atragând ineficienta juridica a actelor întocmite cu încalcarea legii, acestea urmând a fi refacute de prima instanta.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385/15 pct.2 lit.c Cod procedura penala, cu art. 385/9 alin.1 pct.4 Cod procedura penala, Curtea a admis recursurile declarate, a casat încheierea recurata si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta.
S-au dat indicatii instantei de trimitere ca la rejudecare sa fie avute în vedere si celelalte motive de recurs invocate de recurentii-inculpati, inclusiv cu privire la examinarea separata a motivelor care justifica necesitatea mentinerii masurii arestului preventiv a fiecaruia dintre acestia (Calmanovici împotriva României, Hotarârea din data de 01.07.2008 si Dolgova împotriva Rusiei, Hotarârea 11886 din 02.03.2006).
Instanta de trimitere va prezenta motivele pe care se întemeiaza hotarârea pentru a se putea permite un control public al gestionarii justitiei (Suominen împotriva Finlandei, nr.37801/97).
Argumentele pro sau contra punerii în libertate a recurentilor-inculpati nu trebuie sa fie generale si abstracte (Calmanovici împotriva României, Hotarârea din data de 01.07.2008 si Smirnova împotriva Rusiei nr.46133/99).
Hotarârea va fi motivata corespunzator, astfel ca instanta va justifica temeinic existenta în cauza a indiciilor concrete care sa demonstreze o cerinta veritabila de interes public, faptul ca prin punerea în libertate a recurentilor-inculpati s-ar tulbura cu adevarat ordinea publica (Letellier împotriva Frantei, Hotarârea din data de 26.06.1991), aspecte care ar prevala, în ciuda prezumtiei de nevinovatie, asupra regulii respectarii libertatii individuale stabilita de art. 5 din Conventia Europeana pentru Drepturile Omului si a Libertatilor Fundamentale (McKay împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotarârea 543/03).